Lebua at State Tower - o mare țeapă turistică! De evitat.

TIPĂREȘTE

Cine nu-și amintește spumoasa serie de comedii Hangover (pe românește Marea mahmureală)?! Cu tipul ăla care, înainte de însurătoare/cu ocazia însurătorii, își adună cei mai țăcăniți 3-4 prieteni posibil și-i duce într-o escapadă de lux?! Și totul scapă de sub control după prima noapte nebună, asezonată cu ceva substanțe interzise...

Hangover 2 s-a lansat în 2011, iar acțiunea se petrece în Bangkok. Există tururi tematice în Bangkok numite (ceva de genul) „pe urmele lui Hangover 2” . Asta știam. Ce nu știam înainte de a ajunge acolo era că fereastra camerei noastre oferea o priveliște de toată splendoarea spre Lebua at State Tower, cu a sa inconfundabilă cupolă aurie. Tati s-a entuziasmat mintenaș: „Hei, acolo s-a filmat Hangover! Trebuie să mergem și noi!”

Acuma, sincer, eu nu prea vedeam rostul... Știam că una din atracțiile de bifat în Bangkok e să te cocoți într-un sky-bar din ăsta și să savurezi un cocktail exotic în timp ce admiri pădurea de zgârie-nori ce te înconjoară, dar noi eram deja cazați într-un astfel de loc, foarte mulțumiți de priveliște, cocktailuri puteam savura oricâte am fi dorit moca (de fapt, incluse în prețul „demipensiunii” ). Cu ce ne-ar fi îmbogățit suplimentar experiența Sky Bar by Lebua?! Doar să zicem că am fost și noi într-un loc celebru... Totuși, recunosc că nu m-am opus prea tare; cine-s eu să-i stric plăcerea lui Tati?!... Mai ales că, la o mică săpătură pe net, un cunoscut blogger român de turism zicea că un cocktail la Lebua costă „decât” vreo 15 euro; n-om sărăci noi dintr-atât.

S-a nimerit (deși n-a fost în plan) să trecem pe lângă Lebua chiar în prima seară, în drumul nostru per pedes spre Cartierul Chinezesc. Curioși, am zis să băgăm un cap înăuntru. Mă așteptam să găsesc marmură, brocarturi și candelabre de cristal, dar n-am găsit decât un coridor lung, ca de metrou, cu ceva magazine de-o parte și de alta, care ne-a depus într-un hol uriaș, un pic lugubru (din cauza iluminării insuficiente), unde se afla recepția hotelului, absolut banală și ea. Undeva, în stânga, se făcea holul lifturilor, dar nu puteai trece de hostess-a ce verifica să fii costumat corespunzător. Adică (scria și pe un panou) nu în șlapi și pantaloni scurți, cum ne aflam noi în acel moment. Am zis c-om reveni altădată și am întrebat dacă e nevoie de rezervare. „Nu, a răspuns ea. Doar de haine decente.”

Deci ne-am întors după 2 seri, înțoliți cum trebuie. Am străbătut același coridor de metrou, apoi holul lugubru și ne-am lăsat preluați de hostess-a ce ne-a condus la unul din lifturi. A mai fost o pereche cu noi în lift, dar nu mai țin minte dacă a urcat și hostess-a cu noi sau doar ne-a spus pe ce buton să apăsăm. Nici pe ce buton am apăsat nu mai știu. Clădirea are 64 de etaje, deci pe-acolo.

La ieșirea din lift ne aștepta altă hostess-ă. „Vreți să mâncați sau doar să beți ceva?” Asta pentru că în față se făceau niște scări monumentale, împodobite cu aranjamente florale absolut spectaculoase – drumul spre cârciumă, am presupus, din moment ce atunci când am răspuns că doar să bem, am fost îndrumați la dreapta, spre bar. Un bar semicircular, unde un barman își făcea de lucru, nu știu ce anume, căci pe scaunele înalte ce înconjurau „insula” nu stătea absolut nimeni. O fi prea devreme, m-am gândit, sau o fi toată lumea afară... Și da, barul are și ceva terasă, toată lumea era afară; doar cine vine la etajul 64, în inima Bangkokului, să stea înăuntru?!

Am ieșit și noi pe terasă, deci. Nimic familiar. Vreau să zic, nu recunoșteam neam imaginile din film. Din nou m-am autoliniștit: eh, a trecut ceva vreme de când văzuși filmul, cum să mai ții minte?! Am întrebat, pentru confirmare: aici s-a filmat Hangover? Aici, cum nu?!

Terasa – în formă de arc de cerc, cu câteva mese rotunde și cu un fel de canapea cu pernuțe pe marginea dinspre exterior. Câteva lumânărele ici-colo, 2-3 copăcei în ghivece și cam atât, ăsta era tot decorul. View-ul spre oraș – da, de nota 20! La mese dacă stăteai, trebuia să stai „la varice” și erai cam departe de view. Pe canapea ședeai destul de comod, dar erai cu spatele la view și nu prea aveai unde să-ți pui paharul. Din categoria „cum o dai, nu-i bine” .

Că veni vorba de pahar. Evident, după ce ne lăsară un pic să admirăm și să pozăm, băieții se repeziră spre noi cu meniul. Să consumăm, adică, doar de-aia venirăm, nu?! Meniul – o planșă format A4, cu titlul Champagne Menu. Vreo 20 de chestii, prețuri în thb cu 4 sau 5 cifre (1 euro = 37 thb). Greu de făcut transformarea la ora aia și nici nu mi-am bătut capul – „cât poate să coste un cocktail la Lebua?! doar nu venim în fiecare zi!” Și comandai cu elan prima chestie din categoria signature, numită „Purple of Love” . Tati, cap obișnuit mai mult decât mine cu matematica, a mirosit c-ar fi ceva putred în Danemarca și-a zis că el nu vrea nici șampanie, nici cocktail, ci mai degrabă un pahar de vin; vin n-aveți? Ba avem, cum nu. Și veni băiatul cu alt meniu, acesta cu mai multe pagini, unde se aflau, printre altele, și cocktailurile alea de mai puțini euro (oricum, nu 15) de care pomenea bloggerul nostru. Am realizat că m-am țăpănat cu comanda mea, dar asta e, n-aveam cum să mai dau înapoi. Tati a optat pentru un pahar de vin roze.

Cât am așteptat, n-am avut altceva de făcut decât să admirăm iar și iar priveliștea care este, cu adevărat spectaculoasă. Spre deosebire de ce vedeam de la hotelul nostru, aici intra în peisaj râul Chao Phraya, de fapt el era vedeta, cu vaporașele lui colorate ce alunecau în sus și-n jos. Maxim de fain, nimic de zis!

Am primit băuturile și totodată 2 boluri mici cu ceva ronțăieli. Chestia mea arăta într-un mare fel – un pahar cu picior ce conținea o băutură rozalie în care plutea un guguloi înghețat, paharul așezat cumva pe-o parte pe un bol cu gheață carbonică și... o cireașă confiată. Gustul – bun, mi-a plăcut (era culmea să nu!). Vinul lui Tati – banal la aspect (și la gust, a zis el).

Mai o alună, mai o gură de băut, mai o poză – timpul a trecut. Când ne-am săturat de atâta stat cu gâtul sucit spre view, am zis să plătim și să plecăm. Eram amândoi cam dezumflați, însă nu eram (încă) dispuși să recunoaștem acest lucru. Am cerut nota de plată și, pentru că ea s-a cam lăsat așteptată, Tati s-a dus la barul din interior să plătească. Am văzut că întârzie și că-i nervos, dar am așteptat cuminte să termine. Timp în care m-am mai foit pe holișor; la un moment dat, cumva, s-a deschis o ușă în direcția opusă și – click! – iată și imaginile din film! În momentul acela am înțeles că fuseserăm îndrumați în cu totul alt loc decât am dorit să ajungem. „Ce-i acolo?” am întrebat hostess-a. „Alt bar. Vreți să mergeți?” „Nu mai vreau nicăieri!” , replică Tati spumegând, îndreptându-se spre lift.

130 de euro ne costară coktailul de fițe și paharul de vin. Inclusă taxa de serviciu de 7%. Jaf la drumul mare. Una dintre cele mai mari țepe din viața noastră (dacă nu cea mai mare). Evident, vina ne aparține în bună măsură pentru că nu ne-am informat suficient în avans.

Ce am aflat ulterior, săpând pe net. Că Lebua at State Tower are nu mai puțin decât 6 baruri: lebua No. 3 – et. 51; Pink Bar – et. 61; Alfresco 64, Sky Bar, The Dome at lebua și Distil Bar – toate la et. 64. Toată lumea vine să vadă Sky Bar (logic), iar angajații încearcă să-ți bage pe gât, cu tupeu, celelalte baruri și de multe ori reușesc. Pe Google Maps, singurele care au note peste 4 sunt Sky Bar și lebua No. 3, celelalte sunt full de review-uri negative, în care se întâlnesc deseori calificative precum „turist tramp” sau „scam” . Citind o parte din ele, m-am îngrozit, se pare că alții au pățit-o mult mai rău decât noi.

Chiar și așa, mi se pare o mare nesimțire să practice prețurile astea astronomice. Tati m-a certat (un pic) că m-am repezit să comand cocktailul ăla de 80 de euro. Altă variantă, pe meniul ăla, ar fi fost o sticlă de șampanie (270-2160 euro). Și de unde să-mi fi trecut prin cap că mai au un meniu, cu prețuri ceva mai ok?! Oricum, nici 35 de euro un pahar de vin nu-i ok.

Deci: nu, nu, nu! Nu vă duceți! Sau dacă vă duceți, insistați și iar insistați să vă conducă musai la Sky Bar! Altfel nu rămâneți, luați liftul înapoi și fugiți mâncând pământul. Bine, prețurile nu-s mai mici nici la Sky, dar măcar o faceți asumat. Și bifați un loc celebru, dacă țineți neapărat la acest aspect. Și stați pe un scaun normal, la o masă normală. Mie mi se pare că nu merită defel și că sunt multe alte locuri decente, de factură asemănătoare, în Bangkok. Informați-vă temeinic și le veți găsi.

În clădire sunt 6 baruri, dintre care unul celebru (Sky) pentru că aici s-au filmat scene din Hangover 2. Angajații încearcă să te păcălească și să te ducă la celelalte. Oricum, prețurile sunt nesimțite la toate. Îți prezintă meniul cu cocktailuri „signature” și șampanie de lux ca să crezi că doar asta au. Mai au un meniu cu prețuri un pic mai normale (dar tot nesimțite).

Cocktailul bun, vinul bunișor.

View absolut spectaculos la râul Chao Phraya și la zgârie-norii înconjurători.

---

VIZUALIZĂRI: 1730 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI