Complexul Muzeal Golești – Curtea Goleștilor (I)

TIPĂREȘTE

Zilele frumoase de vară te îndeamnă fie către o zonă umbroasă, muntoasă, fie către un obiectiv turistic de factură culturală, istorică sau religioasă care se află în sfera de interes personală. Acel sfârșit de săptămână din luna iulie programat pentru vizita la Vila Florica (vezi impresii), reședință a importantei familii Brătianu, mi-a prilejuit revederea altui loc interesant, aparținând unei alte familii de seamă din istoria românească: Goleștii. Este vorba despre Complexul Muzeal Golești, un obiectiv pe care l-am mai vizitat de vreo două ori acum câțiva ani. De fapt, vorbim aici despre două obiective, unite sub umbrela aceleași instituții: Curtea Goleștilor și Muzeul Viticulturii și Pomiculturii. Deoarece atât ansamblul laic fortificat al familiei Golescu, cât și muzeul satului în aer liber sunt deosebite, fiecare în felul său, voi trata în două articole distincte cele două entități muzeale.

Informații de bază (acces, program, preț bilete). Complexul Muzeal Golești este situat în orașul Ștefănești, satul Golești, pe str. Banul Radu Golescu, nr. 1. Cu autoturismul puteți ajunge la instituția muzeală urmând DN 7, vechiul drum al Piteștiului – până în centrul căruia sunt circa 10 km; în direcția opusă avem 11 km până la Topoloveni și 116 km până la București (ieșind pe A1). Programul de funcționare este în acest moment de marți până duminică între orele 08.00-16.00, pe timpul verii orarul de vizitare fiind cuprins între orele 09.00-18.00. Biletul de acces costă 7 lei/adult pentru întreg complexul muzeal; găsiți și variante reduse pentru alte categorii (elevi, studenți, pensionari – 2 lei); taxa foto pentru amatori pe care am achitat-o a fost de 30 lei, pentru care am primit chitanță separată. Site-ul oficial al muzeului este: muzeulgolesti.ro.

Conacul Golescu – incursiune în istorie. Călătorul Paul de Alep scrie la 1657 despre reședința boierească din Golești următoarele: ... am ajuns seara într-un sat al marelui logofăt numit Golești, care are o biserică mare și frumoasă cu un acoperiș în două ape, pe care el o clădise cu hramul Sf. Treimi. Deasupra se ridica o clopotniță, construcție bine întărită și bine păzită. Palatul logofătului este o clădire armonioasă, măreață, apărată de multe turnuri. Am dormit acolo, fiind primiți cu mare cinste și ospătați cu o masă domnească.

„Palatul” despre care amintește clericul sirian fusese construit în anul 1640 de marele vornic Stroe Leurdeanu și soția sa Vișa. Numele constructorului, meșterul Stoica, și al proprietarilor apare sculptat pe ancadramentele de piatră ale ferestrelor și pe o lespede din beci. Stilul arhitectural prebrâncovenesc avea să anunțe epoca de efervescență culturală ce urma să sosească. În 1646 marele dregător Stroe Leurdeanu ctitorește și biserica din apropierea curții boierești, având și rol de necropolă pentru membrii familiei. Odată cu edificarea conacului au fost construite și anexele (bucătărie, spălătorie, grajduri, odăi pentru slujitori și camere de oaspeți), precum și zidurile prevăzute cu creneluri și turnuri de colț.

La începutul secolului al XVIII-lea casa boierească este devastată de o ceată turco-tătară condusă de Nicolae Mavrocordat, într-un context extern defavorabil (războiul turco-austriac încheiat cu anexarea Olteniei de către habsburgi). Radu Golescu va fi cel care reconstruiește și modernizează conacul, din această epocă datând etajul mansardat cu acces pe o scară interioară.

În anii '30 complexul boieresc era într-o stare deplorabilă, multe din clădiri fiind în ruină. Regele Carol al II-lea semnează în 1939 o lege prin care Ansamblul Golescu este declarat de utilitate publică și expropriat în interes cultural-național. Între anii 1942-1944 are loc un amplu proces de restaurare, în anii '50-'60 deschizându-se muzeul, mai întâi cu secție de istorie, apoi cu o secție de etnografie.

Vizita la Conacul Golescu

După ce parcăm autoturismul sub zidurile curții fortificate, neobservând nici un arnăut de pază în foișorul ce străjuie gangul de acces în curte ne-am făcut curaj și am pășit în lumea Goleștilor. În stânga se află „recepția” muzeului unde achităm contravaloarea biletelor și de unde se pot achiziționa materiale informative, cărți, suveniruri.

Primul obiectiv pe care îl escaladăm la propriu este foișorul de acces în incintă: un pătrat de zidărie străpuns de un gang de acces, un alt pătrat mai mic deasupra (camera), un drum de strajă și acoperișul de șiță ca o căciulă mare, țuguiată. Ornamentul de tablă din vârful acoperișului îl reprezintă pe clucerul Albu Golescu, călare și cu buzduganul ridicat (dregător care se ocupa cu aprovizionarea Curții Domnești; boierul Albu Golescu a trăit în secolul al XVI-lea, a fost căsătorit cu sora lui Petru Șchiopul, domnul Moldovei și s-a dovedit a fi un ostaș destoinic). În camera din acest foișor și-a petrecut Tudor Vladimirescu ultimele trei zile în libertate (18-21 mai 1821) . Trădat de căpitanii săi va fi prins de eteristul Iordache Olimpiotul și alți 25 de arnăuți și dus la Pitești. Pe balconul din foișor se află o ușă masivă de lemn – este ușa originală de la casa lui Tudor Vladimirescu din Glagova, cioplită dintr-o singură bucată de lemn. Camera ne amintește de patriotul Vladimirescu printr-o mică expoziție: arme turcești din acea epocă, o copie a drapelului pandurilor de la 1821, un bust de lemn al lui Tudor Vladimirescu, un pat acoperit cu materiale tradiționale, veșminte de panduri.

În dreapta intrării se află Școala Slobodă Obștească care ne încântă cu o expoziție de pedagogie cu amenajări și obiecte ce coboară cu aproape două secole în istoria învățământului românesc. Întemeiată de boierul-cărturar Dinicu Golescu în anul 1826 școala de pe moșia Golești este prima de nivel superior din mediul sătesc din Țara Românească. Era o școală-internat pentru băieți care se puteau înscrie fără a se face deosebire între categoriile sociale din care proveneau. Materiile se predau în limba română, întreținerea școlii și a tinerilor era suportată de cărturar. Inspirat de călătoriile efectuate în Occident, Dinicu Golescu, ajutat de profesorul Florian Aaron, a adoptat o metodă modernă de învățământ la acea dată în Europa: metoda lancasteriană. Pedagogul englez Joseph Lancaster inventase la sfârșitul secolului al XVIII-lea o metodă educativă eficientă, bazată pe împărțirea elevilor în grupe și supravegherea acestora de către un monitor – un elev bun la învățătură, dezghețat care trebuia să mențină disciplina în clasă și să îi „mediteze” pe ceilalți copii. Parcă și văd scenele de la școala humuleșteană din ecranizarea „Amintiri din copilărie” cu hărmălaia de copii repetând cuvinte sub supravegherea monitorilor.

Expoziția conține în prima cameră reproduceri de documente în legătură cu istoria învățământului, portrete ale boierilor din familia Golescu, cărți vechi. A doua încăpere reprezintă un model de sală de curs: bănci și pupitre de lemn, catedra învățătorului, tăblițe de scris din ardezie, cutia cu nisip pe care se „scriau” cuvintele și cifrele, clepsidra care contoriza timpul alocat orelor, ciubărul cu apă, soba de încălzit, clopoțelul ce anunța pauzele, manuale de epocă. Câtă strădanie în acele vremuri pentru a deschide o școală, a o întreține, a găsi dascăli potriviți și statornici și câtă muncă de lămurire a părinților să îi dea pe copii la școală să învețe carte.

Bustul din piatră de Albești reprezentându-l pe boierul-cărturar Dinicu Golescu „păzește” curtea și intrarea în conac. Față de acum 5-6 ani când fațada construcției era îmbrăcată în planta numită Glicinia, acum restaurarea a scos la lumină frumusețea pridvorului (planta a fost răsădită din nou la baza clădirii). Urcăm câteva trepte și deja ne întâmpină un aer răcoros care iese din interiorul construcției. Conacul Golescu a fost restaurat minunat, s-au îndepărtat mochetele de pe holuri, s-a amenajat spațiul de la mansardă pentru evenimente culturale, au fost regândite poziționarea anumitor obiecte, s-au adus exponate noi.

Circuitul muzeul începe din holul central, loc unde se află și frumoasa scară de lemn în spirală ce urcă la mansardă, în acest spațiu fiind poziționate dulapuri masive pentru cărți, o sobă cu olane și mai multe tablouri (printre care și ctitorii conacului). Ne atrage atenția și ușa de la intrare, ornamentată cu frumoase inserții din metal. Intrăm apoi în sala din stânga, camera de lucru a fraților Golești, dotată cu mobilier de secol al XIX-lea (un birou, mai multe jilțuri, un secretaire), o sobă-șemineu deosebită, tablouri și fotografii. O vitrină mare de lemn expune câteva obiecte personale ale familiei: pahare, sfeșnice, fotografii, o casetă lăcuită pentru jocuri de societate, casete pentru bijuterii și țigarete, obiecte de scris etc.

Următoarea încăpere este camera Zincăi Golescu, încălzită de o sobă cu olane și podită cu lemn – spațiul emană căldura unui personaj feminin de excepție. Covoare și păretare tradiționale, cuverturi și draperii, roșii cu preponderență „îmbracă” întreaga cameră. Deasupra celor două paturi micuțe se află portretul banului Radu Golescu și a fiului său Iordache, între ferestre un birou deosebit și o oglindă cu ramă de bronz umple spațiul, un dulap pentru haine se află într-un colț. Din nou avem o vitrină care conține exponate originale: o pungă de bani brodată pentru doamne, o parte din acoperământul zestrei Zincăi Golescu de la nunta din 1805, o zaharniță de metal, o ceșcuță chinezească pentru ceai. Zinica Golescu este soția cărturarului Dinicu Golescu și susținătoare a ideilor revoluționare de la 1848. Ea s-a căsătorit cu acesta de la 13 ani; era considerată una din cele mai frumoase femei ale vremii; a predat la școala înființată pe moșia Golești.

A treia sală de pe latura stângă e reprezentată de camera Anica și Carol Davila, Anica Racoviță Golescu fiind nepoata boierului-cărturar Dinicu Golescu. (P. S. Mormântul celor doi se află în cel mai mic parc din București – Parcul Davila: vezi impresii). Suntem din nou întâmpinați de o atmosferă caldă, un alcov intim mobilat cu strictul necesar: două paturi cu tăblii sculptate din lemn, un dulap scund, un mic birou/masă de toaletă, o banchetă tapițată, o masă cu scaune și câteva dulăpioare. Draperii decupate, covor tradițional pe podea, tablouri și fotografii întregesc imaginea camerei. Un patefon aparținând pictorului Nicolae Grant înveselește unul din colțurile încăperii. Felurite obiecte de secol al XIX-lea ne introduc în acea epocă: un dulăpior cu multe sertărașe pentru medicamente sau condimente, o trusă medicală din metal, un vas de cupru pentru încălzit patul, cărți de medicină ale doctorului Carol Davila, o casetă muzicală. Camera dedicată familiei Davila este unul din spațiile reamenajate în cursul procesului de restaurare.

Traversăm holul și pătrundem în spațiile de pe partea dreaptă a conacului. Aici a apărut o cameră dedicată regalității (sau Salonul de iarnă) , exponatele reliefând pe deplin acest lucru. Avem sub ochi tronul din secolul al XIX-lea utilizat de regele Carol I – să nu uităm că principele Carol I a utilizat casele Golescu din București drept palat princiar la sosirea sa în Capitală. Vis-a-vis de „sala tronului” se află un frumos birou de veacul al XIX-lea, aparținând tot regelui Carol I. Impresionantă măiestria cu care e realizată această piesă, ornamentată atât pe spațiul de lucru, cât și pe fațade, impunându-se picioarele în formă de leu și basorelieful sculptat în lemn (un scut cu arme). O sobă mare din cahle verzi încălzește încăperea, două scaune cu spătar format din capetele a doi șerpi, un simpatic secretaire cu multe sertărașe întregește mobilierul camerei.

Un alt fapt interesant legat de regalitate și Conacul Goleștilor este marcat de „Drumul lui Carol” – deplasarea prințului Carol de Hohenzollern Sigmaringen în 1866 de la Drobeta Turnu Severin la București. Prima noapte pe pământ românesc a fost petrecută de Carol la conacul Golești. Înainte de a ajunge la Pitești, cortegiul prințului a fost întâmpinat de Carol Davila, iar din oraș i s-au alăturat generalul Golescu și prințul Ion Ghica, ministru al Afacerilor Străine și fost prinț de Samos – apropo de articolele @marycăi. În „Memoriile Regelui Carol I al României” este descris momentul sosirii la moșia Golești: După o călătorie de un ceas, prințul ajunse la Golești, moșia familiei Golescu, care totdeauna s-a distins prin patriotism și dezinteres. Mama lui Golescu, o matroană venerabilă de 76 de ani, ale cărei trăsături nobile și clasice dovedeau că trebuie să fi fost foarte frumoasă în tinerețe, primi pe prinț, înconjurată fiind de nepoții și nepoatele ei, printre care mai ales doamna Davila atrase atenția prințului prin trăsăturile regulate și expresia foarte inteligentă a feței. În acest conac prințul Carol I, viitorul rege, semnează primul document din domnia sa – un act de grațiere.

Un mic budoar este amplasat după Salonul de iarnă; acest salonaș era locul preferat de doamnele familiei Golești pentru a sta la taclale și a degusta o cafeluță. Mobilierul este constituit din mai multe măsuțe, scaune și banchete, într-un ungher se află un instrument muzical (fonograf), pe pereți fotografii și tablouri.

Nu putea lipsi din conac camera orientală, stil pe care îl ghicim încă de la intrare – un cadru de ușă terminat într-o acoladă. Pe pardoseala de cărămidă este așezată o sofa joasă cu perne, o măsuță cu blat metalic pentru cafea și două scăunele decorate cu însemne orientale, covoare turcești, decorațiuni tematice (tavă ornamentală de mari dimensiuni, un lampadar în formă de semilună etc.). Într-o vitrină se află mai multe obiecte, majoritatea de secol al XIX-lea, aparținând familiei Golescu: pungi de bani, paftale, seturi de ceșcuțe de cafea, sfeșnice, narghilele, alte obiecte de factură orientală.

Sala de oaspeți este ultima încăpere vizitată în conac, mobilierul în stil baroc atrăgându-ne instant privirea. Scaunele tapițate cu spătar de lemn bogat ornamentat sunt așezate în jurul unei mese rotunde, de pe pereți ne privesc chipurile pictate ale boierilor Golești, o sobă albă din olane oferă căldură în timpul iernii, un secretaire cu multe compartimente, oglindă și măsuță rabatabilă (foarte interesantă această piesă de mobilier) ocupă un colț al sufrageriei, mai multe instrumente muzicale sunt amplasate în cameră (o pianină verticală, o cutie muzicală).

Pe latura estică a conacului se află un frumos pridvor cu coloane și arcade semicirculare, iar în colțul nord-estic vedem un scurt culoar suspendat care duce la o posibilă anexă sanitară, construcție asemănătoare cu cea de la cula din Cerneți (). Ferestrele de aerisire ale beciului sunt mărginite de frumoase ancadramente de piatră. Ocolim clădirea și pe latura nordică descoperim ușa de acces în beciul conacului – bolțile solide sprijinite pe o serie de stâlpi masivi din cărămidă ne demonstrează măiestria meșterilor constructori. Spațiul larg al beciului se întinde sub întreaga amprentă a clădirii, oferind generoase încăperi pentru expoziții (în interior se află câteva butoaie și pietre de hotar/funerare).

În colțul nord-estic al incintei înconjurată de ziduri se află baia turcească, datând din veacul al XVIII-lea, considerată singura clădire de acest gen din țară păstrată integral. Feredeul turcesc are aproximativ o formă pătrată, peste 35 mp, ziduri groase de 80 de cm și o cupolă cu tavan boltit, prevăzut cu guri de aerisire. Sistemul de încălzire îl reproduce pe cel roman: un cuptor subteran, genul hypocaust. Aburii pătrundeau în încăperea principală pe sub podea, printre zeci de „stâlpi” de cărămidă.

Pe latura nord-vestică a reședinței boierești se află anexele: un șir de clădiri destinate camerelor de locuit pentru servitori, bucătării și alte încăperi cu scop gospodăresc. În 2012 aici se afla expoziția de etnografie și artă populară dedicată județului Argeș – am înțeles că se va reorganiza. Momentan spațiul găzduia o expoziție care încearcă să ne redea evoluția interioarelor locuințelor urbane. De la salonul elegant de oaspeți cu canapele tapițate și mobilier în diverse stiluri, cu veselă de cristal, instrumente muzicale și frumoase ceasuri de masă, la sufrageria din epoca comunistă, cu mobilier strict funcțional, televizor alb-negru, bibelouri și mileuri în vitrina de pahare – trecem prin diverse epoci. În ultima cameră sunt expuse mai multe mașini de cusut și modele de fiare de călcat.

Trebuie să amintesc aici și bolnița banului Radu Golescu, clădire situată în stânga foișorului de pază, loc unde se află și casa de bilete, dar și spații de expoziții temporare. În aceste camere boierul a amenajat locuri pentru bolnavi, indiferent de starea socială, asigurând plata unui doctor și a medicamentelor necesare.

Am vizitat în camerele de lângă Școala obștească o expoziție dedicată părintelui afișului modern – Petre Grant, descendent al familiei Grant. Da, numele de Grant are legătură cu Goleștii (nepoata lui Dinicu Golescu, Zoe Racovița se căsătorește cu britanicul Effingham Grant, un important promotor al dezvoltării industriale a Bucureștiului; puteți citi mai multe amănunte aici: vezi impresii). În zona Gării de Nord se află bulevardul „Dinicu Golescu” și statuia dedicată cărturarului și celor patru fii ai săi, amplasată în 1908 (ampt.ro/ro/monument/dinicu-golescu).

Aceasta a fost vizita la Conacul Goleștilor, desfășurată pe îndelete, fără grabă, timp de circa o oră și jumătate. După această incursiune în istorie am ieșit din curtea boierească fortificată și am pătruns în lumea satului românesc, dar acesta este subiectul următorului articol. Vă recomand să mergeți la Golești, cele două muzee reunite într-o singură expoziție, la un preț modic vă vor introduce într-o lume interesantă, atât boierească, cât și țărănească, un mix de cultură, istorie și religie.

P. S. A „ieșit” un articol lung, îl puteți citi integral sau pe „sărite”. Nu m-am îndurat să elimin anumite informații, familia Golescu având un rol important în istoria și cultura țării. Conexiunile multiple și datele inedite, pentru unii, pot constitui un moment plăcut de lectură și relaxare în această zi ploioasă de toamnă târzie.

---

VIZUALIZĂRI: 3819 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI