Solicitare CMR / BULGARIAîncărcată de pe telefon!

Pentru prima oara in Bulgaria cu 3 copii

Trimisă în 09.04.16 14:48
autor muscaloiusCH [Bucureşti]
» VIZUALIZĂRI: 6909

Buna ziua.

Am si eu niste intrebari pentru cei care au fost pe litoralul Bulgariei.

Este prima oara cand a-si merge in Bulgaria si nu stiu unde este mai bine cu cei 3 copii, un baiat de 8 ani si doua fete gemene de 5 ani??

Va multumesc pentru sugestii si indrumari.

L.E.

a-si dori un hotel all inclusive si normal ca ar fi ideal cu aquapark si aproape de plaja s. a. m. d. dar nu pot sa depasesc bugetul. va multumesc.


  • PERIOADA: August -- NOPŢI CAZARE: 7
  • BUGET: 1000
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 3

Răspunsuri — pag 1 / 2

paponePA6r[09.04.16 14:56]

Din păcate, ai dat cam puține detalii referitor si la așteptările voastre... Vreți Hotel si all-inclusive, animații si alte povesti? Vreti piscine multe sau aquapark? Vreți sa va gospodăriți voi? Vreți magazine aproape? Vreți liniște?

Eu va recomand Albena, fiind cu 3 knderi la pachet.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

muscaloiusCHAUTOR SOL[09.04.16 15:14]

Imi pare rau ca am omis:a-si dori un hotel all inclusive si normal ca ar fi ideal cu aquapark si aproape de plaja s. a. m. d. dar nu pot sa depasesc bugetul. va multumesc.


LUMUC1r[09.04.16 15:23]

@muscaloius - Va recomand Albena- Hotel Laguna Garden.


meehiPM5r[09.04.16 15:23]

Bună. Noi am fost de câteva ori in Bulgaria, la Sunny Beach de fiecare dată.

Cazarea cea mai bună am avut-o la Majestic, condiții foarte bune, un preț corect pt. serviciile oferite. Am apreciat curățenia de pe tot domeniul hotelului, atât in camere, cat și la piscine si pe plajă.

Mâncarea diversificată și puteai face combinații reușite.

Noi nu am mers cu copii, dar am văzut familii cu copii.

Desi Sunny Beach e mai departe decât celelalte stațiuni, noi am considerat că serviciile de la Majestic au compensat. In plus, ești foarte aproape de Nessebar, care e minunat, m-as întoarce mereu pt sentimentul de relaxare pe care îl ai plimbandu-te pe străduțele înguste.

Noi recomandăm această locație. E adevărat ca având copii trebuie să țineți cont de mai multe lucruri, printre care si distanța.

Succes și alegere înțeleapta.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Carmen IonTIT4r[09.04.16 15:24]

@muscaloius - Sunny Beach cred că este alegerea cea mai bună pentru o familie cu copii, chiar dacă distanţa faţă de Bucureşti e mai mare: plajă lungă de nisip, intrare relativ lină în apă, foarte multe restaurante, magazine şi locuri de joacă, Aquapark.

Vei găsi destule variante de cazare cu all inclusive sau demipensiune, ca şi garsoniere sau apartamente cu chicinetă în sistem self-catering, dar îţi sugerez să alegi un hotel din partea de sud a staţiunii, mai puţin aglomerată şi cu plaja mai lată.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

meehiPM5r[09.04.16 15:25]

Majestic până anul trecut nu aveau decât demipensiune, anul acesta nu stiu dacă s-a schimbat ceva.


riana784SV3r[09.04.16 15:27]

Albena la hotel Ralitsa aveti Aquapark gratis - vezi impresii


maria55 †SE2r[09.04.16 15:52]

@muscaloius - cele doua statiuni sugerate atat de colegi sunt f bune, alegerea ramanand in seama ta!

Nu stiu daca in Albena ai posibilitatea de a gasi hotel +aqua-park, se pare ca cineva mai sus intr-un ecou confirma asta, ceea ce pot sa-ti sugerez, la fel ca si colega @Carmen Ion, ar fi tot Sunny Beach! De ce?! Pt ca "am fost acolo", mai merg chiar de Paste din nou si pot argumenta!

1. Cel putin 2 aqua-park-uri: unul pe drumul E87, chiar la intrarea in statiune, unul la Hotel Kuban. Primul, contra cost, celalalt free daca te cazezi la Kuban, care pe unele site-uri apare de 3*, pe unele de 4*, dar cu all inclusiv. Are preturi bune, acolo merg eu peste cateva zile si am sa revin cu amanunte din "interior"!

2. In apropierea hotelului, la nici 150m ai un Luna -Park, o alta posibilitate de distractie pt cei mici.

3. Daca alegi acest hotel, distanta pana la plaja ar fi de 250m, ceea ce te scuteste de multe batai de cap, cu arsenalul cu care ar trebui sa te deplasezi la mare si aici ma refer la mingi, galetuse, colace, saltele, etc. !

4 Cauta un hotel gen Kuban, care sa fie pe aleea de promenada, deci inchisa pt autoturisme/circulatia lor... e mai comod pt voi!

Distanta Bucuresti-Sunny Beach nu este atat de mare incat sa te faca sa alegi altceva tinand cont strict de acest criteriu!

Alegeri inspirate si vacanta reusita!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

Carmen IonTIT4r[09.04.16 16:04]

@muscaloius - Eu îţi sugerez Iberostar Hotel - au şi apartamente. Mi-am amintit acum că în urmă cu doi ani am fost în vizită la nişte prieteni cazaţi acolo în aceeaşi perioadă cu noi şi mi-a plăcut hotelul: este la cca. 100 m de plaja mai lată şi mai aerisită din dreptul Hotelului Europa, camera lor (o dublă) mi s-a părut măricică şi curată şi prietenii ne-au spus că sunt mulţumiţi de mâncare.

Hotelul Kuban sugerat de @Maria55 este foarte mare şi are probabil suficiente facilităţi, dar se află în zona cea mai zgomotoasă din staţiune şi în dreptul unei plaje înguste şi foarte aglomerate. Ştiu asta fiindcă acolo am făcut şi noi plajă pentru că ne era la îndemână să ajungem din hotelul unde am fost cazaţi (fără masă) - la Deykin (vezi impresii). Pentru doi adulţi n-a fost o problemă, dar cu trei copii destul de mici e greu să te descurci în august pe aglomeraţia aceea de pe plajă - rişti să se rătăcească...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[09.04.16 16:05]

@muscaloius -

Dificilă alegere. Familie numeroasă, vârf de sezon cu preţuri maxime, hotel pe plajă, aquapark, all inclusive, iar bugetul este foarte mic.

Aş fi fost tentată să-ţi recomand cu toată încrederea resortul de la Duni, respectiv hotelul Marina Royal Palace 5*, aflat pe plajă, o plajă perfectă, lată cu nisip, şezlonguri suficiente, intrare enervant de lină în mare, all inclusive mai mult decât mulţumitor, parcare sigură, aquapark nou nouţ, animaţie, spectacole pentru adulţi, dar nu te poţi caza cu trei copii nici măcar în Junior Suite sau Suite, capacitatea maximă de cazare fiind de 2+2 sau 3+1.

O altă variantă excelentă care îndeplineşte toate cerinţele tale, mai puţin una (poate cea mai importantă) şi anume preţul, ar fi fost Club Hotel Evrika 4* din Sunny Beach, aflat pe plajă, într-o zonă liniştită a staţiunii, cu aquapark propriu etc., dar cazarea într-un apartament cu un dormitor ajunge la 2000 de euro.

Variante mai ieftine şi mai apropiate de bugetul tău, care însă nu îndeplinesc alte cerinţe ar fi: Orchideya 3* din Albena, care nu este nici pe plajă, nu are nici aquapark, dar costă aproximativ 1100 de euro în ultima decadă din august sau Dolphin Marina 4* din cadrul complexului Grand Hotel Varna din Constantin şi Elena, hotel aflat pe plajă, cu intrare în mare mai alături, unde cazarea într-o cameră family 2+3 costă în jur de 1300 de euro.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

dan panaJR3r[09.04.16 16:18]

@muscaloius - noi va recomandam cu toata convingerea (tinand cont de structura formatiei, de buget si de varsta copiilor), resortul Topola Skies Spa @ Golf (vezi impresii) (e situat foarte aproape de noi, pana in Balcic).

Documentati-va mai inainte de pe internet si daca aveti nedumeriri si intrebari puneti-le. Sunt sigur ca pentru copii va fi excelent. Dar si pentru voi daca nu vreti sa aveti griji!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[09.04.16 16:25]

@Carmen Ion -

Eu îţi sugerez Iberostar Hotel - au şi apartamente.

Recomandarea nu este rea deloc, însă depăşeşte cu 60% bugetul specificat de autorul solicitării.

Hotelul nu este pe plajă, ci cam în rândul al doilea, iar unicul tobogan de la piscină nu poate fi considerat aquapark

Cazarea într-o cameră family, singura variantă posibilă pentru o familie cu trei copii, sare de 1600 de euro cu reducerea de early booking până la 30.04 inclusă.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

teonusSV2r[09.04.16 16:34]

Eu va recomand în GAlbena, hotel Primasol Aqua club. vezi impresii

Aveți totul inclus si aici ma refer la mâncare (care este foarte buna), intrarea la parcul acvatic, plus animatori care toată ziua organizează tot felul de activități pentru copii.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

vivivPM1r[09.04.16 16:45]

@muscaloius - eu tot ca @maria55 ti-as recomanda, stațiunea Sunny Beach, hotel Kuban, deoarece este un hotel ok, cu Aqua Park gratuit, iar stațiunea este frumoasă, cu multe magazine, plaja cu un nisip foarte fin, intrarea în apă este lina si te încadrezi si in buget.

Vacante plăcute!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

maria55 †SE2r[09.04.16 16:54]

@viviv - de aceea l-am si recomandat! Am tinut cont de buget, ai sesizat f bine!

Tot in bugetul acesta s-ar incadra f bine si la Sun Palace4*, Sunny Beach, un hotel f bun, are review pe site scris de @Marian Preda.

Doar ca nu are aqua-park... are piscina cu sectiune pt copii, are animatie, are si piscina interioara, club pt cei mici... aici am fost si pot aprecia ca fiind un hotel bun! Vorbind strict de buget!! In rest sugestiile colegilor sunt toate f. buna... dar cam costa, iar cand esti cu 3 copii dupa tine, trebuie sa tii cont de cheltuieli suplimentare

Maria stieeee... ca are o nepoata!!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

agapiUC1r[09.04.16 17:20]

@muscaloius - Sol Luna Bay **** Obzor


baronPM5r[09.04.16 18:56]

Cea mai buna varianta ar fi Duni (vezi impresii)dar este foarte departe si nu stiu daca permite cazarea cu 3 copii si in final sigur ati depasi bugetul.

Nu vreau sa contrazic pe nimeni dar in agitatia din Sunny Beach nu aveti ce cauta cu trei copii. Este foarte frumos dar mai lasatii sa creasca putin.

In concluzie va ramane Albena care este linistita si destul de aproape.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

muscaloiusCHAUTOR SOL[09.04.16 19:48]

Dupa multe cautari cu bugetul meu si cu 3 copii, si asta fiind o problema reala fiindca multe hoteluri nu vor sa dea o camera pentru 2 adulti si 3 copii, am gasit in jur de 20 de hoteluri in Albena si Sunny Beach pana in 1000 euro.

Dupa ce am citit parerile celor care au fost acolo au ramas 5 in Sunny Beach si astept ajutorul dvs.

Hotelurile sunt: Marvel, Regina, Prestige City, Deva si Fregata Amphibia Complex.

Mentionez ca am gasit impresii despre Deva si Marvel, despre celelalte nu, si astept impresii de la cei care au stat acolo.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

mariusand77GD5r[09.04.16 20:15]

Buna ziua,

eu v-as recomanda Grifid Club Hotel Bolero situat in Nisipurile De Aur. Grifid este un lant hotelier care este de clasa superioara in ceea ce priveste conditiile oferite. vezi impresii

Se poate ajunge mai usor pe a2, iesirea pe la Vama Veche si mai aveti aproximativ 80km prin Bulgaria (in varianta masina proprie), altfel sunt autocare zilnic.

Statiunea este asemanatoare cu Mamaia, hotelul are aqua park iar serviciile sunt in sistem de ultra all inclusive.

Animatoarii hotelului va pot incanta toata ziua, in special pentru copii.

Ca si rezervare va recomand [...] (daca megeti printr-o agentie s-ar putea sa fie mai mare costul), insa s-ar putea sa nu va incadrati in buget; pentru acest hotel este bine sa rezervati pana pe 1 martie in fiecare an.

Pentru acest hotel incercati sa rezervati dupa 24.08, deoarece atunci scad preturile.

Eu am fost in acest hotel si il recomand.

Anul acesta eu merg in Hotel Riu Helios Paradise situat in Sunny Beach. Este un hotel nou (2015) si am ales acest hotel si pentru ca este din grupul Riu.

Acest hotel are aqua park este cu all inclusive, iar distanta fata de Romania este mai mare.

Daca va pot ajuta cu alte informatii, va astept cu un reply.

Sper sa faceti o alegere reusita, pe baza a tuturor recomandarilor venite.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

costeldobreGD10r[09.04.16 20:22]

@muscaloius - bună ziua, am citit toate părerile de până acum și trebuie luate în seamă,

eu prima dată am fost în nisipurile de aur la hotel park hotel golden beach (vezi impresii), este un hotel foarte bun dar cam 200m de plaja, și după aceea am mai fost de două ori, anul trecut au construit un aqua park lângă piscină, au parcare proprie cu bariere și paznici deci f. sigură și la buget cred că te încadrezi,

încearcă stațiunea obzor (vezi impresii), este ok, sau dacă vrei sunny beach care e foarte aglomerat în perioada aia și nu numai,

încearcă hotel imperial (vezi impresii), este foarte ok în partea de sud foarte aproape de nesebar care trebuie vizitat neapărat dacă ajungi acolo.

Oricum ce ai alege vacanta plăcută să ai și nu vei regreta litoralul bulgăresc, știu să facă turism!!!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

sofnicusSV4r[09.04.16 20:30]

Va recomand Royal Resort, Elenite (vezi impresii).

Este un complex mare cu 5 hoteluri de 4 stele, un parc mare si frumos, aquapark mare cu intrare gratuita, plaja privata. Cu siguranta nu se vor plictisi copiii.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

webmaster45[09.04.16 20:41]

@mariusand77 -

eu v-as recomanda Grifid Club Hotel Bolero situat in Nisipurile De Aur.

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai ocazia ca prin notele și evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acelei destinații.

În plus, când vei solicita informaţii despre o anumită destinaţie, cei care îţi răspund vor putea să o facă adecvat "profilului" tău turistic (vor putea vedea, de exemplu, în istoricul tău, locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poți folosi linkul SCRIE REVIEW (îl găseşti şi în pagina 1)

===

Aşa cum scrie în mai multe locuri pe aici, referirile la agenţii (sau alte entităţi comerciale) care activează în România (sediu / sait etc) sunt interzise explicit (şi) pe acest sait. Vezi, de exemplu, textul scris cu roşu mai jos.

Aceste informaţii se pot însă trimite fără probleme prin mesaje private (vezi mai jos, la finalul textului scris cu roșu, cum).


olteanul2010PA19r[09.04.16 21:46]

Nu cunosc ce facilitati ofera hotelurile pentru copii in privinta platii. Sunt hoteluri care acorda gratuitate pentru 2 copii.

Majoritatea colegilor AFA recomanda hoteluri care depasesc bugetul, cei drept hoteluri bune.

O varianta buna in care cred ca va incadrati ar fi Primasol Aqua Park din Albena dar este departe de plaje. Nu as merge pe promisiuni ca se asigura transport gratuit.

Dumneavoastra va trebuie o camera mare ori sunt convins ca la acest hotel camerele sunt mici fiind un hotel vechi renovat. Nu am stat acolo dar stiu bine statiunea care este favorita mea.

In Albena as recomanda Kaliakra Superior dar cad in pacatul colegului cu Bolero adica depaseste mult bugetul.

Dintre hotelurile in care am fost cred ca cel mai indicat ar fi Azalia din Sf. Constantin si Elena care corespunde cerintelor si cred ca ar ajunge si bugetul. vezi impresii

Am observat ca pentru cei cu mai multi copii dadeau niste camere mai mari unde mai puneau chiar 2 paturi supraetajate. Nu stiu daca erau camere standard sau superioare. Au si 2 topogane cu apa.

Sunt multe impresii pe acest site despre acest hotel inclusiv al meu.

Cel mai bine ar fi sa cautati o camera tripla la un hotel care sa aiba sezlonguri pe plaje incluse si daca se poate parcare gratuita. In Albena este aproape gratuita (6 leva/sejur).

Sunt hoteluri in Nisipuri care percep pentru parcare 10 E/zi.

Verificati pe booking suprafata camerei care trebuie sa fie pentru familia dumneavoastra de peste 20mp.

Bineinteles nu cumparati de la ei pentru ca preturile sunt mai mari ca la agentiile noastre. Daca nu gasiti ceva care sa va placa la un pret aceptabil pentru ca perioada reducerilor s-a cam terminat eu as risca un last minute. In 2009 cand am cumparat masina asa am facut.

Sunny Beach este poate cea mai frumoasa statiune de pe litoralul bulgaresc dar parca nu este pentru cei cu copii mici iar majoritatea hotelurilor nu au sezlonguri gratuite sau au taxe de parcare mari.

Noi am stat la Royal Helena Park dar in august nu va ajung bani iar camerele standard sunt cam mici pentru 5 persoane.

Va doresc o experienta reusita.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[09.04.16 22:17]

@olteanul2010 -

Verificati pe booking suprafata camerei care trebuie sa fie pentru familia dumneavoastra de peste 20mp.

Mai importantă decât suprafaţa camerei este politica hotelului în ceea ce priveşte cazarea unei familii cu trei copii, criteriu după care multe hoteluri bune şi foarte bune sunt din start excluse de pe listă, iar apartamentele cu cel puţin un dormitor sunt puţine şi scumpe.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

edgeSV1r[09.04.16 23:34]

Eu iti recomand cu tarie 2 hoteluri, va trebui sa mergi la o agentie si sa gasesti variante convenabile ca pret. In general orienteaza-te mai spre sfarsitul lunii august (cam dupa 22-23-24 august) pentru ca preturile mai scad, nu mai e asa aglomeratie plus ca, avand 3 copii, e important si factorul solar, sa nu-i arda asa tare soarele, sunt mai protejati. Va trebui sa iei in calcul si parcarea masinii, sa nu te afecteze la buget, iti trebuie un hotel care are parcare GRATUITA pentru clientii hotelului, sa nu fii nevoit sa platesti si pentru masina.

Asadar : 1. Hotel Grifid Bolero (Nisipurile de Aur) -- vezi impresii -- servicii foarte bune, are sistem all inclusive, arata foarte bine, e curatenie, e ideal pentru familie + copii, are aquapark propriu, plus piscine pentru adulti si copii, separat. Are de asemenea plaja privata, sezlonguri plus umbrela incluse in pret si exista bar pe plaja, e un castig. Avantajul e ca este mai aproape de Romania, iesi din tara pe la Vama Veche si de acolo mai ai aproximativ 80 km, drumul e bun, fara controale si probleme.

2. Hotel Majestic (Sunny Beach) ---- servicii foarte bune, mancare excelenta, dar atentie! - e sistem DEMIPENSIUNE, dar cred ca asta nu e o problema, la pranz te poti descurca cu masa destul de lesne, sunt o gramada de restaurante in zona. Iti poti inchiria un apartament (are aproximativ 50 mp) unde poti sta linistit cu toata familia, exista plaja privata imediat langa hotel (e in prima linie, chiar langa plaja), are piscine, are parcare privata. Un dezavantaj ar fi drumul, care e un pic mai lung decat pana la Nisipurile de Aur. Hotelul e super, merita incercat.

Ar mai fi Club Evrika, tot in Sunny Beach, are plaja privata, are un mini aquapark, e tot in prima linie, mancare buna, e situat cam in aceeasi zona linistita ca si hotel Majestic, nu e asa galagie ca in centru, insa cred ca bugetul va fi depasit de tariful cazarii.

In nici un caz nu-ti recomand hotel Kuban, e intr-o zona super aglomerata, e galagie, nu vrei sa stii cam ce agitatie e in permanenta, plus ca e intr-o zona tranzitata in permanenta de tineri nemti care sunt mai tot timpul, si-n special seara, mai mult decat euforici Este si un club in imediata apropiere a hotelului si deci e cam deranj

Statiuni gen Albena iar nu-ti recomand pentru ca te simti mai nasol ca la Eforie.

Sfatul meu e sa nu cauti neaparat variante ieftine de hotel, pentru ca ce e ieftin e si prost calitativ in hoteluri din Albena sau alte hoteluri de 3 stele din celelalte statiuni. Tu ai nevoie de un hotel bun spre foarte bun, curat, cu mancare buna avand in vedere ca merg si copiii, stim ca sunt mai sensibili si evident ca nu ai nevoie de complicatii inutile

Studiaza variantele mele pe care ti le-am recomadat, mergi la o agentie, cauta o varianta de pret buna, in special mai spre sfarsitul lunii august, daca poti merge atunci.

Daca totusi te hotarasti la cu totul alte variante de hotel decat cele recomandate de mine, cauta hotelul ales de tine pe site-ul acesta (amfostacolo.ro), te-as ruga sa citesti cu atentie absolut toate review-urile, sa ai capacitatea de a alege din informatiile respective ceea ce te intereseaza mai mult, nu lua in calcul comentariile care ti se par exagerate, pentru ca nemultumiti vor fi oricand.

Iti doresc multa bafta si inspiratie in a alege hotelul vacantei tale si te asteptam cu verdictul

Sa auzim numai de bine si o vara frumoasa!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

rahela*UC1r[09.04.16 23:58]

@muscaloius -Bună ziua, va sugerez sa va uitați pe site la hotel Azalia, din stațiunea Sf. Constantin și Elena.

Am fost acum 2 ani și anul acesta mergem din nou la acest hotel.

La revedere... și va doresc o vacanta liniștită.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

marianaonestiGD3r[10.04.16 00:12]

Ralitza din Albena are de trei ani Aquapark si este cu AI. Distanta pana la plaja este de 900 m. Au insa animatori pentru copii.

Plaja este lata, apa creste progresiv, sunt programe de animatie si pe plaja.

Mancarea pe plaja la "Rai" este jalnica.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

maria55 †SE2r[10.04.16 04:51]

@edge -

"statiuni ge Albena iar nu-ti recomand pentru ca te simti mai nasol ca la Eforie"

Zaaaau?! Mie una, mi-ar place sa locuiesc in Albena!! Tie nu ti-ar place sa locuiesti in Eforie???

Si pt a nu ma abate de la subiect, sfatul tau in legatura cu alegerea perioadei este unul foarte bun, trebuie sa recunosc! Asa-i, ultima decada vine cu preturi sensibil mai mici. Cand ai fost ultima oara in Eforie, de te-ai simtit nasol?! Ca asta-i ceea ce ma doare mai mult

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

voxman1978JR1r[10.04.16 07:12]

@muscaloius - buna ziua

Noi am fost vreo 3 ani in Pomorie la Sunrise Resort vezi impresii

Este foarte mare, curat, si sigur

Este un complex inchis cu paznici si bariera, parchezi masina la loc sigur in curte, are 6 cladiri, mai multe restaurante, piscine cu tobogane pt copii

Plaja este super, niciodata nu am vazut ocupate toate sezlongurile

Mancare berechet chiar si intre mese

Camere imense cu chicineta

Eu recomand fara nici o retinere

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

adynutza26SR17r[10.04.16 08:39]

Eu iti recomand Casablanca din Obzor. Cred ca te incadrezi ca buget.

Acolo exista doar apartamente si studiouri. Este all inclusive, foarte aproape de plaja (100 m in linie dreapta). vezi impresii

E adevarat ca nu au aquapark insa nu le poti avea pe toate.

Statiunea este foarte linistita, are si o zona de centru unde este un parc. Este ideala pentru o familie cu copii, . mai ales ca la 5 ani cat au gemenii, tot trebuie sa stai dupa ei... Ceea ce face ca ideea unui aquapark sa nu fie asa minunata.

Hotelurile enumerate de tine nu le cunosc asa ca nu am ce sa te sfatuiesc. Ma gandesc insa ca fiind destul de putin renumite, sa nu te dezamageasca.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

  • AFIȘATE rsp [1-30] — din total 56 răspunsuri la această solicitare
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.15660405158997 sec
    ecranul dvs: 1 x 1