Mănăstirea 'Peştera Sfântului Apostol Andrei” - plimbare spirituală pe meleaguri dobrogene

TIPĂREȘTE

În acest articol voi prezenta un obiectiv interesant pe care l-am vizitat la începutul acestei luni, într-o plimbare de o zi prin partea de sud a Dobrogei – este vorba despre Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei”. De multă vreme doream să vizităm zona aceasta a Dobrogei şi pot spune că ne-a plăcut mult ceea ce am găsit: o şosea bună şi destul de liberă (DN 3) care şerpuieşte printre colinele dobrogene şi suficiente obiective cât să îţi ocupe o zi întreagă, dacă nu chiar mai bine. Puteţi vizita acolo multe mănăstiri (printre cele mai cunoscute lăcaşe de cult pot fi amintite Dervent sau Peştera Sfântului Apostol Andrei), Monumentul de la Adamclisi sau chiar zone naturale protejate de o frumuseţe aparte precum Canaraua Fetii.

Să revenim la mănăstirea care face obiectul acestui articol – accesul către Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei” este destul de simplu. Urmând DN 3, în apropierea localităţii Ion Corvin (la 63 kilometri de Călăraşi şi la 80 kilometri de Constanţa, conform unui indicator din zonă) există o intersecţie cu un drum secundar asfaltat care ne-a condus după vreo patru kilometri în parcarea lăcaşului de cult. Intersecţia DN 3 cu drumul secundar (DC 35 A, după cum apare pe hărţile online) poate fi observată uşor, atât după indicatoarele către mănăstire, cât şi după crucea în formă de X amplasată acolo.

Pădurea şi zona agricolă ce înconjoară lăcaşul monahal îţi inspiră imediat ce cobori din maşină o stare de linişte interioară, care poate fi uşor zdruncinată de cerşetorii agasanţi care te iau în primire după câteva momente. Parcarea este largă şi oferă suficiente spaţii libere, aşa că nu am întâmpinat nicio problemă din acest punct de vedere.

Pentru început, am vizitat biserica mică a mănăstirii, aflată în partea dreaptă a aleii principale. Această biserică a fost ridicată înaintea celei mari, construcţia începută în martie 1994 fiind terminată în septembrie 1995; hramul acesteia este „Acoperământul Maicii Domnului”. La exterior, biserica mică nu este pictată, iar ca particularităţi de construcţie am remarcat existenţa unei singure turle, dar şi a pridvorului susţinut de mai multe coloane nu foarte înalte. Am profitat de faptul că uşa era deschisă şi am vizitat această mică biserică. Picturile sunt frumoase, nefiind utilizate culori stridente, iar ceea ce ne-a atras atenţia a fost o icoană a Sfântului Apostol Andrei aşezată în stânga altarului.

Ieşind din biserica mică, am avansat către gospodăria mănăstirii, întrucât cel mic dorea să vadă de aproape păsările care se manifestau zgomotos în nişte voliere destul de largi. Erau acolo găini, porumbei, bibilici, curci, iar într-un coteţ am observat un păun.

Tot în acea direcţie se află izvorul mănăstirii, direcţia fiind indicată de o săgeată amplasată în apropiere, pe spaţiul verde. Legenda spune că, atunci când Apostolul Andrei a sosit pe aceste meleaguri, în zonă nu erau surse de apă. Văzând asta, el a lovit cu toiagul în piatră şi de acolo a apărut acest izvor, care nu a mai secat vreodată după aceea.

Continuând vizita noastră, am revenit pe aleea principală şi am trecut agale pe lângă chiliile călugărilor şi prin apropierea celorlalte anexe mănăstireşti. Interesant este faptul că în faţa lor se află grădiniţe îngrijite de unde trandafirii parcă ne zâmbeau, atât de frumoşi erau!

Următorul loc pe care l-am vizitat a fost biserica mare, lăcaş de cult ce poartă hramul „Sfântul Apostol Andrei”. Biserica a fost ridicată în perioada 1995 – 2000, iar pictura a fost finalizată în anul 2006 (informaţii preluate din pisanie). Privită din exterior, biserica mare se remarcă prin cele cinci turle ale sale, dar şi prin reprezentarea de mari dimensiuni a Sfântului Apostol Andrei (pictură realizată deasupra pridvorului susţinut de coloane solide). De acolo de sus, Sfântul Andrei –cu privirea sa blândă- pare că îi cheamă pe toţi cei ajunşi până aici să calce pragul bisericii care îi poartă numele. Ne-a plăcut faptul că la partea superioară a masivelor coloane de la intrare există numeroase cuiburi de păsărele dar, cu toate acestea, treptele bisericii erau curate.

În interior, totul strălucește de curățenie. Peste pardoseala de marmură sunt aşezate covoare roșii, iar stranele de lemn sunt frumos sculptate, modelul continuându-se apoi la catapeteasmă. Pictura este interesantă și prezintă portrete ale sfinților sau diferite scene biblice pe care le-am admirat în linişte timp de câteva minute. Chiar când noi ieşeam din biserică, un grup de pelerini se pregătea să intre, semn că mănăstirea atrage frecvent numeroşi vizitatori veniţi aici fie pe cont propriu (ca noi), fie în mod organizat.

Următorul loc spre care am pornit a fost peştera care i-ar fi servit ca adăpost şi loc de rugăciune Sfântului Apostol Andrei atunci când el a sosit în Dobrogea. Această peşteră, aflată în panta unui deal din vecinătate, a rămas multă vreme ascunsă de ochii oamenilor, fiind descoperită în anul 1918 de către un avocat, pe numele său Jean Dinu, condus acolo de un vis repetat de-al său. După ce peştera a fost curăţată, au fost ridicate câteva chilii şi s-au stabilit aici primii călugări. Ulterior, deasupra peşterii a fost ridicată o turlă, slujbele fiind ţinute în această grotă. În perioada comunistă, comunitatea de călugări de aici a fost desfiinţată, iar grota a servit ca adăpost pentru animale. După anul 1990, lucrurile au revenit pe un făgaş favorabil iar întregul lăcaş de cult s-a dezvoltat armonios.

Intrarea în peşteră este zidită asemenea unei biserici, iar pe pereţii reci de piatră sunt expuse mai multe icoane, câteva dintre acestea înfăţişându-l pe „Sfântul Apostol Andrei, Întâiul Chemat”. Către capătul grotei este amenajat un mic altar. Printre crăpăturile rocilor sunt băgate numeroase bileţele, acestea fiind acatistele celor veniţi aici pentru rugăciune.

La intrarea în grotă a fost realizată o terasă largă, la marginea ei aflându-se şi un magazin de obiecte bisericeşti. Totodată, la câţiva paşi se află şi locul unde se aprind lumânările; am mers şi noi acolo, după ce am trecut pe la magazinul bisericesc amintit mai devreme. Tot de pe această terasă largă am făcut mai multe fotografii, întrucât perspectiva asupra bisericii mari şi asupra împrejurimilor este una deosebită.

Un alt lucru pe care l-am remarcat în timpul vizitei noastre este faptul că la marginea aleii către biserica mare există două morminte. Plăcile funerare ne-au ”arătat” că acolo îşi odihnesc somnul de veci două dintre personalităţile care au jucat un rol extrem de important în existenţa lăcaşului de cult – este vorba despre avocatul Ion (Jean) Dinu -cel care a descoperit grota în anul 1918- şi monahul Nicodim Dincă – a înfiinţat mănăstirea în anul 1990, rămânând apoi stareţ până la moartea sa (anul 1993).

Pas cu pas, ne-am îndreptat apoi către parcare, nu înainte de a mai realiza vreo două fotografii. Câţiva nori rebeli îşi făcuseră apariţia, însă s-a dovedit în curând a fi doar o alarmă falsă.

Poate că ar mai fi multe lucruri de adăugat despre acest frumos lăcaş de cult din Ţinutul Dobrogei. Eu însă mă opresc aici şi vă recomand să vizitaţi acest interesant obiectiv!

Numai bine şi călătorii plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 2518 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI