ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.02.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 03.03.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
OCT-2013
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
97.50%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Peștera Valea Cetății (ex Fundata)

Urmarit de lumini si umbre!

TIPĂREȘTE

Rezervatia naturala este localizata la 1,5 kilometri de Cetatea Rasnovului (vezi impresii), la o altitudine de 800 de metri pe panta vestica a Masivului Postavarul (inaltime: 1800 de metri). Se poate ajunge pe DN 1E din Brasov-Rasnov, urmand strada Cetatii pana la confluenta cu Valea Fundata -Coordonate GPS: 45°34'57"N 25°29'46"E.

Din comuna Moieciu, loc in care mi-am petrecut sejurul, pana la pestera, am parcurs aproximativ 20 de kilometri, pe drumul DN 73/E574.

Din pacate, in zona de mai sus, se lucra pe terasamentul soselei si a fost o adevarata aventura off-road sa treci pe acolo.

Odata ajunsi la obiectivul turistic cu valoare speologica, am constatat ca locul dispune de parcare amenajata, acolo unde se afla intrarea principala in drumul spre caverna.

Accesul se face pietonal pe un drum pietruit in panta, cu locuri amenajate pentru a-ti trage sufletul pe distanta celor aproape 500 de metri, prin Poienita Dracului.

Peisagistica deosebita, impadurita cu arbori seculari si omniprezentii brazi, contribuie la un adante melancolic prin covorul trecator colorat, dat de frumusetea caderilor frunzelor ruginii, un suras al anotimpului acestei vizite din toamna.

Pestera Valea Cetatii (fosta Fundata) - pestera-valeacetatii.ro, a fost deschisa pentru prima data in anul 1949, cand o viitura a destupat gura pesterii. Incepand din anul 2010, aria naturala a pesterii a intrat sub custodia Ministerului Mediului, fiind protejata in procesul de deterioarare a formatiunilor ramase neatinse de mana omului, incepand demersurile pentru o amenajare cu tehnologie de ultima generatie.

Dupa ce am platit la casa 15 ron pentru adulti si 10 ron pentru copil, am intrat prin turnichetii ce serveau o mai buna monitorizare a turistilor!

In functie de sezon, orarul de vizita difera, astfel ca in perioada: - octombrie - martie, te poti bucura de galerie intre orele 10-18;

- in aprilie-iunie, programul se desfasoara intre 10-20;

- iulie-septembrie 10-19.

Am fost insotiti de un ghid, care probabil avea stipulat in contract, conditii de stima mutuala! El n-a vorbit, iar noi... l-am ascultat! :)

Dupa o incursiune relativ scurta, pe o poteca iluminata de led-uri, un sistem special ce nu dauneaza mediului subteran, ne-am oprit in Sala Mare, acolo unde insotitorul nostru a inceput sa se manifeste in viata!

Din peroratia sa, am inteles ca pestera este amenajata pe o portiune de 330 de metri, iar portiunile ce asigura protectia vizitatorului (rampe, scari) sunt confectionate dintr-un material ecologic ce nu afecteaza microclimatul cavernei. Sincer, n-am observat in ,,goana '' indrumatorului, toata aceasta tehnologie!

Pestera ar avea o lungime de aproape 1000 de metri, cu multe poteci pentru o vizita speo-turistica. Aceasta se face cu programare, doar in grup maxim de 5 persoane si cu costum de protectie (tarif 50 ron/pers.).

Cu prisosinta, spatiul cel mai important ramane sala care ne-a incantat, unde s-au pastrat aproape intact o gama variata de stalactite fistulare sau cu o forma excentrica, ornate de perlele de caverna, coralite, stalagmite in forma de lumanare, coloane si domuri, formate de milenii.

Toate aceste scurgeri de calcit, reprezinta un important fenomen endocarstic, care dupa spusele specialistului, au nevoie de sute de ani pentru a se forma ca ,,turture'', prin acumulari sedimentare.

Atentie la pardoseala umeda, unde se pot remarca o serie de cavitati acoperite de apa, ce oglindesc laculete de diferite dimensiuni, chiar in apropierea locului special amenajat unde se desfasoara concerte inedite de muzica clasica, avand o acustica incredibila.

Concertul se tine sambata si dureaza aproximativ 45 de minute, fiind format dintr-un cvintet academic al Filarmonicii din Brasov, ce interpreteaza la clarinet piese ce transforma sala, intr-o catedrala melo-terapeutica, unde ne putem acutiza perceptia.

Pentru aceste minute de relaxare, numarul de spectatori/vizitatori este limitat si se plateste 50 ron/ pers.

De asemenea, vizitatorului i se propune la fiecare tur, o aventura vizuala unica in intunericul deplin al pesterii, bazata pe tehnologia secolului XXI, o experienta unica de spectacol de lumini, proiectat in 3D.

O firma privata a investit aici, pentru o adordare pozitiva in reprezentatia data de laserele colorate, transpuse in proiectii de exceptie, prin stroboscop, imagini rulate pe toate elementele din interiorul pesterii.

Folosind aceste video-proiectoare, imaginile miscatoare starneste in mintea privitorului o redare holografica, relativ complicata.

Fotografiile inserate acestui articol, va vor edifica asupra acestor proiectii pe stalactite si stalagmite enigmatice sau pe podeaua si tavanul de poveste al pesterii.

De mentionat faptul ca, toata acesta experienta speo-turistica, s-a petrecut intr-un spatiu de timp ingust, de maxim 25-30 de minute, un interval laconic, avand in vedere ca jumatate din acest moment a apartinut evenimentului luminos!


---
Trimis de Marian Preda in 25.02.14 20:13:04
Validat / Publicat: 25.02.14 21:16:02
VIZUALIZĂRI: 1973INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în RÂȘNOV.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marian Preda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Parcarea din fata drumului spre pestera.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39800 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

Michi [25.02.14 23:54:39] »

Reviewul ăsta se potriveşte ca o mănuşă sejurului pe care-l vom face la Moeciu şi în care este programată şi o excursie la peşteră. De poze, ce să mai spun? Profesioniste, făcute de un profesionist. În legătură cu pasajul ilustrat de primele fotografii expuse:

Accesul se face pietonal pe un drum pietruit in panta, cu locuri amenajate pentru a-ti trage sufletul pe distanta celor aproape 500 de metri, prin Poienita Dracului.

cred că m-am edificat. Astă vară am fost la Peştera Muierilor unde tot aşa trebuia urcat până la intrare şi mi-am cam dat sufletul. Bine măcar că am văzut pozele postate de tine.

dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [26.02.14 00:45:47] »

@Michi La Pestera Muierilor parca este mult mai abrupt si se tot urca pe scari de-ti iese sufletul. In schimb aici, la Pestera Valea Cetatii panta nu este atat de abrupta, dar se merge putin mai mult. Dar pentru ce veti gasi acolo, merita tot efortul.

Noi la sfarsitul lui octombrie am prins o toamna superba, dupa cum ilustreaza si pozele lui Marian. Parca niciodata n-am intalnit o toamna mai frumoasa, cu asa splendid covor de frunze ruginii, ca in acel sejur de vis.

dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [26.02.14 01:04:07] »

@Marian Preda Un review impecabil si remarcabil. Ai umblat la cufarul cu amintiri... Off, ce toamna tarzie dar spelndida am mai prins la sfarsit de octombrie. Cu asa covor de frunze ruginii ce mi-l amintesc si acum, pot spune ca a fost cea mai frumoasa toamna din ultimii 45 de ani...

Marian Preda [26.02.14 13:34:59] »

@Michi:

Sunteti persoana care stie sa incante sufletele noastre... AFA-iste!

Cea mai mare rasplata va fi sa va cunosc, iar varsta dumneavostra n-o sa va protejeze de dovezile mele de respect... cuntificate!

,,Cuvintele frumoase pot fi scurte si usor de spus, dar ecoul lor tine vreme indelungata''!

Ma aplec cu multa consideratie! Pe curand!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Marian Preda [26.02.14 13:47:31] »

@dananecula:

Draga prietena, cu adevarat toamna trecuta ne-a umplut de bucurie, prietenie si frumusete!

Intr-adevar a meritat un drum pana acolo, avand in vedere spectacolul natural, cu frunze aramii ce imbracau poienita, lasand arborii golasi, formand acel covor fosnitor multicolor.

A meritat sa ne bucuram si de aventura vizuala unica, a proiectiilor 3D, care m-au invatat sa respect misterul acestei caverne!

,,Ma bucur ca traiesc intr-o lume in care exista Octombrie" - Maud Montgomery

Pe curand!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dananecula, Marian Preda, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.0744969844818 sec
ecranul dvs: 1 x 1