GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Astazi a fost ziua nationala a Spaniei. Asa ca m-am gandit sa aduc un mic “omagiu” unuia dintre orasele sale. Pitestiul va ramane orasul meu natal si de suflet oriunde m-as afla. Insa a doua mea casa se afla, de aproape 11 ani, intr-un sat aflat la 3km de Valladolid, capitala Castiliei si Leonului, cel mai mare oras al nord-vestului Peninsulei Iberice. Locul unde se spune ca se vorbeste cea mai curata si pura spaniola.
Review-ul il pregatisem acum cateva zile :) Iar azi dupa masa, ghiciti ce-am facut? Am iesit la plimbare prin oras, printre altele pentru… a putea ilustra bogat aceste randuri. Sper sa nu va plictisesc…
Contele Ansúrez este fondatorul Valladolidului, undeva pe la 1072. Intre 1601 si 1606 a fost chiar capitala Imperiului Spaniol, dupa care aceasta “functie” i-a revenit definitiv Madridului. Conserva in centrul vechi un ansamblu de case, palate, biserici, piete, bulevarduri si parcuri, impreuna cu un important patrimoniu muzeistic.
Valladolidul mai este cunoascut si sub numele de Pucela. In ceea ce priveste provenienta acestui nume, varianta care mie-mi place cel mai mult tine de legenda: in secolul al XV-lea, mai multi cavaleri vallisoletani au plecat in fruntea ostirilor lor sa lupte alaturi de Ioana d’Arc, cunoascuta si ca “la pucelle d’Orléans”. In spaniola veche a epocii, cuvantul era asemanator: “pucela”. Cand cavalerii s-au intors in orasul natal si au inceput sa-si povesteasca aventurile, lumea a inceput sa-i numeasca “pucelanos”, de aici numele de “Pucela”.
Principalul punct de intalnire al orasului este Plaza Mayor, care pastreaza o trasatura comuna cu Pitestiul: culoarea rosie :) In rest nu au nimic asemanator, prima fiind tipica piata spaniola, patrata sau dreptunghiulara, cu cladiri simetrice si in aceleasi culori. Aici estetica se afla la loc de cinste!! Este una dintre cele mai mari piete din Spania, iar structura ei a fost copiata de alte piete principale precum cea din Madrid sau cea din Salamanca. In centrul ei se afla statuia fundatorului orasului mentionat mai sus. Ce nu-mi place e ca una din strazile aflate pe marginea ei este deschisa traficului; de asemenea, pe partea cu Primaria, se afla accesul si iesirea din parcarea subterana aflata exact sub piata. In fata Primariei am sarbatorit, acum un an si jumatate, victoria nationalei Spaniei in campionatul mundial de fotbal si a fost impresionant. In lipsa unei “Cibeles” a Madridului unde sa ne putem scalda, un camion de pompieri uda multimea nebuna de fericire…
In apropiere se afla Piata Coca, micuta si plina de terase pe timp de vara.
Strada piatonala Santiago face legatura intre Piata Mare si Piata Zorrilla, unde incepe Campo Grande, alta vizita obligatorie in oras. Este cel mai mare parc urban din oras, a carei origine dateaza de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, si numit initial Parcul Adevarului. Daca calatoriti cu copii, imediat se va transforma in locul lor preferat. Pe langa spatii de joaca, vor vedea rate, lebede, veverite si… pauni. Acestia sunt regii parcului si sunt o splendoare cand binevoiesc a-si infoia cozile colorate. Astazi nu am prins niciunul in toata splenadoarea lui, dar caut vreo poza din anii trecuti… :) Cea mai frumoasa zona a parcului este cea din jurul lacului, unde puteti face o mica plimbare cu barca, in timp ce vaslasul va povesti istorioare hazlii celor mici. In spatele micului lac se afla o zona mai inalta cu o cascada.
Orasul are cateva biserici foarte frumoase, iar Saptamana Mare este propice pentru a-l vizita, datorita turismului religios care ti se impregneaza in toti porii. De mai bine de zece ani traiesc pe viu aceasta saptamana si de fiecare data mi se face pielea gaina in zilele dinainte de Pasti. Insa descrierea detaliata a Procesiunilor o voi lasa pentru anul viitor, pentru a va putea oferi fotografii proaspete.
