ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.12.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 05.06.21
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2021
DURATA: 1 zile
Business
50 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 3 MIN

Transfăgărășan

TIPĂREȘTE

Pe Transfăgărășan am fost vara asta, prin iunie - iulie, de fapt cred că a fost la sfârșitul lunii iunie. Acum e închis adică interzis iarna și pe bună dreptate la cât de trăznetul Carpaților e drumul ăsta. Spre sud mai e cum e, mai blajin și prietenos dar în partea de nord mi-a sărit inima din loc mereu când am fost – cred că, în total, de 3 ori în toată viața mea. Pe cât posibil, evit traseul ăsta, Valea Oltului e foarte frumoasă, cu apele sale, Valea Prahovei și mai și, cu toate ambuteiajele sale astfel că optez pentru orice alt traseu pentru deplasarea dintr-un loc în altul dar cân’ te-apucă plimbarea, merge și un astfel de traseu cu atât mai mult cu cât este atât de spectaculos.

Partea de sud e mai înverzită și împădurită, urcând din Curtea de Argeș spre Vidraru apoi tot pe lângă lacul de acumulare spre Piscu Negru, Capra, apoi rezervație, gol alpin, prin tunelul de sub creastă cu ieșire spre Bâlea Lac la nord apoi căldarea glaciară cu serpentine, Bâlea Cascadă după care coborârea spre Cârțișoara e ceva mai blândă, mai rămânând doar 21 de kilometri din totalul de 151 kilometri cât măsoară lungimea Transfăgărășanului, măsurat de la Bascov, lângă Pitești, până la Cârțișoara unde întâlnește șoseaua Brașov – Sibiu.

Transfăgărășanul are în spate o epopee întreagă. Adevărat că este un proiect de excepție, extrem de amplu doar că la vremea aceea – anii ’70 - se trăia mult mai smucit decât în zilele noastre astfel că la construcția drumului, din cauza condițiilor grele de lucru, au fost foarte multe pierderi de vieți omenești în accidente de muncă deși oficial s-au declarat doar 40 de morți. Au fost mult mai multe.

În zilele noastre, Transfăgărășanul este realmente un moft, folosit aproape exclusiv pentru turism. Eu i-aș spune fosilă vie. Cei care apucă drumul Transfăgărășanului o fac, în special, ca să se minuneze de cât este de spectaculos și, pe bună dreptate, cu adevărat este dar nu folosește unor scopuri cu adevărat practice deși acum 50 de ani decizia construcției drumului a fost mai mult strategică, după invadarea Cehoslovaciei de către ruși în 1968, lucru care a generat gândirea unui traseu care să nu fie foarte ușor de blocat în vremuri de restriște deoarece, la acea vreme, drumurile ce traversau Carpații Meridionali urmau cursurile unor râuri, fiind mai vulnerabile. Nu este ușor de blocat dar nici practic nu este fiind utilizabil, practic, maxim 5 luni pe an, în zona de altitudine. Pe vreme de iarnă se poate ajunge, în nord, până la Bâlea Cascadă iar în partea de sud, care este mai lungă, în condiții de siguranță, până la Piscu Negru, la kilometrul 104.

Vara e un adevărat ambuteiaj pentru că populația vrea să vadă miracolul alpin. Mna, cu asta ne lăudăm.

Am plecat devreme și-am ajuns devreme astfel am trecut destul de repejor, cu precauțiile de rigoare. În zona împădurită din sud ne aștepta moș Martin care stătea la datorie, pe marginea drumului. Mulți aventurieri pe motoare ne intersectau încolo și încoace. Cred că a devenit o modă să străbați Transfăgărășanul pe motor.

Norocul a fost c-am prins o zi însorită altfel, după pădure nu m-am mai uitat mult pe-afară că nu-mi făcea bine.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Grangios, magistral, superb,


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Nu prea am avut parte, abia la poale.


[fb]
---
Trimis de Mioritik in 09.12.21 11:19:13
Validat / Publicat: 09.12.21 14:13:20
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TRANSFĂGĂRAȘAN. A mai fost în/la: Pe drum

VIZUALIZĂRI: 766 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mioritik); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Transfăgărășan
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15750 PMA (din 18 voturi)

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

liviu49
[09.12.21 14:38:39]
»

Start vot! cum spunea cu ceva timp in urma colega noastra @mishu.

De cele mai multe ori era prima care vota articolele.

Mie mi-e mai greu sa vorbesc de Transfagarasan pentru ca in perioada 1977 - 1981, am fost (evident numai pe durata verii) de cel putin doua ori pe luna cu grupuri de turisti fie conduse de mine ca ghid, fie organiate de mine. Am calatorit cu autocarul sau autocarele (in 1977 erau si 2 sau 3 autocare in aceasi excursie), cu microbuzul, sau in 1980 cu autobuze Roman 112 RDT, inchiriate de la Autobaza 3 Calatori a IRTA Bucuresti. In acea perioada autocarele erau folosite cu predilectie de turistii straini prin Romania. Culmea este ca toate aceste zeci de excursii le-am facut pe traseul Branesti (sau Bucuresti) valea Oltului, cu cazare la Calimanesti, apoi la Talmaciu pe scurtatura prin Avrig, Mirsa, iesire in DN 1, iar din Cartisoara pe Transafagarasan, tunel, Barajul Vidraru, Curtea de Arges pana acasa. Si atunci, dar si acum recomand acest traseu cu urcarea cu telecabina de la Balea Cascada la Balea Lac. Numai in felul acesta se va putea vedea in toata splendoarea lui sarpele de asfalt prin caldarea Balei. Imi programam in asa fel durata traseului pentru ca in jurul orei 12 sa fim in parcarea de la Cumpana unde luam masa de pranz cu ursul celebru pe atunci. Urs care pentru mine era un prieten si care se bucura mereu de prezenta oamenilor in acele locuri. Despre povestea de viata a acelui urs am scris de mai multe ori si n-as vrea sa ma mai repet.

Pentru mine, ca si pentru multi din generatia mea, Transfagarasanul ramane de departe cel mai frumos drum din tara aceasta. Si bine ca s-a facut atunci, pentru ca acum nici in cele mai frumoase vise nu ne-am fi gandit la un asemenea drum.

Dar ma opresc ca incep sa bat campiii si sa fiu certat.

Numai bine si calatorii placute!

Mihai18PHONE
[09.12.21 15:32:46]
»

Despre Transfăgărășan și ursul prietenos.

Au trecut trecut ceva ani de atunci.

Urcam Transfăgărășan de la Curtea de Argeș spre Cartisoara. Sus, spre vârf era un autocar oprit, cu turiști coborâți și drumul era blocat. Am coborât din mașină, am ridicat capota portbagajului și am lut haine mai groase. Plecăm de la mașină lăsând capota ridicata. În mijlocul grupului de turiști era un urs căruia i se dădea mâncare. După aceea ursul a plecat spre mașină mea. A baga capul în portbagaj, mirosit ce era acolo, apoi a plecat.

A fost o întâmplare pe care nici azi nu am uitat-o.

liviu49
[09.12.21 15:47:29]
»

@Mihai18: Ursul de care vorbim a platit cu viata curiozitatea lui de a vedea ce este in portbagajul unei masini. In prima duminica din august 1979 un turist care nu stia ce e cu ursul acela pe Transfagarasan a folosit " armamentul din dotare " (o pusca de vanatoare ) pentru a potoli curiozitatea ursului in legatura cu portbagajul masinii sale. Cum parcarea era plina va dati seama ce "felicitat " a fost respectivul turist. Eu am aflat de aceasta intamplare la o saptamana cand asteptam zadarnic, dupa zeci de claxoane, sa apara ursul. Un coleg ghid, care fusese martor cu o saptamana in urma la impuscarea ursului, mi-a povestit intamplarea, pe care mi-au confirmat si alti colegi ghizi sau soferi care fusesera atunci de fata. Poate pentru cineva care nu cunostea ursul reactia poate fi fireasca, dar pentru noi cei care am avut de-a face cu el de mai multe ori nu prea ne face placere.

Dar a fost, a trecut...

Mihai18PHONE
[09.12.21 18:14:55]
»

@liviu49: Mulțumesc pentru dialog.

La ce am scris, mai completez. Se spunea atunci că acel urs se obișnuise cu oamenii din timpul când militarii construiau acel drum. Mai scriu ceva. Ursul era în mijlocul drumului și manca biscuiți aruncați de turiștii aflați în jurul lui. La un moment dat, ursul se scutura de apa din blana și a stropit pe unii turiști spre hazul celorlalți. Asa s-a făcut o bresa și ursul a plecat și a făcut o vizită la portbagajul mașinii mele.

Un cioban din apropiere a atenționat turiștii să fie atenti, reținuți, ca totuși este "O fiara".

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
liviu49, Mihai18
Alte impresii din această RUBRICĂExcursie Transfăgărășan:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066771984100342 sec
    ecranul dvs: 1 x 1