Transfăgărășanul - așa cum l-am văzut eu

TIPĂREȘTE

În urmă cu câțiva ani, am făcut o plimbare frumoasă pe Transalpina - DN 67C, cea mai înaltă șosea din România, căreia i s-a spus cândva "Poteca Dracului", apoi - după modernizare, în 1938 - "Drumul Regelui". Mi-a plăcut acest drum care străbate crestele sălbatice ale Parângului urcând până la 2145 m, de aceea mi-am dorit să ajung și pe Transfăgărășan - al doilea ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina. Știam că în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea, Transfăgărășanul atinge cota maximă - 2042 m.

Îmi doream un Transfăgărășan făcut complet, adică pornind de la un capăt și ajungând la celălalt, indiferent de sens. Dar nu a fost să fie așa. Dacă nu l-am putut face până acum pe cont propriu, adică după toate planurile stabilite de noi, a trebuit să mă mulțumesc cu ceea ce îmi oferea circuitul turistic Povești din Țara Făgărașului, adică o ascensiune făcută parțial cu autocarul, continuată cu telecabina și finalizată pietonal, la cota maximă, dincolo de hotarul dintre județele Sibiu și Argeș, la ieșirea din tunel. Chiar dacă voi mai îmbătrâni și puterile mă vor mai lăsa, partea bună este că Transfăgărășanul se poate face în întregime cu mașina, așa încât nu disper, timpul nu este trecut pentru a materializa și acest vis.

Dar, cum a fost traseul nostru?

Primii vreo 20 km, din Cârțișoara (unde vizitaserăm Muzeul Etnografic și Memorial "Badea Cârțan") până la Cabana Bâlea Cascadă și stația de telecabină, au fost străbătuți cu autocarul. Drum frumos, șerpuind în urcuș prin munte, împodobit cu nuanțele arămii ale toamnei în luna octombrie.

La telecabină nu am avut de așteptat. Cei care nu achitaseră inițial costul excursiei opționale pe Transfăgărășan (la agenția turistică, o dată cu încheierea contractului), au făcut plata la ghid. Totodată s-a plătit și taxa pentru transportul pe cablu, aceasta nefiind inclusă în prețul excursiei opționale. Ulterior, ghidul s-a ocupat de formalitățile necesare pentru transportul întregului grup.

Linia de telecabină Bâlea Cascadă - Bâlea Lac, inaugurată în 1975 pentru facilitarea accesului la Cabana Bâlea Lac și la traseele de creastă, măsoară 3700 m. Telecabina funcționează zilnic între orele 9.00-18.00 (cu o pauză de prânz de o oră, la 13.00), ultima coborâre fiind la ora 18.00. Marți dimineață (9.00-12.00) este programată revizia tehnică așa încât, atunci s-ar putea să aveți de așteptat mai mult. Capacitatea de transport este de 16 persoane (cam înghesuite) sau minim 8 persoane adulte. Telecabina poate pleca și cu mai puțin de atât dacă persoanele doritoare să nu mai aștepte acceptă să achite costul călătoriei a 8 persoane. Greutatea încărcăturii nu trebuie să depășească 1250 kg, de aceea în afară de 40 lei/persoană/sens - adulții și 20 lei/persoană/sens - copiii sub 12 ani, pentru fiecare bagaj mai voluminos se mai achită 10 lei. Pentru transportul unei biciclete se plătește în plus suma de 40 lei.

Ne-am îmbarcat și plini de entuziasm am pornit spre înălțimi. Stația de telecabină și Cabana Bâlea Cascadă rămase în urma noastră, din ce în ce mai mici, se pierd în peisaj înghițite de crestele încă verzi ale muntelui. Telecabina ne poartă prin apropiere de Cascada Bâlea - zisă și Urlătoarea Bâlii - minunata cascadă din Munții Făgărăș, între vârfurile Moldoveanu și Negoiu, la 1230 m altitudine. Văzută de sus, această cascadă în trepte, cea mai mare din România (cu o cădere de apă de aprox. 68 m), marcând începutul circului glaciar Bâlea, este foarte spectaculoasă. Mulți preferă să ajungă acolo pe cărări de munte, traseul marcat de la Cabana Bâlea Cascadă până la căderea de apă putând fi străbătut în aprox. 50 de minute.

Curând ajungem la punctul terminus al ascensiunii noastre. Suntem vrăjiți de frumusețea peisajului, de șerpuirea drumului văzută de sus, de unduirea firului de apă care se scurge la vale, precum și de podețele care-l traversează.

Lacul Bâlea - lacul glaciar situat la altitudinea de 2034 m în Munții Făgărașului, de dimensiuni considerabile, în 1932 a fost declarat rezervație naturală împreună cu zona înconjurătoare. Știați că din blocurile de gheață luate din Lacul Bâlea, în fiecare an, iarna, în perioada ianuarie - martie, în apropierea lacului se construiește un hotel de gheață? Primul a fost construit în anul 2006 și a fost primul hotel de acest gen din Europa de Est. Avea forma unui iglu și 16 locuri de cazare. Frumos, interesant, dar - admițând că voi ajunge acolo iarna - în ruptul capului n-aș vrea să dorm într-o cameră de gheață.

Sus, pe platou, aproape de lac sunt trei cabane - Bâlea Lac (cea de pe peninsulă), Bâlea Lac (cea de-a doua clădire, aflată vis-à-vis) și Paltinul (atunci când am fost noi acolo, foarte pregătită să întâmpine iarna). Mai există și noua cabană a salvamontului, alături de o alta, mai veche. Un elicopter utilitar, precum și punctul de belvedere situat mai sus ne-au atras atenția încă de la început, îndreptându-ne spre cabana de pe lac, acolo unde grupul s-a reunit pentru masa de prânz. Fiecare a comandat ceea ce a dorit. Prețurile mi s-au părut un pic mai mari decât în vale, dar întotdeauna a fost așa în vârf de munte: ciorbă - 25 lei, friptură cu garnitură - 50 lei, mămăliguță cu brânză și smântână - 40 lei... Cei mai mulți au dorit câte o ciorbă, dar s-au solicitat și s-au servit și mici cu muștar și altele de genul acesta. Rețin că ospătărițele au fost teribil de stresate de năvala grupului nostru. Toți voiam să fim serviți repede în ideea de a câștiga timp pentru micile drumeții individuale. În plus, la cabană sosise și un grup la o întâlnire privată, pe terasa dinspre lac.

Plimbarea pe creste, zăpada de pe culmile înalte, minunatele peisaje, zecile de fotografii făcute acolo, drumul până la tunel cu explorarea tarabelor cu mici gustări și suveniruri, toate au făcut să nu ne dăm seama de trecerea timpului. În apropierea tunelului, Transfăgărășanul atinge cota maximă - 2042 m. În șir indian, cuminți, pe trotuarul din dreapta sensului de mers, am pornit prin tunel să admirăm și partea argeșeană a Munților Făgăraș.

Tunelul Capra-Bâlea, care trece pe sub creasta muntelui, între vârfurile Iezerul Caprei (2414 m) și Paltinul (2398 m), este cel mai lung tunel rutier din România. Are lungimea de 887 m, lățimea de 6 m și înălțimea de 4,4 m. Un trotuar cu o lățime de 1 m (pe alocuri mai puțin), iluminatul electric și ventilația naturală ne-au facilitat deplasarea prin tunel, hotarul dintre județele Sibiu și Argeș.

Întoarcerea s-a făcut în același fel și în același ritm, dar la ieșirea din tunel am înțeles de ce turiștii cu experiență spun că pe Transfăgărășan, la înălțime, vremea este atât de schimbătoare încât poți vedea manifestări ale celor patru anotimpuri în aceeași zi. După vremea frumoasă, luminoasă și călduță, de octombrie, o ceață groasă se lăsase peste tot și peste toate. Peisajele însorite cu puțin timp înainte erau acum ascunse vederii noastre. Pentru că ora regrupării pentru întoarcere se apropia, am grăbit pasul spre stația de telecabină. Coborârea mi-a plăcut mai puțin și asta numai din cauză că am fost foarte înghesuiți. Abia dacă am putut revedea Cascada Bâlea. Să mai și fotografiez?

Din nou la autocar, din nou pe drum și în curând ajungem la Complexul Turistic Păstrăvăria Albota acolo unde ne aștepta o cină sănătoasă și o binemeritată odihnă.

Mi-a plăcut experiența noastră pe munte, dar am rămas cu regretul că nu am avut parte de un traseu complet Transfăgărășan. Partea dinspre sud, venind pe la Curtea de Argeș până la Barajul Vidraru cu punctul terminus Hotel Posada Vidraru, o mai făcusem de multe ori. Mi-a mai rămas de parcurs distanța dintre Hotel Posada Vidraru urmând malul stâng al lacului, apoi în continuare, în urcuș, până la Tunelul Capra-Bâlea. Abia atunci voi putea spune că am făcut - măcar și peticit, din bucățele - faimosul drum românesc Transfăgărășan.

Povestea Transfăgărășanului

Pentru cei care nu o cunosc, redau în continuare - în rezumat - povestea unuia dintre cele mai frumoase și mai fascinante drumuri din România.

Transfăgărășanul, altfel spus DN7C, cu o lungime de 151 km, leagă localitățile Bascov (jud. Argeș) de Cârțișoara (jud. Sibiu), traversând culmile înalte ale Munților Făgăraș. A fost construit în perioada 1970-1974. Pe parcursul lui putem număra (cine mai stă atunci de așa ceva?) 833 de podețe, 28 de viaducte și vreo 5 tuneluri.

Pentru construirea drumului alpin a fost necesară dislocarea a milioane de tone de stâncă, utilizându-se nu mai puțin de 6520 tone de dinamită, precum și tot felul de alte materiale de construcții.

Știați că lui Nicolae Ceaușescu îi datorăm construirea Transfăgărășanului, drumul alpin de care ne bucurăm cu toții astăzi? Deși în anii ‘70 România avea câteva drumuri de trecere a Carpaților moștenite de la înaintași (Șoseaua Alpină Novaci-Săliște modernizată în 1938, inaugurată de Carol II și Șoseaua Câmpina-Predeal construită în 1845 în urma vizitei la Predeal a domnitorului Bibescu), precum și drumul Bumbești Jiu-Petroșani construit în primii ani ai comunismului, invazia Cehoslovaciei (1968) de trupele sovietice și ușurința cu care puteau fi blocate sau atacate trecerile existente dintre Transilvania și Muntenia se pare că i-au dat de gândit marelui conducător. El a decis demararea de urgență a proiectului "Transfăgărășanului" - un drum strategic care să lege garnizoanele Pitești și Sibiu. Bineînțeles, motivele date publicității au fost cu totul altele: deschiderea bazinelor forestiere din masivul Făgăraș, folosirea mai rațională a pășunilor alpine și realizarea unui centru turistic montan în zona Lacului Bâlea. S-ar fi dorit și construirea unui tunel de aprox. 7 km pornind din zona Cabanei Bâlea-Cascadă, trecând pe sub Căldarea Glaciară Bâlea și creasta Făgărașului, ieșind apoi în zona Piscul Negru. Evitându-se zona de gol alpin, drumul ar fi putut rămâne deschis pe tot parcursul anului. Costurile estimate au fost însă descurajatoare, așa încât această idee a fost abandonată.

S-a lucrat pe toată perioada anului, condițiile de muncă fiind grele - temperaturi scăzute, vânturi puternice și viscole abundente. Despre eforturile materiale nu mai vorbim (acelea parcă dor mai puțin), dar pierderile de vieți omenești - militari sau civili - au lăsat urme adânci în conștiința românilor. În 1974, an în care a avut loc inaugurarea oficială a Transfăgărășanului, s-au inaugurat și două monumente închinate militarilor care au contribuit - unii prin sacrificarea propriei vieți - la construirea unuia dintre cele mai frumoase drumuri din România. Renovate în 2009, aceste monumente pot fi văzute și acum pe versantul nordic. La cota 1200, se înalță "Poarta Geniștilor", un colț de stâncă străpuns de drum, purtând o placă pe care stă scris: "Înfruntând greutăți deosebite, trupele de geniu ale Armatei României au deschis drumul Transfăgărășan, străpungând această zonă în martie 1971. În amintirea evenimentului, bravii geniști, care s-au dovedit mai tari decât stânca, au denumit acest loc POARTA GENIȘTILOR".

Mai sus, la cota 1600, putem vedea "Poarta Întâlnirii", un monument pe a cărui placă stă scris: "În această zonă s-au întâlnit în ziua de 16 august 1971 două subunități de geniu care lucrau la deschiderea drumului Transfăgărășan din sensuri opuse. În amintirea evenimentului, bravii geniști au denumit acest loc POARTA ÎNTÂLNIRII".

Încheiere

Deși consider că ceea ce voi spune în continuare este deja cunoscut de toți automobiliștii, pentru întregirea articolului de față completările merită făcute.

Zona montană înaltă a Transfăgărășanului este deschisă circulației rutiere doar în perioada 30 iunie - 1 noiembrie. Aceste limite pot fi schimbate în caz că situația meteo o impune. Pe timp de iarnă acest drum este înzăpezit, intervențiile pentru deszăpezire fiind aproape imposibile din cauza riscului căderilor de pietre și al avalanșelor.

Iarna, pe versantul sudic drumul rămâne deschis până la complexul Piscul Negru, iar pe versantul nordic până la Cabana Bâlea-Cascadă. Când Transfăgărășanul este închis circulației rutiere, la Lacul Bâlea se poate ajunge doar cu telecabina de la Cabana Bâlea Cascadă.

Porțile Tunelului Bâlea-Capra rămân închise pe toată perioada închiderii oficiale a drumului, dar accesul pietonal este posibil (dacă gurile tunelului nu sunt troienite) prin cele două uși existente în porți.

Vara, restricțiile nu se referă decât la viteză (limita maximă recomandată fiind de 40 km/h) și la circulația pe timpul nopții (orele 22.00-6.00). Traseul este destul de periculos, cu multe viraje și curbe în ac de păr. Fără a fi prevăzut cu elemente reflectorizante, riscul de cădere în gol este deosebit de mare.

Acestea fiind zise, vă doresc ceea ce-mi doresc și mie, adică o călătorie (sau încă o călătorie) de neuitat pe Transfăgărășan, unul dintre cele mai frumoase drumuri alpine din România!

---

VIZUALIZĂRI: 966 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI