Prima noastră plimbare pe Transalpina

TIPĂREȘTE

De vreo câțiva ani ne-am propus să ajungem și noi pe Transalpina, cunoscutul drum despre care am citit numeroase articole frumoase pe AFA. Iată că anul acesta, în prima jumătate a lunii iulie, ni s-a îndeplinit dorința.

Transalpina sau DN 67C, cale de acces cunoscută în trecut și sub denumirea de ”Drumul Regelui”, realizează o spectaculoasă conexiune rutieră între orașele Sebeș din județul Alba și Novaci din județul Gorj. Cu o lungime de aproximativ 148 de kilometri, drumul te poartă prin păduri falnice și urcă vertiginos până pe ”acoperișul” Munților Parâng, atingând cel mai înalt punct în Pasul Urdele, la 2145 de metri altitudine. De unde vine denumirea de ”Drumul Regelui”? Din faptul că regele Carol al II-lea a dispus ample lucrări de consolidare a drumului utilizat până atunci mai ales de către păstori și turmele lor (lucrările au fost executate între anii 1934 și 1939). La terminarea lucrărilor, regele a parcurs alături de câțiva apropiați întregul traseu cu ajutorul unei mașini de teren. Denumirea de ”Drumul Regelui” a înlocuit o denumire populară mai veche, respectiv ”Poteca Dracului”.

Lucrările de modernizare a drumului începute în anul 2009 au făcut ca acest traseu să fie vizitat de tot mai mulți turiști în ultimii ani.

Noi pe Transalpina am ajuns într-o zi de miercuri, plănuind dinainte să mergem acolo pe la mijlocul săptămânii, pentru a evita traficul mai intens de la finalurile de săptămână. Bineînțeles că atunci când îți propui să abordezi un astfel de drum trebuie să fii conștient că vremea poate fi imprevizibilă la 2000 de metri altitudine. Au fost cazuri când, în ciuda unor prognoze meteo favorabile, pe munte s-a iscat din senin vreo furtună sau chiar vreo ninsoare. Noi însă am fost norocoși în acea zi pentru că vremea a fost în general frumoasă, iar norii amenințători care se conturaseră la un moment dat au fost risipiți de un vânt ager; am putut astfel să ne bucurăm de măreția muntelui și am făcut sute de poze pe care le ”răsfoim” din când în când, cu gândul la o viitoare plimbare pe Transalpina.

Am ajuns pe Transalpina dinspre Valea Oltului. Aflându-ne în acea zonă, am ales să continuăm către Transalpina urmând DN 7A până la Obârșia Lotrului. Valea aceasta a Lotrului cu salba sa de lacuri de acumulare constituie o altă zonă de vis, căreia i-am acordat totuși destul de puțină atenție, oprind doar în câteva rânduri pentru fotografii și pentru un picnic scurt dincolo de localitatea Voineasa. Drumul acesta alternează porțiunile refăcute recent cu zone în care asfaltul este destul de prost; cert este că pe la ora 12.00 am sosit la Obârșia Lotrului, unde am făcut un scurt popas, hotărându-ne apoi să parcurgem câțiva kilometri în direcția Sebeș.

În mod evident, ținta noastră era porțiunea dintre Obârșia Lotrului și Rânca, știut fiind faptul că aceea este cea mai spectaculoasă parte a drumului. Am ales însă să mergem și până la lacul Oașa, dorind să cunoaștem cât mai mult din Transalpina. Am trecut de o porțiune scurtă de drum aflat în lucru, cu denivelări (câteva sute de metri aproape de Obârșia Lotrului), apoi asfaltul neted și marcat corespunzător ne-a ajutat să străbatem repejor cei aproximativ 20 de kilometri (de la Obârșia Lotrului la coada lacului de acumulare Oașa). Drumul șerpuiește în mare parte prin pădure pe această porțiune, din loc în loc apărând mici poienițe pe margine, locuri ideale pentru un picnic scurt sau pentru vreo pauză de fotografii.

La coada lacului de acumulare Oașa ne-am oprit și am zăbovit vreo oră pe un petec de iarbă la marginea pădurii. Din când în când liniștea era tulburată de mașinile care treceau prin zonă, iar în două rânduri grupurile de motocicliști aflați în tranzit pe Transalpina au ”tulburat” împrejurimile. Am petrecut acolo clipe foarte plăcute și ne-am relaxat, pregătindu-ne pentru ieșirea de după-amiază în golul alpin. Despre lacul Oașa voi spune doar că este cel mai mare lac de acumulare amenajat pe râul Sebeș și că se află la altitudinea de peste 1250 de metri.

Aproape de ora 14.00 am plecat înapoi către Obârșia Lotrului; am oprit și acolo, întrucât ne atrăseseră atenția cele câteva tarabe cu suveniruri din zonă. Am observat în apropiere niște căsuțe (și vreo două corturi printre ele), dar și un chioșc de unde am luat un kurtos kalacs gustos, gustos. Dintre suvenirurile văzute, am ales doi magneți cu Transalpina pentru colecția de pe frigiderul de acasă, dar și o maimuțică dansatoare la solicitarea juniorului (funcționează cu energie solară; o avem și acum în balcon).

În câteva minute am pornit din nou la drum. Dacă mai devreme câțiva nori amenințători se iviseră de niciunde, tot atât de repede ei s-au risipit. Am întâlnit la un moment dat o turmă de mioare, însă oițele au fost politicoase și ne-au făcut loc să trecem. Pe această porțiune am condus încet, întrucât ne propusesem să admirăm muntele în toată splendoarea sa. Și am fost răsplătiți cu peisaje care mai de care, iar serpentinele au apărut și ele și am intrat în acea spirală ascendentă care ne-a condus în golul alpin. Ajunsesem pe cea mai frumoasă parte a drumului.

O nouă oprire am făcut la Stâna Ștefanu, locație destul de bine semnalizată unde am putut vizita cele câteva încăperi care compun stâna. Însă nu obiectele tradiționale de la stână constituie punctul de maximă atracție acolo, ci mâncarea preparată în fața ta, la ceaun și pirostrie. Există în stânga amenajată o încăpere (decorată cu diferite costume tradiționale) și acolo se află mesele pentru turiști. Chiar dacă ciugulisem niște sandvișuri cu destul de puțină vreme în urmă, nu am ratat ocazia de a servi câte o porție de tocană de oaie cu mămăliguță și murături (sper să nu mă înșel, cred că am dat 33 de lei în total: câte 15 lei porția de tocană și 3 lei murăturile). Mâncarea a fost delicioasă, asta nu se uită așa ușor! 

Tot la Stâna Ștefanu se comercializează diferite sortimente de miere, dar și bucăți de fagure și sucuri naturale. Noi am cumpărat un borcan mic cu miere de rapiță (pentru care am plătit 20 de lei). Un lucru ce mi-a mai reținut atenția era un panou informativ realizat sub forma unui linguroi de lemn, unde erau afișate numerele de telefon de la stână, dar și informația ”Ne găsiți și pe Facebook, ID Stâna Ștefanu”.

Am privit ceasul… era trecut puțin de ora 15.00, așa că sosise momentul să plecăm din nou la drum. Șoseaua a urcat tot mai mult și am ajuns la un moment dat pe platoul montan. Pauză după pauză pentru poze și tot fotografiind, ceva alb ne atrage atenția într-o văioagă din apropiere. Uraaa! Era o porțiune destul de mare acoperită de zăpadă, într-un loc oarecum ferit. Am încuiat mașina și am zis să coborâm în acel loc, mai ales că cel mic era de-a dreptul entuziasmat că ar putea face niște bulgări. Am urmat o cărăruie bătătorită probabil de către turmele de oi din zonă și am reușit să coborâm în siguranță la zăpadă. Ce bucurie pe cel mic, dar și nouă ne-a plăcut să simțim gheața în mâini în miezul verii! Ne-am jucat pe acolo câteva minute, însă vântul rece ne-a convins că ar fi cazul să ne întoarcem la mașină și să continuăm drumul. Ceea ce am și făcut!

Peste câteva minute am oprit din nou, de data aceasta într-o zonă unde se aflau mai mulți comercianți de suveniruri. Acolo sus, pe platoul montan, ei se protejează cum pot de capriciile vremii, mulți având montate pe lângă chioșcuri și niște paravane de celofan cu care să își protejeze marfa atunci când vremea se schimbă rapid. Pe lângă suveniruri, pot fi cumpărate și produse alimentare de casă (cârnați, șuncă, mușchiuleț afumat, cașcaval, dulcețuri și multe altele). Acestea din urmă ne-au atras și pe noi, astfel că am cumpărat o bucată de cașcaval afumat (19 lei) și două ciocolate de casă (5 lei fiecare). Tot acolo era amenajată o terasă închisă, practic un mic restaurant unde se puteau servi câteva produse preparate în aer liber (la grătar sau la ceaun); cu ajutorul aparatului foto, am reținut și niște prețuri pentru câte o porție: tocăniță de oaie cu mămăligă – 20 de lei, gulaș – 20 de lei, mămăligă cu brânză și smântână – 15 lei, ceafă de porc sau cârnați - 15 lei/porția. La capitolul băuturi calde, ceaiul, cafeaua, ciocolata caldă sau cappucino costau fiecare 5 lei.

Pe la ora 16.30 am ajuns în apropierea pasului Urdele și -înainte de a intra în succesiunea de serpentine de acolo- am observat pe marginea drumului niște indicatoare pentru trasee montane și distanțe rutiere. A fost locul perfect pentru un nou popas, unul suficient pentru alte câteva fotografii. Parcurgând cu privirea indicatoarele de lângă noi, am aflat că eram la intrarea pe traseele montane către lacul Gălcescu și către vârful Parângul Mare (vârf cu altitudinea de 2519 metri). Traseele au același marcaj (bandă roșie), iar timpii notați pe indicatoare erau 2 ore până la lacul Gălcescu și 4-5 ore până pe vârful Parângul Mare. Informații interesante pentru noi, ne-ar tenta traseul până la acel lac la o viitoare plimbare pe Transalpina! În ceea ce privește distanțele rutiere, am citit că ne aflam la 19 kilometri de Obârșia Lotrului și la 8 kilometri de Rânca.

Buun! Din nou la drum, iar virajele strânse fac să ni se pară că șoseaua urcă spre cer! În cel mai înalt punct al drumului (2145 de metri altitudine) se circula cu dificultate întrucât numeroși fotografi de ocazie își abandonaseră mașinile pe marginea șoselei, atrași de priveliștile fabuloase ce puteau fi imortalizate cu ajutorul aparatelor fotografice. Pe de o parte prudenți, pe de altă parte cam inconștienți, am parcat și noi cât mai aproape de marginea drumului. Nu am zăbovit mult însă, pentru că în acel loc vântul bătea cu putere.

Următorul popas l-am făcut la intrarea în stațiunea Rânca. Drept să vă spun, Rânca nu ne-a dat pe spate! Un amalgam de spații de cazare mai înalte sau mai scunde, multe altele aflându-se încă în construcție. Poate că pe perioada iernii locul este mai atrăgător pentru că ai în zonă posibilitatea de a practica diferite sporturi de iarnă, însă vara destinația poate fi una bună mai ales pentru tranzit. Adică să zăbovești până seara pe Transalpina pentru a admira apusul de acolo de sus, apoi să te retragi la o locație de cazare din apropiere (la Rânca sunt destule posibilități), iar a doua zi să îți continui călătoria.

Dincolo de Rânca, chiar înainte de a începe coborârea spre Novaci, ne-a reținut atenția un releu care arată ca o navetă spațială gata de decolare. Eram totuși destul de obosiți, așa că am renunțat să mai oprim în zonă și să încercăm să facem o scurtă drumeție până la cel releu (deși ne venise această idee). Cam de prin locul respectiv șoseaua a început să coboare tot mai susținut, iar câmpia putea fi admirată până departe, mângâiată de soarele generos al după-amiezii de iulie. La Novaci am ajuns pe la ora 18.00, acolo încheindu-se prima noastră întâlnire cu Transalpina.

Concluzii - Pentru că nu am vrut să ne grăbim deloc și ne-am dorit să avem timp să admirăm peisajele superbe întâlnite la tot pasul, am alocat acestei plimbări o zi întreagă. Am plecat de pe Valea Oltului aproape de ora 10.00 și am revenit la locul de cazare la lăsarea serii. Am oprit cât de des ne-am dorit și am parcurs în total 310 kilometri în acea zi, însă fiecare porțiune de drum străbătută ne-a încântat cu priveliști fabuloase și locuri de care ne amintim cu bucurie. Așa cum am mai spus, vrem să revenim pe Transalpina, iar recomandarea din finalul articolului este una cât se poate de normală: Vizitați Transalpina, unul dintre cele mai frumoase drumuri din România!

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 4862 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI