ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.06.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 05.06.21
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2021
DURATA: 1 zile
Business
40 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 4 MIN

Vidraru

TIPĂREȘTE

Am ajuns la barajul și lacul Vidraru într-o frumoasă zi de vară, anul curent dar și cu ocazia unui eveniment fericit, venind pe DN7C dinspre Curtea de Argeș. Am ajuns înainte de prânz și am avut timp suficient pentru o plimbare cu vaporașul. Căpitanul ne aștepta, fiind informat în prealabil că venim.

Așa cum am fost informați înainte să ajungem, barajul Vidraru a fost construit între anii 1960 și 1966 și la vremea aceea era al 5-lea ca mărime din Europa și al 9-lea din lume. Astăzi este în continuare al 5-lea din Europa dar mondial a ajuns pe locul 27.

Se află în interiorul versanților munților Pleașa și Vidraru.

Barajul de la Vidraru face parte dintr-un proiect de regularizare a cursului râului Argeș, împreună cu alte 14 microhidrocentrale amplasate în aval de barajul Vidraru și care dezvoltă în total o producție de energie electrică de 350 milioane kWh.

Pe lângă producția de energie, barajul mai are scopul de a regulariza debitul râului Argeș care transportă debite mari de apă datorită circuitului hidrologic bogat din zonă care încă mai cuprinde păduri bogate. Astfel sunt preîntâmpinate inundațiile cauzate de viituri în avalul barajului unde râul Argeș are acum un debit insignifiant. În amonte construcția a generat mărirea suprafețelor irigate cu aproximativ 100.000 hectare.

Pentru construcția barajului a fost dizlocat un milion de metri cubi de rocă și s-a folosit un milion de metri cubi de beton turnat. Barajul are o înălțime a coronamentului de 166 metri, o lungime de 307 metri, fiind baraj în arc și o grosime de 6 metri. Întreținerea sa este facilitată de cele 9 galerii interioare orizontale la care se ajunge cu cele 2 lifturi sau pe căile exterioare de acces.

Centrala propriu-zisă de transformare în energie electrică este amplasată mult în aval, lângă Pensiunea La Cetate de unde pleacă drumul de acces către Cetatea Poenari cu cele 1.480 de trepte ale sale. Așa cum ni s-a explicat, sub baraj sunt săpate galerii prin care coboară apa cu presiune foarte mare creând curenți turbionari astfel, la 130 metri sub albia râului s-a construit o centrală ce poate fi controlată de la distanță, respectiv din București și care transmite energia spre stația de transformare de lângă Pensiunea La Cetate.

După ce ne-am actualizat și extins informațiile despre specificul zonei, ne-am urcat pe vaporaș să bifăm plimbarea pe apă care a durat maxim o oră și a costat 20 de lei. Am dat roată lacului de acumulare Vidraru care are o lungime de 10 kilometri și se află la o altitudine de 830 metri.

Plimbarea noastră a fost însă mai scurtă, practic am dat un ocol pe lângă baraj, plecând pe stânga și întorcându-ne pe dreapta. Peisajul e constant peste tot dar și foarte frumos. Apa dă o senzație de confort și relaxare iar pădurile de foioase de pe culmile din jur par practic niște conopide uriașe, cu coroanele rotunde ale arborilor, băgate unele în altele – de fapt brocolli că-s verzi. Pe lângă atmosfera plăcută nu prea ai ce să vezi, peisajul e monoton, sunt câteva șalupe pe la marginea lacului și cam atât.

La coborâre am făcut ceva popas la amenajarea turistică de la ancorare unde sunt celebrele tarabe cu suveniruri, ceva de-ale gurii, un suc, o bere, niște bănci umbrite de copaci ca să iei loc și să admiri o priveliște minunată. Am cumpărat porumb fiert fierbinte și a fost bun.

De pe coama muntelui Pleașa ne supraveghea Prometeu cu trăznetul în mână sau mai bine zis Omul de fier care este simbolul electricității dar și al județului Argeș. Statuia are 10 metri înălțime și a fost realizată de către sculptorul Constantin Popovici în anul 1965, pe când avea doar 27 de ani.

Despre barajul și lacul Vidraru se spune că sunt cele mai vizitate obiective turistice din sudul României.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Cadru natural mirific,


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Barca pe valuri,


[fb]
---
Trimis de Mioritik in 25.06.21 14:57:28
Validat / Publicat: 25.06.21 19:58:05
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TRANSFĂGĂRAȘAN. A mai fost în/la: Peste tot,

VIZUALIZĂRI: 1089 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mioritik); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Barajul și lacul Vidraru
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

k-lator [25.06.21 20:59:43] »

@Mioritic: Barajul Vidraru este un obiectiv turistic ce merită atenție oricând, o lucrare grandioasă în care s-au investit enorm de multe resurse materiale și umane.

Am fost la barajul Vidraru anul trecut, în ultima zi de octombrie, când natura pictase niște tablouri incredibile cu o cromatică de la galben la ocru și verde închis. Lacul și totul în jur erau cu totul schimbate față de ceea ce am văzut în pozele tale.

Felicitări pentru vizită!

P S. Aș putea, dacă ești de acord, să încarc și eu câteva poze de toamnă la baraj...

Mioritikscris / TELEFON [25.06.21 21:36:33] »

@k-lator: Dar desigur,

Câteva poze în plus ar fi minunate,

Toamna mereu are culori magnifice.

k-lator [25.06.21 21:52:03] »

@Mioritic: Am încărcat pozele

Ca să le vezi, trebuie să accesezi butonul ” toate pozele” încărcate la rubrică. Se găsește în meniu, dreapta jos, sub pozele postate de tine.

VEZI amfostacolo.ro/user-foto. ... arasan&hid=4399 încărcate în această rubrică Barajul Vidraru

Seară plăcută!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Mioritikscris / TELEFON [25.06.21 23:37:12] »

Asemenea,

Seară plăcută!

Wow, da, este cu totul altceva,

Foarte frumoase pozele,

Yersinia Pestis [20.07.21 18:17:39] »

Deci, mă-nnervează ce ușor și frumos povestești, de m-ai făcut fan! Cred c-aș fi în stare să cumpăr tricouri cu tine, doar încearcă să le scoți la vânzare!

Culmea e că am fost prin multe locuri cam în aceeași perioadă și prin aceleași locații, de-a ajuns să-mi fie frică să postez cu aprecieri diferite de-ale tale, să nu mi-o fur peste bot de la internauți!

Îmi place că ai vorbele la tine și că ești concisă, de-aia, spui, o să mai trag cu ochiul prin curtea ta! Și, dacă nu-i cu blesteme, o să mă bag în seamă cu niște vorbe, să combat, adică!

liviu49 [20.07.21 18:51:55] »

Mai bine mai tarziu decat niciodata!

Am reusit votul cu numarul 20, ceea ce nu prea ar fi spre onoarea mea. M-am mirat cum mi-a scapat necitit un articol despre Vidraru, dar am aflat misterul. Articolul a aparut in ziua in care plecam intr-un miniconcediu in Transilvania si Maramures. Cum eu in perioada de concediu neglijez orice nu are legatura cu concediul propriu-zis nu am mai intrat pe net si nu am putut citi articolul. Eu cu Vidraru am foarte multe amintiri, toate frumoase, mai ales ca in perioada 1977 - 1981 eram pe Transfagarasan de cel putin 2 ori pe luna. Nu pot uita intalnirile cu cel mai bun prieten al meu pe Transfagarasan, ursul celebru din acei ani. Cum noi ghizii din acea perioada eram enciclopedii ambulante, mereu cautam sa nu fiu prins pe picior gresit, sa nu pot raspunde unei intrebari de la un turist, asa ca despre zona lacului de acumulare eram pregatit sa raspund la orice intrebare. Acum lucrurile s-au mai linistit, nu mai este nimeni interesat de datele tehnice ale lacului, barajului, hidrocentralei, interesul este pentru selfiuri in zona.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Mioritikscris / TELEFON [20.07.21 19:06:41] »

@liviu49: Cre' că n-am scris despre asta - ah, da, n-am scris, a rămas pentru articolul despre Transfăgărășan: Noi, cu ursul chiar ne-am întâlnit în ziua aia, ședea în fund în iarbă, la marginea drumului și dădea din cap ca pendulul. A fost vedetă. Știm că ursul a devenit cerșetor. O literatură întreagă despre habitat, relocare, schimbare de comportamente, încălzire globală și toate cele. Noi cu fum în creieri, ei cu treaba lor.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
k-lator, liviu49, Mioritik, Yersinia Pestis
Alte impresii din această RUBRICĂBarajul Vidraru:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.081462144851685 sec
    ecranul dvs: 1 x 1