Solicitare CMR / BULGARIAîncărcată de pe telefon!

Vacanta Bulgaria

Trimisă în 03.01.20 09:25
de kareliaSV [Suceava]
» VIZUALIZĂRI: 2644

Buna ziua si la multi ani tuturor.

Nu am fost pana acum in Bulgaria. Sincer as fi incercat Turcia dar, fiind doar eu cu copilul am o oarece teama)

As vrea niste sfaturi... nu stiu ce sa aleg... Albena, Nisipurile de aur, Sunny beach (sau altceva)...

As dori un hotel care sa aiba tobogane, loc de joaca... ceva sa_l tina ocupat pe pustiul meu energic????.

Multumesc pentru eventualele raspunsuri.


  • PERIOADA: Iulie -- NOPŢI CAZARE: 7
  • BUGET: 1000-1200euro
  • ADULŢI: 1 -- COPII: 1 -- VÂRSTA: 12

Răspunsuri

dianameaSE[Bucuresti]10r[03.01.20 10:36]

@karelia: Cel mai bine este la Duni.

Am fost de 3 ori: la Pelican, Belleville si Holiday Village, toate de 4 stele.

In afara de aquapark cu tobogane, au: sala de jocuri, tragere cu arcul, biciclism, tenis, gym, dansuri, aquagym, jacuzzi, jocuri la piscina, seara spectacole la teatrul de vara, discoteca, petrecere pe plaja cu artificii, etc.

Au mancare buna, poti manca la mai multe restaurante si poti merge la mai multe piscine, daca ai hotel de 4 stele mergi la toate cele de 4 stele, in afara de cel de 5 stele. Daca ai hotel de 5 stele, ai acces peste tot.

Complexul este intr-un parc mare, pe deal, e padure cu: veverite, licurici, iepuri, arici, broaste testoase, si o plaja lunga si larga cu sezlunguri si umbrele gratis, prosoape de plaja gratis, schimbabile la fata locului.

Se organizeaza si plimbari cu vaporasul pana la Sozopol, scufundari si excursii in delta fluviului Ropotamo, unde e rezervatie naturala.

In apropiere poti face o plimbare pe jos pana la St. Thomas si de acolo cu minicarul gratis pana la Arkutino.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

antheosGD[Câmpina [PH]]9r[03.01.20 11:07]

Duni, Hotel Pelikan - vezi impresii, în complex are și Aqua Park și nu ai grija copilului

sau Nisipurile de Aur, Grifid Bolero sau Vistamar tot cu acces Aqua Park, mai liniște e la Duni,

dar mai aproape sunt Nisipurile,

Sunny Beach în niciun caz pt familie cu copil mic...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Daniela.tSV[Rădăuţi [SV]]2r[03.01.20 12:19]

@karelia: Eu recomand Grifid Vistamar - Nisipurile de aur, am scris ceva impresii, cea mai recenta este din 2018 - vezi impresii.

Am fost si in 2019, in august, a fost si mai wow, o sa scriu cândva in zilele următoare si experiența de anul trecut

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

nickrotrmJR[Botoşana [SV]]1r[03.01.20 13:26]

@karelia: Îți recomand hotel Hrizantema Sunny Beach! Are tot ce îți dorești!


rdlcGD[Ploiesti]6r[03.01.20 13:54]

@karelia: Albena este o stațiune frumoasă dar preturile hotelurilor de acolo au crescut artificial nu se justifică raportul calitate pret.

In ultimi ani am fost in Obzor la 60 km sud de Varna. Este o stațiune liniștită cu hoteluri foarte bune ex. Sol Luna Bay vezi impresiile mele sau Hotel Casablanca un hotel cu preturi mai mult decât decente cu o mancare foarte gustoasa - singurul inconvenient ar fi urmatorul din cauza preturilor mici mobilierul este cam uzat.

Eu as evita Nisipurile este o stațiune foarte aglomerată.

Orice ai alege vacanță plăcută să ai.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

nicolass75JR[Ploieşti]2r[03.01.20 15:15]

@karelia: Bună ziua. Vă recomand și Topola Skies Resort. Eu am fost acolo vara trecută. vezi impresii.

Mai în glumă, mai în serios printre puținele nemulțumiri a fost și numărul mare (foarte mare) de copii din resort. Au cam tot ce le trebuie să-și consume energia.

O zi bună.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

steli68PM[braila]10r[03.01.20 15:21]

@karelia: în Albena la hotel Kaliakra sunt animații toată ziua și seara pentru cei mici și cei mari, stațiunea oferă și alte atracții hipism, volei, tenis, safari, excursii tematice, plimbări cu bicicleta, riscă, mașinuțe electrice, cai, etc, bugetul e suficient. vezi impresii,

Fiecare hotel are plaja proprie.

In celelalte stațiuni nu toate hotelurile au acces la plajă și alte atracții, verificați înainte, prețul de acolo e ok, dar când adăugați plaja și altele, prețul se dublează.

Dvs știți plăcerile celui mic

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

doinagherasim*GD[Piatra-Neamţ]9r[03.01.20 15:33]

Fiind din Suceava (oho, cat drum ai de facut cu masina pana in Bulgaria!!!) si mai ales ca mergi si cu un copil, te sfatuiesc pt prima vacanta la ei, sa alegi statiunea Albena: mai aproape, hoteluri f bune pe plaja (daca esti dispus sa cheltuiesti 1000-1200 euro!), intrarea in apa f lina pe distanta mare, parcare garantata langa hotel (dar cu plata: 10-20 leva/zi), multe locuri pt distractia copiilor, piscine mari cu dotari pt ei.

H Ralitst Superior Aqua Club (vezi impresii)sau H Ralitsa Lora care au intrare gratuita (adicatelea este prinsa in pret!), la Aqua Park.

Apoi, cu timpul... voi alegeti daca o sa mergeti si in alta parte.

Inca un sfat (daca e nevoie): daca este vreo "problema" in legatura cu custodia copilului, itzi trebuie procura notariala la vama.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Kara2007SV[Bucureşti]1r[03.01.20 15:36]

@karelia: Pentru persoanele cu copii, recomand statiunea Albena: nu este foarte aglomerata, intrarea in apa este lina, plaja este lata si cu nisip fin.

Recomand Hotel Ralitsa Superior (am scris review detaliat) sau Kaliakra Mare.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

webmasterX[București][03.01.20 15:56]

@antheos:

am fost în sept 2019 la Vistamar, este totul renovat, un nou concept

@nickrotrm:

Îți recomand hotel Hrizantema Sunny Beach! Are tot ce îți dorești!

Ne-am bucura să putem citi impresiile voastre de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, aveţi ocazia ca prin notele și evaluările proprii să contribuiţi la o medie mai reprezentativă a acestor destinații.

Puteți folosi linkul SCRIE REVIEW (îl găsiţi şi în pagina 1 a saitului)


resita2009PA[Reșița]6r[03.01.20 18:30]

Albena mie personal mi se pare foarte scumpa pt. ce ofera.

Fiind cu copilul de 12 ani banuiesc ca doresti ceva mai linistit, nu atata galagie/forfota etc asa ca-ti recomand statiunea Obzor (este si mai aproape) iar aici ti-as recomanda Sol Luna (vezi impresii).

Daca vrei ceva agitatie cu viata de noapte si plaja aglomerata atunci mergi la Sunny Beach - club evrika (vezi impresii).

Alegeri inspirate iti doresc

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

doinagherasim*GD[Piatra-Neamţ]9r[04.01.20 10:47]

@resita2009: Din pacate, la H Sol Luna Bay, plaja este atat de aglomerata, incat potzi da noroc cu vecinul de sezlong, atat la piscina cat mai ales pe plaja. De intrarea in mare, nu mai vorbesc ca-i vai si amar, iar sezlongurile sunt pana la intrarea-n mare. Si scuuuuuuump... de te " usuca" (chiar daca nu e soare) la buzunar, iar pt pretul dat, nu mai e ce-a fost odata (2009, dar am trecut pe acolo si-n 2015 si 2017).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

olteanul2010PA[Bucuresti]ConsAFA19r[04.01.20 11:59]

De regula în Bulgaria copii pana la 12 ani sunt gratuit dar se verifica pe data de naștere. Deci trebuie să știți precis dacă plătește sau nu. După 12 ani se considera adult iar prețurile sunt destul de mari pot ajunge la 80% din prețul unui adult. Eu întotdeauna când fac o recomandare sunt atent la buget. Deci având în vedere distanța prima obtiune este Albena iar dacă copilul va fi gratuit vă recomand Kaliakra Superior care are camere de 40mp. iar masa este forte bună. Se pare că anul acesta revin la UAI, trebuie să plătiți pana la 31.01 pentru o reducere mai mare. Dacă nu ajung banii merge și Kaliakra Standard (vezi impresii) cu camere de 27 mp. Restaurantul, barurile, plaja, recepția sunt comune. Stau mai slab la topogane cu apa care sunt mai mult pentru copii mai mici. Dacă țineți la topogane exista varianta Ralitsa Superior (vezi impresii) care are Aqua Park cu intrare gratuita pentru turiști cazați în hotelurile Ralitsa unde va recomand să alegeți ca noi camera tip studio. Distanta pana la plaje este mare iar masa este ai slabă calitativ. Mie îmi plac hotelurile pe plaja și cu camere spatioase. Mai este unul din hotelurile Laguna care are studio și este mai ieftin decât Kaliakra. Spațioase și luxoase sunt hotelurile de 5* Flamingo și Paradis Blue dar sunt numai cu demipensiune iar pentru dumneavoastră este recomandat AI sau chiar UAI pentru că copilul vrea tot timpul ceva.

Dacă coborâți mai jos găsiți o stațiune la fel de liniștită Sf. Constantin și Elena dar mai neîngrijita. Aici vă recomand Azalia 4* (vezi impresii) sau Astor Garden 5* (vezi impresii). Ambele au UAI, plaje proprie, acces gratuit la Spa și piscina interioara cu apă termala. Azalia este chiar pe plajă, toate camerele au vedere la mare și au 2 topogane cu apă la piscinele exterioare iar cel puțin una este cu apa termală. Se pare ca este în renovare în această iarnă. Aici vă recomand camera lux care este mult mai mare cu vedere frontala la mare iar diferența de preț este mica.

Astor Garden este lux, are restaurant mare, bere Beks, cafea bună și au o receptionera româncă foarte amabila. Nu știu dacă are topogane cu apa dar locuri de joacă pentru copii au chiar mai multe. Foarte puține camere au vedere la mare dar parcarea exterioara este gratuita, cea interioara se plătește. La Azalia parcarea este gratuita dar este foarte mică ori dai o șpagă la paznic ori ești condus la o parcare păzită cu taxă (cred 5 lv/zi).

Noi nu recomandam Nisipurile de Aur, pentru ca este aglomerată, plaja îngustă, aproape peste tot întrarea în mare este abrupta iar personalul nu este prea amabil. Am fost la 2 hoteluri Perunika 3* (vezi impresii) și vestitul Grifid Bolero 4* (vezi impresii). Pe noi Bolero nu ne-a impresionat și consideram că nu merita prețul printre cele mai mari. Parcare scumpa 20 lv. /zi pe stradă, cel mai arogant personal și disponibilitatea de a incasa bani suplimentari de la turiști. Sincer atrage prin Aqua Park, cam mic, camere spațioase și divertisment, dar nu exista camere cu vedere la mare.

Nu pot să nu vă recomand hotelul nostru favorit Royal Helena Park 5 *din Suny Beach (vezi impresii) este sigur peste Bolero, Kaliakra Superior, Astor Garden sau Azalia, dar este departe pentru dumneavoastră.

Vă doresc alegere inspirată.

N.B.: olteanul2010 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

kareliaSV[Suceava][04.01.20 14:08]

@olteanul2010: Distanta nu e un impediment... noi ne_am facut vacantele in Romania din motive de vizitat parinti si rude???? (locuim in Belgia).

Sotul nu iubeste marea... el merge in delta (noi nu_i impartasim pasiunea)... asa ca el ne „depoziteaza" la locul cerut de noi si pleaca in Delta...

Anul trecut am, ajuns" sa zic asa la 1000 euro doar eu cu baiatul la un hotel de 2 stele... ce_i drept curat (ovidiu)... dar am zis gata... nu merita...

Am vrut Turcia... dar pana nu revine sotul la sentimente mai bune fata de litoral????????)... mi_e teama sa merg doar cu baiatul...

Ce vreau... o locatie unde sa aiba tobogane caci anul trecut s_a plictisit... daca se poate ceva spectacole pe seara... un pic de verdeata... nu caut neaparat liniste... ci chiar animatie... mancare acceptabila... nu ma intereseaza bauturile alcoolice... ci mancarea sa fie buna sa nu ma trezesc cu alte minuni. O plaja curata... si un hotel acceptabil....cam asta caut...

De aia am cerut sfaturi ca la cap Bulgatia sunt varza????????????

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

nicole33APL[București]ConsAFA26r[04.01.20 14:32]

@karelia:

Distanta nu e un impediment...

Dacă nu te deranjează distanţa, la bugetul tău frumuşel pentru configuraţia un adult şi un copil, nici măcar nu mai contează vârsta exactă la data sejurului, eu îţi recomand resortul de la Duni, unde poţi alege liniştită cel mai bun hotel din cadrul resortului, respectiv Marina Royal Palace 5*, care îţi permite accesarea tuturor facilităţilor resortului, fără nicio restricţie.

Plaja de la Duni este extrem de lată, foarte curată şi cu un număr de şezlonguri suficient pentru toţi oaspeţii, intrarea în mare este foarte foarte lină, nici valuri nu prea sunt.

Aquaparkul deschis în urmă cu patru cinci ani va oferi suficientă distracţie şi adrenalină copilului tău. Singurul mic dezavantaj ar fi acela că aquaparkul nu este chiar pe plajă, dar distanţa nu este de speriat.

Cu certitudine, condiţiile şi serviciile oferite de resortul de la Duni sunt MUUULT peste cele oferite de hotelul de două stele la care ai fost anterior.

Alegere inspirată şi vacanţă plăcută!

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

Deborah77PM[Bucuresti]3r[06.01.20 11:03]

Nu cred ca Albena este potrivita pentru un copil de 12 ani. Prea multa liniste, intrarea in apa prea lina...

eu as zice ca mai potrivit ar fi Sunny Beach. Ai 2 Aqua park-uri, ai luna park in centru destul de bine echipat, poti vizita si Nessebar-ul. La 12 ani le place agitatia...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

kareliaSV[Suceava][06.01.20 15:36]

@Deborah77: buna ziua... Luna parc are banuiesc de toate nu?

Intr_adevar este un copil energic... caut tobogane pe timp de zi sa aiba activitate... si seara ceva divertisment... Imi puteti recomanda un hotel?

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

YodaPA[Bucuresti]7r[24.01.20 20:06]

@karelia:

Am vrut Turcia... dar pana nu revine sotul la sentimente mai bune fata de litoral????????)... mi_e teama sa merg doar cu baiatul...

Daca asta este singurul motiv pentru care eviti Turcia, atunci eu cred ca poti merge linistita singura cu baiatul. Nu o sa ai nici o problema. Este siguranta foarte mare in Turcia, mai ales in zonele turistice. Daca stati in Belgia, atunci sa stii ca Turcia per ansamblu are o rata a criminalitatii mai scazuta decat Begia, Istanbulul (cel mai periculos oras din Turcia) mai scazuta decat in Bruxelles, iar in Antalya criminalitatea e cam jumatate din cea din Bruxelles. Poti verifica aici: https://www.numbeo.com/crime/rankings_by_country. jsp Turcia este pe locul 82 la criminalitate (39.49), Bulgaria pe 85 (38.50), iar Belgia pe 64 (43.98).

In statiuni, sper ca iti dai seama ca hotelierii au mare grija sa nu pateasca ceva turistii lor, ca de la ei le vin banii. Iti seama ce reclama negativa s-ar face daca un turist ar scrie ca a fost jefuit, batut, furat, etc., langa hotelul nu stiu care?

Din punct de vedere alpreturilor, mie mi se pare ca Bulgaria a cam ajuns la acelasi nivel cu Turcia, ceea ce scumpeste Turcia este pretul transportului.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

kareliaSV[Suceava][28.01.20 19:02]

@Yoda: merci mult????. In final am reusit sa_l conving pe sotul meu sa vina cu noi... si am ales Turcia mai precis Side. Acum asteptam vacanta????... Desre Bruxelles... stiu????????Am locuit 7 ani pana sa ne, retragem la tara" . ????

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

YodaPA[Bucuresti]7r[28.01.20 19:57]

@karelia: Bravo, ma bucur tare ca s-a hotarat sa mearga in Turcia. Dupa 13 sejururi la mare in Bulgaria si cinci in Turcia, am hotarat ca tot Turcia ne place mai mult, asa ca... tot la Side mergem si noi la anul. Ar fi bine sa cautati un hotel in partea de nord fata de centrul vechi al orasului, adica pe undeva in Colakli sau Evrenseki. Sotul poate sa mearga sa viziteze daca nu-i place statul la plaja, sunt multe locuri de vizitat.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

kareliaSV[Suceava][28.01.20 20:16]

@Yoda: de fapt am ales deja VonResort Golden Coaste... acum sper doar sa fie ok...


nicole33APL[București]ConsAFA26r[29.01.20 06:46]

@karelia:

de fapt am ales deja VonResort Golden Coaste... acum sper doar sa fie ok...

Ai făcut o alegere bună.

Turcia îţi oferă în multe cazuri mai mult decât Bulgaria.

Cazată la VonResort Golden Coast eşti foarte aproape de plajă, dar pentru divertismentul copilului ai acces gratuit şi la aquaparkul situat pe teritoriul hotelului VonResort Golden Beach.

Vacanţă plăcută!

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

  • [23] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.13974213600159 sec
    ecranul dvs: 1 x 1