ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.11.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
LUNA
NOV-2019
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

O pizza originală în Timișoara – „La Pizza Napoletana”

TIPĂREȘTE URM de aici

După un drum lung cu autoturismul spre Timișoara, a urmat cazarea la Hotel Silva (vezi impresii) și căutarea unui local unde să ne potolim foamea, neștiind că la restaurantul hotelului se poate mânca bine la prețuri rezonabile. Internetul și prietenul Google m-a ajutat să identific rapid un loc unde să degustăm ceva rapid. Cu recenzii și note foarte bune pe toate saiturile de specialitate și călătorii am descoperit la câțiva pași de hotel un local binecunoscut: La Pizza Napoletana.

Situată pe strada Argeș nr. 18 în cartierul Elisabetin pizzeria sus menționată oferă clienților doar pizza napoletană, patronul său, un fost DJ, urmând cursuri de specializare în Italia. Dacă din vremuri străvechi oamenii au copt turte din aluat pe vatră, italienii au dezvoltat acest tip de preparat de la stadiul de mâncare pentru lucrători și oameni fără posibilități materiale la un fel de mâncare diversificat, căutat de oamenii din întreaga lume.

„La Pizza Napoletana” este găzduită de o clădire veche aflată într-un cartier de case. Prezența pizzeriei e discretă, ea fiind semnalată doar de o firmă micuță montată pe peretele scării de acces în clădire. Programul de funcționare e de luni până vineri între orele 17.00-23.00, iar sâmbăta și duminica între 12.00 și 23.00. Am ajuns pe întuneric la local astfel că nu am rămas pe terasa exterioară încăpătoare, aerul rece îndemnându-ne să intrăm. În holul de la intrare găsim un mic bar, iar pe pereți câteva diplome și certificate, alături de două rame cu colaje foto.

Localul este alcătuit din două încăperi nu foarte mari în care au loc doar câte 5-6 mese de patru persoane cu scaune vintage. Abia am găsit o masă liberă în cea de a doua cameră; decorul e simplu, unul din pereți e placat cu cărămidă aparentă, o tablă are înscris cu cretă noutățile din meniu, câteva rafturi cu plante și obiecte de lemn (palete de introdus/scos pizza din cuptor) sunt atârnate de perete, o muzică în surdină animă interiorul și lampe cu lumină difuză alungă cât de cât întunericul.

Am primit rapid meniul, o singură filă tipărită față-verso, scurt și la obiect. Pe una din fețe sunt înșirate modelele de pizza napoletană, iar pe cealaltă parte băuturile (apă, cafea, bere, vin etc.) și deserturile (numai tiramisu și panacotta). Prețurile sunt măricele, dar și calitatea e ridicată. Am fost informați că nu au produsele care conțin brânză ricotta momentan (probabil fiind o zi de luni, în weekend se terminase stocul), astfel că am comandat două pizza (Capriciosa și Salame – 32 lei + 30 lei) și două beri la draft (8 lei/halba).

Uimirea a fost când în maxim 10 minute am primit produsele comandate, fierbinți, aspectuoase. Niciunde nu am primit atât de repede o comandă, fie ea și pizza. Am citit într-un articol pe Internet că au un cuptor special, camera de ardere de mici dimensiuni asigurând o temperatură ridicată (vice.com/ro/article/7xmpy ... mania-timisoara). Abia am dovedit cele două pizza, chiar dacă nu erau de dimensiuni mari, au fost delicioase, sățioase. Nota de plată am primit-o într-o găletușă metalică după ce am fost întrebați cum plătim: cash sau card?

În concluzie, am mâncat bine la „Pizza Napoletana”, preparatele au fost gustoase, servirea rapidă, ambianța plăcută. Recomand acest local celor care doresc o pizza altfel!

Numai bine!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 13.11.19 08:56:01
Validat / Publicat: 13.11.19 11:20:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TIMIȘOARA.

VIZUALIZĂRI: 1140 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Decor simplu, muzică în surdină, lumină difuză.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Timișoara?:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.34153294563293 sec
    ecranul dvs: 1 x 1