Maramuresul la el acasa / Popas in Maramures - Borsa

TIPĂREȘTE

Orice loc are o doza de celebritate, Maramuresul cheama prin nume si renume. Am amanat prea mult sa-l cunoastem si acum platim pretul - la plecare, vinerea, cand speram sa ne imprietenim cu vremea buna, cerul plange din nou- infruntam ploaia cernita (ce nu se da dusa nici in weekend, acum in ajun de Rusalii 2010), facem uz de “ignore”, deoarece nu putem da “delete” si, lasand in urma alte oaze de comori de suflet, ajunsi pe malurile saltaretei Salaute, o urmam cu cutezanta, aruncand din cand in cand priviri ingrijorate spre valurile ce si-au parasit matca spre a infrunta stavilele puse de malurile incapatanate. Rezista malurile, razbim si noi, trecem pe rand prin sate cu nume rasunatoare ce ne amintesc de Luminatul Imparat -Iosif II- care, aflat in inspectie prin satele ce gazduiau companiile de graniceri, a ramas uimit de modul de viata curat, pastrat prin traditie tinuta cu sfintenie si a rostit admirativ: “Te salut, mica nepoata a Romei! ” Asa au aparut numele satelor Salva, Romuli, Parva, Nepos.

Ce privelisti balsam pentru ochii nostri prin Pasul Setref! Nu ne oprim la “Hanul lui Patru” caci ne ameninta inserarea. De la Salva la Viseu fredonam cantecul cu ghezasul ce mere pe sine, doar ca nu uitam la Sacel sa o luam spre Moisei, cel legat de Borsa. Dam o fuga pana in statiune; aici impresii amestecate la prima vedere, sosea ce plange cu lacrimi mari de gropi noroi, cladiri ce odinioara erau fruntea locului sunt acum parasite; hotelulul luminat si pensiunile elegante tranzactioneaza cu noi sederea, dar izul de gol persista si ne intoarcem in oras. Am ajuns, taman la timp ca sa mai putem citi notitele facute sarguincios acasa. Am mizat pe vremea proasta, nu am facut rezervari, dar nu am gresit, caci pensiunile pe care le aveam in obiectiv nu erau burdusite cu turisti. Dupa atatea drumuri proaste, am ales cazare la sosea, sa scapam de noroi. Portocalie ca cea mai de soi portocala, aproape de intrare, la 1 km dupa trecerea peste linia ferata, parea ca ne asteapta, anume pe noi, o pensiune cu nume ciudat: “Rominvest”. Credeam ca o fi ceva ramasita de investitie romaneasca, miniera, ori silvica... Cand colo, ne dezvaluie tainele o cladire noua, bine intretinuta, in care noi eram singurii turisti pentru cele 4 camere. Ce-i drept, a fost bine fara colocatari la baie si doar 60 lei pe noapte; probabil ca deveneam mai “ sensibili din fire” daca ne-am fi bulucit mai multi la dus si etc- nu era o alta sursa de apa in camera. Mobilier nou, televizor color si functional, pat confortabil, totul aidoma imaginilor surprinse de fotograf.

Dimineata, revigorati de somn si de absenta ploii, stam pe indeletede de vorba cu proprietarul, domnul Roman, de la care vine numele investitiei de familie. Aflam de turisti bucuresteni ce vin aici de mai multe ori pe an, caci dl. Roman mai are o sursa de cazare, la 100 de m de sosea, loc de liniste si de servit bucate de traditie. Ba mai este si o fiica a domnului, ce are casa in aceeasi localitate, unde sunt directionati turistii veniti excedentar. Aici, la Rominvest, este doar bar, ce-i drept, asezonat cu bauturile si jocurile mecanice de rigoare.

Timp de povesti si cules informatii ar mai fi, dar « calatorului ii sade bine cu drumul », asa ca plecam (poposim mai intai la Moisei, unde maini minunate au transformat lemnul sau piatra in simbol de forma si culoare) spre alte locuri unde Maramuresul este la el acasa, iar noi, drumetii insetati de noutati.

---

VIZUALIZĂRI: 3340 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI