Un popas relaxant și gustos lângă Olimp

TIPĂREȘTE

Sunt o fire solară, iubesc căldura și culorile, zăpada nu-mi place decât în poze, finalul iernii mă prinde aproape în depresie... Asta dacă mă las în voia simțurilor. În ultimii ani, am învățat să tolerez și chiar să mă bucur de o zi înnorată. La un moment dat, pe o ploaie măruntă ce ținea de câteva zile și părea că nu se mai termină, am avut o mică revelație: „Mă enervează că plouă, dar asta tot nu schimbă vremea. Singura care poate fi schimbată e atitudinea mea.”

Acum nu plouă, ba chiar e (prea) cald pentru decembrie (ceea ce-mi produce altfel de angoase – la un nivel superior – legate de schimbările climatice), se apropie Crăciunul, frigiderul geme de „porcării” (vorba vine????) și eu sunt cu gândul tot la preparate cu gust de iod și sare... Pește, fructe de mare... Aș mânca din astea non-stop (ok, concentrate în 3 mese pe zi), dacă le-aș găsi proaspete, cu ușurință, în orașul în care locuiesc... Merg câteodată și după ce au fost decongelate, dar e un compromis, nu-i același lucru. Și atunci nu-mi rămâne decât să le caut asiduu prin toate destinațiile mele marine...

Vara ce-a trecut s-a întâmplat să ajungem de câteva ori la marea noastră românească, pentru câte 2-3 zile, așa că din punct de vedere gastronomic se poate spune că am întreprins o adevărată „vânătoare” de chehanale și restaurante specializate pe produse de pește. V-am povestit deja despre cele două situate în Golful Pescarilor, în Agigea și despre Chehanaua Tașaul, dar mi-au rămas multe restanțe care ar merita măcar câteva cuvinte (și fotografii????).

... Revenind noi (doar eu și Tati) spre casă, după o mică escapadă pe litoralul bulgăresc, ne păli foamea cam după ce trecurăm granița... „Țin’ să fie? Țin’ să fie... de data asta?!” Așteptau câteva mâncătorii pe listă și, cumva întâmplător, am ales Lacul Racilor, din Olimp. Un loc un pic controversat; dar care nu e?! Greu să mulțumești pe toată lumea! Noi ne asumăm din când în când astfel de riscuri, preferăm să ne facem propriile noastre păreri.

E foarte simplu de ajuns, din șoseaua principală, cea care leagă Mangalia de Constanța, se face dreapta la sensul giratoriu spre Olimp. Mă uit pe hartă și descopăr că pe drum îl cheamă 39B, are câte o bandă pe sens, e asfaltat corespunzător și, în mare, urmărește țărmul sudic al unei salbe de lacuri – limanuri, de fapt (cândva, un grind de nisip a astupat vărsarea în mare a unui râu, cu alte cuvinte). Ultimul, Limanul Tatlageac, pare să fie și cel mai mare (178 ha) și, conform, wiki, „are o importanță ecologică deoarece reprezintă o rezervă de biodoversitate și de apă dulce, care răcorește clima estivală și este utilă irigației; până în 1994 mai furniza, iarna, și gheață pentru conservarea peștelui la cherhanaua Tatlageac, până prin luna mai, după care se trecea la sare. Astăzi importanța sa este mai mult turistică, aici putându-se practica sporturi nautice și (încă) pescuitul. De asemenea, nămolul din acest liman este folosit în scopuri terapeutice.”

Evident, pe malul lacului au răsărit în ultimii ani câteva pensiuni și/sau restaurante, una din aceste locații fiind Complexul de Odihnă și Agrement Lacul Racilor (după cum scrie pe panoul de lemn sculptat care te întâmpină chiar în șosea, la intrare). Domeniul este înconjurat cu gard (mai puțin în partea dinspre apă, desigur), am găsit poarta uriașă deschisă și am pătruns, orientându-ne spre parcarea spațioasă din stânga. Ca obiecte de decor, în apropierea locului unde am lăsat mașina, am remarcat o căruță plină cu ghivece cu flori multicolore, precum și un aranjament cu o ancoră uriașă, pe jumătate ruginită (deci autentică).

Pensiunea este găzduită într-o clădire cu două niveluri, de culoare cărămizie, cu acoperișul în mai multe ape (camerele de sus par a fi mansardate și beneficiază de balcon, spre deosebire de cele de la parter). Intrarea în pensiune e plasată central, împodobită de asemenea cu flori și cu un panou de bun venit, din care aflăm că hotelul-restaurant a fost clasificat cu 3*.

Înăuntru ne-a întâmpinat o răcoare plăcută, asigurată de aparatul de aer condiționat. Ne-a întâmpinat și o tânără drăguță, la recepția ce se află imediat în dreapta; i-am comunicat scopul vizitei noastre și ne-a îndrumat pe coridorul lung, ce dă în restaurant și după aceea pe terasa suspendată deasupra lacului. Am zăbovit doar cât să întrebăm dacă se acceptă tichete de vacanță (cu ocazia asta am aflat și eu că Tati deținea așa ceva; normal, doar e bugetar, nu știu de ce nu-mi trecuse prin cap până atunci! ????). Ni s-a confirmat această posibilitate.

Am urmat traseul recomandat de tânăra noastră gazdă, cu oarece emoții, să nu găsim terasa ocupată în totalitate, căci nu ne-ar fi plăcut să mâncăm în spațiul întunecos și impersonal al restaurantului. Am avut noroc, în capătul din stânga erau chiar mai multe mese libere și am ales una pe partea dinspre lac. Acestea fiind dimensionate pentru 6 persoane, am fost rugați de ospătarul care ne-a preluat să ne mutăm la una mai mică, de doar 4 persoane, lipită de peretele clădirii – ceea ce am făcut, fără prea mari regrete, atmosfera era tot ce conta.

Mesele sunt din lemn roșcat, la fel băncuțele. Podeaua e acoperită cu scânduri, umbra e asigurată de o copertină uriașă, din stuf împletit. Aspectul simplu, rustic, îl îndulcesc întrucâtva ghivecele cu mușcate și perdelele albe, diafane, înfășurate în jurul stâlpilor de lemn, pe partea dinspre lac; un contrast coloristic minunat creează verdele apei și roșul aprins al florilor! Pe zidul clădirii, din „tavanul” de stuf, coboară, într-o dezordine studiată, plase pescărești, în care sunt prinse tot felul de chestii marine: stele de mare, scoici, cochilii de melci, miniaturi de colace de salvare...

Ni s-au adus repejor suporturi de plastic pentru farfurii, tacâmuri și șervețele, precum și un set cu sare, piper, ulei și oțet balsamic. Și, desigur, meniuri personalizate – cu coperte din lemn decupate după silueta unui rac. De la recepție Tati se aprovizionase cu un flyer de prezentare a locației, în baza căruia cei ce mănâncă la restaurantul propriu sunt serviți cu o palincă sau afinată din partea casei; cu tristețe, șoferul a trebuit să zică pas:(, eu însă n-am renunțat la afinata mea, pe care am găsit-o delicioasă! :P

Oferta nu e foarte stufoasă și cuprinde mai multe secțiuni, de la aperitive până la deserturi și băuturi. Majoritatea preparatelor sunt pe bază de pește sau fructe de mare (sau... râu), dar am remarcat și câteva cu carne de pui/porc/vită. Evident, noi ne-am orientat către prima categorie, că de-aia ne aflam acolo! Am ales așa: eu – icre de știucă și file de sturion cu piperada de legume, iar Tati – o porție de borș pescăresc și alta de raci cu sos picant. De udat, apă minerală și un pahar de vin roze (pentru cine are voie????).

Cât am așteptat preparatele, am avut vreme să vizităm, pe rând, atât toaletele (care se află pe holul cu recepția, în spatele unui paravan de lemn, frumos decorat – curate și dotate corespunzător), cât și restul domeniului. Observasem că din parcare se face, în dreapta, o alee. Am apucat pe ea și am avut surpriza să mă conducă spre o înșiruire de câteva vilișoare foarte drăgălașe! Toate au vedere spre lac, prin perdeaua de sălcii, sunt dispuse într-o zonă verde, frumos îngrijită, decorată cu tufe de trandafiri. Din loc în loc, sunt băncuțe, stâlpi de iluminat și coșuri de gunoi. La unul din capete, o mică sală de conferințe, iar la celălalt, locul de joacă pentru copii. Foarte mult mi-a plăcut această secțiune romantică!

M-am întors pe terasă tocmai la timp, primiserăm aperitivele, pe care le-am împărțit, așa cum facem de obicei (ca să gustăm cât mai diversificat, gurmanzii de noi! ????). Icrele au venit servite pe o felie de lămâie, însoțite de ceapă roșie mărunțită și felii de pâine prăjită. Ciorba avea și ea companie, ardeiași iuți murați. Ambele au picat atât de bine, ne-au mai revenit inimile la loc, căci eram flămânzi tare! Apa rece și bună, vinul și mai și.

Nu după mult timp am primit și restul comenzii. Tati s-a cam țăpănat, a recunoscut după ce a muncit câteva minute bune să curețe racii, rezultând un castron uriaș de resturi și o grămăjoară mititică de cărniță. Sosul însă a fost delicios, mi-am pus și eu vreo 2 linguri peste legume. Și am avut destul sturion cât să-i împrumut și lui Tati????. Nu cred că am mai mâncat vreodată așa ceva; carnea e gustoasă și consistentă, te satură repede.

Ne-a fost poftă și de ceva dulce la final (sau poate doar am vrut să întârziem plecarea...) și pentru că am avut opinii diferite, am comandat două porții: un fel de tort cu pere și înghețată de casă. Primul a fost delicios, al doilea cam mult pentru noi – înghețata era cu ciocolată, destul de „grea”, eu nu mă înnebunesc, prefer deserturile mai light.

A venit și „clipa grea a despărțirii”????, dar mai mult decât atât, eram conștienți că mica noastră vacanță se apropia de final:(... „Amenda” a totalizat 216 ron și, pentru a folosi tichetele de vacanță, a trebuit să ne prezentăm din nou la recepție, acolo ne-a fost procesată. Am zis bogdaproste, altfel expirau în curând (zice Tati). Deci, cum ar veni, ne-am îndopat gratis (glumesc, știu că nimic nu-i gratis pe lumea asta)...

Și da, ne-am făcut propria părere despre Lacul Racilor. Nouă ne-a plăcut, a fost un popas relaxant și gustos, oamenii s-au purtat frumos, o să revenim. Mi-ar plăcea o cazare în căsuțele de pe alee, măcar o noapte sau două...

---

VIZUALIZĂRI: 3016 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI