ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.04.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
APR-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Calea Floreasca de la A la Z (IV), dramatica istorie recentă a unui loc viran

TIPĂREȘTE URM de aici

Înainte de a încheia miniserialul despre Calea Floreasca, vreau să vă prezint povestea unui teren viran situat pe Calea Floreasca la nr. 182 care a trecut printr-o istorie zbuciumată în a doua jumătate a secolului trecut şi în formă continuată, ani buni după 1990

Terenul a aparţinut Sandei Tătărescu Negropontes, fiică a fostului prim ministru interbelic în două legislaturi Gh Tătărescu (1934-1937 şi 1939-1940) şi a Arethiei Piteşteanu, gorjeancă, presedintă a Ligii Nationale a Femeilor, care a susținut realizarea Ansamblului Sculptural Constantin Brâncuși, restaurarea casei memoriale a lui Tudor Vladimirescu şi transformarea casei Ecaterinei Teodoroiu în casă memorială. Sanda Tătărescu s-a căsătorit cu nepotul lui Ulise Negropontes

Cine era Negropontes? Ulise Negropontes era un grec bogat care a cumpărat terenuri în jud. Vrancea, mai précis cca 6000 ha. în zona Mărăsesti. Pe pământul pe care-l deţinea s-au dus lupte aprige. El a donat statului roman 20 ha teren pentru construcţia Mausoleului de la Mărăşeşti şi o sumă de 50000 lei aur. Pentru că luptele de la Mărăşeşti, în special cea din 6 aug. 1917 au schimbat soarta primului război mondial, Franţa i-a acordat Legiunea de Onoare. A fost primar al oraşului Mărăşeşti. Fiica sa a fost soţia generalului Eremia Grigorescu cu care a avut un fiu, viitorul soţ al Sandei Tătărescu. Tinerii soţi Tătărescu- Negropontes au cumpărat un teren foarte mare, de 3200 mp pe calea Floreasca nr 182 într-un amplasament splendid, vis a vis de lac şi în apropiere de biserica Sf. Sofia restaurată din fondurile familiei Negropontes. Pe acest teren au construit o casă în stil brâncovenesc care, din păcate nu mai există. După ce comuniştii au naţionalizat toată averea familiei, inclusiv terenul din Floreasca şi conacul, atât Sanda cât şi tatăl ei au fost băgaţi în puşcarie pentru reeducare. Ea a stat 3 ani la Târgşor şi apoi a fost trimisă la canal (canalul Dunărea Marea Neagră) Încă din copilărie Sanda Tătărascu Negropontes a primit o educaţie solidă şi cunoaşterea limbilor străine au ajutat-o să supravieţuiască din meditaţii, după ce comuniştii i-au confiscat toată averea lăsand-o practic muritoare de foame din anii 50 până după 90.

După anii 90 au început procesele de restituire (inclusiv pe Calea Floreasca) pe care familia Negropontes le-a câştigat. Numai că terenul şi casa erau deţinute de CNSRL Frăţia care le moştenise de la sindicatele comuniste. Nesocotind hotărârea definitivă de retrocedare, sindicatul Frăţia a închiriat fără acte şi întabulare terenul, pe termen de 15 ani omului de afaceri Ovidiu Tender. În momentul în care au venit executorii să elibereze terenul în favoarea proprietarului de drept, respectiv familiei Tătărescu Negropontes, oamenii lui Tender au proferat ameninţări ca pe timpul comuniştilor deşi erau în anul 2002. Până la urmă familia Negropontes a putut intra în posesia terenului retrocedat după 7 ani de judecată.

La plimbările pe care le-am făcut în zonă cu ani în urmă, am constat că imobilul fusese demolat şi pe teren se aciuiseră nişte ţigani, strângători de fier vechi, care-şi improvizaseră o mică baracă. Zilele trecute am trecut pe acolo să văd dacă s-a construit ceva. Terenul plin de bălării era înconjurat de un gard verde, înalt de peste doi metri şi având lacăte solide la aşa zisele porţi de intrare. Terenul a fost vândut cu 8.4 mil. eu către o firmă imobiliară grecească. Pe o pancartă agăţată de gard se scria că acolo va fi o clădire de birouri şi comerţ cu 7 etaje, (arăta şi poza), va avea 13700mp şi va costa 7 mil. eu. Termene: începerea execuţiei august 2020 şi darea în folosinţă 31 aug. 2022. Până azi nu s-a dat nicio sapă, terenul a rămas viran, inundat de bălării şi gunoaie. Care să fie cauza? Insolvenţă, faliment, excrocherie, alte procese? Argumentul pandemiei nu este un motiv motiv valabil pentru că în perioada 2020-2022 au fost construite multe blocuri în zonă. Posibil să fie o luptă acerbă între rechinii imobiliari, terenul având o mare valoare şi posibil să fi trecut de la o societate la alta.

Cât despre Sanda Tătărescu Negropontes, a fost senator liberal încă din 1990. S-a stins din viaţă în 2009 la vârsta de 90 de ani, fiind considerată una din cele mai bogate femei din România cu o avere de 20 mil dol. Familia Negropontes este răspândită în toată lumea, personajele cele mai importante fiind John Negropontes fost şef al serv de informatii din SUA şi consilier al preş Bush şi Nicolas Negropontes director al MIT (Massachusetts Institute of Tehnology) un personaj controversat fiind contestat ca inventator al internetului.

Singura urmă în zonă a familiei Negropontes este o biserica din apropiere căreia i-a finanţat lucrările de restaurare din 1938 şi i-a donat un teren de 800mp. Are hramul Sf. Sofia, nume pe care-l purta soţia lui Ulise Negropontes cel care a finanţat mausoleul de la Mărăşeşti. Începuturile acestei biserici coboară în sec XV pe moşia Floreşti. În curtea bisericii sunt înmormântaţi câţiva membri ai familiei Negropontes.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Terenul de 3200mp este amplasat vis a vis de lacul Floreasca


[fb]
---
Trimis de Michi in 29.04.22 08:40:19
Validat / Publicat: 29.04.22 10:03:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 511 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Biserica cu hram Sf. Sofia, Acesta era numele soţiei lui Ulise Negropontes
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33950 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

Carmen Ion
[29.04.22 10:29:01]
»

@Michi: Foarte interesant întreg serialul. Cunosc bine zona (am studiat la Liceul C. A. Rosetti), însă după 1990 au intervenit multe schimbări, s-a demolat și construit mult și strada a devenit practic de nerecunoscut.

Îmi amintesc de doamna Sanda Tătărscu Negropontes, i-am admirat alura aristocratică, dar și bunul simț. Totuși nu știam povestea proprietății de pe Calea Floreasca, așa că mulțumesc pentru informații.

Multă sănătate!

MichiAUTOR REVIEW
[29.04.22 10:32:40]
»

@Carmen Ion: Mulţumesc că ai citit, pentru vot şi apreciere

neimportantPHONE
[29.04.22 15:03:14]
»

@Michi: o poveste fascinantă, cu un gust amar, pentru ce a însemnat raptul practicat după ' 44, de orânduirea ce s-a inoculat subversiv, cu sprijin de la răsărit, venit sub diverse forme și măști.

UGSR-ul "beneficiar" al conacului Negropontes, prin decret de stat, "exalat" prin anii ' 60, trece după ' 90, în purul stil al vopsirii blănii de șacal, la CNSRL. Toate aceste sindicate, s-a dovedit că au făcut mai mult rău decât ceva util, în special după Marea Înghesuială, capii-di-capii, au profitat, expoliat și administrat domeniile foștilor proprietari de drept (vezi cazul domeniului de la Voineasa-Vidra).

Cât despre "Terenul a fost vândut cu 8.4 mil. eu către o firmă imobiliară grecească. Pe o pancartă agăţată de gard se scria că acolo va fi o clădire de birouri şi comerţ cu 7 etaje, (arăta şi poza), va avea 13700mp şi va costa 7 mil. eu. Termene: începerea execuţiei august 2020 şi darea în folosinţă 31 aug. 2022. Până azi nu s-a dat nicio sapă, terenul a rămas viran, inundat de bălării şi gunoaie. Care să fie cauza? Insolvenţă, faliment, excrocherie, alte procese? ", potrivit datelor profit.ro, terenul respectiv, e miză într-un joc de poker imobiliar, la care românii joacă pe post de mână moartă (au cumpărat, dar imediat au revândut, speculativ), grecii și israilienii, prin firmele conduse de aristocrați "imberbi" sau "spâni", fiind de fapt jucătorii grei de la masa de joc. Grecii țin la preț, nu construiesc nimic, israilienii ar da, dar s-au cam întins peste plapumă, în cartierul Primăverii, dar și pe str. T. Arghezi. Numai renovarea Palatului Știrbei îi costă cam 20 mil. de coco.

Noi, ca muritori de rând, privim la spectacolul dintre generații, iar sumele vehiculate sunt de statistică, intangibile și incomprehensibile...

MichiPHONEAUTOR REVIEW
[29.04.22 16:09:03]
»

@zapacitu: Excepționale precizări si clarificări, multumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Michi, neimportant
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Bucureşti:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078500986099243 sec
    ecranul dvs: 1 x 1