Trei zile printre tuaregi

TIPĂREȘTE

Trei zile printre tuaregi prin deșertul Tassili cam despre asta este această poveste.

După cum am precizat anterior 80 la sută din imensul teritoriu al Algeriei, cea mai mare țară din Africa din punct de vedere al suprafeței, este ocupat de deșert. Sincer vă spun că partea asta a călatoriei despre care o să vă povestesc acum, nu mă încanta absolut deloc. Era vorba de trei zile trăite în deșertul Saharei alături de tuaregi, oamenii deșertului ce cunosc cel mai bine aceste locuri. Două nopți dormeam la cort sub cerul liber, plin de o mie de stele așa cum mai este numit, iar toaleta era în spatele stâncilor. Pentru mine toate astea nu sunau deloc atractiv. În condiții de-astea mergeam prin tinerețe.

Era cât pe-aci nici să nu vin! O doamnă din grup a rămas la hotelul de care v-am povestit anterior și mă îmbia și pe mine să rămân cu ea. Doar că fiind un om al aventurii mi-am zis să merg totuși și în deșert, ca să nu am regrete ulterior și bine am făcut! Aș fi făcut o greșeală imensă să nu merg în deșertul Tasiili. A fost o excursie absolut MEMORABILĂ.

Dar să începem cu începutul. Tuaregii ce ne-au luat cu mașinile de la aeroport, ne așteptau la hotel dimineața. Ne-am suit câte doi-trei într-un jeep Toyota și am purces la drum. Erau mașini destule plus două suplimentare pentru bucătari și ustensilele lor, dar și pentru corturi, saci de dormit și saltele, dar și mese și scaune pliabile.

Am mers vreo două ore pe o șosea impecabilă pâna la intrarea în deșert. În imediata apropiere se aflau granițele cu Libia, Niger si Mali toate trei țări cu o situație politică foarte instabilă, toate trei extrem de periculoase. Pe această porțiune am fost chiar de capul nostru nemaifiind însoțiți de mașini de poliție.

Deșertul Tasilli n’Ajjer însemnă în limba tuaregilor „Podișul Râurilor” un nume străvechi care denotă faptul că acum multe mii de ani era o cu totul alta structură a naturii în zonă. Cel mai bine o să vedem ulterior în picturile rupestre, ce abundă în zonă. Deșertul Tassili este in zilele noastre o arie protejată.

Situat într-un peisaj selenar ciudat, de mare interes geologic, acest sit are una dintre cele mai importante grupări de artă rupestră preistorică din lume. Peste 15.000 de desene și gravuri înregistrează schimbările climatice, migrațiile animalelor și evoluția vieții umane la marginea Saharei din anul 7000 î. Hr. până în primele secole ale epocii actuale. Formațiunile geologice prezintă un interes istoric remarcabil, cu gresii erodate formând „păduri de stâncă” .

Tassili n'Ajjer este un platou vast din sud-estul Algeriei, la granițele dintre Libia, Niger și Mali, care acoperă o suprafață de 72.000 km pătrați. Densitatea excepțională a picturilor și gravurilor, precum și prezența multor vestigii preistorice, sunt mărturii remarcabile ale Preistoriei. Din 10.000 î. Hr. până în primele secole ale erei noastre, popoarele succesive au lăsat multe vestigii arheologice, locuințe, movile funerare și împrejmuiri care au dat abundent material litic și ceramic. Cu toate acestea, arta rupestre (gravuri și picturi) este cea care a făcut Tassili celebru în lume începând cu 1933, data descoperirii sale. Au fost identificate până în prezent 15.000 de gravuri.

Ei bine cam asta am făcut preț de trei zile prin acest deșert. Am alergat la propriu cu jeep-urile de la o stâncă la alta, pentru a vedea cât mai multe și cât mai interesante desene rupestre. Aceste desene reprezentau scene de viață de la începuturile omenirii. Reprezentau atât animale sălbatice, animale ce trăiau la acea vreme acolo, cum ar fi girafe, crocodili, hipopotami, chiar și lei, până la animale domestice gen vaci, dar și oameni ce vânau ori creșteau animale. Deasemenea am admirat si scene de război în care se înfruntau mari grupuri de oameni. În perioada mai apropiată de acu 3-4000 de ani au început să apară în peisaj și cămilele, semn că structura naturală se modificase substanțial.

Toate aceste 15000 de picturi rupestre descoperite în zonă înfățișează viața în general, dar și marile schimbări climatice ce au avut loc în mii si mii de ani. Este o zonă absolut deosebită. Deșertul în acest loc plin de stânci care de care mai difertie, cu dune de nisip și cu lipsa aproape totală a vieții ne-a fascinat pur și simplu.

În afară de niște cămile rătăcite prin zonă, nu am mai întâlnit alte animale. Aceste cămile se pare că au proprietari, dar sunt lăsate în voia lor preț de câteva luni sau chiar ani si apoi la nevoie sunt luate acasă. Ar mai fi vulpi sau scorpioni sau șopârle, dar nu am mai văzut alt animăluț.

Sincer nu am crezut că o să-mi placă atât de mult în deșert. E drept nu este un deșert doar cu dune de nisip sunt și formatiunile acestea stâncoase colorate splendid, ce îi dau o aură aparte. A fost o tură foarte grea, chiar dacă am mers numai cu mașina. La un moment dat îmi era greu să și cobor și să urc în mașină la câte opriri am avut, la câte stânci și la câte desene rupestre am ajuns.

La fiecare oprire, unde mâncam sau campam, mergeau înaintea noastră mașinile bucătarilor, care se ocupau mai întâi de perierea și curățarea locului. Ridicau fiecare piatră, ca să se asigure că nu este niciun scorpion prin zonă, care ne-ar putea provoca mari daune.

Apropo să vă spun două vorbe și despre tuaregi. Aici aveți istoria tuaregilor de la descoperă.ro. Pentru cei interesați este o lectura extrem de interesantă despre istoria și originea tuaregilor. Las aici link-ul https://www.descopera.ro/cultura/4613317-tuaregii-poporul-care-refuza-sa-piara.

Tuaregii sau oamenii deșertului, așa cum li se mai spune, trăiesc în condiții extrem de dure de mii de ani. Cunosc locurile ca-n palmă, asta cu toate că dunele de nisip, multe dintre ele sunt foarte asemănătoare și este extrem de ușor să te rătăcești pe acolo. Cu toate ca au trecut și ei într-un final la islam, nu sunt atât de habotnici religioși. Culmea la ei bărbații poartă fața acoperita și nu femeile. Asta este și poate din cauza condițiilor naturale vitrege, unde trebuie să-ți acoperi fața și de multe ori și ochii, de furtunile de nisip.

Trei zile am trăit printre acești oameni duri. Erau o familie, numai bărbați conduși de cel mai erudit dintre ei. Acesta de altfel ne prezenta de fiecare dată picturile rupestre. Dar nu el era șeful, ci cel mai în vârstă. Am aflat în mod expres acest lucru în ultima zi când am vrut să le dăm un mic tips de recunoștință pentru că au avut grija de noi timp de trei zile și doar decanul de vârstă a luat banii de la mine, eu fiind cel mai în vârstă bărbat din grupul nostru.

După cum vă spuneam am dormit timp de două nopți în deșert la cort. Aveam fiecare cortul nostru plus o saltea și un sac de dormit. Eu am preferat să dorm în sacul meu adus de acasă. Prima noapte nu am putut închide un ochi, din cauza vântului care bătea cu putere, de era să ne ia pe sus. A doua noapte a fost mai liniștită și eu mai obosit și am dormit foarte bine. Tuaregii se ocupau de toate treburile gospodărești, dar i-am ajutat si noi foarte mult. La sfârșit chiar ne-au mulțumit pentru acest lucru, pe care ei nu l-au mai întânit niciodată la turiștii spanioli, nemți sau italieni pe care i-au mai ghidat, după cum ne-au spus la sfârșit.

Seara după ce mâncam cina tradițională, cu care eu nu prea mă împăcam deoarece nu sunt fan cuș-cuș, stăteam la povești, cântece și jocuri de societate alături de ei. Chiar ne-am împritenit cu ei fiind oameni de mare ispravă.

Ziua în afară de vizita la stâncile cu picturi rupeste sau la cele cu o atmoseferă selenară, am mai făcut si câteva mici drumeții pe dunele de nisip pentru a vedea apusul. Nu știam că se merge atât de greu pe nisipurile astea mișcătoare. O să vedeți niște poze absolut superbe. Cred că cel mai greu la acest articol îmi va fi să aleg pozele cele mai frumoase din multitudinea de poze realizate.

Trei zile grele în deșert, dar cu niște amintiri fantastice. Așa aș putea rezuma această tură.

---

VIZUALIZĂRI: 384 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI