In vizită la Păpușa din Iezer

TIPĂREȘTE

Cred că s-au inversat anotimpurile! Nu știu dacă este din cauza incălzirii globale sau a pandemiei, dar se pare că decembrie a luat locul lunii martie, iar ceea ce se dorea un inceput de primăvară a fost de fapt un adevărat inceput de iarnă.

A nins ca in povesti mai multe zile și nopți, stratul de zăpadă depus in zona montană depășind pe alocuri doi metri.

Nu puteam să rămân nepăsătoare la un asemena dar al naturii și am pornit in câteva drumeții pe crestele inzăpezite ale Carpaților.

Una dintre drumeții a fost in Munții Făgăraș iar cealaltă a fost in Masivul Iezer-Păpușa.

Deși prima dintre drumețiile din primăvara inzăpezită a fost cea din Munții Făgăraș, povestea mea de azi se referă la cea de a doua, din Iezer-Păpușa. Dar, stați liniștiți, voi reveni și cu zăpezile din Făgăraș, nimic nu rămâne nepovestit!

In prima sâmbătă din aprilie am primit o invitație la o drumeție pe Vărful Păpușa, cu urcare de la Cabana Cuca. Vârful era o necunoscută pentru mine, prin Munții Iezer drumețind doar o singură dată, când am urcat la Lacul Iezer și refugiul cu același nume.

Traseul se anunța unul mediu, nu din punct de vederel tehnic ci din punct de vedere al lungimii și al diferenței de nivel.

Dar, cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de pe munte, din cauza zăpezii mari și a condițiilor meteo, traseul a fost până la urmă unul dificil, epuizant.

Dar, să lăsăm vorbăria și să pornim la drum!

Ne-am adunat vineri 2 aprilie, pe la orele 18.00, la Cabana Voina. Aici am lăsat mașinile in parcare și am pornit in pas vioi spre Cabana Cuca, unde urma să innoptăm.

Până la Cabana Cuca traseul este de fapt o plimbare ușoară de cca o oră pe un drum forestier. Doar poienile de brândușe și mulțimea de broaște aflate in perioada de imperechere ne-au mai incetinit din ritm, in rest, am mers intins spre cabană.

Nu se lăsase incă intunericul când am ajuns la Cuca. Cabanierii ne așteptau, și, după ce ne-am lăsat rucsacii am mers la masă. Gazdele ne pregătiseră o ciorbă de legume și o friptură la ceaun cu pilaf.

Mancarea bună, nu era loc de mofturi având in vedere traseul greu care ne aștepta a doua zi.

Pentru următoarea zi vremea nu se arăta prea prielnică drumețiilor. Se anunțau ninsori, ceață, vânt dar și o scurtă repriză de soare, pe la prânz.

Și, cum un necaz nu vine niciodată singur, la predicțiile nefavorabile ale meteorologilor s-au alăturat restricțiile determinate de pandemie și obligația de a fi pe la casele noastre până la ora 20.00.

Având in vedere toate aceste mici probleme, am planificat ca a doua zi să ne trezim devreme și să plecăm de la cabană la ora 7.00.

Planul fiind făcut, după ce am mâncat ne-am indreptat spre paturile din camera caldă a cabanei. Am dormit destul de bine până pe la ora 5 dimineața când m-a trezit zgomotul ploii.

Of, asta mai lipsea! Să plecăm pe ploaie! Mă și gândeam că aveam să ajung pe vârf udă și inghețată!

Dar, până la ora de pornire in traseu ploaia s-a mai domolit, iar la șapte trecute fix am pornit in drumeție. De la cabană nu am plecat singuri, ci insoțiți de doi câini buni cunoscători ai traseelor din zonă.

Prima parte a drumului se anunța a fi un urcuș susținut și abrupt, prin pădure. Am urmat marcajul bandă albastră și am pornit la drum. Si dă-i și urcă prin pădurea de molizi, printre picăturile de ploaie care incet, incet, incepeau să se transforme in zăpade. Pe măsură ce inaintam zăpada incepea să iși facă simțită prezența iar la ieșirea din pădure ne aștepta un covor alb și consistent de nea.

Am sperat că urcușul prin pădure să fie cea mai grea parte a traseului dar nu a fost așa, Deși era mai puțin abrupt, urcușul a continuat, aproape la fel de greu, prin zăpadă și vânt.

Dar, se pare că cineva acolo sus ne iubește, și a alungat norii lăsând locul soarelui și priveliștilor de vis.

Până la Șaua Grădișteanu, la 1944 m, nu ne mai săturam de admirat și de fotografiat frumusețea ce ne inconjura. Norii și soarele dădeau un spectacol de zile mari, primii ridicându-se ca niște valuri uriașe pe deasupra crestelor inzăpezite. Era o luptă intre nori și soare, arbitrată de vânt care bătea tăios și rece, alungând pentru moment norii.

Am ajuns la Șaua Grădișteanu unde indicatorul ne spunea că până pe Vârful Păpușa mai avem o oră. Hai că mai este puțin, mi-am spus. Dar ce greu a fost! Părea că nu se mai termină. Urcam și iar urcam prin vântul rece și zăpada inghețată dar vârful parcă fugea de noi. Nu era foarte frig, dar vântul rece imi inghețase fața. Nu mai puteam să imi mișc buzele, ochii mă usturau, eram pedepsită pentru că mi-a fost greu să mă opresc și să scot din rucsac ochelarii și cagula.

Până la urmă am ajuns! Păpușa cea capricioasă m-a primit la ea acasă dar a chemat repede și norii ca să acopere toți munții din jur și toate priveliștile frumoase. Cand am ajuns pe vârf nu am mai văzut aproape nimic. Pe vreme bună am fi văzut Piatra Craiului și Bucegii, dar acum toate aceste priveliști erau ascunse de nori.

Din cei doi căței ghizi cu care am plecat de la Cuca, doar unul a rămas cu noi până pe vârf. Era săracul de el epuizat și se odihnea pe cornișa de la marginea vârfului.

Nu am zăbovit prea mult pe vârf pentru că vântul ne cam lua pe sus. Impreună cu insoțitorul nostru patruped am pornit inapoi spre Șaua Grădișteanu.

Ca prin minune vântul s-a potolit lăsând loc unei ceți dense și albicioase. Am intrat intr-un white out complet. Urmele pe care urcasem erau deja acoperite cu zăpadă, stâlpii indicatori nu se vedeau, nu vedeam decât alb in fața ochilor. In astfel de momente nu te poți descurca fără o busolă sau o aplicație GPS. Deși de câteva ori am luat-o pe lângă potecă, Ilinca și cățelul ne-au readus pe calea cea bună, prima cu ajutorul tehnologiei iar cel de al doilea cu simțurile lui innăscute.

De la Șaua Grădișteanu am avut de ales intre a coborî spre Cuca pe același traseu sau de a continua spre Refugiul Găinațu Mare și să coborâm pe alt drum spre Cabana Voina.

Până la urmă am ales varianta pe la Refugiul Găinațu Mare. Nu mai aveam de urcat decât foarte puțin dar traseul a fost ingreunat de zăpada mare și apoasă in care intram până la șold. Ar fi fost foarte bune rachetele, dar nu le-am luat pentru că primisem informația că ar fi potecă bătută. Asta e, din greșeli invățăm mereu!

Din păcate nu se mai vedea nimic in jurul nostru, vedeam numai zăpada cu care ne luptam și ceața albicioasă. Obosiți am ajuns la Refugiul Găinațu Mare la 1810 m altitudine.

Aici am făcut o pauză mai mare, am mâncat ceva și ne-am hidratat. Cățelușul ne-a insoțit credincios fiind răsplătit cu câte ceva de mancare.

După ce am mai prins puteri am plecat mai departe, spre Cabana Voina. De aici a urmat o coborâre de aproape două ore, pe marcajul bandă roșie, mai intâi prin golul alpin iar mai apoi prin pădure, până la drumul forestier din Valea Largă. Am mai mers aproximativ 3 Km și am ajuns la podul care trece peste Râul Târgului după care am virat la dreapta și, după câtve aminute, ne aflam in parcarea din fața Cabanei Voina.

Am parcurs 16 Km cu 1300 m diferență pozitivă de nivel in 9 ore. A fost un adevărat tur de forță.

Traseul nu este unul tehnic, este doar solicitant. Poate fi parcurs in orice anotimp, dar iarna este bine de avut in vedere starea și grosimea stratului de zăpadă. Zona este foarte frumoasă, se poate ajunge și pe Vârful Iezer sau chiar mai deparete spre Munții Făgăraș sau Piatra Craiului.

Pentru cei care insă vor doar să petreacă câteva ore in natură, există posibilități de cazare la Cabana Voina și se pot face plimbări ușoare pe potecile din jur.

Aceasta a fost vizita mea la Păpușa cea capricioasă pe care vă invit să o vedeți și in fotografii.

Masivul Iezer-Păpușa, munți frumoși, având cea mai inaltă altitudine la Varful Roșu, 2469 m. Sunt mai multe trasee care ii străbat - spre lacul Iezeru Mare, Vârful Păpușa, Vârful Găinațu Mare, etc.

Orice plimbare in natura inseamnă relaxare.

---

VIZUALIZĂRI: 348 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI