ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.05.2010
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
    DIN: Constanta
    ÎNSCRIS: 19.11.09
    STATUS: PREMIUM
    LUNA
    MAY-2010
    cuplu fara copii
    2 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    PLAJA şi MAREA:
    NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 6 MIN

    Cherhana Popasul Pescarilor / Un loc pentru trup...si suflet

    TIPĂREȘTE

    Dragii mei prieteni,

    Haideti pe litoralul Marii Negre! Si cand veti ajunge aici, loc in care a plouat cu bile negre in ultimii ani, va invit sa-i vedeti si bilele albe si sa luati pranzul, intr-o dupa masa, la "Popasul Pescarilor", o cherhana situata aproape de Olimp, chiar pe plaja. Localnicii ii spun "La Briceag", dupa numele/porecla patronului. Va invit dupa-masa pentru ca in serile de vara este arhiplin si salivezi de te imbolnavesti pana-ti vine comanda. Asta e, s-o spunem pe cea dreapta!

    Cum se ajunge? Venind dinspre Constanta, tineti drumul spre Mangalia (DN39), si dupa ce treceti de indicatorul "Costinesti stanga" tineti-o drept pana apare sageata spre stanga, spre Olimp. Faceti stanga pentru a intra in Olimp, la intrarea in statiune iar stanga, treceti peste calea ferata si apoi cautati spre dreapta primul drum asfaltat si tineti-o cum va duce drumul, pana dati din nou de calea ferata si o parcare mare, pe malul unui iaz. Daca din Olimp, dupa ce ati trecut de calea ferata faceti dreapta pe primul drum care va iese-n cale, unul de pamant, vestile sunt grozave si nu prea: grozave pentru ca ati gasit o scurtatura, si nu prea grozave pentru ca, in cazul unei masini cu garda prea la sol, o s-o cam rupeti in doua iar daca ploua... o sa-mi umpleti frigiderul si mie si autoritatilor locale. Asadar, alegerea fiecaruia. Eu v-am oferit doua variante sau... chiar si pe a treia: de pe DN39, dupa ce ati trecut de indicatorul Costinesti, se poate face stanga la urmatoarea strada asfaltata si apoi iar stanga chiar inainte de indicatorul de incepere a staiunii Olimp. Dar... cand faceti stanga de pe DN39 este linie continua dubla... asadar, nu va sfatuiesc sa va avantati pentru ca este ilegal, periculos si drumul este intesat de politisti iesiti la vanatoare, mai ales vara. Buuun, acum daca am lamurit-o cu drumul sa trecem la fapte!

    Dupa ce ati lasat masina-n parcarea (gratuita) de pe malul iazului si ati incuiat-o bine, treceti frumos calea ferata, benoclandu-va de trei ori in stanga si-n dreapta pentru ca pe acolo trece trenul de-adevaratelea, cu viteza, multe vagoane si tot tacamul. Veti intra prin spatele cladirilor si faceti usor dreapta iesind pe plaja. Cand veti ajunge acolo, dupa ce o sa va bata putin briza o sa cam uitati de toate relele, de aglomeratie sau de drumul pe care e posibil sa-l fi bajbait daca nu v-ati documentat bine inainte.

    Cum arata? Restaurantul are mese atat afara, cat si inauntru. Asta vara, evident. In sezonul rece se sta doar inauntru, la caldurica, pentru ca vantul este total neprietenos si chiar si o mica plimbare pe malul marii iti face parul sa arate ca electrocutat iar pe tine te face sa arati ca venit de pe front.

    Exteriorul restaurantului este amenajat in stil pescaresc, cu mult stuf si lemn iar interiorul imbina ambianta moderna cu cea traditionala a zonei. Totul este curat iar cu o parte dintre ospatari te poti unge la suflet, au un simt al umorului mamaaaa...In fata restaurantului se afla o barca imensa, specifica pescarilor pe mare.

    Asezat la masa aveti posibilitatea sa admirati marea si plaja si sa priviti in larg spre barcile pescarilor si locurile unde sunt puse plasele de peste, pentru a aproviziona restaurantul. Asadar, mare parte din preparatele de aici sunt proaspete, prinse din Marea pe care atata o hulim de multe ori, de catre pescarii aflati la o aruncatura de bat.

    Meniul este unul cu specific pescaresc (si nu numai), cam tot ce va trece prin minte gasiti acolo, cu mentiunea ca in general acesta este strict dependent de ce s-a prins in ziua respectiva sau anterioara. Borsul pescaresc, midiile pane, hamsiile, salata de icre, frigaruia de rapana, salaul file, calcanul, chefalul, dorada, zarganul la gratar sau alti pesti carora mereu le uit numele sunt gata sa sara pe plita incinsa. Nici saramura de crap nu lipseste, nici vinul casei la carafa, si cteodata nici plachia de peste. Oricum, dupa ce veti citi meniul o sa va ia ceva timp sa va decideti cam ce sa alegeti. Este cumplit de greu, cel putin pentru mine asa a fost de fiecare data. Ufff, ce sa-i faci daca m-a facut mama gurmanda?

    Eu va recomand doua variante de meniu, incercate, garantate:

    Propunerea 1: Incepeti cu un vin alb la carafa (demisec, de obicei), simplu sau "diluat", nu de alta dar sa alunece pestele bine, sa nu se-npiedice. Vinul e ieftin. Pentru soferi v-as recomanda sa va lasati masina aici dar... mai bine inghititi in sec si cereti o bere fara alcool sau o limonada (15 RON), si ea foarte buna, cu miere de albine. Apoi comandati un bors pescaresc cu leustean verde, facut cu crap si alti pesti deliciosi. Se spune ca secretul unui bors pescaresc adevarat consta in 9 tipuri de peste pe care trebuie sa le contina. Un asemea bors este cam 14 RON. Dupa felul intai comandati un platou pescaresc pentru 2 persoane daca sunteti 4 persoane la masa, platoul fiind mare tare. Acest platou contine: icre de stiuca, hamsie prajita, file de salau, frigaruie de rapana, midii pane, scrumbie marinata (facuta de ei) si va scoate din buzunar cam 60-80 RON (daca platoul l-ati vrea si nu prea, treceti peste el si luati o saramura de crap cu mamaliguta, cea mai buna pe care am mancat-o vreodata)

    Pretul poate varia deoarece componentele platoului pot varia si ele, in functie de ce anume s-a prins. Toata distractia asta, pentru 4 persoane, o sa va scoata din buzunare cam 200 RON. Dupa ce ati dat gata ce v-am propus cred ca ar fi bine sa iesiti la o plimbare pe malul marii, macar 15-20 minute. Face bine la sanatate, parol!

    Propunerea 2: Incepeti ritualul recomandat la punctul 1, ma refer aici la vin. Nu ratati acelasi platou mentionat mai sus. Atentie din nou, cel de 2 persoane este suficient pentru 4. Nu de alta, dar nu vreti sa nu va mai puteti ridica de la masa la final, nu? Dupa acest platou, pauza macar 20 de minute pentru ca vineeeee... calcanul la gratar. Pentru cine nu a gustat vreodata, ce sa ii spun? Carne este alba-alba, foarte gustoasa, fara oase mici, avand doar din acelea foarte mari. Incercati-l, ca nu veti regreta! Un pont pe care vi-l pot da este sa-l rugati pe ospatar, daca aree, sa va faca la toti 4 un calcan mai mare pe care sa-l impartiti. Ascultati expertul, o sa-mi multumiti. Este mult mai bun un peste maaaare. Bineinteles calcanul asortat cu mujdei si mamaliguta. Si inca un pont, daca are bunavointa bucatarul (asta doar daca este patronul acolo, expert in chestii din astea cu pesti) rugati-l sa va faca calcanul pe plita incinsa cu sare. Adica pestele este asezat pe plita pe sare din aceea mare, "grunjoasa". Iese ceva... demential, fara a se lipi, fara a fi deloc sarat.

    Dupa tot acest festin culinar va veti usura de vreo 350 RON. Deh... boieria=calcan se plateste! La final, cred ca trebuie sa faceti vreo 2 ture de plaja pentru ca 15 minute nu cred sa fie suficiente sau... daca v-a lovit lenea din senin, cumparati inainte de fiecare masa copioasa, de la un magazin naturist, "Complex digestiv" de la Favisan, pastilute 100% naturale, din plante autohtone, si luati in timpul mesei 2 capsule. Fac minuni. Si pentru asta o sa-mi multumiti! Da, stiu, asa-mi multumeste mie toata lumea, de obicei :)) Uite ca m-a luat criza de modestie...

    Asadar, va astept cu drag la mare, la soare, la bucate cu specific, delicioase si naturale!

    Cu mult drag, o dobrogeanca gurmanda.


    [fb]
    ---
    Trimis de ancamariagadea* in 05.05.10 19:01:37
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 49577 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    28 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ancamariagadea*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Popasul Pescarilor - Olimp
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10000 PMA (din 18 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    28 ecouri scrise, până acum

    pepsi70ro
    [05.05.10 19:17:53]
    »

    Chiar mi-ai facut pofta, am trecut de multe ori prin zona dar n-am oprit niciodata. Data viitoare nu mai ratez. Multumesc de pont si felicitari pentru review!

    Sanziana
    [05.05.10 19:31:55]
    »

    m-ai lovit unde ma doare Anca. Si pentru ca am liber la peste, pregateste-te ca vin... !!!

    Pana atunci un vot si pune si ceva poze daca ai

    ancamariagadea*AUTOR REVIEW
    [05.05.10 19:47:54]
    »

    Sa stii ca nu mi-am dat seama sa iau aparatul la mine, mi-am amintit tarziu, cand deja aproape ajunsesem. Dar, pentru ca noi mergem lunar acolo, promit sa revin si cu fotografii!

    Imi doresc sa stie cei care calca "pragul" Marii Negre ca si aici se gasesc locuri speciale, unde cei care le-au creat au pus mult suflet si isi respecta clientii.

    pepsi70ro
    [05.05.10 19:50:19]
    »

    Data viitoare ia-ne si pe noi, buzz si tup in masina

    piti
    [05.05.10 20:01:31]
    »

    N-ai mila de bietii angajati la patron care inca nu au ajuns acasa si le ghiortaie matele de foame.

    Un vot de la unu care tine cura de slabire.

    ancamariagadea*AUTOR REVIEW
    [05.05.10 20:07:34]
    »

    @pepsi: daca stiam stabileam sa mergem impreuna dar... nu-i timpul pierdut. Am tot rugat diversi prieteni sa vina cu noi si... toata lumea ocupata: (Singurii carora li s-a facut mila de noi si buzunarul nostru au fost socrii.

    @sanziana: Chiar te rog sa bifezi acest loc in lista ta. Si daca sunt acasa, vin si eu cu voi... vine si Pepsi... mergem in gasca.

    @piti: Ooops! Sorry! Sa n-o pui pe Mariana sa faca peste in seara asta ca sigur se supara pe mine si o sa ma ia cu sughit

    Iata si site-ul gasit acum, chiar nu stiam ca au: click aici

    biancuta
    [05.05.10 20:08:07]
    »

    Am ratat anul trecut sa trec pe aici, ramane pe data viitoare. Felicitari pentru descriere.

    ionescunic
    [05.05.10 21:55:52]
    »

    Chiar m-ai facut curios si voi verifica sigur spusele tale!

    radu123
    [05.05.10 22:51:46]
    »

    stiu restaurantul de la un amic care se duce destul de des si este f multumit. sper sa ajung si eu.

    dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [09.05.10 21:22:04]
    »

    Desi poze cu meniurile n-ai postat

    Numai din povestile tale am salivat.

    Ai un dar de-a explica

    Cat de mult merita a degusta

    Preparatele de la Cherhana

    Scumpa, draga, Ancutza,

    Ca desi de seara am papat

    O saramuta de peste n-as fi refuzat.

    Si cat de-amanuntit tu ne-ai detaliat

    Apa in gura mi-ai lasat

    Parca aievea eu as fi mancat

    S-un strop de vin as fi gustat.

    Felicitari si bravo tie

    Caci dupa mine puncte ti-as fi dat o mie

    Dar pan' s-o introduce-acea punctare

    Iti dau si eu al 12-lea vot cu suflet mare

    Si te recompensez acum cu 400 PMA-re

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    ancamariagadea*AUTOR REVIEW
    [10.05.10 15:54:07]
    »

    Dana, poeta noastra, iti multumesc.

    adaiulia
    [25.05.10 15:06:13]
    »

    uaaaaa...ce pofta mi-ai facut...un vot si de la mine

    mirelopodu*
    [09.06.10 19:55:31]
    »

    Toată admiraţia mea pentru faptul că mai există astfel de oameni care promovează şi apreciază ceea ce este bun în România, căci acum a devenit o modă să spui că tot ce aparţine ăstei ţărişoare "pute" ( scuzaţi limbajul, dar aşa este ). Bravo, ancamariagadea. Bineînţeles că mi-a plăcut mult, ca de obicei, şi felul tău de a povesti!!

    Şi asta aşa, ca o idee colaterală la ce am scris mai sus: am nişte "prieteni", care, o dată ce au ajuns în Canada, mereu şi mereu, în toate discuţiile iniţiate, nu pregetă să spună că nimic, dar absolut nimic nu e bun în România, iar lucrul acesta îl fac prin orice mijloace - verbal, mailuri- şi denigrează orice lucru sau idee românească. Şi, ... sincer, .... mă doare tare şi mă simt jignită aproape de fiecare dată. Nu că unele idei legate de acest subiect nu ar fi adevărate,... dar, .....poate vi se pare patetic, stereotip sau învechit sau mai ştiu eu cum, însă,... totuşi,.... România este ţara în care ne-am născut noi şi copiii noştri, este ţara unde am devenit ce am devenit fiecare dintre noi ( am învăţat în şcoli adevărate, facultăţi, etc ), este ţara în care ne-am crescut şi educat copiii, este o ţară cu valori umane indiscutabile, cu peisaje fără seamăn în lume şi ,... aş mai spune multe, dar,.... nu e locul, .... poate nici momentul. .... Ei, aşa m-a apucat acum, nu mă băgaţi prea mult în seamă, însă am simţit nevoia să împărtăşesc cu cât mai multă lume aceste gânduri ale mele. Haideţi să nu ne mai defăimăm noi pe noi nici în faţa noastră nici în faţa lumii. Haideţi să arătăm jumătatea plină a paharului şi să creem o imagine favorabilă României, atât cât putem. Nu vă mai lăsaţi că(l)cată în picioare ţara. Haideţi să ţinem cu România greu încercată şi s-o scoatem la lumină, să vorbim frumos despre ea şi .... nu în ultimul rând, ... să o iubim!!!!!

    pepsi70ro
    [09.06.10 20:00:30]
    »

    Bravo @mirelopodu, asa gandesc si eu, credeam ca sunt printre putinii care vede lucrurile in sensul asta, te felicit si te asteptam la mare la un bors pescaresc.

    ancamariagadea*AUTOR REVIEW
    [09.06.10 20:10:32]
    »

    @mirelopodu, cuvintele tale chiar m-au emotionat. Slava Domnului ca suntem mai multi cei care vedem lucruri asa. Doar in felul acesta putem progresa, printr-o gandire constructiva si optimista.

    Fraze de genul "Romania e de *****" insotite de "gargara" si de privit fara a lua atitudine, nu fac decat sa ne demoralizeze si sa ne faca sa stam cu bratele incrucisate, privind decaderea. E cel mai simplu sa declari ca aici e naspa si sa pleci in toate vacantele, sau de tot, in strainatate. Eu nu condamn pe nimeni pentru alegerile sale dar nu-mi place aruncatul cu piatra si ponegrirea tarii in care ne-am nascut!

    Ce ne-am face fara optimism intr-o zi de maine mai buna si fara a vedea si jumatatea plina a paharului? Romania sunt sigura ca merita o sansa, noi romanii meritam o sansa, un viitor mai bun!

    V-ati gandit ca poate depinde si de fiecare dintre noi?

    mirelopodu*
    [09.06.10 20:49:05]
    »

    Da, mi-ar face mare plăcere să ne întâlnim la un borş pescăresc, pepsi70ro! Şi dacă, şi când voi ajunge vreodată pe acolo, prin zonă, chiar îţi voi da de ştire să facem să devină real acest lucru (bineînţeles în limita posibilului).

    Ancamariagadea: Da, şi eu sper să fim cât mai mulţi care să vadă lucrurile astfel.

    ancamariagadea*AUTOR REVIEW
    [09.06.10 20:59:34]
    »

    Vin si eu la bors!!! Si daca sunteti si altii interesati, dragi AFA-isti, atunci cand ajungeti pe malul marii, luati legutura si cu noi: ancamariagadea si pepsi70ro si o sa va spunem povesti pescaresti in timp ce savurati preparatele din peste Eu, cel putin, sunt mereu cu mancarimi in talpi, la limba si o mare gurmanda

    ancamariagadea*AUTOR REVIEW
    [14.06.10 13:01:50]
    »

    Am fost din nou sa iau masa in acest loc de suflet si am atasat si cateva poze ca sa va faceti o idee despre ce este vorba. Duminica dupa-masa abia am gasit o masa libera...si doar au zeci de mese acolo. Era super-aglomerat! Doar mesele aflate la soare erau goale Acelea se ocupa doar seara.

    Sa fiti un pic atenti la deliciosul platou pescaresc, pretul sau nu este afisat in meniu insa este compus din suma preturilor tuturor componentelor sale ale caror preturi da, le gasiti in meniu. Un platou pentru 2 persoane, dar care ajunge foarte bine pentru 4 (vedeti in poza) compus din: frigarui de rapana, goujon de salau, hamsie prajita, icre de stiuca si midii pariziene costa 91 lei. In aceasta suma este inclusa painea (normala si prajita) si doua feluri de sosuri. La ei mamaliguta, painea si sosurile sunt incluse in pret.

    Apoi, o limonada la 250 ml, foarte foarte buna, cu muuuulta lamaie, costa 11 lei. Asadar, daca veti fi intrebati si comandati o carafa de 1 L va va costa 44 lei. Eu am baut o carafa in cateva minute si cand am vazut ca am baut 44 lei am inceput sa rad singura ca proasta. Al meu insotitor a baut o bere Heineken si a iesit mai ieftin, 7 lei

    dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [14.06.10 16:06:59]
    »

    Draga Ancuta,

    M-ai dat gata cu pozele de la maaaare departare de mare, dar si cu platoul pescaresc absolut de apetisant numai la privit, dar la savurat la propriu "de-adevaratelea'' cred ca este... magnific de delicios.

    (Si acum ca o paranteza ....

    Bine ca nu erau pe acel platou si ceva picioruse de broasca, tentacule de caracatita, clesti de raci, "umplutura'' de scoica sau carnita delicioasa din piept de melci ) Nu de alta, dar pentru prima data in viata mea am "cochetat'' cu astfel de delicatese, fortata de imprejurari, caci erau la ordinea zilei in tara soarelui rasare si n-am prea avut incotro. Era ca un fel de meniul zilei, iar la ei daca cereai pui era sarbatoare , caci numai noi europenii ce mai mancam asa ceva, caci la ei alge, brotaci, fructe de mare ... se manca "grupa mare''.

    Scuze, am inchis paranteza ....)

    Informatiile tale adaugate ca ecou sunt bine venite si imi intaresc convingerea ca nu trebuie ratata aceasta locatie (daca ajungem pe litoral anul acesta) si merita sa facem un popas pe la pescarii din Olimp ).

    O burta din acele excelente soiuri de peste nu o poti face oriunde si oricand, ci neaparat acolo unde tu te-ai intors cu mare placere inca o data, la cherhana si te-ai gandit si la noi sa ne documentezi si mai si. Iar cu pozele tare periculoase ne-ai gadilat papilele gustative yam, yam... si "centrele'' olfactive hmmmm... noroc ca la pranz am avut si eu o portie de mamaliguta cu peste si mujdei de usturoi de nu am poftit prea rau si nu am salivat prea tare...

    In schimb o limonada chiar as bea, dar pe aceea draga mea, cred ca singura mi-as prepara, caci la preturile de la cherhana, sigur buzunarul l-as "falimenta'' )

    Posibil sa fie lamai crescute numai pentru "Popasul pescarilor'' sau sa fie stoarse cu mult suflet cand se prepara limonada, de au asa pret "(g)astronomic'' ))

    Multumim mult pentru detalii, Ancuta si transmite salutari lui Dan din partea noastra !

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    ancamariagadea*AUTOR REVIEW
    [14.06.10 16:28:18]
    »

    Draga Dana,

    Bine ai revenit si abia astept sa citesc ce minunatii ati vazut prin Japonia!

    Daca ajungeti anul acesta la mare nu ezitati sa ne contactati! Este pacat sa ratati un pranza la Popasul Pescarilor dar...fara limonada

    Intr-adevar, un pranz aici, pentru doua pesoane te duce la 100-150 lei insa pestele si preparatele sunt proaspete. Mare parte dintre preparate sunt facute din pestele prins de ei. Din restaurant se vede zona unde au plasele pentru peste.

    La urma urmei, nu mergem la cherhana in fiecare zi, nu?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Andox
    [14.06.10 16:33:52]
    »

    Anca ce este "rapana" si "goujon de salau"?

    Platoul arata intradevar bestial desi este destul de scump dar cu pretul la limonada m-ai dat pe spate.

    Mai mult de 10 euro pt un litru de apa cu lamaie.

    Oauuu. Or fi lamai din gradina Raiului

    pepsi70ro
    [14.06.10 16:39:26]
    »

    Iar ai fost acolo? Inseamna c-am fost pe-aproape, m-am invartit cateva ore prin Costinesti si Olimp, daca stiam veneam si noi acolo.

    Data viitoare n-o mai da pe dupa gard, invita-ne si gata, noi acceptam

    ancamariagadea*AUTOR REVIEW
    [14.06.10 16:57:24]
    »

    @Andox,

    Rapana este un... melc. Din acele cochilii mari pe care le gasim sau le cumparam de la mare. Iar gujonul de salau este salau pane, in bucatele mici, lunguiete.

    Preturile la peste, mai ales proaspat, sunt maricele oriunde te-ai duce. Daca ne gandim ca platoul acela se imparte la 4 persoane, nu ar fi chiar atat de mult. Oricum, acolo e greu sa mananci 2 feluri de mancare, pur si simplu incape Despre limonada, ce sa zic, e piperata tare...nu cred ca-mi voi mai lua.

    Preturile la peste varieaza intre 10 si 19 lei 100g, depinde de peste, o portie avand 200-300 g. Hamsia, somnul, salaul sunt mai ieftine, calcanul sau sturionii sunt mai scumpi. Cum am spus mamaliguta si sosurile sunt incluse in pret. Ciorba de peste este 10 lei iar bauturile, sucurile si berea, au aceleasi preturi ca la orice restaurant.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    krondia*
    [14.06.10 17:27:46]
    »

    O recomandare foarte pretioasa, multumesc si inghit in sec deocamdata dar, cine stie, daca ajung prin zona poate ne intalnim la un peste. Felicitari si un vot binemeritat!

    Sanziana
    [14.06.10 17:44:11]
    »

    apucasem doar sa votez ecoul, da am revenit sa vad mai bine platoul ala si ma gandeam ca singura nu as putea sa-i fac fata ca al meu sot nu mananca vietati marine da daca ne grupam mai multi pe la inceputul lui august si o punem de-o cherhana, ce zici esti disponibila?

    pepsi70ro
    [19.09.10 00:16:33]
    »

    Popasul Pescarilor a fost desemnat cel mai bun restaurant de pe litoral pentru sezonul estival 2010!

    Felicitari atat pentru el cat si pentru voi care v-ati simtit excelent acolo!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    MK2*
    [22.06.11 10:19:59]
    »

    foarte interesant review-ul dar sunt sigur ca mai sunt si alte cherhanale care merita sa fie mentionate.

    eu sunt interesat de subiectul cherhanale si mi-ar prinde tare bine daca aveti si alte recomandari.

    susu
    [15.08.11 16:50:22]
    »

    Minunat, atat pot sa spun. Am mancat si eu acolo in 2008 cand am fost la Hotel Cocor. Ne-a placut foarte mult si plaja care era minunata si putin aglomerata. Nu toata lumea stie de acest loc minunat dar mancarea este de nota 10. Cu greu am rezistat tentatiei de a nu lua masa acolo in fiecare zi.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    11 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adaiulia, biancuta, chelie_d, dananecula, krondia*, mirelopodu*, MK2*, piti, radu123, susu, Valentina69
    Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Olimp?:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.4537971019745 sec
    ecranul dvs: 1 x 1