Atelierul de turtă dulce al lui Szántó József din Târgu Secuiesc

TIPĂREȘTE

După ce cu o am vizitat Muzeul Păpuşilor (vezi impresii), mi-am zis că indiferent cât m-aş fi interesat eu mai dinainte, tot mai bine era să intru pentru a cere date de la centrul de informare turistică ce se iţea pe o latură a pieţei. Zis şi făcut, hărţi, cărţi, de-alea, din celelalte, ştiţi cum e… La sfârşit, domnul de acolo mi-a dat o carte de vizită: „- Aceasta este a lui Szántó József, are un atelier de turtă dulce. Nu ar strica să vă duceţi.”

Trei voci curioase (soţia şi cele două fete ale mele) s-au auzit în spatele meu: „- Turtă dulce? Unde?” . În acel moment, am realizat că nu mai am nici o şansă… :) Tot ce s-a mai putut, a fost să negociez. „- Ne ţinem de program” , am declarat rituos. „„-Bine, dar cât o să dureze?” , m-a întrebat soţia. Am calculat şi parcă ar fi ieşit pasienţa pentru aceeaşi zi. Zis şi făcut: vâjjjjj la Cernat pentru Cetatea Ika şi apoi am cuplat la drumul spre Sânzieni pentru Capela Sfântului Ştefan de pe Dealul Perkő, turta dulce. Înainte însă, am dat un telefon la numărul de pe cartea de vizită. Am stabilit de comun acord o oră şi iată-ne porniţi la drum.

După amiază (cred că undeva cam între orele 17-18) am ajuns la adresa indicată: pe Strada Grădinii, în nordul oraşului Târgu Secuiesc, la domnul Szántó József. Atelierul este în speţă o afacere a unei familii ce s-a încăpățânat să păstreze tradițiile şi să producă o turtă dulce cât mai autentică. Aveam să aflu că Szántó József este de fapt o celebritate, familia sa fabricând de patru generaţii în mod tradiţional turta dulce, cam din 1880. Aceasta nu se coace la foc de gaz, ci la un cuptor întreţinut de un foc de lemne de fag, iar ingredientele nu sunt orşicare, ci musai cât mai naturale posibil. Câteva excepţii se pare că sunt reprezentate totuşi de unii coloranţi alimentari, care după culorile vii şi frumoase parcă nu păreau chiar totuşi, de sorginte exclusiv nebotezată industrial (dar asta este o opinie strict personală). Un număr mare de forme aşteaptă pentru a fi folosite, unele fiind vechi de un secol şi jumătate, bătute în alamă, pe lemn.

Cum intri îţi intră în nări un miros plăcut şi ochii îţi fug în toate direcţiile după bogăţia de forme şi culori, distribuită pe rafturi. Cel care ne-a explicat şi ne-a prezentat procedeele a fost însuşi domnul Szántó. Îmbrăcat într-o cămaşă albă cu vestă de culoare închisă şi cu nişte pantaloni pe potrivă, aducea a un personaj cam de pe la începutul secolului. Vizita este participativă, în principiu, adică te sufleci pe mâini şi decorezi manu propria turta dulce, după ce asişti la prepararea ei. Din păcate noi am prins o revizie pe motiv de trafic scăzut de turişti în pandemie şi ceva parte din instalaţie era în curs de refacere, cuptorul fiind din cărămidă şi lut, aşa că nu am avut noroc să ne suflecăm manşetele până la cot. Na, noi acum am beneficiat de varianta soft a prezentării şi turului, dar aşa a fost să fie norocul nostru. N-aş băga mâna în foc pentru asta, dar am senzaţia că stoparea workshopurilor de decorat turtă dulce s-ar putea să aibă de-a face şi cu regulile DSP-ului, de prevenţie a infectării cu SARS-COV-2.

Ce am remarcat: curăţenie lună, atitudine foarte amabilă, casa (cât am putut trage cu ochiul) aliniată la riglă şi foarte curată. Tot ce am mai putut să a fost să cumpărăm turtă dulce în forme cât mai variate şi decorate cât mai fain, aflată pe o masă mare din curte, spre deliciul evident al doamnei şi fetelor mele.

Întors de la omul respectiv, bineînţeles am sărit pe tastatură să caut. Era evident că astrele se aliniaseră nefavorabil cu revizia şi pandemia, maestrul fiind întradevăr ce se spune că este. Omul de altfel e şi o vedetă pe la diverse târguri şi expoziţii, problema principală fiind însă aceea că exponatele sale se savurează la propriu şi asta nu numai intelectualiceşte, ceea ce face mai greu deschidera unui muzeu, precum cel de ouă pictate al Luciei Condrea din Moldoviţa...

Howgh! Taste it! Cum s-ar zice, dacă aveţi drum prin Târgu Secuiesc, puteţi să vă întoarceţi cu suveniruri dulci.

P. S. Am înţeles ulterior că la Cernat, lângă Târgu Secuiesc, ar fi ceva asociaţie care face ateliere de făcut pâine cu cartofi, sau colac secuiesc, dar asta am aflat-o când am ajuns acasă.

P. P. S. Foto făcute de mine sunt puţine, eu nefiind absolut de loc un fan al dulciurilor. Recunosc însă faptul că vizita a fost interesantă şi că obiectivul merită bifat. Fetele mele au făcut poze şi la turtiţele de pe masa de afară, dar ele sunt acum în altă parte. Când se întorc, dacă nu au mâncat cumva pozele din telefon, o să le încarc, dacă merită.

---

VIZUALIZĂRI: 2530 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI