Am fost acolo la Cetatea Devei

TIPĂREȘTE

Anul ăsta, din cauza pandemiei, de voie de nevoie, am hotărât să rămânem în țară pentru vacanța. Mai retras, cu toate măsurile de precauție, după ce am revăzut marea la Gura Portiței, am decis să vizităm pentru prima dată județul Hunedoara. Are atâtea obiective de atins că nu-ți ajunge o săptămână. Asta dacă vrei să faci măcar 2 trasee montane în rezervația Retezat, unul dintre cele mai frumoase masive montane pe care le-am văzut in viata noastră.

Dar sa va povestesc despre Deva, mai exact Cetatea Devei.

Introducere, ce putea fi.

Am vizitat Cetatea din Deva după ce dimineață am fost fascinați de Castelul Corvinilor, mai ales fetele mele de 9 respectiv 7 ani. Auzisem și că Cetatea Devei a fost restaurată de ceva timp in proporție de 70%.

Am ajuns la poalele cetății în parcarea cu plată. Taxa 2 lei pe ora. Sistem simplu prin apel SMS cu mesajul numărului de Înmatriculare Auto. Cost 2 lei pentru fiecare ora sau un alt număr pentru 10 lei toată ziua. Normal, e un obiectiv turistic important al Devei care trebuie întreținut din contribuțiile noastre, ale turiștilor.

La casa de bilete aveam 2 variante. Fie doar plata accesului în cetate dacă urcai pe jos (10 lei adulți și 5 lei copii), fie urcare cu telegondola dus întors pentru 25 lei adulți și 15 lei copii. Aveam emoții ca nu vă merge telegondola. Dar până la urmă e mijloc de transport in comun, la fel ca autobuzul. Masca era obligatorie.

Am decis totuși să ne bucurăm de o plimbare, mergând pe jos prin pădurea răcoroasă. Calea de acces din pădure a fost foarte întreținută, nu am văzut gunoaie aruncate, dimpotrivă, coșuri de gunoi amplasate frecvent și bănci să-ți poți trage sufletul la urcare. Cred ca erau pana sus peste 30 de bănci.

În fine am ajuns la poarta cetății unde ne așteptau, cu poarta închisă, 2 soldați îmbrăcați în uniforme ale anilor 1600-1700 cu lăncii și săbii la brâu. De filmat și făcut poze cu ei. Am prezentat biletele de acces dar surprinzător mă întreabă unul din ei cum mă cheamă și de unde suntem.

- " Mă da curios om, îmi spun".

Le-am spus până la urmă, ca apoi să-l aud strigând către garnizoana de pe zid (un fel de superior):

-Sunt Logofătul Aurel cu doamna Mihaela și domnițele Maria și Miruna din cetatea Bucureștiului. Vor să înnopteze în cetate.

- Lasă-i să intre, se auzi răspunsul autoritar de sus.

Și am intrat. Parcă în același timp și călătoream în timp. Și-au jucat bine rolul paznicii cetății. Excelentă strategie de marketing. Pe fete le-au cucerit maxim.

În clădirea de la poarta cetății era un fel de han, cu răcoritoare, înghețată și bineînțeles suveniruri diverse. Personalul angajat, frumos îmbrăcat în haine ale anilor 1700, cu gust, care întregeau peisajul. Erau oameni cetății. Ce mai, călătoream în timp.

Am început să urcăm pe alee. Din loc în loc pe stative de piatră, era așternută în limba română și engleză povestea cetății, a oamenilor care au trecut pe acolo. Pana la urma aceste povești dau viața unor bolovani și te fac să simți că ești într-un loc încărcat de istorie. Parcă vezi personajele timpului plimbându-se. Iancu de Hunedoara, Horia Cloșca și Crișan și mulți alții.

Am ajuns în partea superioară a cetății. Foarte animată mai ales seara. Am găsit și programul fiecărei seri afișat. E amenajată un fel de scena mică ușor acoperită unde, în fiecare seară sunt recitaluri live ale elevilor școlii de muzică dar și alți artiști și instrumentiști invitați săi delecteze pe vizitatori cu acordurile lor.

Nu lipseau nici artiștii plastici dar nici clovnii cu baloanele lor în formă de sabie, dar ce m-a fascinat mai mult au fost soldații în uniforme care patrulau. Am aflat că erau gardienii publici angajați ai primăriei dar în altă uniformă, care asigurau ordinea în cetate. La fel erau și cei de la poarta.

Am ajuns la muzeul din incinta care bineînțeles prezenta o colecție de arme și uniforme militare din diferite epoci. Cele mai multe dintre ele erau reproduceri. Într-una dintre încăperile muzeului era un fel de popotă. Din loc în loc angajații cetății îmbrăcați în uniforme militare medievale.

Si apoi, când era mai plin muzeul, am crezut ca fac infarct:

- Căpitane, au năvălit turcii. Sunt deja lângă Mureș.

- Dați alarma în cetate și trage câteva salve de tun să știe că nu pot trece pe aici.

Am simțit că actorii, care și-au jucat excelent rolul, chiar ne-au transmis atmosfera anilor de mult apuși. Parcă eram acolo.

Și în fine am ajuns și în partea destinată uniformelor și ținutelor medievale reproduse in atelierele muzeului, unde genial, pentru 40 lei de persoană pute-ai să-ți alegi o ținuta completă, fie militară fie o rochie medievală pentru domnișoare, să o îmbraci și apoi sa faci poze, fotograful profesionist fiind la datorie contra cost sau pur și simplu să te fotografiezi singur, ceea ce am și făcut. Frumoase amintiri de păstrat.

Cam asta a fost o vizită la Cetatea Devei, dar, din nefericire, doar în imaginația noastră.

Acum, realitatea tristă.

Parcarea într-adevăr gratuită dar pustie.

Telegondola nefuncționala, am fost îndrumați sa găsim Poarta 1. Am găsit-o cu dificultate (foarte prost semnalizată), după o drumeție ocolitoare prin codrul de la poalele cetății. Nu am avut siguranța ca suntem pe drumul cel bun pana in momentul in care am văzut Poarta 1. Prin codru, mizeria era prezentă, fără bănci sa-ti tragi sufletul și coșuri de gunoi obligatorii.

Intrarea în cetate era gratuită, ceea ce a fost oarecum corect, servicii zero, taxare zero. Cetatea partial și frumos restaurata.

La poartă nu ne aștepta nimeni, totul era pustiu. Ideal era doar ca puteai să faci poze nestingherit. Nu-ți apărea nimeni în cadru. Putinii turiști, toropiți de apriga căldura, păreau mai mult coloniști pe o planeta de piatra, stearpa. Poveștile despre trecutul cetății, ingredientul miraculos ce face piatra cenușie, dăinuind de veacuri, diamant, erau probabil in concediu, nici urma de ele. Excepție fac desele pancarte cu "Atenție vipere", uniform distribuite cu grija pentru a nu creea responsabilitate, și ele tot o poveste.

Deshidratați din cauza căldurii, am întrebat pe cineva de unde putem cumpăra apă. Ni s-a indicat singurul automat de răcoritoare. Apa lipsea însa cu desăvârșire. Câteva sucuri obosite se topeau la soare, dar noi, căpoși, le evităm. Automatul era strategic plasat in plin soare, garantând temperatura propice produselor și protejând compresorul. Turnurile de apărare frumoase, cu suficienta umbra și bănci, ar fi fost o alegere mult mai buna. Ce cârciumi, restaurante și alte locuri de adus bani in comunitatea Devei, poate pentru nepoții noștri...

Ne-am întors la mașina epuizați, deshidratați, dar mai ales dezamăgiți. As spune chiar ca am fugit de la "locul accidentului".

Aceasta este Cetatea Devei în realitate. Un petic de Românie, cu munca de restaurare multa și bani de mentenanța zero. Ce e mai trist este proximitatea cu fenomene gen cetatea Corvinilor si cetatea Carolina Alba Iulia, unde ardeleanul gospodar bate strainatea. Si, probabil, banii munciți și încasați îi sunt tovarăș permanent.

---

VIZUALIZĂRI: 1508 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI