Cheia

TIPĂREȘTE

Ce să faci în Cheia într-un început de vară?

La Cheia am ajuns pe repede-nainte, cum se mai întâmplă uneori. Am aflat de eveniment cu 2 – 3 zile ’nainte, m-am hotărât brusc dar nu eram sigură dacă nu cumva mă răzgândesc peste o zi, două. Tocmai mă întorsesem de la șuting, bagajele erau undeva, într-un portbagaj, nu știam cum pot administra organizarea, să cumulez 48 de ore în 24 și totul a fost sub semnul întrebării până în ultimul moment când am urcat în mașină. După ce am urcat am trecut brusc la program de party și, cu atât mai mult, nu mai înțelegeam ce se întâmplă.

La Cheia am ajuns repede, după doar vreo 2 ore, după Vălenii de Munte și Măneciu. Era joi după-amiază, încă pe lumină. Nu știam unde-i cabana Brădet deși aveam indicații clare astfel că, după intrarea în Cheia am ajuns în curtea unei întreprinderi abia apoi pe secundarul ce ducea spre Mănăstirea Cheia unde, pe stânga, era cazarea noastră.

Chiar când am intrat pe 22A mi-a atras atenția Interbelic Caffe. Avea aspectul corespunzător și am gândit că-i musai să ajung aici dar nu acum pentru că încă nu știam ce ne așteaptă.

La cabană – confuzia și mai mare, doar două – trei persoane venite cu o zi ’nainte populau locul și încă nu știa nimeni cum va arăta programul deși, teoretic, totul era clar, practic era o confuzie totală.

Unii ne-am cazat în cabană, alții afară. Aveam ceva camere la dispoziție. Persoanele importante dormeau în curte, în cort și semi-vizitatorii – așa ca mine – în cabană, la confort. Aveam și un living unde ne adunam la masă.

Cabana nu este în circuitul turistic, aparține de ceva, sport – turism, habar n-am ce că chiar nu m-am prins despre ce e vorba deci nu apare pe hărți și nu cazează turiști, e păstrată pentru activități. Are și o curte largă unde au încăput destule corturi dar era și loc de foc unde frigeam în fiecare seară tot felul de chestii.

Prima seară, așteptând colegii, ne-am întreținut cu o pălincă de la casa omului care e mereu, garantat, mult mai bună decât de la orice crâșmă.

După doua zile, dimineață, la cafea, căutam un loc ferit de viermuiala din cabană, am ieșit in curte cu ceașca de cafea în mână, apoi în drumul prăfuit și, din câțiva pași, căutând un loc unde să mă așez, m-am trezit la poarta Mănăstirii Cheia, pe o bancă. Cum nu aveam programul prea bine stabilit și pentru că tot m-am trezit la poarta mănăstirii, liberă de contract, am zis că e fix momentul pentru o vizită. Am ascuns ceașca de cafea în iarbă, sub bancă și m-am avântat spre mănăstire. Curtea e foarte largă și cu mulți copaci și o alee lungă duce spre biserică.

Era sâmbătă și era slujbă. Masa era plină de pomeni. Am stat o vreme apoi s-a terminat slujba și-am primit atâtea pomeni încât a trebuit să mă întorc la cabană să iau rucsacul să le pot duce. Colegii plecaseră deja pe trasee. Astfel, am reconsiderat programul. Aveam aragaz la cabană dar nu aveam o oală mare astfel că am cerut cu împrumut de la mănăstire, am cumpărat ceva ingrediente și am făcut o ciorbă pentru că, zilele anterioare, astea era preocuparea principală: să mergem la restaurant la ciorbă. Restaurantul era departe și unii nu aveau chef să meargă, nici nu știu la ce restaurant mergeau. Astfel, la întoarcerea de pe traseu, ciorba găsită la cazare a fost mare bucurie, asta înainte de focul de tabără și frigăruile corespunzătoare.

Între timp am apucat o tură de Cheia. Muzeul de Antropologie Francisc I. Rainer era aproape, pe o stradă paralelă. Am trecut pe la poarta lor și m-a întrebat dacă vreau să intru dar erau 10 minute până la închidere și mi-a spus că trebuie să văd nu știu ce filme de care chiar nu aveam nici un chef. Era ora 18:00. Între timp trecusem pe la Interbelic Caffe că vroiam să văd ce este acolo. Am găsit o cafenea pustie și foarte frumos amenajată și la interior și exterior. De fapt nu aveam de gând să intru că aveam chef de plimbare ci doar studiam locația dar m-am trezit poftită înăuntru. Stăpânul locului învârtea niște registre. Mi-a oferit o cafea și mi-a spus o poveste lungă despre istoria localității de dinainte să fie stațiune, că el e localnic ce se trage din Cheia din moși strămoși, cu fiecare generație și îndeletnicirile sale, locul unde a copilărit, după ce colț e casa lui, cât a investit în locație și faptul că o cafenea e loc de socializare dar turiștii de azi nu mai vin la cafenea astfel că are de gând să închidă prăvălia deși e locul său de suflet pe care l-a împodobit cu multe obiecte tradiționale ce aparțineau familiei sale din vechime.

Nu știu ce-a făcut între timp sau dacă a închis cafeneaua dar probabil că da. Mi-a arătat multe lucruri, inclusiv o râșniță cu piper care avea piperul pus la măcinat de nu știu câți ani și încă mai avea aromă. Cu adevărat, se simțea aroma.

Nu departe, peste drum, era Campingul Moș Martin despre evoluția căruia mi-a dat informații prețioase pe care nu le mai țin minte. Pe ansamblu a fost, totuși, o experiență inedită despre viziunea unui localnic ce străbate valurile vremii într-o localitate – stațiune ce se transformă cu repeziciune. Nu știu ce s-a mai ales de el și cum mai arată viitorul în Cheia. E drept, este o stațiune prosperă, cu pensiuni pe toate drumurile și cu pretenții multe deși n-are multe de oferit decât un peisaj mirific, o mănăstire importantă și proximitatea muntelui că altceva nu prea ai ce face în zonă.

Trebuia să stăm 5 nopți dar am stat doar 3 pentru că duminică seara au plecat unii și am mers și noi cu ei. Cei care au rămas s-au mutat la Salvamont Muntele Roșu unde trebuia să stăm dintr-u’ început dar n-a mai fost loc pentru că, pe week-end s-a umplut cu familiile salvamontiștilor.

A fost cea mai confuză și spontană tură în care-am fost vreodată dar și foarte frumoasă.

Zona este foarte frumoasă, cu peisaje minunate, aer curat și Ciucaș ul în coastă, la 10 kilometri.

Distracția tot auto, cu povești și gastronomie.

---

VIZUALIZĂRI: 1214 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI