Obiective turistice din Căciulata: Mănăstirile Cozia-veche şi Cozia

TIPĂREȘTE

Anul trecut (2011) am hotărât să merg împreună cu soţul meu în concediu la Căciulata. Cum era pentru prima oară când ne petreceam concediul în această staţiune, am început să mă documentez care sunt principalele obiective turistice din zonă pe care le-am putea vizita. Printre multele articole găsite am citit câteva (puţine şi sumare, ce-i drept) referitoare la vechea mănăstire Cozia. Şi pentru că nu am reuşit să mă dumiresc unde este situată de fapt vechea mănăstire, când am ajuns la faţa locului am început cercetările. Primul loc unde am bănuit că ar putea fi este vis-a-vis de actuala şi cunoscuta mănăstire Cozia. În curtea cimitirului aflat acolo am văzut o bisericuţă în culorile Coziei şi cum nu am găsit alte lămuriri şi nici nu era lume prin jurul ei, am crezut că aceasta este Cozia-veche. Am şi făcut câteva poze acolo, convinşi că am descoperit obiectivul (le-am ataşat articolului). Ulterior, întâmplător, am citit într-un mic articol că s-ar putea să fie Bolniţa, o bisericuţă zidită între anii 1542-1543 de Petre Voievod (Petru de la Argeş - 1535-1545) numit şi Radu Paisie.

Abia la plecarea din staţiune, în drumul spre casă, spre Sibiu, imediat după trecerea podului peste Olt (o distanţă considerabilă, cel puţin aşa am perceput-o eu din maşină), am zărit întâmplător pe partea dreaptă o bisericuţă şi ne-am oprit curioşi să o vedem. Aşa ne-am dat seama că abia acum ajunsesem la vechiul schit Cozia. Şi pentru că m-am gândit că mai sunt şi alţi turişti amatori de a o vizita care au trecut pe lângă Cozia Veche fără să ştie, m-am hotărât să scriu acest articol. Bisericuţa este foarte mică ca şi curtea ei dealtfel iar motivul este lesne de înţeles pentru că se află pe un spaţiu foarte îngust, între şosea şi râul Olt. Nu am avut ocazia să o vedem în interior fiind încuiată. E drept că era afişat la uşă un bileţel cu un număr de telefon dar am considerat că numai pentru noi nu se cădea să punem oamenii pe drum. Aşa că ne-am mulţumit cu ce am aflat din inscripţiile existente deasupra intrării în bisericuţă şi de pe inscripţia în piatră aflată în curte.

Am aflat că bisericuţa existentă nu este şi prima construită. Cel dintâi lăcaş sfânt nu se ştie exact când a fost construit şi de cine. Dar se presupune că la origine Cozia Veche a fost ctitorită de Radu, tatăl lui Mircea cel Mare şi ar fi datată undeva spre sfârşitul sec. XIII şi începutul sec. XIV. Printre cele mai vechi documente care fac referiri la această bisericuţă sunt actele de donaţie întocmite de Teofana monahia (mama lui Mihai Viteazul) la 8 noiembrie 1601 unde sunt menţionaţi doi nevoitori ai acestui schit. O altă dovadă a existenţei sale istorice datează din 1657, când a fost vizitată de Macarie, Patriarhul Antiohiei şi însoţitorul său Paul de Alep. Ei au găsit că "locuieşte un cucernic pustnic. Această faţă cuvioasă l-a rugat pe patriarh să sădească pentru el un vlăstar de nuc, ca să-i rămână amintire de la el, pom sădit drept binecuvântare de către Patriarhul Macarie al Antiohiei. " Din conţinutul celor două documente se înţelege că schitul ar fi existat cu mult înaintea întocmirii acestor documente atestatare.

În anul 1670 bisericuţa este refăcută şi sfinţită de Mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti, fost călugăr şi stareţ al mănăstirii Cozia. Din păcate, după cutremurele din 1802 şi 1838 această aşezare monahală este ruinată şi nu a mai fost refăcută multă vreme. Ultima atestare documentară este din anul 1837. Ruinele sale au putut fi văzute pe malul Oltului până în anul 1980 când a început construirea hidrocentralei din zonă. Pentru importanţa lor istorică, ruinele Coziei Vechi au fost integral conservate, mutate din lacul de acumulare al hidrocentralei Turnu şi înălţate pentru a nu fi acoperite de apele lacului, pe actualul loc. În prezent, pe locul fostelor ruine, călătorul care zăboveşte pe malul Oltului, este surprins descoperind o mică biserică, complet refăcută. În curtea aşezământului, pe un postament de piatră, se află o inscripţie a stareţului mănăstirii Cozia din acea vreme, Arhimandrit Gamaliil Vaida cu următorul conţinut: "Schitul Cozia Veche sau Sfântul Ioan la Piatra sau simplu Posta Veche, este amplasat pe malul lacului de acumulare al Hidrocentralei Turnu, hidrocentrală construită între anii 1978-1983 de inginerul Ioan Mihăilă din oraşul Călimăneşti. Din inscripţia amplasată deasupra intrării în biserică am aflat că în anul 1986 schitul a fost refăcut ,,prin sârguinţa şi cheltuiala bunului creştin Ioan Mihăilă, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, ajutat de familie şi prietenii săi (…). S-a zidit biserica, s-a pictat, s-a făcut catapeteasma sculptată în lemn, policandre, sfeşnice împărăteşti, sfinte vase, veşminte, cărţi, trei clopote, clădiri mobilate şi dotate cu toate cele necesare pentru vieţuire şi stareţie, clopotniţă, zidurile, porţile schitului, etc. "

Dar punctul de atracţie, ,,perla” staţiunii Căciulata o reprezintă mănăstirea Cozia, unul dintre cele mai vechi şi complexe monumente istorice şi de artă, întemeiată în urmă cu peste 600 de ani şi ctitorită de Voievodul Ţării Româneşti Mircea cel Bătrân. Ea se află pe malul drept al Oltului, la 22 km de Râmnicu Vâlcea şi 75 km de Sibiu (chiar la intrarea dinspre Sibiu în Căciulata). Conform legendei, mănăstirea Cozia a fost aşezată în apropierea unei alte mănăstiri construită de Negru Vodă. Iniţial a fost cunoscută sub numele de Mănăstirea Nucet fiindcă zona era numai bună pentru creşterea nucilor. Numele de Cozia l-a primit mai târziu, după muntele din vecinătate. În jurnalul său de călătorie prin Ţara Românească (între anii 1656-1658), Paul de Alep spunea despre Cozia: „În limba lor înțelesul numelui acestei mănăstiri, Cozia, este „fortăreață de pământ din pricina nenumăraților munți din această țară”.

Dacă ne luăm după inscripţiile de pe piatra pisaniei, Cozia a fost înălţată în anul 1301 de meşteri din Moravia însă istoricii au convenit că data reală a construirii sale este cea trecută pe pisania pictată în interiorul bisericii, adică 1386. Inaugurarea ei a avut loc la 18 mai 1388, prin hrisovul voievodului Mircea cel Bătrân care spunea: „... a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă. ”

Picturile interioare ale mănăstirii au fost realizate între anii 1390-1391. În naos, pe pereţii din vest, mai există încă pictura originală cu Mircea şi fiul său Mihail în costume de cavaleri iar în stânga poţi admira portretul lui Şerban Cantacuzino. De asemenea, partea superioară a chenarelor de la ferestre, rozetele de deasupra lor şi pictura din pronaos datează din timpul lui Mircea cel Bătrân. În pronaos se găsesc mormintele voievodului Mircea şi al monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul care a devenit călugăriţă după moartea fiului ei şi s-a stins în anul 1605. Cele două clopote, singurele obiecte rămase de pe vremea ctitorului său, au fost luate şi duse unul la Episcopia Râmnicului iar altul la Episcopia Argeşului. Epitaful lui Mircea cel Bătrân a ajuns şi el la Muzeul de Artă de la Bucureşti, la Cozia existând doar o bucată din placa de mormânt a domnitorului. Tot de pe vremea lui datează modelul de cruce voievodală care se află şi acum pe turla mănăstirii.

Ctitorul său, Mircea cel Bătrân, i-a oferit Coziei drept de proprietate asupra mai multor sate şi moşii din apropiere precum şi dreptul de exploatare a sării din salinele Ocnele Mari. De-a lungul timpului domnitorii ce au urmat au întărit posesiunile bisericii prin noi donaţii şi au contribuit la aspectul de astăzi al mănăstirii. Astfel, domnitorul Neagoe Basarab a construit fântâna din curte care îi poartă numele (după cum se vede într-un fragment de inscripţie) şi a refăcut picturile (1512-1521). Constantin Brâncoveanu a construit în anii 1706-1707 pridvorul, în cunoscutul său stil ,,brâncovenesc”, s-au refăcut picturile şi au fost adăugate cerdacurile, chiliile şi s-a reconstruit havuzul cu apă (baptisteriul din faţa bisericii), pe cheltuiala paharnicului Şerban Cantacuzino. Policandrele din naos şi pronaos au fost dăruite mănăstirii tot de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Catapeteasma originară din lemn a ars şi a fost refăcută în 1794 din cărămidă, fiind zugrăvită în anul 1907. Clădirile au fost refăcute de domnitorii Bibescu şi Ştirbei între anii 1850-1856; tot atunci s-au construit şi două pavilioane din care se mai păstrează cel din stânga, care a fost reşedinţă domnească de vară. Între anii 1927-1930 biserica a fost învelită cu tablă şi i s-a spălat pictura. În perioada 1958-1959, la insistenţele patriarhului de atunci, Justinian Marina, guvernul României a efectuat o nouă renovare şi consolidare. După anul 1970 au continuat lucrările de restaurare, s-a introdus încălzirea centrală, iar biserica a fost acoperită cu tablă de aramă.

Mănăstirea are două paraclise, unul din zid, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” (1583), poziţionat în colţul de sud-est al mănăstirii, iar celălalt, “Duminica Tuturor Sfinţilor” (1710), zis brâncovenesc este situat în colţul de nord-est, construit din cărămidă, având două case boltite şi un foişor. În prezent pe latura estică este amenajat un muzeu unde turiştii pot admira monede, obiecte de cult şi tipărituri vechi. Tot aici poţi vedea o Evanghelie din anul 1644 tipărită de mitropolitul Varlaam şi Psaltirea în versuri a lui Dosoftei (1673).

În timpul ocupației austriece a Olteniei mănăstirea a fost o fortăreață redutabilă în calea cotropitorilor dar nu a fost ocolită şi de alte evenimente neplăcute. Astfel, între 1879-1893 autoritățile au transformat-o în pușcărie, lucru cel-a făcut pe Mihai Eminescu să scrie un articol virulent în ziarul Timpul din 1882: „Cozia, unde e înmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești, acela sub care țara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia unde e înmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime, cu țara - ce-a devenit aceasta? Pușcărie! ”. Ulterior a devenit spital iar în perioada primului război mondial a devenit grajd de cai.

Valoarea acestui aşezământ monahal nu este dată însă numai de domnitorii români şi străini ce au trecut pe aici ci şi de comorile de artă, de materialul arhitectonic, sculpturile în piatră şi lemn, picturile murale sau vitraliile frumos realizate ce se află aici. De-a lungul vremii, aici au fost găzduiţi unii din cei mai importanţi oameni de cultură ca şi ierarhi ai ţării noastre. Aceşti ierarhi au fost ajutaţi să devină ceea ce au devenit datorită vieţuirii lor la Mănăstirea Cozia. Arhimandritul Ghenadie (1772) a venit la Cozia „din mică copilărie, unde am învățat și carte”.

Mănăstirea Cozia a constituit un adevărat punct de inspiraţie pentru poeţi, scriitori, dar şi pentru pictorii din toate timpurile, ea devenind un fel de simbol al mănăstirilor din toată ţara iar cei care i-au călcat pragul au găsit aici o temă bogată şi variată pentru operele lor. Umbra lui Mircea la Cozia (Grigore Alexandrescu), Scrisoarea a III-a (Mihai Eminescu), Noaptea-i miez la mănăstire (D. Ciurezu), Cozia (Eugen Jebeleanu), Epitaf la Mănăstirea Cozia (Ion Brad) sunt mărturii în acest sens. De asemenea, elogii aduse mănăstirii au mai compus şi Victor Tulbure, cu opera Mircea, Ioan Alexandru cu Imnul lui Mircea cel Bătrân, Dimitrie Bolintineanu cu Muma lui Mihai, şi, nu în cele din urmă, marele Alexandru Vlahuţă, în opera sa de căpătâi România Pitorească.

Să nu uităm însă faptul că Mănăstirea Cozia a constituit dea lungul timpului şi un puternic focar de cultură românească. Încă din anul 1415 funcţiona aici o ,,şcoală mănăstirească”. Primul dascăl a fost părintele Şofronie, starețul mănăstirii. Logofătul marelui voievod Mircea cel Bătrân, Filos, a compus aici versuri și imnuri religioase, el fiind considerat primul poet român. Mardarie Cozianul alcătuiește la 1696 Lexiconul slavo-român necesar școlii. Şcoala sătească de la Jiblea (azi cartier al orașului Călimănești) din sec. XVIII era condusă de Barbu, un elev al școlii mănăstirești de la Cozia.

Dacă nu aţi vizitat încă mănăstirea Cozia vă recomand să o faceţi, chiar şi doar aşa, într-o scurtă trecere pe valea Oltului.

---

VIZUALIZĂRI: 4207 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI