Cetatea Mandra - Cetatea Slimnicului!

TIPĂREȘTE

Dupa mini-vacanta petrecuta la Sibiu, era pacat ca fiind in zona, sa nu dam o fuga si pana la cetatea Slimnic, de la langa Sibiu.

Asa ca in loc sa o luam spre Bucuresti, am ales drumul catre Medias, pentru a ajunge la Slimnic.

Sunt cam 18km din Sibiu pana la Slimnic, drumul este bun, fara gropi, si este chiar frumos, cum serpuieste printre dealuri. In 20-30 minute ajungi din Sibiu la Slimnic.

Cam in mijlocul satului, pe partea dreapta, pe dealul numit Burgbasch se afla ruinele cetatii.

Este un drum mic, ingust care te conduce spre ruine. Poti urca si cu masina, dar o poti lasa la fel de bine jos, in parcarea de langa sosea. Oricum e vorba de un drum de cateva sute de metri doar, de mers pe jos.

Pacat ca aceasta impunatoare cetate nu este promovata sa nu mai vorbim ca nici semnalizata nu prea este., iar cand ajungi la poarta nu îți dai seama daca se poate vizita sau nu.

Rolul acestei cetati era in trecut de a pazi granita nordica a Scaunului Sasesc de la Sibiu. Chiar denumirea in maghiara numeşte "Szelindek", adica intr-o traducere aproximativă "caine de paza", semnificatia fiind evident pentru rolul acestui loc de paza si supraveghere de la inaltime a drumului ce leaga Sibiul de Medias.

Denumirea in germana a localitatii, atestata documentar pe la 1282, este Stolzenburg, adica, “Cetatea Mandra”. Dar numele nu provine de la cetatea care nici nu exista la acea vreme ci de la localitatea din care au venit primii colonisti sasi ai acestor locuri, din Stolzembourg- Luxemburg.

Cetatea a fost construita in sec. al XIV-lea, ca bastion de aparare impotriva destul de numeroaselor atacuri din nord. A fost initial construita din piatra, apoi a fost inlocuita cu fortificatii din caramida.

Astfel turcii au atacat de 3 ori cetatea in sec. XV, acesta fiind si motivul pentru care nu s-a mai reusit terminarea construirii bisericii, pe care o incepusera, concentrandu-se asupra intaririi fortificatiilor.

Apoi cetatea a fost cucerita, in sec. al XVI-lea de Ioan Zapolya, cand a asediat Sibiul, in secolul urmator de Moise Secuiul, intr-o ultima incercare de revenire pe tronul Transilvaniei a lui Bathory. A mai fost asediata de turci dar nu si cucerita. La inceputul sec. al XVIII –lea a fost cucerita de Francisc Rakoczy al II-lea, iar la plecarea lor cetatea a fost incendiata.

Apoi s-a incercat renovarea cetatii, dar epidemia de ciuma care izbucnise, a dus la stagnarea lucrarilor.

In 1855 a fost daramata o parte a bisericii, materialul rezultat fiind utilizat ci pentru ridicarea unui zid al cimitirului, 15 ani mai tarziu o parte a zidului care apara intrarea sudica s-a prabusit.

Turnul Clopotnitei, care exista și astazi, avea un ceas mare care a fost distrus de armata rusa in al doilea Razboi Mondial.

Practic ultimele lucrari de restaurare au fost facute in 1959.

Noi am lasat masina jos in parcare si am inceput sa urcam pe jos incetisor, pentru a incerca sa vizitam cetatea. Cetatea este imprejmuita de un gard din plasa de sarma. Noi am ajuns la o prima portita, usir intre-deschisa, dar fara nicio informatie. Se vedea o potecuta care serpuia prin iarba pana langa zidul cetatii. Am continuat a merge pe langa gard in speranta de a gasi accesul principal inspre cetate. Am ajuns pana pe partea sudica, unde este prabusit zidul cetatii, am dat de doua porti mari de plasa din sarma. Dar tot nicio informatie.

Asa ca am indraznit, am deschis una din porti, nefiind niciun lacat, am intrat in curtea exterioara a cetatii cu gandul de a intra si in interiorul cetatii. Am dat ocol cetatii dar singura cale de acces in interior este o mica usa veche, din lemn masiv, incastrata in zidul masiv al cetatii, situate chiar pe partea si in dreptul primei porti metalice pe care o zarisem, initial.

Pe usa de lemn era fixate o sonerie, si un program de vizitare scris pe o coala de hartie si prins pe usa. Usa de lemn bineinteles incuiata. Am tot sunat in speranta ca ne aude cineva, dar ioc.

Asa ca am mai dat o tura pe exterior, ceva foto si usor mahniti am luat-o inapoi la vale. Cand mai aveam cateva zeci de metri pana la masina, ne-am intalnit cu 2 batrane, care veneau de la biserica, de la slujba de duminica. Le-am dat binete si le-am intrebat daca se poate vizita biserica.

Ne-au sfatuit sa mergem la casa care era lipita de biserica veche evanghelica care se afla chiar in spatele nostru, pentru ca persoana care are grija de cetate locuieste acolo.

Asa ca stanga-imprejur, fuguta la gardul acelei case, am strigat auzind ceva miscare prin curte (nu puteam vedea in curte fiind un gard din piatra destul de inalt.

Intr-adevar a venit un barbat, care s-a scuzat ca a fost la biserica, la slujba si ne-a insotit inapoi pentru a vizita cetatea.

Taxa este modica 3lei/persoana.

De fapt familia care se ocupa de intretinerea cetatii, care se afla in proprietatea bisericii evanghelice, locuieste chiar in incinta cetatii, dar nu permanent. Si-au amenajat acolo o camaruta, in stanga intrarii, exista cateva randuri cu legume, plantata si ceva vita-de-vie, cu care a realizat o frumoasa bolta umbroasa. Prin curte se plimbau agale cateva gaini, bibilici si cativa curcani albi.

A inceput sa ne povesteasca istoria cetatii dar si cate ceva despre localitate.

Practic vizitabile mai sunt doar Turnul clopotnita si camera impacarii.

Aici exista ca si in alte cetati din zona, o camera a impacarii unde erau inchise cuplurile care voiau sa divorteze. Stateau inchisi acolo pentru a renunta la acest gand. Daca dupa perioada petrecuta acolo nu ajungeau la impacare erau trimisi la Biertan unde mai petreceau o perioada. Daca nu se reusea impacarea lor atunci preotul realiza desfacerea casatoriei lor.

Tot aici exista, ca mai in toate cetatile sasesti, un Turn al Slaninii, unde oamenii isi pastrau pe timpul verii, carnea si slanina.

Am urcat si in Turnul Clopotnita, are doua etaje, iar la parter mai poarta urmele unei capele. Accesul in turn se face pe o scara de lemn destul de solida. Sus in turn se gasesc clopotele care inainte se trageau de 2 ori pe zi, dimineata si seara. Se mai observa si locul unde era amplasat ceasul.

Clopotul mare astazi nu se mai trage, datorita faptului ca acum cativa ani, intr-o iarna, chiar in noaptea de Anul Nou, intr-o iarna s-a fisurat. Acum se trag doarcele 2 clopote mai mici.

De sus din turn privelistea peste sat este superba, este o deschidere practic la 360 grade.

Despre fonduri de reabilitare a cetatii, nu mai vorbim. Nici comunitatea sasilor din Slimnic nu mai este puternica, de fapt nu prea mai este. Ne povestea ingrijitorul cetatii, ca daca in trecut, comunitatea numara vreo 1000 de suflete, in prezent abia se mai strang duminica la biserica evanghelica de la poalele cetatii, vreo 7 suflete.

Noroc cu acest om care ingrijeste de cetate ca altfel cred ca ceea ce a mai ramas din cetate devenea un loc napadit de buruieni si lastaris, inaccesibil vizitarii.

Pacat ca si acest obiectiv turistic si istoric este lasat in paragina., ca dealtfel multe alte obiective din frumoasa noastra tara.

La plecarea din Slimnic am oprit la iesirea din sat, langa livezile ce se intind pe dealuri si am cumparat de la tarabele amenajate langa sosea, mere gustoase (cred ca erau 3-4 soiuri) si suc natural de mere. Nu se compara nici merele si nici sucul, cu ceea ce gasim prin supermarket

---

VIZUALIZĂRI: 2448 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI