Prin Cheile Cheiței după 20 de ani

TIPĂREȘTE

Tot căutând drumeții de week-end, în care să rămânem oarecum distanțați, ne-am adus aminte de Cheile Cheiței, unde am mai fost acum peste 20 de ani, când erau copiii mici și făceam cu ei multe, multe drumeții, având ca bază Cheia.

Să ajungi la Cheia, pe o distanță așa scurtă (130 de km din București), n-ar fi o problemă dacă după centura Ploiești-ului n-ar urma niște sate aglomerate, mai nou și cu lucrări de week-end, că așa îi stă bine românului. Prin Vălenii de Munte am trecut cel mai greu, dar începând cu Izvoarele – Măneciu au început serpentinele și peisajul frumos, așa că nu a mai contat nimic.

Noi n-am avut nici o grabă pentru că în afară de drumeție, care știam că ne va lua 2-3 ore, nu mai aveam alte planuri decât să stăm pe marginea apei, la un picnic. Am ajuns la Cheia, la intrarea în traseu pe la 10,30.

Că am fost izolați și aici nu încape îndoială pentru că, și de data aceasta, ne-am întâlnit cu o singură familie cu copii mai micuți, care însă s-au întors de la intrarea în chei, considerând că este prea dificil pentru unul din copii.

Și iată-ne iarăși singuri-singurei prin pădure timp de 2,5 ore cât am stat noi pe traseul ăsta, chiar dacă la carte zice 1,5 ore. Ne-am uitat și fluierul acasă, zgomotul apei acoperea orice altceva, așa că ne-am întrebat de multe ori dacă n-o hălădui și Moș Martin prin preajmă. Dar n-a fost să fie și ferească-ne Dumnezeu, sper să nu îl întâlnim vreodată.

Traseul Cheile Cheiței pornește din Cheia, din spatele hotelului de la capătul stațiunii, lăsat în paragină acum, vila-pensiune Zăganu. Altă dată poarta mare, de lemn, era deschisă și intrai cu mașina în curtea lor, dar acum trebuie să parchezi afară, în stradă, și să mergi pe jos până în spatele hotelului, acolo unde este o punte îngustă peste pârâul Cheița și un indicator de intrare în traseu.

Cum spuneam, indicatorul arată 1,5 ore, marcaj triunghi albastru. Dar triunghiul albastru se termină undeva într-un alt drum forestier și de-acolo te porți întoarce înapoi pe unde ai venit, însă noi am făcut un circuit și am închis traseul pe cruce albastră.

După ce am trecut podețul îngust peste pârâul Cheița, am luat-o la dreapta prin pădure, pe un drum forestier, paralel cu apa, care durează vreo 5-600 de m. La inceputul traseului, imediat după podeț și la capătul drumului forestier, sunt 2 mese cu băncuțe, unde poți face un popas.

Mai departe, am intrat pe o potecă îngustă pe versantul Muntelui Babeș, unde din loc în loc am trecut peste șuvițe de apă. Noaptea sau dimineața plouase în zonă pentru că se vedea umezeală și apa încă se scurgea pe versanți. Dar era un miros și atâta verde...

Până la intrarea în chei valea se îngustează din ce în ce mai mult și am fost nevoiți să mai urcăm pe versanți, pe poteca de deasupra apei, ca să nu facem totuși o băiță. Când e secetă se poate trece prin apă, sărind peste pietre, Cheița nu este deloc mare, dar după ploaie debitul este mai mare și noi așa l-am prins acum.

Am ajuns în cheile de la izvoarele Teleajenului, cunoscute ca și Cheița, locul cel mai strâmt al văii. Cam 150-200 de m este această porțiune, care este cea mai dificilă să spunem, dar sub nici o formă de netrecut de către oricine nu are o problemă serioasă de mobilitate.

Aici am făcut o pauză destul de mare. Sus se văd contraforturile șoselei naționale și de la apă până acolo este o zonă cu brusture care se vede foarte, foarte frumos. Am rămas aici mai mult, ne-am jucat cu apa, am făcut poze și ne-am mâncat merele.

Spuneam că asta ar fi porțiunea cea mai dificilă dar trebuie să ținem seama și de pomii groși, căzuți pe potecă, de care nu se ocupă nimeni, erau foarte multe uscături și mulți pomi căzuți. Pe unii i-am ocolit, pe unii i-am sărit, dar pe unul n-am putut nici una nici alta, așa că am trecut de el de-a bușilea.

După încă 20-30 de minute de la chei am ajuns la gura Babeșului al cărui izvor se află sub muntele cu același nume. Aici avem o bifurcație: Valea Cheiței rămâne în dreapta iar noi am traversat pârâul Babeș și am continuat pe potecă, având acum apa în partea stângă.

Peisajul a devenit și mai frumos, am mers printr-o zonă unde apa începe să curgă în mici cascade și curând am ajuns la cea mai frumoasă și mai înaltă, care are 2 m. Am făcut o pauză și aici și după această porțiune am mai urcat puțin, panta s-a mai îndulcit iar valea se lărgește.

Am ajuns perpendicular pe un drum forestier ce urcă din șoseaua națională, semn că traseul nostru s-a terminat. De fapt triunghiul albastru mai continua 200-250 de m pe o pantă abruptă din față, dar nu are rost să continuați acolo pentru că se termină la întâlnirea cu banda albastră, traseu care vine din drumul national, nu este ceva semnificativ.

Noi am luat-o la dreapta pe drumul forestier, cam 500 de m, pentru a ieși în șoseaua națională ca să ajungem înapoi la mașină făcând un circuit. Nu este cea mai fericită soluție să mergi pe șosea dar am preferat să facem 1 km până am intrat din nou în pădure decât să ne ducem și să ne întoarcem pe același traseu.

Deci, din drumul forestier am făcut iarăși la dreapta către stațiunea Cheia și am mers cam 1 km. De sus, de pe șosea, am admirat sălbăticia văii, cu poteca îngustă pe care tocmai urcasem, de la parapetul șoselei am admirat și cheile cu zona de brusture unde am făcut pauza, am avut și alte puncte de peisaj pe traseul de aproape 1 km și ne-am bucurat de flora văii.

Exact după parapetul de unde se vede foarte frumos, printre brazi, stațiunea Cheia se intră din nou în pădure pe poteca marcată cu crucea albastră, am tot coborât și ea ne-a scos tot în spatele vilei- pensiune Zăganu, dar în nord, în afara incintei.

N-am făcut decât câțiva pași până la mașina pe care o lăsasem în fața porții hotelului și am închis astfel un circuit foarte frumos, într-o zi la fel de frumoasă.

Ca să tragem o concluzie, traseul Cheile Cheiței este relativ ușor, cu o porțiune de 150-200 de m prin chei, unde trebuie puțină atenție. Urcușul nu mi s-a părut deloc solicitant, a fost o plăcută plimbare prin pădure. Numai că parcă ne-ar fi plăcut să ne mai întâlnim cu oameni pe traseu, nici chiar așa izolați nu-i bine.

La plecare ne-am oprit în mica piețișoară din Cheia, am luat niște brânză și niște caș bune, niște roșii, păturica o avem întotdeauna în mașină și la ieșirea din stațiune ne-am oprit într-un loc mai retras, pe malul apei și am mâncat brânza cu roșii, după care am tras un pui de somn în susurul apei.

Ne-am ridicat spre seară dar pentru că încă ni se părea devreme ne-am abătut la Schiulești, un sat care ne-a plăcut mult când am fost la Mrea Crasna și pe dealurile dinspre mănăstire am căutat coada calului pentru că acolo știam că găsesc.

Dacă n-ați fost sau vreți să revedeți Cheile Cheiței vă recomand din suflet. Este un traseu ușor și combinat cu o leneveală pe malul apei vă poate umple o zi când nu mai știți încotro.

Cadru natural dătător de energie.

---

VIZUALIZĂRI: 6675 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI