Transbucegi - 'Drumul Babelor' 

TIPĂREȘTE

E vară. E cald, atât de cald încât gândul îți zboară numai la mare, la piscină și la muntele umbros, cu miros de cetină verde. Asta îmi doream și eu când privirile mi-au căzut asupra unei oferte greu de refuzat - o ieșire din Bucureștiul încins de soare, o plimbare de numai o zi incluzând și Transbucegiul - drumul montan zis și 'Drumul Babelor' - pe care nu-l văzusem încă.  

Tot în zile de vară, fusesem în câteva rânduri pe Transfăgărășan - unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Europa și chiar din lume și pe Transalpina - cel mai înalt drum din România. Mi-am dorit să ajung și pe Transrarău, pe 'Drumul comorilor', dar - din păcate - nu am mai prins loc. Grupul era complet și deci autocarul full atunci când am încercat eu să mă înscriu. Cum timpul nu este pierdut, cum diminuarea forțelor mele fizice nu mă îngrijorează (eu neavând în intenție escaladarea de piscuri alpine), nu disper. Voi ajunge și pe Transrarău.

Renumitul scriitor american Ernest Hemingway spunea că 'Este bine să ajungi la destinație, însă, în cele din urmă, călătoria este cea care contează cu adevărat'. Așadar, să pornim și noi în călătorie, să ne bucurăm de ea fără a ne gândi dacă vom ajunge sau nu la destinație! Cam asta a fost ideea atunci când ne-am angajat pe 'Drumul Babelor', noi, niște seniori (aproape 50 la număr, majoritatea trecuți binișor de 70 de ani).  

DJ713, Transbucegiul sau 'Drumul Babelor' (nu cu referire la seniori, ci la renumitul monument natural din Bucegi), inaugurat în anul 2013 este în prezent cea mai rapidă și cea mai lejeră alternativă pentru a ajunge pe platoul Bucegilor, mai aproape de numeroasele trasee de o rară frumusețe, trasee care au ca punct de plecare Cabana Babele. Drumul are 20 km (din care doar 17 sunt asfaltați) și duce până în apropierea Bebelor și a Sfinxului, cele două monumente naturale emblematice pentru Munții Bucegi și chiar pentru România. Nu știu cât de îndreptățită este denumirea de Transbucegi dat fiind faptul că drumul nu traversează masivul, ci îl străbate doar în parte.  

Știam că în weekend Transbucegiul este foarte aglomerat, mulți preferând să urce pe platou cu mașina decât să suporte cozile interminabile de la telecabina din Bușteni.  

M-am bucurat când am constatat că mica noastră aventură pe drumuri de munte a fost programată nu în weekend, ci într-o zi din mijlocul săptămânii - miercuri. Speram să scăpăm de întârzierile de pe traseu (văzusem ce înseamnă asta pe Transfăgărășan, anul trecut). N-am scăpat însă pentru că... 'Ce-i al nostru e pus de-o parte! ' 

Cum se ajunge pe Transbucegi

Șoseaua Transbucegi începe în imediata apropiere a stațiunii Sinaia, la aprox. 130 km de București. Distanța poate fi parcursă într-o oră și jumătate dacă drumul către stațiunile montane de pe Valea Prahovei nu este prea aglomerat.  

La intrarea în Sinaia se virează la stânga, la indicatoarele care trimit spre Cabana Cuibul Dorului, Hotel Peștera și Cabana Bolboci. DJ 713, Transbucegi, este șerpuit și asfaltat - așa cum spuneam - doar pe primii 17 km. Și, ca orice drum de munte, este în pantă și îngust. Pe alocuri, abia dacă se pot strecura două autoturisme venind din sens opus. Despre întâlnirea cu autocarul nostru lung și mătăhălos... ce să mai spun? Doar priceperea și îngăduința șoferilor au putut rezolva această problemă.  

Nu aveam de gând să ajungem la Cabana Piatra Arsă și de acolo la Babele sau la celelalte atracții turistice din zonă. Chiar dacă drumeția este relativ ușoară, ea n-ar fi fost posibilă multora dintre noi. Țelul nostru era Cabana Bolboci și Lacul Bolboci pe malul căruia speram să avem parte de câteva clipe de relaxare.  

Aventura noastră pe Transbucegi

Se vede treaba că ne-a blestemat vreun șofer nemulțumit de întâlnirea cu autocarul nostru. Pe șoseaua atât de îngustă, după ce trecem de intersecția din Șaua Dichiului, de Cabana Dichiu și mai multe indicatoare către diferite obiective turistice, pe drumul ușor în pantă, autocarul n-a mai vrut să urce. Se împotrivea oricăror încercări de a-l reporni, așa cum se împotrivesc uneori măgarii scoțându-i din răbdări pe stăpânii lor.  

Se anunță o pauză neprevăzută, neplanificată, de 10 minute. Toți cei aproape 50 de seniori coboară și se înșiră de-a lungul drumului, la umbră, căutând cel mai bun loc de pe parapeți pentru a se așeza la taclale. Nimeni nu părea supărat, ba chiar cheful de glume era în toi. Munte, umbră, aer curat poluat adesea de trecerea unor mașini prea aproape de noi... Frumos, atâta doar că cele 10 minute s-au dilatat devenind o oră și cam jumătate, pana noastră solicitând intervenția unei echipe de depanare. S-a sunat acolo unde trebuia, a sosit o echipă cu doi mecanici vrednici care s-au și pus pe treabă. Probe... și în cele din urmă, când nu mai speram să ajungem la destinație (dar nu ne mai păsa pentru că așa ne sfătuise Ernest Hemingway), iată că suntem invitați să ne reluăm locurile în autocar. Cu mașina de intervenție după noi, mai întâi timid, încet, apoi din ce în ce mai sigur, autocarul ne-a dus până la Cabana Bolboci, debarcându-ne în parcarea de lângă lac, largă și liberă atunci. Noi ne-am urmat programul de relaxare, iar mecanicii și șoferul s-au pus din nou pe treabă băgându-se pe sub mașină, deschizând trape și capace, desșurubând, înșurubând... într-un cuvânt, muncind. Și la întoarcere mașina de intervenție ne-a urmărit îndeaproape. Abia la intersecția din Șaua Dichiului și după o ultimă verificare ne-a părăsit.  

Dar, ce am făcut noi la Bolboci?

Cabana Bolboci situată pe Valea Ialomiței, între Cheile Tătarului și Cheile Zănoagei, pe malul Lacului Bolboci, la o altitudine de 1460 m, a fost prima noastră țintă după pauza neprevăzută de pe drum. Unii se grăbeau la toaletă, alții să-și comande o cafea sau ceva de băut, răcoritor, de la bar, iar alții să se așeze la o masă pe terasa de la etaj savurând din priviri munții și întinderea albastră-verzuie a lacului. Pentru că știam că nu vom rămâne acolo, nu am cercetat în detaliu structura stabilimentului, facilitățile pe care le oferă, prețurile și ofertele culinare. Am remarcat însă că pe lângă principalul corp - cel mai vechi, renovat în 2008 - mai există alte două corpuri mai noi, dar mai mici.  

Cabana Bolboci situată la 22 km de Sinaia, a fost construită în scop turistic în prima parte a secolului trecut (în perioada 1926-1928) cu ajutorul fraților Schiel care exploatau pădurile de brazi din Valea Ialomiței și dețineau pe atunci fabrica de hârtie din Bușteni. La început construcția era din lemn, acoperită tot cu lemn (șindrilă). Nu avea încălzire, deci era folosită doar în perioada de vară. Abia în anul 1971 a fost acoperită cu tablă și încălzită. În prezent este un bun loc de relaxare sau de pornire în drumeții, mai multe indicatoare dând primele informații în acest sens.  

Un mare panou turistic ne informează că până la Peștera Ialomiței sunt 9 km, distanță care poate fi parcursă în 2 ore. Mai aflăm că altitudinea peșterii este de 1560 m, că temperatura în subteran este de 9-12 ̊C, iar accesul vizitatorilor se poate face vara între orele 09.00-18.00, iar iarna între orele 09.00-16.00. Dar, pentru că nu aveam de gând să pornesc spre Peștera Ialomiței (nici timpul și nici împrejurările nu erau potrivite) am notat informațiile în ideea că poate vor folosi cuiva, apoi am plecat spre baraj.  

O plimbare pe barajul Lacului Bolboci, la ceas de după-amiază, când căldura se mai înmoaie, este cât se poate de binevenită. Întinderea de ape și peisajul verde din jur induce o stare de bine, multdorită de oricine.

Lacul Bolboci sau 'Marea din Bucegi' este un lac de baraj artificial, pe râul Ialomița. Are un volum de apă de 17,9 milioane m³ și colectează apele altor patru râuri. Barajul a fost finalizat și dat în folosință la 11 octombrie 1988.

Una peste alta, pentru a încheia, trebuie să spun că în pofida ghinionului cu pana autocarului, plimbarea pe Transbucegi a fost binevenită și va constitui pentru mine o amintire frumoasă. Am mai bifat astfel un drum montan, frumos, din Carpații noștri.

---

VIZUALIZĂRI: 298 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI