ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.09.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 10 zile
cuplu fara copii
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTA MEDIE REZULTATĂ
92.50%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

La pas prin insula Evia

Excursie pe cărări de munte după dragoni verzi pe pereți

TIPĂREȘTE URM de aici

Printre alte recomandări, am primit-o și pe asta: să mergem la Drakospita - casele dragonilor. Bine, de când am citit despre Evia, am aflat despre aceste construcții deosebite, enigmatice și pline de un aer mitologic… dar oare ce locșor din peninsula elenă nu are magie și mitologie până în „măduva” pietrelor?!?

Nu cred că are rost să vă plictisesc cu date „tehnice” despre vestigiile astea - oricum nu se știe nimic cert despre ele - nici cine le-a făcut, nici când, nici (mai ales!) de ce.

Mie mai mult mi-a plăcut în acea zi partea de aventură, de hoinăreală, de trăire în mijlocul naturii. Și chiar a fost o experiență deosebită.

Dacă vă interesează subiectul, în insulă sunt o sumedenie de astfel de construcții, peste 20. Majoritatea în apropierea localităților Styra și Karystos, așadar… aproape de locul nostru de sejur.

Așa că într-o dimineață (pe la prânz) am pornit la drum. Un drum scurt, în mare parte larg și bun, dar cu meandre, locuri strâmte și pante prin Styra. Apoi, asfaltul lasă loc unui drum de piatră și pământ (chiar pe roca de bază, nu vă imaginați că ar fi un drum pietruit!) pe care am mers (urmând la început niște indicatoare „adevărate” care după un timp au lăsat locul unora făcute din lemn vopsit. Se poate merge și pe jos, din Styra - chiar ne-am întâlnit pe drum cu niște doamne care urcaseră cale de 8 km, pe jos, până pe vârful muntelui! Dar mai târziu despre asta.

Se poate merge cu orice fel de mașină, doar că pe final trebuie ceva îndemânare la ocolit făgașuri. O alternativă ar fi o motocicletă, dar nu cred că alea ce se pot închiria ar urca pe aici cu două persoane în șa.

După ce se lasă mașina, mai sunt vreo trei sute de metri de mers prin tufișuri, pe o cărare destul de pieptișă, dar nu foarte greu de urcat totuși. Mai ales că nu e mult de mers… Numele local al celor de aici este Palli Lakka Drago.

Odată ajunși la clădirile megalitice, le-am dat ocol, le-am admirat, ne-am minunat… Am intrat prin ele și am încercat să-mi imaginez cum era atunci când erau noi și în ele se petreceau… lucruri. Era viață. Era, poate, magie… nu știu. Dar ceva sigur a fost, altfel nu cărau unii de nebuni bolovanii ăia acolo pe coasta muntelui, nu se chinuiau să îi potrivească unele peste altele fără niciun fel de mortar astfel încât să supraviețuiască mii de ani, în ciuda vremii, vremurilor și cutremurelor...

Culmea e că, în ciuda dimensiunilor materialelor de construcție, interiorul lor e destul de parcimonios, iar înălțimea - cam… scundă! În fine, după ceva explorare a locului, am hotărât să revenim puțin pe drum până la o bifurcație unde un alt indicator scria că drumul celălalt duce spre un castel (Kastro), iar privind cu binoclul dinspre căbănuțele balaurilor pe coasta opusă a muntelui (pe unde șerpuia celălalt drum), am putut vedea mai multe grupuri de oameni ce urcau panta pe o cărare, spre creastă. Știam că e „ceva” acolo, dar nu prea se vedea vreun castel. Provocarea era totuși destul de puternică, timp era, așa că „hai și noi”!

După ce am mutat mașina pe celălalt drum (e o mică „parcare” acolo), am început să urmăm marcajul „dungă roșie” (pus cam peste tot, direct pe pietre, de-a lungul cărării). Să nu uit: vremea era cu un cer schimbător, pe cer se alergau norii mânați de un vânt tăios, acoperind când și când soarele. Aveam din păcate pe mine doar un amărât de tricou cu mânecă scurtă - nu mă așteptasem să fie un astfel de vreme pe unde hălăduiam noi, așa că a cam trebuit să trag și să rabd. Urcușul are multe porțiuni relativ ușoare, dar și destule mai dificile, pieptișe. E foarte bine să aveți pantaloni lungi, încălțăminte cu talpă mai groasă (nu niște simpli „teniși”!) și o pereche de bețe de trecking ar fi mai mult decât indicate. Nu trebuie uitate, nici omise din rucsăcelul pe care să-l luați cu voi apă (sau ceva suc de fructe fără acid) și niște biscuiți simpli. Nu e nici vreun izvor pe acolo, nici mure de ronțăit.

Peisajul după chiar primii pași e ceva de vis: de o parte, Marea Egee; de cealaltă - Golful Eviei de Sud. În jur - munte și verde. Dar și cicatricile unor vechi tragedii: trupuri de arbuști a căror coajă a ars, cu ceva ani în urmă, în incendii de vegetație (de ierburi) și asta i-a omorât. Acum, zac decojiți, albi, ca niște degete răsfirate în căutarea ajutorului… un ajutor care nu a mai ajuns la ei la vreme. Dar din fericire, copiii lor au crescut și le-au luat locul - panta nu a rămas golașă ca s-o spele ploile. Iar noi continuăm să urcăm, cu urechile fâlfâind în vântul tăios. Pe drum, de la o vreme, ne întâlnim cu cei pe care îi văzusem mai devreme urcând. Ne salutăm, mai schimbăm o vorbă-două („mai e mult până departe? ” / „eh, ca de-aici și pân-acolo… ”), apoi ne salutăm din nou și iar urcăm. Cam când începusem să spun că nu cred că mai rezist să tremur pe-acolo, îmi dau seama că ne mai despart doar vreo cel mult două sute de metri de vârf. Și după un ultim efort, iată-ne ajunși!

Pe muchea micului platou din culme, un portal megalitic. Cine, de ce și când l-a pus acolo - mister. Probabil de aia i se spune locului „Castel”.

Dacă am spus că până aici priveliștea e magnifică, de pe vârf e și mai și. Se vede până hăt! departe, se văd eolienele înșirate pe culmile vecine să prindă zbaterea zeului ce locuiește pe o insulă vecină și care le-a dat numele; se văd sate și orășele aruncate ici-colo, se vede țărmul dantelat și alte insulițe din apropiere… Albastrul cerului se unește pe urmă cu cel al mării, iar norii desenează printre ele o alegorie în continuă schimbare.

Am aflat că locul se cheamă Poarta lui Armenon ori Larmenon, și se află pe vârful Sf. Nicolae (Ayios Nikolaos din Diakofti), din munții Kliosi, la o altitudine de 644 m.

Mă rog, mai sunt și ceva detalii istorice, dar vă las să le citiți voi singuri.

Noi ne-am pozat, am mai aspirat aerul curat de pe vârf, dar vântul nu ne lăsa de loc să ne și priască această ascensiune, nici să explorăm mai mult pe creastă (deși ar mai fi fost câte ceva pe-acolo), așa că am pornit înapoi spre „civilizație”.

Nu înainte să vedem, tolănită fără grijă la margine de drum o… cumătră vulpe! Din păcate, nu prea a fost dispusă să stea la poze.

O altă „casă de piatră” :D poate fi vizitată de către oricine, ea fiind la margine de drum, pe șoseaua ce leagă Styra de Karystos, imediat după Kapsala. Aici nu prea am ce altceva să spun față de celelalte, doar că deși asemănătoare, e și puțin diferită - nu exista un „plan unic”. Așadar, mai ales că vă e cam în drum, merită vizitată.

===

În loc de PS

Cum spuneam, sunt mai multe astfel de vestigii; una dintre cele mai spectaculoase este spre culmea muntelui Ohi. Dar drumul până la ea nu e chiar așa ușor ca la astea despre care am povestit mai sus. Sunt zice-se câteva ore de plimbare, ce includ și urcarea spre vârf.

Dar cum nu am fost (și) acolo, nu despre asta propriu-zis doream să povestesc, ci să aduc vorba despre acest munte. Și vă zic imediat și de ce: când am auzit că pe insulă există un munte cu acest nume, mi s-a părut oarecum ciudat. Ciudat, pentru că în limba greacă, „ohi (οχι) ” înseamnă „nu”. Dar nu am pus la socoteală că de fapt, deși se citește la fel, scrierea diferă - οχι (nu) / Οχη (muntele Ohi).

Și una dintre explicațiile despre care am auzit mi-a plăcut și v-o povestesc și vouă: zice-se că demult, pe vremea când zeii lor încă se mai jucau prin praful Eladei, pe insula asta a crescut zeița Hera. Și așa de frumos a crescut, că însuși Zeus, uitând că e sora lui, s-a îndrăgostit de ea. Dar știind că nu o poate convinge ușor, s-a gândit într-o zi s-o păcălească și s-a prefăcut într-o păsărică, tremurând de frig pe creasta muntelui. Hera o văzu și o luă la pieptul său, s-o încălzească; văzându-se la locul visat, Zeus își reluă chipul său și îi spuse ce vrea. „NU! niciodată nu o să te las să mă atingi dacă nu mă iei de nevastă! ” spuse Hera bătând din picior. Iar Zeus, mai tânăr și neexperimentat, a trebuit să se învoiască…

Cam de prin vremurile acelea, triburile preistorice au început să dedice ritualuri de celebrare a acelei cununii pe muntele Ohi. De aici și bănuiala că numele acestuia provine de la celebrul NU, căruia i s-a puțin schimbat o literă (“ι” / “η”) în decursul timpului…

===

Alte povești, în curând!

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de Dragos in 28.09.19 13:55:18
Validat / Publicat: 28.09.19 16:14:33
VIZUALIZĂRI: 771INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragos); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

doinafil [29.09.19 00:36:49] »

Interesant articol! De ce li se spune caselor că sunt ale „dragonilor” când, se presupune, că acolo locuiau oameni, c-au fost făcute de ei?!

Spui că ele - casele - sunt scunde și nu au suprafețe mari. Îți dai seama câte pietre mai trebuiau cărate sus pentru a le face mai înalte?!

Mi-a plăcut și „legenda” din final. Oare zeii știau ce este incestul?! Mai mult ca sigur că NU! ZEUS ăsta era un mare... „curtezan”, ca să mă exprim eufemistic!

Felicitări pentru articol și pentru pozele grozave!!!

Dragos [30.09.19 17:17:41] »

@doinafil:

De ce li se spune caselor că sunt ale „dragonilor” când, se presupune, că acolo locuiau oameni, c-au fost făcute de ei?!

Nu știu nici ei, și cu atât mai puțin eu.

Dar mi-a plăcut o posibilă explicație: cică pe vreme cețoasă, când aceasta începe să se disipe, din cauza faptului că în interiorul acestor „case” e mai răcoare, acolo rămâne o oarece cantitate de abur și se vede cum aceasta iese prin locurile libere dintre plăcile „acoperișului” ca și cum ar fi fumul ce iese pe nările unui dragon.

Mulțumesc de aprecieri.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.0848112106323 sec
ecranul dvs: 1 x 1