GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pe Transrarău, spre Pietrele Doamnei
La începutul lui august, am fost o săptămână la Sângeorz-Băi, din mai multe considerente: apele minerale, frumusețea locurilor, ospitalitatea oamenilor, zone pe care voiam să le revedem.
Când ne deplasăm spre sau dinspre o zonă, fără să fie vorba de o fixă, încercăm să nu mergem pe același traseu. Așa am procedat și acum, la ducere am trecut prin Lepșa, Ojdula, Târgu-Secuiesc, Sovata. Drumul de întoarcere spre casă a fost prin Pasul Tihuța, Poiana Stampei, Vatra-Dornei, Valea Bistriței. Sunt frumoase toate aceste locuri, dar ne-a rămas în amintire deschiderea nemărginită de la Poiana Stampei.
Am fi stat să privim, să umblăm de colo-colo, ore întregi, de parcă timpul urma să rămână încremenit. Ne-am fixat iarăși pe drum, cu punct final: casa. Am însoțit Bistrița, când pe o parte, când pe cealaltă, am trecut prin sate frumoase ale căror nume le-aș putea scrie, dar nu trebuie să ne confundăm cu harta.
Drumul era bun, proaspăt asfaltat, încă neterminat, pentru că am stat la vreo trei semafoare, circulația realizându-se pe un sens. Nu era aglomerat, ne aflam în grafic și speram să ajungem într-un timp rezonabil. Am revăzut, din fuga mașinii, cabana Zugreni și mi-am amintit ce ne-a mai plouat aici cu ceva ani în urmă.
Continuam să mergem cu spor, iar eu îmi suceam mereu gâtul să descopăr Pietrele Doamnei. Ele se văd din anumite curbe ale șoselei. Atunci mi-am amintit că, de undeva, din această zonă, pornește Transrarăul spre cabana Rarău, apoi spre Valea Moldovei, la Pojorâta. Când m-am documentat mai bine, am văzut că trecuserăm cu vreo cinci km. de satul Chiril, de unde începea drumul. Șoferul, fără să stea pe gânduri, a întors, iar când am ajuns în Chiril, am început urcușul.
Într-adevăr, ar fi fost păcat să nu vedem drumul acesta frumos, care se înscrie, alături de Transfăgărășan, Transalpina, Transbucegi, între realizările de excepție, în acest domeniu. Nu puteam rata o asemenea ocazie., mai ales că până unde voiam noi să ajungem, erau cam zece km și nu știam când ne vor mai aduce pașii pe aici.
Drumul urcă în serpentine mai aprige, mai domoale, pe unele porțiuni e atât de îngust, că, dacă se întâlnesc două mașini, trebuie să adopte mica înțelegere. De o parte și de alta, din loc în loc, erau poiene cu flori multicolore, cu un miros de te amețea.
Ne-am oprit de două ori în locuri amenajate să privim spectacolul naturii și să admirăm Călimanii, Munții Rodnei, Rarăul. Am înaintat cu viteză destul de mică, nu neapărat că așa spunea regulamentul, cât mai ales pentru că voiam să vedem în toate direcțiile. Am ajuns, am intrat în parcare, am plătit-o (5 lei, fie că rămâi câteva minute, fie că stai o zi). Am cuprins cu privirea tot ce se afla în acest spațiu: cabana albă, profilată frumos pe verdele brazilor, terasa mare, cu mese rustice, iar peste ele se arătau semețe Pietrele Doamnei. Nu pot să nu spun că peste tot se vede prezența omului: hârtii și ambalaje dintre cele mai diverse, sticle goale de toate mărimile, doze de suc sau de bere. Trebuiau văzute, nu? , preferințele culinare sau de lichide ale oamenilor.
Ne-am uitat la ceas, ne-am uitat și la Pietrele Doamnei și tare mult ne-am fi dorit să urcăm. Nu ne permitea timpul, iar drumul spre casă era lung. Ne-am adus aminte și am vorbit mult despre cele două urcușuri făcute în anii anteriori, unul din satul Chiril, celălalt de la cabana Zugreni, însă am plecat la o scurtă plimbare prin pădure.
Nu puteam sta aici pentru că la terasă, în două locuri sfârâiau grătarele și era un fum dens care ne putea schimba ideea de aer de munte. În plus, de lângă grătare se ridicau, tare, două linii melodice, care se suprapuneau, așa că n-am înțeles nici un cuvânt, dar am ghicit genul. Poate am nimerit noi în ziua consacrată grătarelor și unei anumite muzici. De aceea am intrat puțin în pădure, credeam că se mai estompează zgomotul, dar ne-am înșelat.
Acum că am revăzut alte locuri dragi nouă, ne-am zis că e timpul să pornim spre casă. Așa am făcut, iar în coborâre am mai oprit o dată într-un loc deschis, să ne bucurăm ochii. Apoi ne-am așternut pe drumul spre casă.
Trimis de monik-50 in 04.11.19 12:16:02
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în #LA PAS PRIN BUCOVINA. A mai fost în/la: Cu mici excepții (zone greu accesibile), în toată țara
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (monik-50); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Transrarău - Drumul Comorilor, #LA PAS PRIN BUCOVINA - BUCOVINA" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 TransRarău – un frumos drum montan bucovinean — scris în 30.06.21 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Transraraul — scris în 12.09.19 de safir2006 din BăICOI [PH] - RECOMANDĂ
- Nov.2018 Drumul Comorilor - O minunatie de drum — scris în 18.11.18 de baron din IAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Drumul Comorilor!!! — scris în 13.08.17 de bel_lira din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2015 TransRaraul — scris în 25.10.15 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Jun.2015 TransRarau, sau drumul comorilor din Bucovina — scris în 17.02.16 de sebi_2569 din SOVATA [MS] - RECOMANDĂ