Catedrala, conceputa in secolul al XVI-lea dupa planul arhitectului Juan Herrera, este recunoscuta prin faptul ca… nu e terminata. Da, da, asa cum auziti (cititi): asa de serios a fost proiectul, incat nu s-a terminat pana la urma. Glumesc, evident. S-a vrut a fi cea mai mare catedrala pe pamant hispanic si nu numai, insa… a ramas doar intentia. In ea este inmormantat contele Ansúrez.
In imediata apropiere se afla Biserica cea Veche (la Antigua). Este unul dintre simbolurile orasului. Splendida! Eleganta! Pur si simple frumoasa! A fost fondata de catre acelasi conte in secolul al XI-lea. Din sec. XIII pastreaza turnul si porticul romanic. Biserica actuala, de stil gotic, a luat locul celei vechi in sec. XIV. Ultima restaurare, care a avut loc intre 1900 si 1952, i-a dat aspectul actual.
Zona unde se afla aceasta biserica si Catedrala este o zona cu atmosfera studenteasca (dar nu numai), plina de terase si baruri. Este o cunoascuta “zona de copas”, adica de iesit seara la distractie.
Biserica San Pablo a fost fondata de María de Molina in 1286; are o fatada imponenta si este una dintre cele mai frumoase demonstratii de arta gotica. In imediata apropiere se afla Colegial San Gregorio, actual sediu al Muzeului National de Sculptura Policromata, unde se pastreaza, cu orgoliu, toate sculpturile religioase care se etaleaza an de an in Saptamana Mare, intr-un spectacol fara egal.
Tot in apropiere se afla si palatul Pimentel si palatul Regal.
Biserica San Benito, de stil tot gotic, este una dintre cele mai vechi din oras. Ii lipsesc cele doua turnuri, daramate la sfarsitul sec. al XIX-lea, datorita starii deplorabile in care se aflau. Acelasi edificiu adaposteste si manastirea cu acelasi nume, conservata in perfecta stare, iar unul dintre claustrele acesteia se transforma, pe timp de vara, in cinematograf in aer liber, unde atmosfera este foarte placuta si boema.
Tot in centru puteti vizita si Universitatea, una dintre cele mai vechi din Spania (sec. XIII) si care astazi adaposteste Rectoratul si Facultatea de Drept. Nu numai noi avem legende cu bila de pe ASE-u. Aici se spune ca studentul care vrea sa-si termine cu bine studiile trebuie sa evite sa numere, pe timpul facultatii, sculpturile de feline aflate in fata acesteia. Legende urbane… Fi-miu, care e in clasa a 2-a si mai are muuuuult pana la facultate, a ezitat azi sa numere leii, pentru orice eventualitate!!
Si aceasta zona e plina de terase, frumos ordonate pe trotuare si locuri fara trafic, in asteptarea clientilor dornici de o “caña” racoroasa (bere la pahar mic).
Daca vreti muzee, aveti diverse optiuni: Muzeul National de Sculptura Policromata, cel mai important din Spania in acest camp; Muzeul Oriental, aflat in Manastirea Los Augustinos Filipinos (in apropierea parcului Campo Grande), care are cea mai mare colectie de obiecte orientale din Spania; Muzeul Valladolid, situat intr-un “sediu” de lux: el Palacio de Fabio Nelli; Muzeul Patio Herreriano, de arta contemporana, unde acum doi ani am asistat la un spectacol al grupului de autentic folclor romanesc Iza (impresionant!!); si Muzeul de Stiinta, cu siguranta pe placul celor mici, dar nu numai.
Mai avem Casa Muzeu Columb, dedicata, dupa cum arata numele, lui Cristofor Columb, navigator care a trait in acest oras in ultima parte a vietii lui, unde a si murit in 1506; are si o statuie impunatoare in Acera de Recoletos, in imediata apropiere a parcului Campo Grande. Pentru cei care nu cunosc acest lucru, Columb a cucerit America cu sprijinul si sub Coroana Castiliei.
Acum doi ani am vizitat si Casa lui José Zorrilla, dramaturg national originar din acest oras. Bulevardul principal, una dintre marile piete, cu o fantana arteziana care arata cat e ceasul (vazuta de sus) si stadionul echipei locale – ii poarta numele.
Pe langa Casa Cervantes am trecut astazi, si v-am facut o poza si cu programul de vizita!! :)
Cum va spuneam mai devreme, sunt cateva date cheie cand recomand vizitarea Valladolidului.
Seminci – Semana Internacional del Cine de Valladolid. Are loc la sfarsitul lunii octombrie si, dupa mai bine de 50 de ani vechime, si-a facut un loc important intre festivalurile de acest gen. Isi are sediul in Teatral Calderón. Pentru cinefili, mai multe informatii pe www.seminci. es Profit sa va spun ca Teatrul Calderón este teatrul cel mai important al orasului: a fost inaugurat in 1864, cu “El alcalde de Zalamea”, opera a lui Calderón de la Barca, mare poet si dramaturg al carui nume il poarta.
Serbarile Valladolidului, “Las fiestas de San Lorenzo”, constituie un alt moment excelent pentru a cunoaste mai indeaproape cultura hispana. Incep in primul vineri din septembrie si tin in jur de o saptamana. A doua zi de “fiesta” are loc Party Dance, o parada muzicala, care strabate, plina de lumini si ritmuri, strazile orasului, in stilul Love Parade din Berlin. Veti avea ocazia, in “Feria del Día”, sa degustati cele mai bune aperitive si cele mai bune vinuri, la un pret de 2,50€ in ultimii ani (aperitiv plus bautura). De obicei in acele zile lumea mananca in oras, din taverna in taverna (se numesc “casetas”). Singurul incovenient pentru mine, desi incep sa ma obisnuiesc dupa atata timp, este statul in picioare si datul din coate pentru a putea comanda :) Bineinteles ca totul se arunca pe jos, asta cred ca o stiti deja din alte review-uri cu si despre Spania.
Saptamana Mare este declarata de interes turistic international. A avut loc prima data pe 16 martie 1498 si este, pe langa cea din Sevilla, cea mai spectaculoasa din toata tara.
In luna ianuarie, imediat dupa sarbatori, se organizeaza “Pinguinii” si “Los Montauros”, doua dintre concentratiile de motociclisti cele mai faimoase din Spania si Europa. Este o nebunie sa vezi strazile invadate de motociclete de fel si chip, cu participanti dintre cei mai variati, veniti chiar si de peste ocean…
In mai are loc Valladolid Latino, un festival de muzica latina, unde canta cei mai faimosi cantareti de acest stil.
Iar in iunie se desfasoara in Piata Mare concursul de sculpturi in nisip si cel de “pinchos” (aperitive).
Orasul este strabatut de raul Pisuerga si de raul Esgueva, prin sudul lui trecand si raul Duero, unul dintre cele mai importante din Spania. Una dintre teoriile care explica originea numelui implica aceste ape curgatoare: Vallis Tolitum in latina inseamna Valea Apelor. Exista si o plaja artificiala, Playa de las Moreras, destul de aproape de centru, si care vara este plina si unde subsemnata a suferit o lipotimie acum ani de zile din dorinta de “a lua tot soarele de pe cer” :) Aceasta plaja constituia si punctul de plecare al vaporasului Leyenda del Pisuerga, care insa nu mai functioneaza de anul trecut. Se faceau mici croaziere pe rau, de o ora, timp in care se parcurgeau 12km.
Daca doriti sa gustati din plin viata de noapte a orasului, va recomand zona Paraíso-La Antigua, cu atmosfera tinereasca si preturi bune. Este plina de berarii, baruri de “cachis” (bere in pahare de plastic de juma’ de litru sau carcalete) si “chupiterías” (baruri unde se servesc lichioruri de toate gusturile si aromele). Un lucru care atrage atentia in Valladolid este faptul ca “fiesta” incepe devreme. Pe la 18h se pot vedea adolescenti de 15-16 ani (desi din ce in ce varsta este mai mica), pe la 21h incep sa apara cei de 18-19h, iar pe la 23h cei cu varste mai inaintate. Oricum, lumea iese cu mic cu mare, si nu e deloc ciudat, mai ales vara, sa vezi familii tinere cu bebelusi in carucior pana la 12 noaptea in baruri. Pentru noi e greu de inteles si de acceptat, cel putin la inceput; pentru ei e ceva foarte normal.
Nu plecati din Valladolid fara sa gustati din vinurile regiunii. Este zona cea mai completa, ca sa zic asa, din intreaga Spanie, in ceea ce priveste vinurile. Exista patru “denominaciones de origen”, cum le numesc ei: Ribera del Duero – vin rosu; Rueda – vin alb; Cigales – vin roz; si Toro, desi in mai mica masura. Enoturismul este foarte dezvoltat aici si se organizeaza adevarate rute ale vinului, cu vizite care includ degustari la cele mai importante “bodegas” de vinuri. Mai mult, industria acestuia s-a extins si include si un fel de industrie cosmetica sau de “bunastare corporala”, cu spa-uri si centre de infrumusetare pe baza de vin. Despre acestea va voi povesti mai multe pe viitor, mai ales ca lucrez in Peñafiel, satul cel mai reprezentativ din acest punct de vedere, unde se afla si un Muzeu al Vinului.
Puteti folosi autobuzul turistic, vinerea, sambata si duminica, pentru un pret de 5€, insa centrul istoric se poate vedea pe jos fara probleme.
Va stau oricand la dispozitie cu informatii despre orasul meu adoptiv. Nu este atat de turistic precum marile orase spaniole, insa Valladolidul, impreuna cu vecinele sale (Segovia, Salamanca, Ávila, Burgos…) sunt orase deosebit de frumoase, cu multa istorie, cu o gastronomie deosebita, si o eventuala vacanta in zona poate include excursii in nordul extraordinar de frumos al Spaniei, si chiar zile de plaja la marea Cantabrica, aflata la 190km in linie dreapta.
Webmaster, va rog, imnul lui Real Valladolid: “Pucela, Pucela, Aúpa el Real Valladolid” http://www.youtube.com/watch? v=_edwgGUmhdY
Culorile alb-violet ale Argesului le-am putut pastra si aici!!!
Trimis de alinaro in 12.10.11 23:45:57
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinaro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.
Am adaugat si clipul. Vizionare placuta.
Pai atunci, " Traiasca Spania! - España en vivo! " (expresia am luat-o de pe dictionarul "on line")
@alinapopi
Mulţumim pentru informaţiile preţioase despre oraşul adoptiv.
Sper să ajungem să-l vedem, pentru că ne place Spania în mod deosebit şi, deşi este cam departe, vrem să o vizităm cât mai des.
În februarie, când am fost pe Costa del Sol, chiar dacă nu am ajuns la Valladolid, am băut Ribera del Duero.
Mai scrie-ne de prin Spania, că sunt multe de povestit.
Şi la mulţi ani, Spania!
Thanks again, Webmaster!!
Dorgo: ok, Viva España!!
Costi: multumesc pentru comentarii si va asteptam cu drag sa bem un "tinto" in cinstea noastra!! Chiar merita, si insist, in Saptamana Mare, daca se poate; e ceva extraordinar.
Dorgo, daca te mai iei după dicţionarul on-line o să vii ca fii-mea cu 7 la engleză.
@ Alinapopi
Cîte camere ai libere?
Nu mi-e rușine să recunosc: până la a citi review-ul tău nu știam nimic despre Valladolid, pentru că în ciuda faptului că are foarte multe de oferit din punct de vedere turistic (așa cum am aflat de la tine), zona nu e deloc promovată pe la noi. De aceea socotesc că e de prisos să mai comentez despre utilitatea review-ului tău. Dar ceea ce a dat o savoare deosebită impresiilor tale a fost străduința de a ne prezenta orașul în cele mai diferite ipostaze, care ne trimit cu gândul și imaginația spre trecut, dar și spre actualitate și viitor. Iar ilustrarea lor în fotografii mi-a întrecut orice așteptări, căci am reușit să cunosc un pic orașul, sau cel puțin să mi-l imaginez în termeni cât mai reali. Cel mai mult mi-au plăcut pozele cu construcțiile de nisip, dar nici celelalte nu-s mai prejos. Singurul lucru care mi-a lipsit pentru a percepe și mai mult atmosfera orașului tău adoptiv, a fost o... carafă cu vin (de preferat Ribera del Duero), sau măcar o caña răcoroasă, cum spui tu... dar la propriu, nu în imaginația mea ...
Felicitări pentru frumosul tău review și eu una aștept cât mai curând alte impresii din parte-ți despre inconfundabila Spanie!
Mariana, iti multumesc inca o data pentru comentarii. E clar ca nord-vestul Spaniei nu este la fel de promovat (sau deloc) in afara ca alte zone ale tarii. E pacat insa, din doua motive: 1) orasele nu sunt cu nimic mai prejos decat Madrid, Barcelona, Sevilla, Valencia... (poate doar ca marime, Valladolidul fiind al 13-lea de exemplu) si 2) va asigur ca nu veti intalni peisaje mai frumoase ca in nord in nicio alta parte a tarii.
Sper sa pot scrie in curand despre Segovia si Salamanca, orasele mele preferate din Castilla si León. Si mai sper sa pot trage o fuga, pentru poze proaspete, nu de-alta...
Pana atunci, "chin-chin" sau "salud"! (cum zic ei aici cand ciocnesc un pahar)
Mulțumiri autorului pentru articol. Eu locuiesc de 2 ani în Valladolid dar din păcate am avut foarte puțin timp de vizitat obiectivele. O să folosesc acest articol ca pe un ghid. Am doar o întrebare; Știi cumva in ce mod indică ora respectiva fântână? Am căutat și imagini de sus dar nu am văzut nimic. Cu respect Mitică.
Buna, Mitica si La multi ani!
Inseamna ca suntem aproape vecini
Fantana din Pza Zorilla are un "reloj de agua con control automatizado", asa zic spaniolii. Eu nu am avut rabdare niciodata, insa, ca sa afli ora exacta (minute inclusiv), nu trebuie decat sa numeri jeturile de apa. Succes daca incerci! Sa ne povestesti daca ai reusit
@alinapopi: Revin destul de târziu cu rărpunsul. Întradevăr numărul de jeturi ar corespunde cu numărul de ore și minute, dar nu cred că funcționa corect. Cele 24 de jeturi care probabil reprezintă orele erau pornite toate, iar cele 60 în grupuri de câte 5 indicau într-o oarecare măsură minutele. Mitică.
@alinapopi am terminat de facut traseul pentru vizita noastra din Spania ce va incepe pe 24.03. si am rezervat in mod special o zi in Saptamana Mare pentru Valladolid (in urma acestui review). Acum astept sa-mi sugerezi care ar fi mai bine sa fie miercuri sau joi, din cate stiu eu in Joia Mare e liber la ei si probabil si fiesta e mai mare, ca doar le plac fiestele
Tot in urma review-urilor tale am inclus pe harta vacantei nostre Salamanca, Avila si Segovia, asa ca multumirile sunt de prisos pentru cat de mult ne-ai ajutat sa ne decidem asupra celor de vizitat.
@alinapopi si nu mai trebuie sa-ti spun ca daca ai posibilitatea ar fi o mare placere sa te avem ghid in direct.
Noriega: ma bucur ca v-am fost de folos. Nu veti regreta. O sa-ti dau mesaj cu mai multe detalii, ok?
Duminica merg la Salamanca, n-am mai fost de vreo doi ani, asa ca saptamana viitoare ai descrierea orasului, care e superb! Va veti indragosti si de Segovia (poate ne "aude" Roth si ne scrie si ea impresiile ei recente) si de Ávila. Iar procesiunile din Valladolid va vor face sa va aduceti aminte multi ani de-acum incolo... Bineinteles ca mi-ar placea sa va fiu ghid, cum zici tu Sa ne rugam numai sa nu ploua, se cam intampla, si se anuleaza totul.
Numai bine.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2019 Valladolid - oraşul lui Zorilla — scris în 01.12.19 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- May.2018 Valladolid, capitala elegantă a comunității autonome Castillia y Leon — scris în 07.10.19 de mireille din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Mar.2016 În vinerea mare la Medina de Rioseco — scris în 25.04.16 de alinaro din VALLADOLID - RECOMANDĂ
- Apr.2015 Bun îi vinu’ ghiurghiuliu, şamdirariram, dirari, rariram! — scris în 14.04.15 de alinaro din VALLADOLID - RECOMANDĂ
- Jan.2015 Faceti loc Domniilor Sale Gaspar, Melchior si Baltazar! — scris în 12.01.15 de alinaro din VALLADOLID - RECOMANDĂ
- Dec.2014 Fuensaldaña – castele în Castilia — scris în 01.03.15 de alinaro din VALLADOLID - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Dracula in Urueña! Si… hai la cules de ciuperci. — scris în 09.02.15 de alinaro din VALLADOLID - RECOMANDĂ