Săli de spectacole bucureștene (I): Sala Palatului și „Madrigal 60”

TIPĂREȘTE

Arta spectacolului a apărut în perimetrul „Cetății de scaun a Bucureștilor” cu multe secole în urmă, spectacolul – ca proces efemer – acoperind domenii precum teatrul, dansul, circul, pantonima, teatrul de păpuși, opera etc. Aceste spectacole se desfășurau în epocile trecute direct în conacele boierești pentru pătura conducătoare sau în cadrul târgurilor periodice pentru restul populației.

Domnița Ralu Caragea organizează la începutul anilor 1800 primele spectacole de teatru într-o sală a Curții Domnești din București, participând personal cu roluri mărunte în anumite piese de teatru. În 1818 se construiește special la ordinul domniței Ralu o sală de spectacole la intersecția Căii Victoriei cu str. Gen. Berthlot. Urmează la câteva decenii ridicarea Teatrului Momolo, apoi la jumătatea veacului al XIX-lea apare clădirea Teatrului Național.

Sala Palatului este astăzi una din cele mai mari săli de spectacole din România loc unde se desfășoară foarte multe concerte ale artiștilor români și din străinătate. Cunosc această clădire din epoca comunistă, am trecut de sute de ori pe lângă arhicunoscuta cupolă a sălii, am participat la câteva spectacole/concerte. Dar au trecut ani mulți de la ultima vizită, momentul reglării acestui aspect sosind înainte de Paște când am mers la un spectacol aniversar deosebit.

File de istorie. Amplasamentul actual al Sălii Palatului și a Palatului Regal era ocupat relativ de Casa Golescu, reședință boierească de vază în epocă cu rol de palat regal în epoca lui Alexandru Ioan Cuza și Carol I. Îmi aduc aminte mereu de conversația tragicomică dintre generalul Nicolae Golescu și principele Carol I în 1866 la sosirea în București în fața Palatului Regal (Casa Golescu): Principele: „Ce se întâmplă în această casă?” Generalul: „Este palatul...” Principele: „Unde este palatul?” .

În perioada interbelică apare Palatul Regal de astăzi este transformat de regimul comunist în 1948 în Muzeu Național de Artă al României, sala de spectacole numită „Auditorium” fiind utilizată o perioadă drept sală de cinema.

În timpul conducerii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej este proiectat și realizat în spatele Palatului Regal un ansamblu arhitectural-urbanistic care remodelează întreaga zonă. În 1959-1960 apare o mare sală de spectacole/conferințe/evenimente și o piațetă închisă în față de un șir de blocuri. Colectivul de arhitecți era format din arhitecții Horia Maicu, Tiberiu Ricci, Ignace Șerban și Romeo Belea.

Clădirea prismatică are un acoperiș metalic boltit, o adevărată provocare inginerească, o sală dotată inițial cu un pic peste 3000 locuri (ulterior 4000, apoi chiar 5000; azi sunt 4300 de scaune fixe) și o scenă de mari dimensiuni (30 m deschidere în față și 20 m în spate, adâncimea fiind de 15 m). În 1982 când s-a mărit capacitatea sălii au apărut cele două rânduri de loje suspendate. Detalii puteți citi în interviul publicat aici: b365.ro/exclusiv-i-la-90- ... numental-478478.

Madrigal 60. Doresc să scriu câteva cuvinte și despre Corul Madrigal la al cărui spectacol din turneul lor pascal am participat – „Săptămâna Patimilor” . Celebrul cor poartă acum următoarea denumire: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” . Programul aniversar „Madrigal 60” celebrează împlinirea a 60 de ani de la prima repetiție a corului: la 11 aprilie 1963 un grup de studenți care urmau cursurile maestrului Marin Constantin se întâlnesc la Conservator pentru o primă repetiție. După 3 luni are loc la Brașov primul concert cu public (detalii aici: madrigal.ro/ro/media/pres ... -repetitie-none). Apărea astfel primul cor profesionist de cameră din Europa.

Spectacolul a fost desăvârșit, chiar dacă nu ești pasionat de asemenea muzică nu poți rămâne indiferent la voci, text, muzică. Au contribuit din plin și actorii Corneliu Ulici și Pavel Ulici prin interpretarea plină de har. De asemenea, participarea celor 330 de copii din cadrul programului Cantus Mundi a avut un impact deosebit. Decorurile specifice sărbătorilor pascale ne-au introdus cu prisosință în atmosferă.

Vezi aici un clip de prezentare a spectacolului: pe FB

Concluzii. Sala Palatului continuă să își îndeplinească rolul de gazdă pentru evenimente care implică prezența unei mase mari de oameni chiar dacă au trecut peste 60 de ani de la deschidere. Spațiul de acces este generos, la fel foaierul, garderoba e destul de mare. Găsim în interior automate pentru băuturi.

Totuși cred că se impun ceva lucrări de restaurare, rearanjare, modernizare; observ în media ceva discuții și proiecte în acest sens. Se observă îmbătrânirea mobilierului și cred că ar trebui investit și în echipamente audio actuale și performante (ultimele 30 minute a „hârâit” deranjant o boxă pe partea dreaptă a scenei).

O expresie modernă spune: „Dacă nu umpli Sala Palatului nu exiști ca artist” . Madrigalul a reușit acest lucru!

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 402 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI