ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.05.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.08.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JAN-2020
DURATA: 3 zile
Prieteni
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Un oras al extremelor care te fascineaza

TIPĂREȘTE URM de aici

In vacanta noastra din Thailanda, am poposit 3 zile in Bangkok, fiind ultima destinatie inainte de a lua zborul spre casa. Dupa aproape 10 zile de stat pe insule cu foarte putina agitatie si trafic... am aterizat fix in mijlocul haosului, dar sa o luam cu inceputul.

Am aterizat pe Suvarnabhumi - principalul aeroport din Bangkok joi dimineata, dupa un zbor scurt din Koh Samui (40 min);ne-am preluat bagajele destul de rapid si ne-am suit in metrou pana la hotel Lancaster Bangkok (linie directa, 5 statii;pret bilet aprox 40 THB - pretul variaza in functie de statia la care cobori). Hotelul l-am ales datorita piscinei de la ultimul etaj dar si datorita locatiei: in zona Lumpini Park/ Sukhumvit.

Metroul este foarte modern (fara sofer), peste tot era paza si era totul bine organizat si pus la punct. Mentionez faptul ca noi am prins fix perioada in care izbucnise COVID in China si era weekendul cu Chinese New Year si traficul in Bangkok era dat peste cap pentru parada - motiv pentru care am ales ca toate deplasariile prin oras sa le facem cu taxi/tuk tuk.

Traficul din Bangkok e infernal - iar noi veniti de pe insula unde nu aveam nici un semafor am suferit un soc. Nu știu în ce măsură regulile de circulație știute de noi se aplică sau dacă există vreo regulă în afară de cea a junglei. La toată aglomerația, mai adaugi tuk-tuk-urile și motocicletele, care conduc și mai haotic.

Cele 3 zile petrecute nu ne-au oferit suficient timp pentru a vedea chiar tot ce ne propusesem insa ne-am impartit programul astfel:

- In prima zi, dupa ce ne-am cazat ne-am dus in zona veche, si am vizitat Grand Palace si Wat Arun Temple (pret 600 THB ambele);de mentionat faptul ca pentru a intra in templu trebuie sa ai o tinuta corespunzatoare (umerii si picioarele acoperite - insa exista si varianta sa iti inchiriezi de acolo o esarfa contra cost);trebuie sa iti aloci minim 3 ore pentru cele 2 : la Wat Arun nu e mult de vizitat (insa templul este superb) iar la Grand Palace ai foarte multe de descoperit;oricum ambele sunt fascinante

Intre cele 2 am luat barca si am traversat raul Chao Phraya;atentie aici pentru ca sunt multe "turist traps"exista fix langa Wat Arun mai multe agentii care vand bilete pentru excursii pe rau (aprox 150 THB), insa exista si o barca publica (linia cu steag galben) unde platesti 15 THB pentru traversarea catre palat.

Dupa ce am terminat de vizitat cele 2 temple pentru ca deja se inserase, am luat un tuk tuk (negociat la 200 THB pentru 3 pers;aparent destul de mult... am aflat dupa) care ne-a lasat pe Khao San (strada cu viata de noapte;celebra strada unde s-a filmat Hangover;cu o atmosfera foarte pestrita) apoi am oprit la Soi Cowboy (alta strada celebra pentru lady boy shows;una din zonele rosii ale orasului).

Sa te plimbi măcar o dată cu tuk-tuk în Bangkok e obligatoriu. E o experiență pe care trebuie să o trăiești, să simți traficul, dar și adrenalina din timpul călătoriei.

Seara ne-am intors la hotel pentru odihna apoi ne-am urcat in taxi si am mers la Hotelul Lebua pentru a ne bucura de un cocktail in celebrul Sky Bar de la etajul 63 (tot aici s-a filmat Hangover);trebuie sa va mentionez faptul ca ne-am propus sa bifam toate barurile de lux din Bangkok si sa mancam la un restuaurant cu stea Michelin. Cât de costisitoare va fi vacanța ta in Bangkok, doar tu hotărăști. În Bangkok poți da o grămadă de bani pe mâncare la restaurante fancy sau poți plăti niște sume modice pe o porție de mâncare luată de la tarabă. Noi am încercat ambele variante.

Varianta low cost fiind street food unde o frigaruie costă între 10-30 THB, o porție de mango sticky rice costă în jur de 200 THB, iar un sandwich cald de la Seven Eleven (cel mai cunoscut lant de supermarketuri) costa 27 THB.

Varianta de lux, adica cel mai scump cocktail pe care l-am consumat noi vreodata a fost 40 USD insa view-ul si-a meritat banii, plus ca in aceste locuri platesti mai mult pentru experienta in sine. Un meniu de pranz la un restaurant cu o stea este in jur de 50-70 USD, mult mai ieftin decat in Europa, deci consider ca experienta chiar se merita.

- in ziua 2 am plecat dis de dimineata spre un floating market -> am ales varianta am ales varianta mai aproape de Bangkok la 12km -> Taling Chan Floating Market (cea mai celebra fiind Damnoen Saduak la 100km de Bangkok);am fost un pic dezamagiti, in sensul ca piata nu este foarte mare, insa acolo ne-am plimbat cu longtail boat pe canale si a fost o experienta interesanta (prin aceea zona este foarte multa saracie)

Dupa ce ne-am intors in Bangkok am stat in Chinatown pentru toate festivitatiile aferente anului noi chinezesc;in ciuda avertizarii COVID festivitatiile nu au fost anulate si parada a continuat;initial am fost reticenti sa mergem, insa ne-am echipat cu masca si manusi si am zis ca e pacat sa ratam acest eventiment (practic pentru Chinese New Year ne-am organizat si escala la Bangkok)

Seara am petrecut-o la un rooftop bar, de data asta la Vertigo de la hotelul Banyan Tree;aici preturile au fost un pic mai mici (aprox 20 USD un cocktail) insa si atmosfera a fost mai comerciala (foarte multa aglomeratie);privelistea a fost insa la fel de frumoasa.

- in ultima zi ne-am plimbat prin parcul Lumpini, unul din cele mai mari parcuri (58 hectare) unde am stat alaturi de varani si crocodili (care se simteau ca la ei acasa prin parc);multa verdeata in parc dar si multe animale (nesupravegheate)

Apoi ne-am dus sa vizitam King Power Mahanakhon, cea mai inalta cladire din Thailanda;si aici experienta a fost de neuitat, pentru ca la etajul 78 este o zona de skywalk in aer liber in care efectiv pare ca este suspendat deasupra cladirilor - pentru persoanele care au rau de inaltime poate fi nerecomandat (biletul a fost 750 THB)

Bangkok pe mine m-a fascinat, mai ales mixul asta intre cladiri super inalte si mult lux dar si zone cu foarte multa saracie (si niste mirosuri de nesuportat);traficul este infernal in orice moment al zilei insa iti ofera multe variante (metroul este destul de bine pus la punct, au tuk-tuk si scootere dar poti utiliza si taxi - prin aplicatia Grab la preturi ok). As recomanda tuturor, ca in drumul spre paradisul insulelor sa isi aloce cateva zile si pentru acest oras!


[fb]
---
Trimis de ailynuka in 05.05.20 17:49:56
Validat / Publicat: 05.05.20 18:20:29
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în THAILANDA.

VIZUALIZĂRI: 5561 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ailynuka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 privelistea de la Sky Bar Lebua
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 12150 PMA (din 15 voturi)

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

mishu
[05.05.20 18:35:03]
»

@ailynuka: Wow! Mi-a placut la nebunie, poze de vis, o experienta deosebita. Cat despre preturi ai dreptate si este valabil pentru orice destinatie, cheltuiesti cat vrei, totul este sa vrei sa te simti bine, cat despre aceasta destinatie, cred ca asemenea experienta trebuie incercata, nu cred ca mergi acolo in fiecare an, iar faptul ca ai incercat si viata obisnuita dar si luxul, arata clar ca ai vrut sa vezi ambele fete ale vietii locale.

Avand in vedere tineretea, iti doresc sa ai parte doar de experiente frumoase pe care sa ni le impartasesti mai apoi.

Felicitari, votat cu mare drag. ​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanu
[05.05.20 20:35:09]
»

Mi-a plăcut articolul tău cu multe aduceri aminte pentru mine. Am fost acolo în decembrie 2014 și după 6 ani s-au schimbat multe, cel mai important este metrou direct de la aeroport, facilitate ieftină și bine pusă la punct. Ai vorbit de vibranta Khao San, noi acolo am locuit, i-am luat pulsul la ore diferite. Și acum îmi aduc aminte de scările abrupte și înguste de la Wat Arun, atunci se mai restaura la el, cred că acum se terminase...

Am ratat să văd Bangkokul de sus, am mai făcut două excursii opționale și veșnicul timp...

Frumoase poze și frumoase amintiri!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bangkok:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071985960006714 sec
    ecranul dvs: 1 x 1