Haz de necaz!

TIPĂREȘTE

Lunea trecuta ziua incepuse sub auspicii favorabile. Cu o seara inainte ne-a dat telefon un prieten daca nu vrem sa mergem la Vidraru ca are el acolo ceva plati de facut la Arefu la primarie dupa care mergem si noi sa mancam un pastrav sau doi mici la Valea cu pesti. Calule, vrei ovaz? Cum sa nu mergem sa scapam de cele 35-36 de grade care se anuntau in continuare in Bucuresti?

Am plecat pe la sapte juma’ dimineata ca sa nu ne prinda canicula pe drum si sa nu fie aglomerata iesirea din Bucuresti; aveam intentia sa stam pana seara la munte. La radio, se anuntasera deja 28 grade. Luasem cateva sandviciuri modeste - poate baietilor pe drum li se face foame - apa, o palarie de soare si o jachetica subtirica, flutura vant. "Ha-ha-ha! ha-ha-ha! " in masina radeam bucurosi de excursia pe care o vom face, pana ce am observat ca spre Pitesti cerul se innegreste, ca Arpechim sau cum s-o fi numind acum e in negura si un vant puternic impune masinii pasi de balet.

Asa a inceput seria noastra de ghinioane care a facut din ziua de luni 14 iunie, o zi de pomina.

Ploaia rea a inceput imediat ce am trecut de Pitesti. Era o ploaie de vara dezlantuita, in care apa valuri-valuri matura soseaua. Atunci mi-am adus aminte ca niciodata sa nu mergi la munte fara haina de ploaie, pulover si pantofi de schimb. Da’ ce noi mergeam la munte? Noi mergeam sa mancam un pastrav. Sa zic ca pe la Poenari norii s-au mai ridicat si ploaia s-a subtiat. Raze timide de soare ar fi vrut sa mangaie cele 1500 de trepte pe care am urcat de cateva ori in tinerete cu suflarea sueranda de efort. Acum? Sa nu mai vorbesc nici de treapta de la trotoar ca si asta e o problema.

Trecand pe langa cetate au inceput controversele « istoricilor » din masina: ba ca a fost un punct strategic al lui Negru Voda, ba ca a fost ridicata de Vlad Tepes. Adevarul era ca totdeauna pe la mijloc. Negru Voda a ridicat doar un turn de supraveghere, dupa care a urmat constructia cetatii iar Vlad Tepes a refacut-o dotand-o cu o garnizoana de 50-60 de oameni. Legenda spune ca sotia lui Vlad Tepes de frica sa nu cada in mainile turcilor s-a aruncat din turn iar locul si apa in care a cazut s-a inrosit fiind denumit de atunci Raul Doamnei. Mi-aduc aminte ca sus langa Balea este lacul Doamnei din care izvoraste acest rau. O alta legenda spune ca lui Vlad Tepes o femeie i-a potcovit calul cu potcoavele puse invers astfel incat urmaritorii s-o ia in sens contrar fata de directia spre Transilvania pe care a luat-o fugarul. Se mai zice ca exista un tunel pe sub munte care l-a scos pe domnitor in Tara Fagarasului mai jos de varful Paltinu. Se spune deasemeni ca Jules Verne ascultand relatarea unei valahe despre cetatea Poenari a scris romanul Castelul din Carpati.

Masina s-a cocotat pe serpentine pana la baraj, drumul fiind de o neasemuita frumusete. Barajul a fost construit intre anii 1961 si 1966 si la vremea aceea eau unul din cele mai mari din Europa. Este considerat o capodopera hidrotehnica, dar constructia sa a cerut multe sacrificii, peste 80 de oameni pierzandu-si aici viata. Lacul de acumulare Vidraru are o suprafata de cca 500 ha, o lungime de 10 km si o adancime de 160m. Uzina hidroelectrica este amplasata subteran si alaturi de hidrocentrala de la Bicaz este principala furnizoare de energie electrica din tara. Daca as fi avut prevederea sa iau bateriile cu mine asi fi postat poze frumoase, dar aparatul era descarcat. Asta a fost neglijenta nu ghinion.

Ne-am oprit la Arefu, comuna de mosneni care au fost proprietarii muntilor din jur imprejur. Aceasta este poate una din cele mai intinse comune din Romania, un capat fiind la 30 km de Curtea de Arges si celalalt pe coamele muntilor Fagaras. Ea este strabatuta de 60 km de drumuri nationale, din care unele modernizate, altele nu. Are numai 3000 de locuitori iar gospodariile cu exceptia celor din vatra comunei sunt raspandite pe coamele dealurilor la kilometri una de alta. In jurul lacului si spre Cumpana au aparut ciupercarie de vile ale orasenilor « prosperi oameni de afaceri » cat si cateva pensiuni. Taranii din Arefu se lupta de ani de zile sa intre in posesia a 300 ha de padure care se afla sub luciul apei. Cum retrocedarea pe vechiul amplasament nu mai poate fi facuta ei cer padure din muntii din jur, dar curand ii va gasi plesuvi pentru ca Ocolul Silvic taie intr-o veselie. Bunicul prietenului nostru a a vut o gospodarie de cateva pogoane aflata deasemeni sub apa. Prietenului nostru i s-a dat ceva echivalent destul de aproape de malul lacului dar imediat mafia de terenuri a sarit pe el sa vanda. Au fost si amenintari si furt de lemne («daca vor sa construiasca ceva nu mai trebuie sa plateasca defrisarea») dar nu vinde, vrea sa lase nepotilor si altceva decat un apartament din cartier, la bloc.

Ni se facuse foame. Cele doua-trei sanviciuri disparusera demult si abia asteptam sa ajungem la Valea cu Pesti. Ma cam mirasem eu ca n-am intanit masini mici pe sosea dar un panou ne-a anuntat ca transfagarasanul e inchis. Bine, bine, dar e vara, de ce nu circula nicio masina spre motel? Cand colo, Valea cu Pesti era transformata intr-un mare santier in care vreo doi muncitori trageau o roaba de colo pana colo. Se va face un Complex de Agrement de patru stele, la anu’ si la multi ani.

Foamea si aerul rece ne-a manat inapoi. Casa Argesana inchisa. Cabana Vidraru era prea departe pe un drum forestier. Drumul pe marginea lacului nu a avut nimic spectaculos din cauza vegetatiei abundente. Trebuie sa opresti masina, sa te dai jos sa gasesti o rariste de pomi ca sa vezi si sa fotografiezi ceva. Nu ajunsesem inca la baraj si hait! dintr-o remorca cu busteni cazusera vreo doi dea curmezisul soselei. Soferul voia sa ascunda urmele, drumarii chemati voiau ceva in schimbul muncii lor, trebuia chemata o macara, pana la urma s-au inteles si dupa vreo ora de pertractari au deblocat un culoar ingust pe sosea prin care masina a facut slalom... Foamea sfichiuita de aerul rece si timpul de asteptare isi ascutise ghiarele in noi. Unde sa mancam? Am mai intalnit cateva bufete pe sosea dar cum zilele trecute fusesera si aici 35 de grade n-am avut nicio incredere sa mancam mititei cu proteine de musca.

Ne-am hotarat sa ne oprim la Casa Domneasca din Curtea de Arges. Mai fusesem cu cativa ani in urma si am fost multumiti. Era inchis ca lunea se facea curat.

A urmat elegantul han Merisani. In parcare erau cateva masini straine. Nici nu ne-au lasat sa intram «nu a sosit aprovizionarea». Am luat de pe sosea cateva pungi de saratele nesanatoase si niste apa plata clocita si am rontait tacuti pana in Bucuresti. Se facuse din nou insuportabil de cald si numai saratele ne mai lipseau.

Am ajuns acasa unde nu aveam nimic de mancare ca de! fuseseram la restaurant la Valea cu Pesti si am inceput sa facem haz de necaz ca ce bine ne-am distrat. O omleta, o rosie, o bucata de branza si o bere tot am mai gasit. Si asa «am fost acolo degeaba»

---

VIZUALIZĂRI: 3424 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI