Cetățile Aradului - Șiria

TIPĂREȘTE

Legenda pomenește un uriaș cu trei fiice, acesta fiind, probabil, cel mai cunoscut amănunt al legendelor cetăților Aradului, că ele ar fi fost ridicate de cele trei surori, în locurile și sub numele cunoscute și astăzi ca: Șiria, Șoimoş şi Dezna. Bine, legenda face cunoscută si existența unor serii de tunele ce făceau, prin subteran, legătura între cetăți, dar aceasta nu a putut fi certificată vreodată și nici prea credibilă nu este, ținând cont de distanța fizică dintre ele.

Pornite fiind lucrările, fetele se lăudau, așteptându-și pretendenții:

„dacă mă ajută Dumnezeu cetatea mea va fi terminată mâine” ;

„şi cetatea mea va fi gata mâine cu ajutorul lui Dumnezeu".

Cea de-a treia, sfidătoare: „chiar dacă nu mă ajuta Dumnezeu şi cetatea mea va fi gata mâine” .

Dumnezeu, vrând să o pedepsească pentru sfidarea, necredinţa și comportamentul nepotrivit, dărâmă construcțiile de abia ridicate și transformă fecioarele în trei şerpi albi purtând o coroană şi o cheie de aur în gură.

Tot legenda mai spune că şerpii albi apar în fiecare an aşteptându-şi eliberatorul. Doar când acesta le va lua coroanele şi cheile, ele își vor putea relua înfățișarea inițială şi cetăţile se vor înălţa din nou în toată splendoarea.

Aici, Cetatea Şiria, datând din secolul al XIII-lea, zidită pe Dealul Cetăţii (altitudine 496 m), de unde domină întreaga regiune, cu un rol strategic, atât de apărare, cât și economic, având arondate 110 sate.

Istoria notează, succesiv, stăpânirea zonei de către conducători locali, a regelui ungar de origine română, Matei Corvin, a familiei Báthory, apoi a otomanilor, respectiv a voievodului român Mihai Viteazul, care îşi stabilea aici o garnizoană, între anii 1599 și 1600, din nou otomanii, iar în anul 1784 Imperiul Habsburgic, care a ordonat distrugerea cetăţii.

În funcție de perioadă si stăpânire, cetatea a fost întărită, amenajată, fortificată, extinsă pentru a face față vremurilor și cerințelor militare.

Ca si stil arhitectonic a fost adoptat cel romanic, cu ziduri înalte de peste trei metri înălțime și cu o grosime de circa un metru și peste, cu șanț de apărare în față și un pod mobil.

În urma distrugerii s-au păstrat câteva ruine, astăzi întreținute, puse în siguranță și iluminate arhitectonic.

Accesul la obiectiv este bine semnalizat. Se poate ajunge pe jos, pe un traseu cam abrupt, diferență de nivel cam 500 metri, măsurat în timp... să tot fie circa 45-50 de minute, o drumeție de nivel ușor spre mediu, o raită făină, care marchează, pentru mulți arădeni, începutulul sezonului verde.

Accesul se poate face și cu mașina, drumul este asfaltat până sus, la cetate, fiind amenajate locuri de parcare, de unde după traversarea unei alei scurte prin pădure, se deschide o imensă zonă verde amenajată cu locuri de luat masa, pentru picnic, grătare, toalete, unde se organizează diverse evenimente, festivaluri sau pur și simplu câte o zi senină, cu aer curat, meditație și istorie. Dincolo de acestea, silueta rămășițelor cetății veghează.

Un loc unde mă întorc mereu cu drag, aflat musai pe lista mea, măcar de două ori pe an.

natură, zonă amenajată pentru drumeție, traseu mediu

aer curat, meditație, sport, isorie

---

VIZUALIZĂRI: 365 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI