Valladolid, capitala elegantă a comunității autonome Castillia y Leon

TIPĂREȘTE

Dintr-un sertar al amintirilor turistice strigă puternic pe fereastra sufletului spaniol, cea mai mare regiune a țării, Castillia y Leon, situată în nord vestul Spaniei, ea reprezintă inima adevărată a Spaniei, grație istoriei, aici s-a născut limba spaniolă.

Am avut șansa să rostogolesc mingea mea turistică prin Valladolid, Burgos, Palencia, Segovia, articolele nepublicate au început să dea în clocot spaniol, supărate că le-am pus la naftalină și prind miros vechi de un an de zile. :)

In sejurul meu solo de la Madrid (2015), Valladolid era inclus în planul viselor, însă căldura, bat-o vina, m-a ucis cu sulițe de foc, am spus atunci adios... acum mă întreb dacă am fost bătută în cap să mă dau de-a dura cam 300 de km plecând din nordul Spaniei mai spre sud, la 200 de km nord de Madrid... dar călătorului îi șade bine cu drumul și am plecat pe urmele lui Cristofor Columb, să cuceresc lumea cu o turmă mică de turiști.

Dacă ar fi să port cu mine o secvență turistică specială din Valladolid, aș selecta o mică piațetă spaniolă, numită Marti y Monso, acolo tronează o statuie interesantă... numele ei este El Eterno Viagero , călătorul etern.

Statuia descoperită într-o explorare pe cont propriu, e ca o invitație la reflexie, cine suntem, de unde venim, de ce călătorim? imaginea unui călător anonim cu o haină lungă, purtând în mână o valiză grea și o umbrelă, m-a obsedat.

Călătoria e în firea noastră... aș lua și acum valiza personală, pentru a bate iar la pas orașul modern, cu o bogată moștenire culturală, unde trăiește colega noastră Alinaro, piteșteancă ca și mine, la origini.

Valladolid în nord–vestul Spaniei, e mărginit de Palencia la nord, la est de Burgos și Segovia, la sud de Avilla și Salamanca, la vest de Zamora. Orasul cu peste 300 000 de suflete, m-a cucerit definitiv prin cultură, arhitectură diversă, liniște, eleganță, căldură, tapas și atmosferă spaniolă.

Călătoria spre Valladolid m-a prins total nepregătită în spirit, nu scânteia pe radarul meu din 2018... însă trebuia să-mi mobilez activ ziua de duminică goală în opțiuni... citesc un articol pe Afa semnat de colega Alinaro prin 2011 și mă alătur a doua zi, somoroasă în șa, unui grup de turiști, pentru un galop lung plecând din Comillas /Cantabria... a fost cea mai grea zi a circuitului spaniol.

Mătur peisajul naturii prin geam, ce metamorfoză, trec de la verdele munților Cantabrici, în jos spre pământul arid al mesetei, domnul știe tot, îmi picură în cap informații istorice bogate, de mă doare capul, încep să casc... cer șoferului o cafea și-mi dă un pahar de plastic cu licoarea neagră, pe care o vărs în poală, la un viraj. :))

Călătoria asta spaniolă nu ar fi a mea dacă nu strecor uneori și radiografia stărilor mele de spirit colorate. :)

Inregistrez rapid lecția - Valladolid, oraș fondat de contele castillian Ansurez în secolul 11, e leagănul a trei regi spanioli și martorul căsătoriei monarhului Ferdinand cu Isabella.

Exploratorul Columb a avut o casă în oraș, unde a și murit de altfel, eu nu i-am pupat nici măcar monumentul din lipsă de timp.

In acest oraș castilian a trăit o scurtă perioadă de timp Cervantes, el este omagiat cu o casă muzeu unde am intrat să-i întâlnesc fantoma și să miros condeiul care l-a creat pe Don Quijote.

Valladolid e capitala de facto a comunității autonome Castillia y Leon și a provinciei cu același nume , fiind așezat la confluența a două râuri, el respiră istoria castiliană prin tot centrul vechi istoric, plin de monumente, muzee, biserici, palate, teatre... de unde însă atâta timp? am cernut și eu ce s-a putut, cert e că obiectivele majore au fost atinse.

Valladolid, oraș regal a fost de două ori capitala Spaniei, odată cu Carlos I și mai târziu cu Felipe III în sec. 17.

Pe ruta regilor a trecut Felipe II, regina Ana de Austria, Carol Quintul și alte capete încoronate... o poală de palate vechi stau mărturie... zici că toate numele mari ale istoriei spaniole mi-au căzut în creștet... am dat gata și cafeluța doi, începe marșul trimfal prin centrul vechi, pietonal, compasul mare, nu ne legănăm pe picioare, nenea ghidul, un tânăr voinic de 80 de ani e deja în frunte și cântă la microfon, urechile mele sunt lipite de o cască.

Glorile arhitecturii castilliene sunt dispersate de la nord la sud în centrul istoric generos... vizita pietonală începe de la nord, în ritm maraton... salutăm Plaza San Pablo , sub comanda autoritară a domnului știe tot... pe acolo e și statuia regelui Felipe II și o serie de monumente emblematice.

Palatul regal din Plaza San Pablo e un fragment de istorie important din 1527, amintind călătorilor avizați că aici au locuit capete încoronate, regele Carlos V și Felipe II, fiul acestuia Felipe III și-a mutat aici curtea regală în 1601, pe vremea când orașul devine capitală, până în 1606.

Napoleon și fratele lui au locuit și ei vremelnic în palat în 1809, mai târziu Ducele de Wellington... coliziunea mea cu palatul alb e rece, deși apăruse soarele.

Primul obiectiv vizitat pe Calle Cadenas e minunăția de Colegio San Gregorio , o fostă școală de teologie a călugărilor dominicani, e chiar în spatele bisericii San Pablo. Fondatorul ei e Alonso de Burgos, episcop de Palencia, în secolul 15.

Rămân cu gura căscată, ca la teatru cu privirea fixată hipnotic pe fațada flamboaiantă decorată cu sculpturi ale Renașterii spaniole... mamă ce încărcătură dantelată.

Acest colegiu este Muzeul National de Sculptură din 1993, el păstrează numeroase opere religioase din sec 16 -18, după confiscarea bunurilor bisericii la finele anului 1820.

Am destul timp să examinez pe fațadă tot felul de figuri, sculpturi, ce de degete măiestre au cizelat adevărate broderii în piatră... blazoane, lei încoronați, copilași care urcă în pom, toată această capodoperă a Spaniei poartă semnătura lui Gil de Silat.

Am intrat gratuit duminica și am dat cu pămătuful bine prin cele 2 etaje cu galerii, ca și cum ștergeam sculpturile de praf... sunt unice în lume.

Am călătorit prin sălile pline de turiști din Evul mediu până în sec. 20, dialogul meu cu capodoperele sculpturii policrome din lemn a fost plin de întrebări, noroc cu panourile explicative. Vedetele muzeului sunt Alonso Berruguete cu Sfântul Sebastian, Juan Juni cu înmormântarea lui Cristos și Gregorio Fernandez... omul cât trăieste, învață.

Peste stradă e și palatul nobiliar al marchizului de Villena, unde a pus capul pe pernă Carol V, tatăl lui Felipe II.

In piață istorică San Pablo îsi deschide sufletul o biserică veche, cu o fațadă extrem de decorată, e o adevarată cascadă de frumusețe, scot capul din pluton 20 de metri și mitraliez dantelăria de piatră excepțională realizată de Simon de Colon.

Biserica San Pablo e un edificiu isabelin gotic –plataresc, fațada ei a fost terminată în sec. 15, portalul ei de intrare e încojurat de o arcadă cu un relief al încoronării fecioarei, dar nu am timp de meditatie și de reflexie, la comandă. :)

In această biserică a fost botezat Felipe II și Ana de Austria, regina din cartea Cei Trei muschetari, Napoleon a trecut prin ea ca turist... și eu ca un călător efemer, cu rucsacul în spate.

In fața portalului sunt niște stâlpi de granit, în vârful lor sunt niște lei heraldici, dacă ai ochi buni, înregistrezi detaliile... plutonul meu turistic trece apoi în revistă Palacio Pimentel, pe calle de la Angustias devenit Palatul guvernamental, Deputacion Provincial pe spanioleste, că sună mai muzical.

Palacio Pimentel a fost locul de naștere al lui Felipe II, de ce? pentru că familia regală spaniolă nu avea propriul palat la Valladolid, primul lui proprietar a fost marchizul de Astorga în sec. 15... aș fi vrut să intru să văd colecția lui de azulehos de Talavera care redă istoria orașului... însă ridicăm ancora și mi se potolește elanul artistic. :))

Defilez pe Calle de las Angustias, sar mingea peste Casa poetului Zorilla si biserica San Martin din sec 13, la orizont e Teatro Calderon de la Barca și un pic mai la est biserica Santa Maria de la Antigua , care a fost fondată în sec. 11... se ridică în mine un vaier de revoltă că nu e timp să –mi îndoi coloana pe acolo.

Teatrul Calderon pe Calle Augustias construit în sec 19, e o clădire clasică unde are loc anual și un vestit Festival Internațional de film.

Stop cadru mai jos pe hartă pe strada Arribas, unde e Catedrala Nuestra Senora de la Asuncion slujba duminicală era în desfășurare... e o catedrală neterminată începută în sec. 15. Ea este martorul prețios al istoriei religioase a orașului, a lucrat la ea vestitul Herrera, cel care a ridicat Escorialul... nu e opulentă.

Am intrat liber și am prins din ușă o fotografie cu altarul lui Juan de Juni (1550), o lucrare remarcabilă, adusă de la biserica Santa Maria de la Antigua.

Catedrala din granit a rămas neterminată din motive financiare. Fațada ei este încadrată de două turnuri, pe unul din ele este o statuie de 12 m, în muzeul diocezian intri doar pe bază de taxă, nu a vrut nimeni să cotizeze.

Clădirea uneia din cele mai vechi universităti din lume, e ca o carte deschisă spre lumina spiritului... mă opresc pentru o clipă și ascult povestea ei.

Universitatea este amplasată la est de catedrală, punct ochit, punct lovit doar cu aparatul foto. Universitatea a fost creată în 1346 de papa Clement VI la cererea regelui Alphonso 11 de Castillia.

In fața mea este clădirea construită pentru ducele de Lerma sec 17, fațada e o bijuterie barocă arhitectonică realizată de Diego și Narciso Tomé, arhitecți renumiți ai sec. 18... ultima mea întâlnire cu Tomé a fost în catedrala din Toledo în 2015... cine poate uita acel uimitor El Transparente, unde m-am învârtit 2 ceasuri?

Fațada reprezintă alegorii ale materiilor predate, sculpturile unor regi spanioli protejează clădirea, care prezintă patru coloane uriașe în partea centrală.

Să nu uit de o superstiție, dacă vor să termine colegiul, tinerii nu trebuie sa numere leii de piatră de pe o terasă.

Aproape de Universitate am bifat pe exterior palatul Santa Cruz, prima clădire a renașterii din Spania.

În pași de piruetă ne îndreptăm spre vest spre Plaza Mayor, după ce am depășit Plaza Fuente Dorada cu o fântână interesantă, împodobită cu 4 statui, e lăudată de Cervantes într-un roman pentru vechimea ei... ea luat formă prima dată în sec. 13, fiind situată într-o zonă comercială.

Trec pe alt bulevard elegant unde spaniolii jucau șah la mese în aer liber, e o atmosferă de duminică veselă, plină de culoare locală.

Oare sunt din nou la Madrid? piața spaniolă, roșie e faimoasă, e o minune a arhitecturii baroce, de aceea ea a servit de model pentru sora ei mai mare din capitala țării... chiar nu știam acest detaliu.

Plaza Mayor e prima mare piață a Spaniei , e închisă cu arcade și e desigur dreptunghiulară. Ea ar fi fost distrusă de un mare incendiu în 1561 și urbanizată modern datorită regelui Felipe II, arhitectul regal Francesco de Salamanca e cel care a dat chipul acestei piețe moderne.

In mijlocul ei e statuia fondatorului orașului, domnul Conte Pedro Ansurez, statuia e din 1903, ea este e și punctul nostru de rendez –vous final, aici suntem deșertati de ghid... timp libeeer, zburdă fiecare în ritmul lui propriu... scot capul din paner și îmi iau zborul solo ca orice găsculiță, pe rețeaua de străzi din jur... și sunt destule.:((

E lume sub statuie, contele e fericit să vadă cum de-a lungul secolelor, piața lui e un salon de recepție publică, era veselie mare, nimerisem peste un festival al vinurilor regionale vestite, cu gustări de tapas... corturile cu vinurile regiunii erau puse pe laturile pietei, invadată de spanioli și turiști.

Pe lângă mine defilează o spanioloaică oacheșă foc, cu o rochie elegantă, mânuși negre până la cot și un evantai roșu de culoarea sângelui... ole, ce frumoase sunt spanioloaicele.

Osmoza mea cu piața și atmosfera locală a fost totală... soarele generos la 27 de grade, mă trimite pe sub arcadele cu terase pline, mă încearcă un oarecare sentiment de invidie pentru frumusețea arhitecturală a zonei și relaxarea localnicilor.

Salut și Primăria cu ceas de la 1892 cu două turnuri laterale și un portic în față... mă aventurez apoi pe reteaua de străzi din jurul pietei și mă trezesc fără hartă în piața numită odată Coca, unde mă așez pe marginea unei fântâni simpatice cu trei sirene, care-mi smulg zâmbete, mici cascade le udă coada... mă așez și eu pe margine, să topesc prima înghetată. :)).

Arta e în stradă la Valladolid, statuia El Eterno Viagero, e indiferentă la agitatia din jur, îl plouă, îl bate soarele în creștet, el sta acolo ca un actor, l-am mângaiat bine cu privirea. Statuia face referire la spiritul teatral al orașului, așa mi-a spus un tinerel, pesemne student.

Traversez piața Mayor prin cea mai comercială stradă Calle de Santiago , ticsită de magazine de lux, bifând doar pe exterior biserica Santiago din sec. 19, nu am intrat, am ratat altarul lui Berruguette cu Adorarea Magilor... mă trăgea Cervantes de mânecă, contra cronometru.

Calle de Santiago mă uimește cu aerul ei elegant, cu magazine dichisite și clădiri ale arhitecturii neo baroce, am remarcat chiar și două edificii în stil Art Nouveau.

Aceasta stradă vie, aglomerată leagă Plaza Mayor de Plaza Zorilla, care se află la nordul celui mai mare parc din oraș, numit Campo Grande.

In centrul pieței e statuia poetului Zorilla , încadrată de Passeo Filipinos, Paseo Zorilla, Paseo Isabel Catolica e mai la vest.

Zorilla a fost un poet și un dramaturg romantic, născut la Valladolid în 1817, statuia poetului laureat se uită spre Academia Militară de Cavalerie... trag o fugă până la biroul de turism local pentru a intra în posesia unei hărti, varianta spaniolă... materiale în engleză nu prea aveau.

Statuia e reprezentativă pentru oraș, creatorul lui Don Juan de Tenorio îmbrăcat în costumul epocii sale, recită și ține în mână o hârtie, în cealaltă are un stilou. La baza statuii e muza lui înaripată cu o liră... o mitraliez și pe dumneai cu mare respect... 4 poze.

Academia Caballeria unde functionează scoala de cavalerie, mă cucerește prin proporțiile clădirii minunate, am zis inițial ca e un palat impresionant.

Campo Grande cu 11.5 hectare e limitat de Acera de Recoletos, Paseo de Filipinos și Passeo de Zorilla, el este plămanul verde al orasului, am patrulat pe acolo doar 15 minute și am studiat harta pe o bancă.

Arunc ocheade lungi spre monumentul lui Columb care se distinge în zare spre Piata Colon, dacă el se uită spre Lumea nouă, eu mă uit pe busolă cum se învârt limbile ceasului. :))

La biroul de turism din Acera de Recoletos, o segnora drăguta mi-a sugerat să merg la muzeul oriental, e departe, am aruncat zarul pe casa lui Miguel de Cervantes, dar asta e o nouă poveste literară, chiar dacă e mai scurtă, o învârt din condei separat.

Am primit o listă cu muzeele locale, o adevarată ispită culturală... ce poate vizita un turist la Valladolid? o sumă de lăcașuri, aș fi avut nevoie de două zile, să le calc pragul.

Museo Oriental te invită să cunoști colecția de artă chineză, japoneză și cea din Filipine, adunată de exploratorii spanioli misionari... museo-oriental.es.

Muzeul oriental fondat în 1874, aflat într-un colegiu regal al augustinilor detine cea mai mare colecție de artă din Spania despre estul îndepărtat ... sunt 18 săli de vizitat, adios, dar râmân cu ale mele suspine... fericiți cei ce vor călca pe acolo, pe cont propriu.

Pe lista primită figura și Museo Patio Herreriano , cu artă contemporană, Casa Muzeu Zorrilla, cu obiecte personale ale poetului, Museo de Colon , cu obiecte din America de sud și era colonială, Muzeul Stiintei sau Muzeul Valladolid, mă opresc aici... am scăpat multe atracții.

Călătorului îi șade bine cu drumul, directia finală Plaza Mayor, unde vinul faimos al regiunii curgea în paharele spaniolilor cu gâtul uscat de prea mult soare.

Contele Ansurez ne-a binecuvântat, toată trupa s-a reunit sub bățul ghidușului, ne așteaptă o tură scurtă de după amiază prin centrul istoric din Palencia... asta da surpriză.

La Valladolid se poate ajunge cu trenul rapid Ave din Madrid într-o oră, tariful e cam piperat, cu autobuzul public călătoria durează peste 2 ore.

Dacă ar fi să merg încă odată acolo aș alege perioada sărbătorilor pascale, deoarece procesiunea religioasă de pe străzi cu sculpturi policrome din muzeul de sculptură, este recunoscută pe plan mondial sau aș alege luna lui noiembrie când are loc un concurs international de tapas.

Valladolid poate fi o destinație inspirată pentru o excursie de o zi, dacă ajungeți la Madrid într-un sejur mai lung.

---

VIZUALIZĂRI: 922 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI