Calatorie printr-o lume vazuta prin simturile celor nevazuti

TIPĂREȘTE

De o viata am visat la o plimbare turistica in cel mai nordic punct din tara mea, Maramuresul. Si iata ca in vara aceasta am reusit sa-mi implinesc acest vis al meu inca din timpul adolescentei mele demult pierdute. Dar Maramuresul este aici, la locul lui, de peste veacuri si m-a intampinat asa cum l-am visat…

Dimineata am plecat din Baia Mare spre Sapanta. Un drum de poveste frumoasa, cu o sosea destul de buna, ba prin unele locuri chiar foarte buna, cu multe serpentine spectaculoase, ca deh, ne indreptam spre Sighetul Marmatiei. Am traversat pasul Gutai, prin paduri dese si racoroase de conifere, o minunatie de peisaj montan, rupt din loc in loc de culmi inverzite si bogate in fanete, unde am vazut pascand multe oite. Si ma gandeam eu atunci…ce departe eram de casa mea din Bucuresti si totusi ma simteam atat de aproape de toate ce mi se asterneau prin fata ochilor insetati de cunoastere, ce stateau uimiti la fereastra autocarului, sa soarba atata frumusete. Si aici eram la mine acasa.

Am trecut raul Iza pe un pod din stalpi betonati si iata-ma ajunsa la Sighetul Marmatiei, localitate de frontiera cu Ucraina, dar nu inainte de a trece pe sub cateva din imensele si superbele porti de lemn maramuresene. Abia atunci am simtit cu adevarat ca am ajuns in Maramures.

Niciun loc nu este mai potrivit pentru a urmari metamorfozele lemnului ca Maramuresul. Se stie doar ca aceasta regiune din nordul Romaniei este celebra pentru minunata civilizatie a lemnului care a inflorit in satele de aici, unele prin prin care am trecut si eu atunci, sate situate atat de pitoresc pe vaile Izei, Viseului sau Tisei.

Am vazut portile localnicilor, atat de migalos sculptate in lemn, cu multe modele deosebite, stilizate. Am reusit chiar sa vad de aproape modele in forma de discuri solare, de cruci, arbori stilizati ce simbolizeaza viata si multe alte feluri de linii si modele, care, sincera sa fiu, m-au impresionat profund…

Am vazut in unele curti ale localnicilor pomi ornati cu tot felul de oale de diferite marimi si culori, un obicei al locului, care din ce ne-a zis ghidul, cu toate ca nici el nu prea a stiut ce semnifica, probabil acest semn inidca faptul ca acolo este o fata buna de maritat... sau nu am prea inteles eu. Poate stie cineva si-mi scrie si mie aici, va rog frumos…

Dar nu asta m-a interesat in mod special, ci frumusetea si unicitatea acestei zone atat de apreciata in toata lumea, special pentru arta taraneasca a localnicilor.

Am trecut frugal prin Sighetul Marmatiei. Mi s-a parut un orasel de provincie placut la vedere, foarte curat, destul de aerisit, cu cladiri atat mai moderne, ma refer la blocuri de locuit dar si cu case frumoase si ingrijite si cu oameni calmi. Cel putin asa i-am simtit eu din mersul autocarului, in putinele minute de tranzit.

Dupa aprox. 18 km, am trecut pe sub Poarta Albastra, o alta marturie vie ca eram in Maramu si chiar intram in celebra comuna Sapanta. Bineinteles ca aici ne-am indreptat direct spre Cimitirul Vesel. Auzisem despre acest loc numai lucruri care mai de care mai interesante. Eram tare curioasa atat eu cat si fata mea, care nu auzise pana atunci de un loc cu conotatie atat de trista ca de ceva “vesel”.

Autocarul ne-a lasat chiar in fata cimitirului aflat in centrul comunei. Si iata-ne deodata ca am patruns intr-un alt univers cu totul deosebit fata de ce stiam noi ca este un astfel de loc, unde isi aveau odihna vesnica multi locuitori ai Sapantei. Aici parca prezentul a incremenit si ne-am pomenit intr-un parc decorat cu multe, multe cruci din lemn sculptat, vopsite intr-un albastru intens, pe care erau scrise tot felul de versuri care mai de care mai “glumete” si hazlii despre viata si moartea celor ce erau ingropati acolo. La primul contact, m-am simtit infiorata ca ma aflam totusi intr-un cimitir. Ba chiar si contrariata ca aici se lua in gluma suferinta si durerea omenirii. Dar treptat, am inceput sa ma relaxez si uite asa, am pornit intr-o mare aventura printre cararile unui cimitir aflat intr-un loc parca pierdut de lume. Dar s-a dovedit pe departe a nu fi deloc asa…

Cimitirul Vesel din Sapanta m-a impresionat din toate punctele de vedere. Este un loc unic in lume si ma mandresc nespus ca este in tara mea. Aici am inteles mai mult decat oriunde relatia omului cu viata si destinul sau suprem, moartea. Aici am inteles ca moartea nu trebuie privita ca o drama, ca ceva trist, ci doar ca o etapa si o trecere de fapt din viata omului, spre o alta viata... (ma gandesc eu acum, poate mai buna…)

M-am tot plimbat cu fiica mea pe cararile paralele si perpendiculare ale cimitirului si la fiecare cruce pictata cu acel albastru de Sapanta, am stat si am citit versurile scrise mai corect sau mai “natang” (lasate asa, cu unele greseli atat gramaticale cat si de exprimare, special, cred eu, pt amuzamentul nostru, al cititorului); acele mesaje in limbaj maramuresean, ca niste epitafuri in note vesele, cu mult umor autentic, lasate de aceia ce si-au gasit aici locul lor in viata vesnica, de dincolo de noi. Sunt mesaje cu iz filozofic, cu puternice nuante din viata lor reala, sa aflam noi, vizitatorii, cum si in ce imprejurari acestia si-au gasit o alta cale decat cea pamanteasca de a exista mai presus decat viata efemera. Da, sunt convinsa ca acestia exista, ei nu au murit, tocmai pt. ca, prin acest cimitir care pe drept cuvant si-a luat denumirea de vesel, ei ne vorbesc necontenit si chiar, prin acele randuri scrijelite pe cruci, ne invata sa nu ne temem de moarte, ci sa o privim cu veselie si cu zambetul pe buze, asa cum sunt multe portrete desenate. Si uite asa, citind pe multe cruci, am ajuns pur si simplu sa radem si sa ne distram si sa aflam la unii chiar si indelednicirile celor ingropati acolo, cu partile lor bune si rele; am vazut si modul cum si-au terminat ei socotelile cu aceasta lume. Toate desenele si inscrisurile sunt arta autentica, dupa parerea mea, realizate intr-un amestec viu de culori in tonuri aprinse de rosu, cu verde si galben, care contrasteaza puternic cu albastrul specific de Sapanta. Iar albul vine mai mult la definirea portretelor, care iar dau o tenta contrastanta vie, pt. acest loc. Toate acestea, impreuna cu arta modelarii in lemnul de stejar, dau intr-adevar denumirea de "Cimitir vesel” si creaza o atmosfera mai vioaie decat cea cu care suntem noi obisnuiti in astfel de locuri. In plus, am ramas incantata de multitudinea floristica, dand nastere la un pastel inviorat de culori, care si acestea insufleteau locul care in mod normal ar fi trebuit sa fie unul trist, plin de durere. Deci iata un alt aspect fermecator; gradina de flori multe, asezate atat de simplu si de frumos aproape la fiecare mormant sau cruce. Si acest aspect mie mi-a “soptit” multe despre oamenii simpli dar cu suflet mare ai acestui loc binecuvantat si special.

Intr-un final, undeva mai in spate, pe dreapta, am ajuns si la celebrul mormant al celui ce a realizat pentru prima oara, in anul 1936 primele astfel de cruci, si anume mesterul, pictorul si poetul popular Ion Stan Patras. El este cel care a pus bazele acestui loc, reusind prin lucrarile sale intr-o maniera cat se poate de originala, sa alunge tristetea si intunericul pe care le aduce moartea. Si poate ca a reusit sa ne faca si pe noi, trecatorii-calatori, sa intelegem aceasta stare si sa alungam dramatismul, poate chiar sa privim cu luciditate si umor inevitabilul dar mai presus de orice, sa punem accentul pe triumful vietii. Aceasta filozofie in ansamblul ei, i-a dat acestui loc faima mondiala de astazi. Si pentru ca acest loc se gaseste in tara mea, intr-o zona atat de speciala si de fermecatoare, ma simt mandra ca sunt romanca!

Cimitirul Vesel din Sapanta este un autentic muzeu de arta in aer liber. Poate concura foarte bine cu multe locuri din lumea larga; dar el oricum isi are locul sau binemeritat si castigat prin talent si multa iubire fata de lupta vietii impotriva mortii. Ramane un loc de pelerinaj unic in lume. Aici, chiar daca “faci haz de necaz” cum bine zice o vorba romaneasca, am simtit pe pielea mea ca este cel mai bun loc de a te reculege si de a intelege marea filozofie a vietii si a mortii. Pe langa turistii de pretutindeni, manati de curiozitate si cunoastere, aici vin oamenii locului pentru a-i plange pe cei dragi pierduti. Dar mai presus de toate, aici este locul in care am gasit exprimate, pe cat de simplu, pe atat de profund, sensurile si frumusetea vietii cu toate aspectele sale…

Si v-am povestit si eu cate ceva despre Cimitirul Vesel din Sapanta doar pentru ca, precum multi, multi altii, si eu pentru cateva clipe din eternitatea timpului, AmFostAcolo!!!

Cu mult drag pentru voi, in speranta ca v-am fost de folos,

Ileana

---

VIZUALIZĂRI: 3769 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI