ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.08.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

La Peştera Valea Cetăţii

TIPĂREȘTE URM de aici

Dacă ajungeţi La Cetatea Râşnov, după ce-i aflaţi istoria şi vă plimbaţi printre ruine şi case medievale refăcute, ar fi păcat să nu faceţi şi o vizită la Peştera Valea Cetăţii. O variaţie în gama obiectivelor turistice oferite de oraşul Râşnov, peştera este situată pe versantul vestic al Masivului Postăvaru, lângă şoseaua care duce la Poiana Braşov, la numai 1,5 km distanţă de cetate.

Drumul este bun, asfaltat şi se parcurge cu maşina până la o parcare mare, amenajată şi gratuită, în umbra pădurii, la intersecţia dintre Valea Cetăţii şi Valea Fundata.

Lângă nelipsitul magazin cu suveniruri, pe un panou mare, citim regulile de vizitare a ariei protejate în care ne aflăm, precum şi alte informaţii importante. Durata vizitei în peşteră este de 20 de minute, iar temperatura subterană este de 9-12° C. De asemenea, mai citim că ne aşteaptă "450 m sau 8 minute de mers în natură". Suntem convinşi că cele 8 minute de mers în natură pot însemna mai mult sau mai puţin, funcţie de rezistenţa fizică şi antrenamentul fiecăruia. Intrarea în peşteră se face din 30 în 30 de minute începând cu ora fixă şi numai însoţiţi de ghid.

Cu acest nou bagaj de informaţii, am trecut de bariera care interzice accesul auto şi aminteşte programul de vizitare a peşterii (10.00-20.00 în perioada de vară), apoi ne-am angajat pe drumul pietonal, în urcuş. În lungul văii, drumul în pantă este pietruit, dar netasat, aşa încât este foarte importantă încălţămintea pe care o purtăm. Urcuşul nu este tocmai uşor, dar cu popasuri, într-un minunat decor verde, ozonat, poate fi parcurs de oricine.

Pe versantul din stânga, şerpuind paralel cu drumul pietruit, s-a amenajat o potecă cu balustradă, prevăzută din loc în loc cu trepte de pământ şi pietriş întărite cu scânduri. Nu ştiu care dintre cele două căi ar fi mai potrivită pentru urcare şi care pentru coborâre. Noi am urcat pe drum şi am coborât pe poteca în trepte.

În faţa peşterii, pe o mică platformă, se află casa de bilete - o micusculă construcţie de piatră foarte potrivită cadrului natural în care se află, precum şi capătul tirolienei care traversează valea. 10 lei/persoană trebuie să achite cei care sunt dornici să guste şi această aventură.

Pentru Peştera Valea Cetăţii tariful de intrare este 15 lei/persoană adulţi şi 10 lei/persoană copii. Grupurile organizate beneficiază de reduceri şi anume: 12 lei/persoană adulţi şi 5 lei/persoană copii.

Cu câte o fisă în mână, echivalentul biletului, ne-am ataşat grupului care aştepta în linişte ieşirea grupului anterior. Fisa trebuie introdusă într-un aparat, un fel de "Sesam, deschide-te!" al turnicheţilor aflaţi la intrare, dar - pentru economie de timp - am pătruns pe uşa alăturată, lăsând fisa în mâna celui care superviza intrarea.

Mica noastră aventură, călătoria prin pântecul Pământului, a fost o bună răsplată pentru efortul drumului în urcuş străbătut până aici.

Peştera a fost descoperită, de fapt s-a arătat singură, în anul 1949, atunci când fisura unui perete de stâncă prin care se prelingea apa din munte s-a lărgit brusc sub presiunea materialului aluvionar şi a apei acumulate în cavernă.

La început spaţiul de intrare era doar o gaură îngustă şi puţin înaltă, impunând cercetătorilor şi curajoşilor amatori deplasarea târâş. Intrarea naturală a fost nu doar amenajată, ci şi mult lărgită, astfel încât vizitatorii de astăzi nu au nici un fel de probleme cu deplasarea. Dincolo de uşile metalice, cu închidere automată, montate special pentru menţinerea unei temperaturi relativ constante în interior indiferent de anotimp (9-12° C), sunt culoare pardosite cu grilaj metalic. Porţiunile denivelate se escaladează pe scări cu balustradă, iar treptele acestora - datorită materialului din care sunt făcute - prezintă o bună aderenţă.

Iluminatul modern, pe bază de leduri care au un consum redus şi nu degajă căldură, protejând microclimatul, este difuz, dar suficient pentru a permite observarea detaliilor. Peretele stâncos este umed, iar din când în când, din tavan, cade câte o picătură rece. Umezeala în peşteră este mare, pe jos formându-se mici bălticele sau pârâiaşe care se preling cum pot, pe unde pot.

Sala Mare a peşterii, o impresionantă cavitate în ale cărei bolţi atârnă stalactite de felurite forme şi dimensiuni, este înaltă şi aproape circulară din cât am putut eu aprecia. Traseul pentru turişti, predefinit de cărările şi podeţele metalice, asigură deplasarea în circuit, oferind posibilitatea observării şi chiar a fotografierii tuturor formaţiunilor de cavernă.

La un moment dat ghidul însoţitor ne-a oprit şi şi-a început prezentarea. Aşa am aflat că în amonte mai există o intrare în peşteră, că în 1954 s-a pătruns în cavernă pentru prima oară, iar în perioada 1958-1989 specialiştii au făcut mai multe studii şi cercetări stabilind totodată şi lungimea totală a peşterii (958 m). De asemenea, ghidul a menţionat că până la amenajările pe care le vedem astăzi, peştera a fost vandalizată, pereţii afumaţi şi mâzgăliţi, iar stalactitele aflate în locuri mai accesibile au fost rupte.

În centrul cavernei, în partea de jos a locului în care am fost opriţi pentru prezentare, se află un podium cu pardoseală verde pe care aşteaptă câteva stative pentru partituri, acesta fiind locul interpreţilor care susţin concertele de sâmbătă din peşteră.

Pentru că ghidul a vrut să ne ofere un moment unic, cu neputinţă de trăit altundeva decât în adâncul pământului, pregătindu-ne psihologic, a întrebat dacă toată lumea este de acord, ne-a rugat să nu vorbim şi să nu ne mişcăm, apoi a stins toate luminile. Cufundată în bezna cea mai neagră, auzind picăturile de apă căzând de pe stalactite pe pardoseala umedă, de stâncă, mă contopeam cu mediul natural al subteranului. Din păcate, vraja s-a rupt când o persoană needucată, ignorând rugămintea ghidului, a spart liniştea în modul cel mai grotesc, emiţând sunete care voiau să sugereze groaza. No comment!

După cum ne-a spus şi ghidul, Peştera Valea Cetăţii este o peşteră tânără. Eu aş zice că este o peşteră tânără nu doar pentru că a fost descoperită relativ recent, ci şi pentru că formaţiunile specifice cavernelor (stalactitele şi stalagmitele) nu au amploarea şi nici diversitatea celor văzute prin alte părţi. Probabil că trebuie să mai treacă încă multă vreme până când acestea să devină cu adevărat fantastice. Aşadar, ne-am promis o revedere peste… vreo 10.000 de ani.

Pentru mine vizita la Peştera Valea Cetăţii a fost un bun prilej de aducere în amintire a altor peşteri vizitate. Până acum n-am văzut peşteră mai mare, mai amenajată şi mai frumoasă ca Postojnska Jama. O fantastică lume subterană! Aşa cum este acum, Peştera Valea Cetăţii este frumoasă, comodă şi sigură în ceea ce priveşte deplasarea, de aceea merită vizitată dacă vă aflaţi la Râşnov.

Ieşim pe acelaşi culoar, trecem iarăşi prin uşile metalice, apoi prin turnicheţi şi ajungem afară, pe mica platfomă de lângă casa de bilete. Într-o adâncitură umedă a peretelui de stâncă, o şopârlă neagră pătată cu portocaliu - o salamandră - stâtea nemişcată aşteptând ca liniştea să se instaureze din nou.

Am coborât agale pe poteca cu balustradă, apoi pe drumul pietruit, până în parcare. Aici, cineva oferea turiştilor câte un fluturaş, o ofertă de reducere 10% la consumaţia de la restaurantul Pensiunii Valea Cetăţii. Cum era vremea amiezei, iar restaurantul cu bucate atât de lăudate era în drumul nostru de întoarcere, problema mesei de prânz a fost rezolvată fără nici un efort de căutare din partea noastră.

Dacă încă nu aţi încercat dulceţurile şi şerbetul de cătină, de afine sau de zmeură, precum şi bomboanele fondante care se fac la Râşnov, aveţi ocazia s-o faceţi la taraba de lângă magazinul cu suveniruri. Pentru alegerea sortimentului se fac şi degustări. Degustarea ne-a convins şi pe noi că produsele sunt bune şi am cumpărat câte un borcănel din fiecare. Preţ 10-15 lei, funcţie de sortiment.

În încheiere aş vrea să subliniez că programul de vizitare a Peşterii Valea Cetăţii este variabil. Astfel, în sezonul cald (aprilie - octombrie), peştera se vizitează între orele 10.00-20.00, iar în sezonul rece (noiembrie - martie) între orele 10.00-18.00.

De asemenea, vreau să menţionez că săptămânal, sâmbătă de la ora 16.45, în peşteră au loc concerte cu muzică de cameră, primul concert de acest gen fiind organizat în anul 2011. Tariful de intrare este 40 lei/persoană adulţi şi 20 lei/persoană copii. Participarea la concert se face pe bază de rezervare telefonică sau prin e-mail, iar concertele au loc numai în cazul în care grupul format pe baza de rezervări este de minim 30 de persoane. Nu ştiu dacă sâmbătă, 19 iulie 2014, ziua în care am fost şi noi acolo, grupul pentru concertul de după-amiază a fost întregit. Sunt convinsă că acustica este minunată, iar un concert în Peştera Valea Cetăţii ar fi fost şi pentru noi ceva inedit. În compensaţie, în seara aceleiaşi zile am fost la Biserica evanghelică din Râşnov, la Concertul de muzică sacră susţinut de Corul Comunităţii Evanghelice Hărman în cadrul Festivalului Musica Bracensis.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 13.08.14 09:28:02
Validat / Publicat: 13.08.14 10:42:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în RÂȘNOV.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2660 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 La Peştera Valea Cetăţii - Interior. Stalactite nu atât de multe şi nu atât de spectaculoase ca în alte peşteri.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33950 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[13.08.14 10:42:47]
»

@iulianic: Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS, mai precis localizarea acestei unități pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

Mulțumesc.

iulianicAUTOR REVIEW
[13.08.14 10:52:34]
»

@webmasterX: Da, coordonatele GPS sunt corecte!

crismis
[13.08.14 11:26:03]
»

@iulianic: Cu adevarat, acustica salii este de vis. Am avut norocul sa nimerim anul trecut acolo intr-o sambata chiar cu putin timp inainte de a incepe concertul, a fost ceva extraordinar!

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[13.08.14 11:59:30]
»

Am încercat și eu să particip la concert, de două ori, din păcate fără succes. Totul s-a desfășurat cum se cuvine: am sunat din timp, m-am înscris, iar sîmbătă m-au sunat înapoi ca să mă anunțe că nu se ține concertul. Era iarnă, și probabil din acest motiv nu erau prea mulți vizitatori.

marocanu21
[13.08.14 12:01:03]
»

@iulianic: Am onoarea unui bonus binemeritat! Mi-am propus inca de la intalnirea AFA sa vizitez pestera (atunci n-a fost timp!) dar n-am reusit pana acum! Sper s-o fac pana la sfarsitul acestei luni!

iulianicAUTOR REVIEW
[13.08.14 12:23:11]
»

@marocanu21: Mulţumesc pentru apreciere!

La întâlnirea AFA am regretat că nu am fost şi eu la cetate, la concursul de sărituri de la baza olimpică, precum şi la celelalte obiective care sunt în jur, mult prea multe pentru a fi cuprinse într-un timp atât de scurt cât era cel destinat întâlnirii noastre.

Mi-am propus atunci că voi reveni la vară şi, iată, am făcut-o! Ştiam ce este de vizitat, ştiam ce vreau să vizitez, de aceea am urmat un program stict pentru a mă încadra într-un weekend. În ciuda ploilor care ne ameninţau şi chiar ne-au surprins de două ori, am reuşit tot ceea ce ne-am propus, ba chiar şi ceva în plus.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, crismis, iulianic, marocanu21
Alte impresii din această RUBRICĂPeștera Valea Cetății (ex Fundata) :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073225021362305 sec
    ecranul dvs: 1 x 1