GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La prima vedere, Arnhem pare un oraş obisnuit al Olandei. Dar capitala provinciei Gelderland şi-a schimbat numele în renume în urma celebrei bătălii din septembrie 1944, imortalizată în nu mai puțin celebru roman "Un pod prea îndepărtat", scris de Cornelius Ryan. Urmat bineînțeles şi o super-producție cinematografică hollywoodiană, în 1977, realizată de Richard Attenborough, cu Sean Connery, Ryan O'Neal, Michael Caine, Robert Redford, Jack Hackman, etc.
Dar întâi puțină istorie. Arnhem a fost menționat documentar pentru prima dată în 893 sub numele de Arneym sau Arentheym, a devenit oraş în 1233 şi a intrat în Liga Hanseatică în 1443. A fost cucerit de burgunzi, de spanioli, apoi de francezi, şi de revoluționari, şi de imperiali, şi totuşi la începutul sec. al XIX-lea îsi demolează fortificațiile pentru a permite lărgirea perimetrului oraşului. Şi Arnhem ajunge cunoscut pentru frumusețea lui, fiind considerat "het Haagje van het Ooasten" (Micuța Hagă a Estului). De altfel, războaiele, revoluțiile, asediile nu au împiedicat niciodată expansiunea unui oraş olandez. Ei au găsit întotdeauna noi oportunități de dezvoltare.
Pagina cea mai interesantă din istoria Arnhemului s-a scris de abia în septembrie 1944, în timpul operațiunii Market-Garden, operațiune gândită şi condusă de faimosul general, apoi mareşal Bernard Montgomery. Aşa cum bine a spus cineva, relativ la această dramatică bătalie desfaşurată pe malurile Rinului de Jos, "a fost scrisă o epopee, dar s-a jucat o tragedie". Ce a rămas în memoria celor mai mulți a fost încrâncenarea cu care o subunitate a diviziei 1 Aeropurtate britanică, de 740 de oameni, condusă de locotenent-colonelul John Frost a apărat podul din Arnhem timp de patru zile în fața unor forțe germane mult superioare. Răniți şi rămaşi fără muniție, fără posibilitatea de a primi întăriri, britanicii s-a predat.
Astăzi în oraş sunt trei poduri, iar cel mai vechi şi celebru poartă numele eroului din 1944, John Frost. În caz că vizionați filmul, să ştiți că în imagini apare podul din Deventer, de peste IJssel. În 1977 Arnhemul nu mai arăta ca în timpul celui de-al doilea război mondial şi locația filmării a trebuit schimbată. Într-unul dintre cadre apare o vedere a oraşului în care biserica are două turle. St. Eusebius din Arnhem are doar una. Dar acestea sunt doar amănunte nesemnificative.
Să vă povestesc acum ce am văzut şi vizitat eu în Arnhem.
Am mers întâi la biserica cea mare a oraşului, St. Eusebius, a cărei construcție a început în 1452, în stilul gotic olandez, utilizând fundațiile unei alte vechi biserici, St. Maarten. În 1478 construcția turlei era atât de avansată că s-a montat ceasul. La mijlocul sec. al XVII-lea este înalțată până la 311 picioare. Biserica a fost când catolică, când reformată, şi fără răutate trebuie să spun ca astăzi este turistică, ceva obişnuit în Olanda. Cum olandezii folosesc bisericile într-o manieră mercantilă, şi aici, contra unei sume modeste se poate urca în turlă, folosind ascensorul, pentru a admira de la înălțime oraşul. Liftul te duce până la înălțimea de 73 de metri, apoi există posibilitatea de a urca până la 80 de metri pe scară. În timpul bătăliei din 1944 biserica a ars, apoi s-a prăbuşit, dar a fost reconstruită între 1946 şi 1961. La 21 octombrie 1961 este oficial dată în folosință, iar în 1964, a fost remontat cocoşul din vârful turlei. Ultimii ani vin cu noi lucrări de restaurare, schele uriaşe acoperind-o pe mari suprafețe. Şi ca un amănunt haios, scurgerile pentru apă de ploaie de pe turlă, garguiele, care se găsesc sub ceas, sunt sculptate cu chipurile celor şapte pitici din desenele animate ale lui Walt Disney.
În partea din spate a bisericii este una din cele mai originale clădiri din oras, numită Casa diavolului sau Casa lui Maarten van Rossum. Deținută initial de contele Karel van Gelre, clădirea renascentistă este cumpărată după moartea acestuia de Maarten van Rossum (1539), apoi schimbă mulți alți proprietari. În 1828 este achiziționată de administrația oraşului pentru suma de 13.475 de guldeni şi transformată în primărie (1830). Numele îi vine de la statuile unor ființe dotate cu coarne. Poate diavoli, poate satiri. Casa are şi alte statui pe fronton: Filip cel Frumos, Carol V, Karel van Gelre, Maarten van Rossum. Pe zidul exterior, desupra intrării, au fost scrise următoarele: Nijmegen cel mai vechi, Roermond cel mai viteaz, Zutphen cel mai bogat, Arnhem cel mai vesel.
Vizavi de biserica St. Eusebius este o clădire construită între 1761-1768, într-o combinație de stiluri, baroc şi rococo, numită "De Waag", deoarece aici a fost cântarul oraşului. Bombardată şi arsă în septembrie 1944, este restaurată între 1959 şi 1961, fiind amplasat un nou fronton în locul celui original, distrus. În ultimii ani aici a funcționat un restaurant, "De Nieuwe Waag", dar astăzi este închisa. Faliment, reorganizare?
Şi nu părăsesc zona înainte de a trece pe sub Sabelspoort, ultima poartă rămasă din zidul vechi al oraşului. A fost menționată pentru prima oară în 1357, fiind una dintre cele patru porți principale de apărare ale Arnhemului. Mai târziu a servit ca temniță. Numele provine de la un vechi cuvânt olandez "savel", nisip. Dacă era vorba de nisipul transportat în oraş pentru construcții sau de bancurile de nisip din Rin, nu am aflat.
Pornesc de pe malul Rinului înspre centru oraşului, în Willemplein. Aici este inima oraşului, iar zona cuprinde multe clădiri isorice. Dar voi vorbi doar de două.
Teatrul Luxor, construit acum un secol, în stilul Art Deco, avea o sală mare pentru film şi teatru şi una mai mică pentru conferințe şi spectacole de cabaret. Marea sală a fost de la inaugurare dotată cu ultimele realizări ale tehnicii: încălzire centrală, sistem de ventilație, becuri pe tavan. Din 1985, încetează de a mai fi sală de cinema şi aici încep să se desfaşoare concerte (Van Halen, Therapy?).
Actualul sediu INGBank a fost la inaugurare, în 1883, Café-restaurant Concordia. Din 1922 devine cunoscută drept "Riche", şi chiar dacă a schimbat mulți proprietari şi-a păstrat destinația originară şi numele pentru mai mult o sută de ani. Dar între 2002 si 2006 aici funcționează cunoscutul restaurant fastfood Burger King, iar vânzarea de hamburgheri în locul unde a fost faimoasa "Riche" era considerat o blasfemie. Mai bine să devină bancă. Şi bancă a ajuns.
La mai puțin de un kilometru spre est de Willemsplein, la marginea unui mic parc este celebra sală de concerte a oraşului, Musis Sacrum. Construcția ei a început în 1847, dar devenind prea mică pentru un oraş în plină dezvoltare, este mărită între 1888-1890, fiindu-i adăugată cupola. În octombrie 1940 este inaugurată şi Rotonde, care acoperă cafeneaua-restaurant. În prezent Musis Sacrum are o sală de aproape 1000 de locuri, una de 500 de locuri, iar în Rotonde este găzduit grand-cafe "Mahler". În spatele clădirii este acum o groapă uriaşă, semn că se construieşte ceva serios. Vom vedea în câțiva ani. Nu mulți.
N-am scris nimic despre muzeele din oraş. MOMA este un muzeu nou care prezintă artă contemporană, în special artişti olandezi. În apropierea podului John Frost este un centru dedicat bătăliei pentru Arnhem. În afara oraşului sunt Muzeul în aer liber al Olandei, despre care vreau să scriu separat, şi Burgers' Zoo, una din cele mai cunoscute grădini zoologice din Olanda.
Arnhemul are multe păduri în împrejurimi şi totuşi aproape de centru se situează unul lângă altul trei parcuri uriaşe: Sonsbeek, Zijpendaal şi De Gulden Bodem, care totalizează împreună cam 200 ha. Initiațiva de a avea un spațiu de promenadă a venit în 1899. Şi dacă o plimbare liniştită printre arborii bătrâni nu este de ajuns, în plus mai poți admira frumosul Castel Zijpendaal, construit în 1762. Castelul a fost inițial locuința de vară pentru bogata familie Brantsen. Astăzi este sediu pentru câteva fundații (Prietenii castelelor din Gerderland, s. a.). Nu este de neglijat nici Villa Sonsbeek (sau Witte Villa), situată pe deal, având în față o splendidă panoramă. Spun din experiență, deoarece am băut un capuccino pe terasa ei. Clădită în 1744, vila a fost la început locuința Adrianei van Bayen, apoi din 1900 Hotel Sonsbeek. Acum este restaurant. Ascunsă printre copaci, este o casă veche de mai mult de 200 de ani, romantică, Braseria De Boerderij. Nici cei mici nu sunt uitați, pentru ei şi nu numai, deschizându-se în 2004 Watermuseum (Muzeul apei), vecin cu "Moara albă" (construită in 1460).
Mai aveți timp de petrecut în Arnhem? Mai am sugestii:
- Oosterbeek, cu Hotelul "Hartenstein", unde este muzeul paraşutiştilor, un muzeu dedicat bătaliei pentru Arnhem, şi cimitirul eroilor. Muzeul nu doar expune arme, uniforme, fotografii, dar are şi o expoziție care prezintă diferite zone ale câmpului de luptă. Se poate ajunge uşor aici, luând autobuzul din autogara Arnhem, direcția Oosterbeek.
- Parcul național Hoge Veluwe (suprafața este de peste 5000 ha), care găzduieşte celebrul muzeu "Kröller-Müller", posesor a unei colecții uriaşe de lucrări ale lui Van Gogh, şi castelul de vânătoare "St. Hubertus". Pentru a-l vizita se ia autobuzul în direcția Otterlo, iar de acolo, sunt indicatoare până la intrare. Prin parc te poți plimba utilizand bicicletele albe. Sunt gratis la intrare.
- castelul Rozendael, în localitatea Rozendaal, la doar câțiva kilometri nord de Arnhem. Atenție, castelul este închis în lunile noiembrie-martie.
- castelele Doornenburg (în Doornenburg), Doorwerth (în Doorwerth), Huis Bergh (în 's-Heerenberg), la distanțe relativ mici de Arnhem. Adică se poate ajunge cu bicicleta.
- fortul Pannerden, lânga Doornenburg. La intrare este o barieră pe care n-o bagă nimeni în seamă. Treceți de ea şi mergeți până la fort. Fortul este păzit în prezent de viețuitoare cu coarne. Unele sunt capre, altele seamănă cu vacile, dar n-au uger. Eu eram îmbrăcat în portocaliu şi în concluzie m-am plimbat mai cu reținere. Sunt şi mulți iepuri, dar nu-s periculoşi
Vă doresc din tot sufletul să veniți aici în zonă, dar când este soare, căci atunci este spendid. Poate mai scriu unul-două review-uri, dacă mai am timp, că mai trebuie să merg şi la muncă. Oricum am petrecut o perioadă frumoasă la Arnhem, a fost şi soare, m-a şi plouat, dar am şi văzut multe.
Mulțumesc din suflet doamnei de la ghişeul de la St. Eusebius şi posesorului de internet la rețeaua căruia m-am logat în câteva nopți. Acum poate să-şi schimbe parola.
Să aveți un drum frumos în față.
Trimis de Radu Tudoran in 23.11.15 20:31:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Radu Tudoran); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Descoperă Arnhem, ARNHEM" (nou-creată pe sait)
-
Împreună cu continuarea sa, Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
V-am remarcat articolele despre Olanda, sunt foarte documentate, bine sistematizate si extrem de bine puse in valoare cu fotografii foarte reusite. Imi place sa va citesc si astept cu interes si alte articole la fel de bine ilustrate. Felicitari si SB. pe care il meritati din plin
@amero: Multumesc pentru aprecieri. Mi se mai intampla. Asta inseamna sa fii mai mult pe drumuri. Dar ma bucur si cand am internet si pot sa mai citesc si review-urile altora. Inca nu am terminat sa citesc tot ce ati scris de Italia. Sa ne vedem sanatosi.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2019 Frumusețea lumii e adunată la Kroller Muller, a doua casă a lui Van Gogh, în comoara verde a Olandei — scris în 28.04.20 de mireille din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Feb.2017 Oosterbeek sau amintiri despre paraşutişti — scris în 27.03.17 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Mar.2016 Castelul Amerongen sau punctul final al unui imperiu — scris în 26.01.17 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Mar.2016 Muzeul Krőller-Műller, casa din pădure a lui Van Gogh — scris în 12.04.16 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Nov.2015 Muzeul în aer liber al Olandei sau muzeul olandezului simplu — scris în 09.12.15 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2015 Arnhem, oraşul unor castele nu prea îndepărtate — scris în 23.11.15 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Muzeul Olandez in aer liber - cartea de povesti ilustrata a istoriei civilizatiei olandeze — scris în 15.12.15 de Eugenia55* † din BUCURESTI - RECOMANDĂ