Mănăstirea Cozia și Mircea cel Bătrân

TIPĂREȘTE

Călătorul străbate încet drumul de pământ care șerpuiește pe malul râului Olt; vine dinspre Râmnic la pasul calului care trage trăsura destul de hodorogită. Case mici se întind pe coastele dealurilor, trei-patru vaci pasc la o margine de fâneață, în zare se întrezărește defileul săpat de apă în măruntaiele munților.

Zguduit de mișcările dezordonate ale trăsurii are traversează șleaurilor șoselei desfundate călătorul privește trecătoarea ale cărei ziduri de piatră îmbrăcate în pâlcuri de pădure strânge cursul de apă. E drumul vechilor daci care trăiau în cetatea Buridavei; puternicul trib al burilor apăra resursele de sare și căile de acces peste Carpați. Apar gospodăriile Călimăneștiului înghesuite pe o fâșie de pământ deasupra râului, e sat străvechi aflat acolo înainte de ctitoria voievodului. Pe marginea drumului sunt câteva izvoare minerale exploatate atât de către daci, dar și de romanii cantonați în castrul Buridava; apele miraculoase erau utilizate de arcașii sirieni în termele fortului Arutela (vezi impresii).

Curând se zăresc zidurile cetății mănăstirești ridicate în al paisprezecelea veac de un ctitor de țară, diplomat desăvârșit și „scut al Europei” – Mircea cel Mare („cel mai vestit dintre principii țărilor ghiaurilor ce erau în vremea sa”, cum îl numea cronicarul turc Ibn Kemal). Pe „Calea lui Traian” se află măreața mănăstire, destinația din acea zi a călătorului nostru. Strunind calul obosit pelerinul trage trăsura sub zidurile înalte, unde exista loc suficient pentru asemenea atelaje. Peste drum se afla o livadă de pomi fructiferi și biserica-bolniță „Sfinții Apostoli” ridicată de domnul Radu Paisie la jumătatea secolului al XV-lea. O căsuță tradițională adăpostește monahii atinși de aripa bolilor, iar lăcașul de cult le alină din punct de vedere duhovnicesc durerile.

Pelerinul îți aruncă privirea asupra înălțimilor împădurite care înconjoară chinovia monahilor cozieni, colți de stâncă străpung cerul în depărtare, apa Oltului scaldă baza zidurilor mănăstirești. Dinspre bolniță un canal de apă din vremea luminatului Constantin Brâncoveanu alimentează cu apă mănăstirea și havuzul țâșnitor din fața bisericii.

Legenda învăluie ctitoria lui Mircea, o viziune divină ivită în timpul unui răgaz pe malul Oltului, în pragul unui război, ar fi îndemnat pe domn să ridice loc de închinăciune și popas. Călătorul pătrunde în curtea bijuteriei medievale, un lăcaș de credință strămoșească înconjurat în epocă de ziduri groase, turnuri de apărare, chilii cu pridvor și o biserică sub formă de cruce în mijlocul incintei, sfințită de însuși Sf. Nicodim de la Tismana, ocrotitorul Olteniei. Apa rece din fântâna arteziană îl răcorește pe călător care se primenește pentru a pătrunde mai întâi în biserica mănăstirii.

Pe sub stâlpii pridvorului și privind literele frumos meșteșugite ale pisaniei drumețul intră în biserica „Sf. Treime”, întunericul e alungat ici-colo de flăcările plăpânde ale lumânărilor și candelelor, dar și de raze firave de lumină care pătrund pe ferestrele înguste. Pictura bizantină originală încă rezistă timpului în pronaos, restul frescelor sfinte fiind rezultatul trudei de zeci de ore a zugravilor din mai multe epoci. În dreapta pronaosului pelerinul se oprește câteva clipe în fața pietrei de mormânt a lui Mircea cel Bătrân (spartă de profanatori, schimbată de ilustrul Nicolae Iorga și preschimbată de autorități în perioada interbelică), apoi privește pe zid la portretul ctitorului, un „Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la Marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului”. Chipul domnului pictat în naos sugerează un bărbat viguros, la vârsta maturității, îmbrăcat într-un costum de cavaler cruciat, bogat împodobit cu bijuterii, purtând macheta bisericii în mâini. Catapeteasma refăcută din zid aruncă sclipiri de auriu în semiîntunericul bisericii.

Călătorul iese din biserică și se strecoară prin stânga, pe sub superbele ancadramente de piatră ale ferestrelor din vremea Bătrânului Mircea, trece de fântâna lui Neagoe Basarab și se oprește în fața cuhniei brâncovenești unde cazane mari fierb pe pirostrii la foc mic, fumul învălătucindu-se rotocoale pe coșul de cărămidă. În arhonadaricul mănăstirii se întinde masa pentru pelerini și călugării locului, drumețul se așează pe o bancă de lemn masiv și gustă cu poftă din bucatele mănăstirești.

După masă, starețul îl conduce pe călător pe latura estică în fostele case domnești și în foișorul lui Mircea, unde ca într-un muzeu sunt păstrate odoarele de preț ale mănăstirii. Călătorul se minunează în fața filelor îngălbenite ale vechilor manuscrise, dar și cărți de cult ieșite de sub teascurile tiparnițelor domnești, admiră icoanele mâncate de carii și odoarele de cult din metal prețios. Pe fereastră se uită la apele Oltului, navigabil pentru o vreme, după amenajările austriecilor.

Înserarea se lasă ușor peste crestele stâncoase ale defileului; monahii se îndreaptă către slujba de vecernie în sunetul toacei. Drumețul coboară pe faleza râului Olt, chiar sub contraforții cetății mănăstirești și se reculege preț de câteva minute. E timpul să se retragă în chilia simplă ce i-a fost oferită spre odihnă în acea noapte.

Concluzii. Este un exercițiu de imaginație pe care îl poate face orice vizitator al Coziei fără a intra în detalii istorice și amănunte arhitecturale. Mănăstirea Cozia a constituit un focar de cultură, o vatră de stabilitate monahală, un punct de dezvoltare economică zonală. Astăzi, fluxul de turiști e nestăvilit, rare sunt momentele de liniște. Economia de piață funcționează peste tot, negreșit.

E greu să „prinzi” o clipă de pace în care să te poți reculege sufletește și să înțelegi rolul lui Mircea cel Bătrân în istoria românească.

Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează.

Ș-ale ei spumate unde către mare îl pornesc.

(„Umbra lui Mircea. La Cozia”, Grigore Alexandrescu, 1844)

---

VIZUALIZĂRI: 1651 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI