Peștera și ghețarul de la Scărișoara, marele tur

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Gârda de Sus și împrejurimile, GÂRDA DE SUS [AB]" (deja existentă pe sait)

Ai surprins foarte bine specificul așezărilor de aici - „case aruncate cu furca”. La fel de bine se vede și în pozele 10 - 14. Așa e pe tot platoul Ocoale, adică zona suspendată între apele Gîrdei și Ordîncușei, pe care se răsfiră, printre fînețe și livezi, satele în care, acum 25 de ani, încă se întîlnea ospitalitatea firească, naturală, curată, a localnicilor.

Am un prieten care, prin 90, a fost găzduit și omenit (împreună cu părinții) în casa unor localnici de acolo, cu o naturalețe care astăzi pare să aparțină exclusiv lumii basmelor, în care călători pe care îi prinde noaptea în sat trag la prima casă întîlnită. Un act omenesc, nu turistic.

Oamenii nu aveau unde să doarmă, au fost invitați în casă, au mîncat cu restul familiei, li s-a dat un pat, iar ca mulțumire au lăsat gazdei cîteva baterii, utile pentru aparatul de radio și lanternă. Căci nu exista nici curent electric, nici aparate care să funcționeze cu așa ceva. În afara de radio și lanternă, o cîtime de modernitate prezentă în gospodăria aceea.

Într-adevăr, „Marele Tur” îți dă ocazia să vezi mare parte din platou, cu casele cele risipite cu furca. Drumul direct este mai puțin spectaculos ca peisaj. Pînă acum 10 ani nici nu era practicabil, drumul firesc către peșteră era chiar „Marele Tur”.

Peștera mică (din primele poze) se numește Corobana lui Gîrtău. E doar o scobitură, un abri, folosită ca loc de popas.

@abancor: Mulţumesc mult pentru vot şi pentru completări, toate cele bune!

@puiutea - Domnule, jos palaria! Am ramas masca! Sper sa-mi revin, sa mai pot citi si alte articole.

Pestera de la Ghetarul Scarisoara (cineva, persoana insemnata, nu spun cine, m-a tras de atentie ca asa este denumirea corecta) a avut onoarea de a fi vizitata (mama, ce mare sunt!) de mine prima oara in anul 1961, intr-un Tur de doua saptamani prin toata Romania, dar am revenit de mai multe ori, ultima data in 2010. Amintiri deosebite am din ultima aventura, pentru ca aventura a fost. Dupa ce am urcat cu masinile noastre pe unde intarcase mutu’ iapa, am ajuns la o parcare de unde ne-am continua drumul spre pestera si unde ne-am luat haine de iarna. Pentru ca aveam experienta fie cu aceasi pestera (unde sunt in jur de zero grade), sau alte pesteri (unde sunt 8-10 grade), dar si Balea Lac, unde in mijlocul verii sunt 10-12 grade, nu am dat voie nimanui sa coboare fara haine de protectie. Ajunsi la cabanuta unde se vindea bilete, sau se cumparau produse locale naturale, le-am facut o scurta prezentare (din memorie) ce urma sa vedem, ce reprezinat zona, vegetatia zonei, ceva despre Apuseni. Cel care vindea biletele, vazand ca mai stiu ceva despre pestera si ghetar, ne-a facut un discount si ne-a dat bilete de pensionari. La plecare, am cumparat dulceturi, sucuri din fructe, iar sotia un bitter suedez de la cineva care se lauda ca este mare priceput in vindecarea unor boli cu leacuri naturiste. Vazand moaca mea de om neincrezator ne-a dat o copie de pe brevetul care ii permitea comercializarea acestor produse, prospecte vizate de Ministerul Sanatatii pentru produsele pe care le vindea si o carte de vizita. Am zis ca 15 lei nu e mare paguba. Ajunsi acasa, am verificat pe net si tot ce ne-a spus omul era perfect adevarat. L-am sunat dupa o periada de timp si mi-am cerut scuze. Asa am considerat ca este normal sa fac.

Ei, dar surpriza a venit din partea sotiei. De la Scarisoara, am traversat Apusenii, fara a mai opri decat o data, grabindu-ne pentru a ajunge la Deva, unde urma sa dormim la Motelul Alaska (a fost singurul loc unde am gasit trei camere libere). Seara la masa sotia mea, care greu recunoaste frumusetea unor peisaje (ce mare lucru, o padure, un rau, etc, aste sunt vorbele ei), fara ca cineva sa discute ceva despre locurile pe unde fusesem, ne-a comunicat ca Apusenii, pentru ea, reprezinta cel mai frumos peisaj pe care l-a vazut in viata ei. Si ma insotise in multe excursii, drumetii pe munte prin multi coclauri, sau concedii intregi la munte, deci nu vedea prima data un munte.

Dar vorba multa, saracie!

Numai bine si calatorii placute!

@abancor - M-a marcat ecoul dvs. pentru ca imi aminteste de iunie 1971, cand, militar fiind, am batut Apusenii, oficial pentru cautarea unor poligoane pentru trageri de artilerie, practic o drumetie de trei saptamani prin Apuseni, prin locuri pe unde nu am mai ajuns niciodata. S pentru ca pe vremea aceea nu prea (vorba olteanului) erau hoteluri, pensiuni nici atat prin zona ne-am cazat la satenii din satele rasfirate pe dealuri si munti in aceasta magnifica zona care este Muntii Apuseni. Ne luasem niste provizii cu noi, niste mici atentii pe care le-am oferit satenilor, iar bucuria lor pentru ca niste osteni (asa ne numeau ei) le calca pragul casei lor, simple, poate saracacioase, fara curent, fara apa curenta, fara canalizare si alte lucruri fara de care, acum nu am putea trai, o voi tine minte toata viata. Si le multumesc acestor oameni (poate cu doua clase mai mult ca trenul) pentru lectiile de omenie, bun simt si buna crestere pe care ni le-au dat. Am mancat la o masa pitica rotunda pe trei picioare, pe niste scaunele cu trei picioare, din strachini de lemn, cu linguri de lemn am baut apa din ulcica de lut. Am dormit pe pat din scanduri, pe niste presuri, pe lavita, pe pripa intr-o buda (un fel de sac de dormit). Ne-am spalat cu apa rece, intr-un lighean de aluminiu sau emailat, ciobit, turnand apa cu cana de lut, sau la parau. Nimeni nu s-a plans de conditiile care ne-au fost oferite cu atata inima de localnici. Nimeni nu a contractat nici-o bola de piele ca nu facut doua dusuri fierbinti pe zi, nu am ragusit sau racit din cauza apei reci. Si sa stiti ca sapunul de casa cu care ne spalam zilnic ne ne-a cauzat nici o sensibilitate. Inca o data multumirea mea celor care ne-au gazduit.

Dar din nou devin melancolic si ma cearta cineva ca sunt din epoca de piatra.

Numai bine si calatorii placute!

@puiutea: Să nu-mi spuneți că Marele Tur l-ati făcut pe jos.

Recunosc traseul, am fost și noi în 2014, dar noi am mers cu mașina până unde am putut înainta, dar a meritat.

Foarte frumos ați descris acest tur.

Felicitări pentru excursie dar și pentru articol.

Toate cele bune.

@liviu49 -... "a avut onoarea de a fi vizitata (mama, ce mare sunt!) de mine prima oara in anul 1961" E foarte posibil să fi fost acolo în acelaș an (luna, pentru noi, era bătută în cuie - după 12 august, după ce ne întorceam de la mare) !

Și acum se mai găsesc leacuri prin zonă - afinată, zmeurată, ba chiar și țuică (deși produsele de mai sus, tot cu țuică erau făcute!

Cât despre leacuti și plante, poți să culegi singur - funcție de sezon - ba un soc, ba un cimbrișor, ba o coada șoricelului, o pătlagină și câte altele. Altădată le ignoram, acuma...

@ANILU - Nu, nu, au trecut acele vremuri, deși, cu o apă la tine, un sendviș, o fructă... 24 împărțit la 4 km/oră... 6 ore de plimbare (panta nu este prea mare), nu e un capăt de țară! Am făcut (în tinerețe, bineînțeles) trasee montane de 8-10 și chiar 12 ore, cu urcuș, nu glumă! Da, ar fi o idee, locurile merită cu prisosință, din mașină nu prea poți să privești în tihnă, chiar dacă mergi ușor!

Deci... dăm o tură?

@puiutea - Daca nu sunt prea obraznic, ma bag si eu. Si propun sa participe si cei tineri. Dar apare o mica problema : unde mai gasim zahar cubic? Pentru ca eu, invatat de altii mai plimbati pe munte inaintea mea, nu plecam pe munte fara cateva bucati de zahar cubic (minim 10) apa in termos (de regula de 1l) si macar 100 g de ciocolata amaruie nu plecam pe munte in drumetie. Iar cand ajungeam la cabana, primul lucru pe care il faceam era sa bem o cana cu ceai fierbinte cu rom (nu invers). Si lucrul acesta il stiu de nea Muller, cabanierul de la cabana Schiori din Sinaia. Eram dupa un drum pe munte, cand lesinati de caldura am cerut un pepsi rece. Ne-a intrebat, sincer surprins, pentru ce. Sa ne racorim, am raspuns noi. Ne-a adus cate o cana cu ceai fierbinte cu rom si ne-a pus sa-l bem. Sigur ca am crezut ca face misto de noi, dar pana la urma ne-a convins si am baut ceaiul. Ne-a luat transpiratia si apoi ne-am racorit pe loc.

De atunci am recomandat bautura magica tuturor, unii m-au crezut, altii nu. Intamplarea face ca acum sa viu direct de la masa, unde am pus de pe foc o farfurie cu ciorba fierbinte, care m-a racorit mai bine decat toata apa rece pe care am baut-o in timpul zilei.

Numai bine!

@liviu49 - Ceea ce spuneți dvs. face prte din respectul omului, (turistului, montaniardului), față de munte! Face parte din legile nescrise ale celor care, sus, pe creste, își dădeau binețe, întrebând una-alta despre traseu! Face parte din vremurile în care cabanierul te aștepta - după 8-10 ore în care ai dat tot ce puteai - cu, într-adevăr - o cană cu ceai fierbinte, iar dacă nu mai avea locuri, te culca în șura de fân sau, uneori, în sala de mese, chiar pe mese!

Face parte, din păcate, din niște vremuri de mult apuse!

Citit ultimul review, plăcut, invidiat, acum o iau bătrâneşte de la primul. Brava!

@Michi - Mulțumesc frumos, sper să vă placă la fel de mult!

Am vazut ieri cateva imagini si la tv despre pestera lui ionele si ghetarul de la scarisoara si M vazut ca au sparut si ceva amenajari care usureaza accesul. E de bine!

@Dan&Ema: Măcar UNELE lucruri să meargă mai bine în turism! În mai multe locuri am văzut interes în acest sens!

@puiutea:

Sunt multe locuri cu semne vizibile de investitii bine facute in turism. Si altele unde se degradeaza obiective... Dar sa privim partea plina a paharului si sa vedem cat mai multe locuri frumoase si puse in valoare si in tara noastra