Cetatea taraneasca Slimnic - Cetatea Mandra

TIPĂREȘTE

Plecati din Medias, pe drumul ce-l leaga de Sibiu, am zarit ruinele rosii ale unei cetati mari, ce troneaza pe culmea unui deal (dealul Burgbasch). Ne-am uitat dupa un indicator... l-am zarit: Cetatea Slimnic...gata..trebuie vazuta.

Am parcat masina si am urmat drumul prafuit spre ceea am descoperit a fi un loc deosebit. Pacat insa ca, la fel ca multe alte locuri frumoase din tara, nu sunt promovate, nu se stie nimic despre ele, desi au aparat de-a lungul veacurilor comunitati intregi. Au fost martore la numeroase razboaie, maladii sau vremuri de glorie.

Am ucat vreo zece minute si am ajuns in fata unei porti... inchise. Ne-am temut ca nu se poate vizita, dar norocul a fost de partea noastra. Am admirat indelung zidurile groase din caramida rosie, pana ce am ajuns in fata unei porti de lemn. Program de vizitare:10-19, tarif persoana 3ron. Dincolo de poarta, ni s-a deschis in fata ochilor o adevarata gospodarie. Intre zidurile cetatii, intr-o casuta modesta, locuieste un cuplu, ce are probabil grija de acest loc. Spun ca aici se afla o intreaga gospodarie intrucat pamantul este cultivat cu rosii, ardei, vinete, varza, vita de vie... Pomi fructiferi ale caror crengi pline de roade te imbie parca sa le culegi... Cateva gaini, curci, iepurasi completeaza tot acest decor. Ciudat sa vezi asa ceva intr-un astfel de loc, dar placut totusi sa fie ''viu''.

O caruta cu flori, un pat pe post de balansoar, te fac sa te simti de acolo, parca incercand sa indulceasca locul si ororile petrecute aici.

Am cercetat fiecare loc, am admirat fiecare zid... Cel dintai a fost construit din piatra bruta prin secolul al XIIIlea, in calea invaziei hoardelor tatare. Doua sute de ani mai tarziu, a fost inlocuit cu unul mai rezistent, din caramida. Peste acestea au navalit apoi turcii, curutii, chiar si ungurii in batalia lor pentru Transilvania.

Cetatea s-a vrut ulterior a fi renovata, dar epidemia de ciuma ce s-a abatut asupra satului a oprit lucrarea.

Undeva in spate am descoperit zidul unei biserici a carei constructie a fost de asemenea oprita.

Am intrat in ''camera impacarii'', unde erau inchise odinioara cuplurile care voiau sa divorteze. Stateau acolo pana ce gaseau o cale de mijloc si se impacau. Legendele spun ca in Slimnic nu au fost decat doua divorturi timp de doua secole. La Biertan am intalnit o astfel de camera.

Am ajuns la baza turnului clopotnita. Un olandez tocmai isi incheiase incursiunea... era rosu la fata, zambea si ne-a spus:''adrenalina'', f. incantat. Ne-am bucurat ca a ajuns si un strain prin acest loc uitat de lume si ca i-a mai si placut pe deasupra. Am urcat si noi tematori, dar curiosi, pe treptele de lemn, mancate de vreme. Clopotul mare ce alerta odinioara sasii din imprejurimi, era acum mut si plin de praf. Imaginea satului si a curtii sunt de-a dreptul nemaipomenite de acolo de sus. Am facut zeci de instantanee.

Cetatea isi merita pe deplin titlul de Mandra, ce vine de la numele german al Slimnicului - Stolzenburg (Cetatea Mandra), atestat in 1282.

Am coborat dealul fericiti si incantati ca am descoperit acest loc chiar si din intamplare.

Am plecat mai departe... ufff... si ziua abia e la amiaza...

---

VIZUALIZĂRI: 1837 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI