La Mănăstirea Cozia

TIPĂREȘTE

Pentru că Mănăstirea Cozia este o capodoperă a arhitecturii religioase din țara noastră și totodată un loc de liniștire a sufletului, ori de câte ori trecem spre Sibiu facem un popas acolo. Chiar și în grup, cu autocarul, în drum spre destinații mai îndepărtate, popasul la Cozia se face negreșit. Este adevărat că nu întotdeauna este timp și pentru muzeul mănăstirii sau pentru bolniță, bisericuța din deal, de aceea cred că nu foarte multă lume le vizitează. De asemenea, nu cred că multă lume ajunge în spatele mănăstirii, pe malul Oltului, de altfel, un loc de o inegalabilă frumusețe. În orice anotimp, dar mai ales toamna când pădurile se învăluie în nuanțe dintre cele mai sublime, natura oferă privitorului de aici imagini greu de uitat.

În anul 2006, într-una dintre vizitele mele la Mănăstirea Cozia, am găsit - uitată pe rafturile micului magazin de la intrarea în muzeu - lucrarea Arhimandritului Gamaliil Vaida, "Cozia, vestita ctitorie a lui Mircea Voievod cel Mare". Editată în 1986, la 600 de ani de la ctitorirea Coziei, lucrarea nu mai era de strictă actualitate, vremea adăugând (atunci) încă 20 de ani la străvechimea lăcașului. Cu toate astea, rămâne și acum cea mai amplă monografie oferind cititorului nu doar datele istorice știute și prezentate peste tot, ci și foarte multe amănunte pe care le poate deține numai un trăitor de acolo, cu deosebire unul care are la îndemână întreaga arhivă a lăcașului. De aceea, cer permisiunea ca - din când în când - să fac apel la aceste informații.

Ultima oară am poposit la Mănăstirea Cozia în drum spre Hotel Diamond - Cinciș cu ocazia Întâlnirii AFA 2016. Nu am mai făcut fotografii pentru că am nenumărate.

În poarta sfântului lăcaș, de ambele părți ale drumului, mai ales dacă nu este o zi de mare sărbătoare, se poate găsi lesne un loc de parcare. Coborând ușor pe aleea pietruită, mărginită de arbori falnici, umbroși atunci când sunt înfrunziți, ajungi în fața bisericii.

Mănăstirea Cozia, una dintre cele mai importante ctitorii ale Voievodului Mircea cel Mare, zidită între anii 1386-1388, a fost înălţată "la locul numit Nucet, pe Olt, adică Cozia" şi i s-a spus inițial "Mănăstirea de la Nucet" pentru că în zonă existau mulți nuci. Domnitorul Țării Românești şi-a ales locul de odihnă veşnică în biserica mănăstirii. Vechile fresce înfățișează - în naos, pe zidul din dreapta - portretul lui Mircea cel Mare zugrăvit în chip de ctitor, îmbrăcat în costum de mare cavaler medieval, alături de fiul său Mihail.

Într-un document din 20 mai 1388, Voievodul Mircea spunea: "De aceia, am binevoit domnia mea să ridic din temelie o mânăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoarei şi nedespărţite Troiţe… la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia…". Cel care l-a sfătuit să ridice ctitoria de la Cozia pe locul unde se află astăzi, a fost Nicodim de la Tismana, sfetnicul domnitorului Mircea privind cele sfinte. Se ştie că Nicodim a fost duhovnicul lui Mircea încă din tinereţe şi că mai apoi, când Mircea a ajuns domn, "îl lua adesea pe Nicodim cu dânsul". Mănăstirea Cozia a fost sfințită de însuşi Nicodim al cărui chip este zugrăvit în partea de sud a pronaosului. Tot lui i se datorează organizarea de început a așezământului monahic, precum și desemnarea primului stareț - Ieromonahul Chir Gavriil, un ucenic al său.

Biserica Mănăstirii Cozia

Ca nespecialist, nu pot vorbi despre însemnătatea artistică a Mănăstirii Cozia și despre trecerea armonioasă de la stilul bizantin împrumutat de la bisericile greceşti la stilul bizantin autohton, aspect căruia monografia sfântului lăcaș îi dedică multe pagini.

Mă voi mărgini să spun că biserica mare de la Cozia a fost construită iniţial doar cu pronaos, naos şi altar. Naosul, despărţit de pronaos printr-un zid foarte gros, este spaţios, mult alungit și are două abside laterale și una centrală, la răsărit, corespunzând altarului.

Pridvorul - cu arhitectură şi pictură în stil brâncovenesc - a fost adăugat abia în anul 1707. În pridvorul deschis, bogat împodobit cu pictură (Judecata de apoi, Sf. Apostoli pe scaunele de judecată, Paradisul, Maica Domnului, Martiriul Sf. Apostol Filip și Martiriul Sf. Apostol Toma), ușa frumos ornamentată are în partea superioară pisania. În pronaos pereții sunt împodobiți cu pictură datând din sec. XIV înfățișând Acatistul Maicii Domnului, Sf. Prooroc Ilie hrănit de corb, mari pustnici, precum și sinoade ecumenice. În partea dreaptă se află mormântul ctitorului - Voievodul Mircea cel Mare, iar lângă el cel al Maicii Teofana.

Pictura naosului şi altarului a fost refăcută în primii ani ai sec. XVIII de familia Cantacuzinilor pe care o vedem reprezentată lângă intrarea în naos, pe partea stângă. Pe partea dreaptă se află tabloul votiv al Voievodului Mircea. Alte scene biblice în naos: Schimbarea la față, Nașterea Domnului, Botezul Domnului, Drumul crucii.

Vechea catapeteasmă, din lemn, a fost distrusă de foc, iar cea pe care o vedem astăzi este din zid și - conform scurtului istoric afișat la intrare - datează din anul 1794 și a fost realizată de Teodosie, egumenul de atunci al Coziei. Iisus Hristos, Cina cea de Taină, Nașterea Maicii Domnului, Sfinții ierarhi, iată câteva picturi care împodobesc altarul.

Privind din exterior, se remarcă faptul că - asemenea multor biserici bizantine - Biserica Mănăstirii Cozia este construită din blocuri mari de piatră alternând cu cărămidă aparentă. Ancadramentele celor şapte ferestre ale naosului şi altarului, datând din perioada de domnie a lui Mircea cel Mare, precum şi cele două ferestre ale pronaosului datând din perioada lui Neagoe Basarab, prezintă forme și motive variate.

Morminte la Cozia

Mircea cel Mare a dorit ca după moarte, rămăşiţele sale pământeşti să se odihnească în biserica mare de la Mănăstirea Cozia, ctitoria lui cea mai de seamă. Pe mormânt a fost pusă o piatră mare care a fost distrusă (mormântul fiind profanat de mai multe ori) și abia în 1936 a fost făcută o altă piatră pentru mormântul lui Mircea. Textul inscripției alcătuit de Nicolae Iorga - cu mult mai bogat decât cel care există astăzi - a iscat discuţii cu privire la dimensiunea lui, precum și la conţinut. După numai doi ani, la 15 mai 1938, din iniţiativa Comisiei Monumentelor Istorice piatra funerară a fost schimbată așezându-se pe mormântul marelui Voievod Mircea actuala piatră funerară, adusă din Bulgaria, pe care se poate citi: "Aici odihnesc rămăşiţele lui Mircea, Domnul Ţării Româneşti, adormit în anul 1418".

Alături, tot în pronaos, se află mormântul Teodorei, mama lui Mihai Viteazul care, după asasinarea fiului său, s-a călugărit la Mănăstirea Cozia sub numele de Teofana monahia.

În biserica mare de la Mănăstirea Cozia mai sunt şi alte morminte domneşti, ierarhiceşti şi boiereşti ascunse sub pardoseala din lespezi de piatră așezată peste cea originală, din cărămidă. Despre toate aceste morminte vorbesc hrisoavele vremii, dar și monografia Arhimandritului Gamaliil Vaida care m-a ajutat cu atâtea amănunte interesante.

Muzeul Mănăstirii Cozia

În anul 1983, în vederea aniversării a 600 de ani de la urcarea lui Mircea cel Mare pe tron şi punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Cozia, în şase încăperi (parter şi etaj) din partea de sud-est a incintei, s-a reorganizat colecţia de vechi obiecte bisericeşti.

Cei care au mai mult timp la dispoziție pot vizita muzeul - intrarea este liberă - unde pot admira icoane foarte vechi (sec. XIV-XIX) pictate pe lemn sau pe sticlă, obiecte de cult, tipărituri în limba română cu caractere chirilice, precum şi tipărituri slavone şi greceşti. Sunt expuse aici prețioase manuscrise, evanghelii ferecate în metal şi pietre preţioase, Psaltirea lui Dosoftei în versuri, Cazania Mitropolitului Varlaam, fragmente din sculpturi în piatră din sec. XIV şi bucăţi din piatra originală de pe mormântul lui Mircea cel Mare. În colecţia muzeală s-au păstrat și obiecte care au aparţinut unor stareţi şi călugări cozieni.

Este important a menționa că de sus, de la fereastră, se deschide privirii o prea frumoasă perspectivă asupra Oltului și a muntelui de peste vale tăiat de șoseaua pentru camioane.

Paraclise la Cozia

În incinta mănăstirii, pe latura dinspre Olt, pot fi admirate cele două paraclise. Nu le-am văzut niciodată în interior, dar pot spune că Paraclisul de sud-est, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", a fost construit de ieromonahul Amfilohie, egumenul Coziei, în anul 1583, iar Paraclisul de nord-est, cu hramul "Duminica Tuturor Sfinţilor", a fost construit în anul 1710 de Arhimandritul Ioan de la Hurezi, duhovnicul Voievodului Constantin Brâncoveanu.

Este demn de reținut faptul că acest al doilea paraclis și-a îndeplinit menirea până în anul 1859 când apele furioase ale Oltului l-au înghițit pe jumătate, lăsându-l fără turlă, picturi și obiectele din biserică. Abia după 100 de ani a fost reclădit, iar cei care au norocul să se nimerească la Cozia atunci când se fac slujbe în paraclis, pot vedea ceea ce a mai rămas din picturile originale.

Fântâni la Cozia

În faţa bisericii mari de la Mănăstirea Cozia, aproape de colţul sud-vestic al pridvorului, vizitatorii se răcoresc vara cu apele unei fântâni cu bazin octogonal, din piatră, având la mijloc o cruce tot din piatră, cu inscripţie. Conform cine știe cărei credințe sau superstiții, unii aruncă bani în bazin, așa încât acolo veți vedea - odihnindu-se în apa răcoroasă - monede și bancnote românești, din plastic.

Mai puțini știu însă că fântâna este o lucrare tipică epocii lui Neagoe Basarab şi poartă numele de "fială", "baptizer" sau "izvor", pentru că la Bobotează şi la Izvorul Tămăduirii, de la întemeiere şi până astăzi acolo s-a făcut și se face sfințirea apelor pentru tămăduirea bolnavilor şi pentru aghiasma mare. În interiorul acestei fântâni, pe jumătate cufundat în apă, vizitatorul poate vedea un cap de om sculptat în piatră, cu mustaţă mare, răsucită în sus, ajungând până la urechi. Inițial, în bazinul acestei fântâni erau patru astfel de chipuri din ale căror guri curgea apă. Astăzi se mai păstrează doar unul.

În afară de această fântână care servește nevoilor materiale şi spirituale ale credincioşilor, sub foişorul chiliilor nordice, aproape de vechea bucătărie, mai există o fântână care servește nevoilor curente ale mănăstirii. Ea se numește "Fântâna lui Neagoe Basarab". Datând din 1517, această fântână este funcțională și acum.

Biserica bolniței de la Cozia

Peste șoseaua națională care desparte în prezent proprietatea mănăstirii, pe dealul dinspre vest, se află Biserica bolniței de la Cozia, cimitirul și clopotnița. Bolniţele mănăstireşti erau spitale, infirmerii şi azile pentru bătrânii şi bolnavii din mănăstiri şi din împrejurimi. În trecut bolniţa era cuprinsă în incinta mănăstirii, dar spărgându-se zidurile împrejmuitoare pentru a se construi actualul drum naţional, bolniţa a rămas izolată pe muchea dealului.

Când am fost acolo, de cele mai multe ori am găsit bisericuța bolniței închisă, dar o dată, cu ocazia aducerii în țară a trupului neînsuflețit al Prințului Carol Mircea, primul fiu al Regelui Carol II al României (care a fost înhumat în cimitirul de la Cozia), am putut vedea și interiorul.

Biserica - cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - nu are pronaos, din pridvorul închis intrându-se direct în naos. Pictura originală se păstrează în întregime. În pridvor, în stânga, este reprezentat Mircea cu fiul său Mihail Voievod, lucrare inspirată de cea din biserica mare a mănăstirii. Radu Paisie - ctitorul bolniței, este zugrăvit în naos, în partea dreaptă, iar membrii familiei sale sunt pictați tot în naos, pe zidul din stânga.

Pereţii exteriori sunt din cărămizi aşezate în lung şi în lat formând cadre roşiatice în mijlocul cărora sunt prinși bolovani de râu. Arcadele ferestrelor și ale ocnițelor, precum și aranjamentele în zig-zag ale cărămizilor în partea de sus sunt singurele decoruri exterioare.

Bolniţa a adăpostit obştea Mănăstirii Cozia cam 40 de ani (1880 - 1920), perioadă în care mănăstirea a fost penitenciar, azil (Azilul "Doamna Elena"), apoi - în primul război mondial - lagăr de prizonieri şi spital. În prezent în biserica bolniţei se oficiază numai Sfânta Liturghie în ziua hramului (29 iunie) şi slujbe ocazionale, de înmormântare.

În cimitirul de la Cozia, lângă clopotniţă, am descoperit și piatra funerară a celui care a semnat monografia în posesia căreia intrasem, Arhimandrit Gamaliil Vaida. Despre Biserica bolniței autorul afirma: Pentru valoarea inestimabilă a picturilor murale rămase intacte şi conservate destul de bine, pentru poziţia ei în cadrul pitoresc al Văii Oltului, dar mai ales pentru armonia liniilor arhitectonice, având o siluetă de o graţie şi frumuseţe inegalabile, bolniţa a fost supranumită "giuvaerul secolului XVI de la Cozia".

Cozia veche

Cozia veche și Schitul Sf. Ioan la Piatra sunt denumirile ruinelor unei foste bisericuţe ale cărei ziduri năruite se mai puteau vedea până în 1986 pe Valea Oltului, la distanţă de 1 km de la Mănăstirea Cozia, spre Sibiu. Se presupune că aici ar fi fost o ctitorie a lui Radu (tatăl lui Mircea cel Mare), datând de la sfârşitul sec. XIII - începutul sec. XIV.

Documentele vremii spun că în 1670 Mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti a refăcut această bisericuţă şi în acelaşi an, la 24 iunie, a sfinţit-o. Cutremurele din 1802 şi 1838 au provocat mari distrugeri acestei aşezări monahale care a rămas în ruină, nemaifiind apoi refăcută. Ultima atestare documentară despre viaţa schitului este la data de 8 septembrie 1837. Construirea hidrocentralei de pe Olt a antrenat o serie de lucrări în zona Coziei. Pentru importanţa lor istorică, în anul 1980 ruinele Coziei vechi au fost integral conservate şi înălţate pentru a nu fi acoperite de apele lacului de acumulare.

În prezent, cei care merg pe Valea Oltului, pot vedea din mersul mașinii, pe locul fostelor ruine, o mică biserică refăcută complet. Dacă zăboviți câteva minute în curtea noului așezământ, veți putea citi istoria în rezumat a acestor locuri. Semnat de stareţul de atunci al Mănăstirii Cozia, Arhimandrit Gamaliil Vaida, cel care a scris monografia amintită, textul este inscripționat pe un postament de piatră.

Trebuie să mai spun că acolo, lângă noua bisericuță, imediat după viaduct, locul este îngust și cam în curbă, deci nu este posibil să staționați fără a stânjeni circulația. Noi am fost acolo pietonal, cu mașina lăsată în fața mănăstirii sau în parcarea de lângă Pensiunea Dada și benzinăria OMV.

În final…

Mănăstirea Cozia - cea mai de seamă ctitorie ortodoxă din sec. XIV - va dăinui în istoria și în conștiința românilor atât pentru vechimea cât și pentru valoarea ei spirituală și artistică. Mănăstirea Cozia ne va aminti întotdeauna de Voievodul Țării Românești - Mircea cel Mare - cel care a ctitorit-o.

Vizitând sfântul lăcaș, nu uitați că, în spatele vechii bucătării brâncovenești (sec. XVIII), pe o scară de piatră, puteți coborî la malul Oltului. Departe de zgomotul străzii, în bună parte izolați de lume, privind unduirea râului și codrul de peste vale, veți simți liniștea coborând în voi. Dacă sunteți interesați și de acest amănunt, aflați că pe zidul de piatră din spatele mănăstirii veți vedea marcate nivelurile apelor Oltului la inundații.

---

VIZUALIZĂRI: 3901 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI