Transalpina – „oficial îi merge bine”

TIPĂREȘTE

Șoseaua ce traversează munții Parâng și Căpățânii, în partea cea mai înaltă, a atras o mulțime de turiști de-a lungul vremii. Este vorba mai ales de turism automobilistic ce a explodat după anul 2009, moment când s-a asfaltat drumul. Dacă înainte de acest an pe șoseaua pietruită, cunoscută sub denumirea de DN 67C, îndrăzneau să urce doar amatorii de offroad cu mașini 4x4, și mai înainte chiar posesorii de Dacii, Moskvici, Aro și Trabant (găsiți fotografii edificatoare pe Internet), acum orice posesor de autoturism se încumetă să traverseze munții din Oltenia în Transilvania sau invers. Am fost de vreo 5 ori pe Transalpina, prima dată chiar în iarna anului 2009, în diverse variante: până pe serpentinele de la Rânca, integral Novaci – Sebeș (ori pe varianta spre Jina, înspre Mărginimea Sibiului), pe varianta Novaci – Rânca – Obârșia Lotrului – Voineasa – Brezoi.

Înainte de asfaltare urmăream pe forumuri specializate aventurile posesorilor de mașini 4x4 ce „atacau” pantele pline de pietre ascuțite din Pasul Urdele (chiar sub vârful Păpușa) ori curbele dinspre Pasul Muntinu.

Transalpina, ori mai bine spus TransParâng, se înscrie în rândul șoselelor montane asfaltate în ultimii ani: TransBucegi, TransSemenic și în proiect TransBaiul. Am traversat munții pe Transalpina, denumire adoptată în ultimii zeci de ani, în perioada în care nu se montaseră încă parapeți metalici și indicatoare rutiere.

Spectaculos și totodată periculos, solicitant pentru autoturism, meandrat și stâncos – drumul montan are peisaje superbe iar aerul tare și rece îți taie respirația. Am participat într-o toamnă și la o frumoasă ședință trash-the-dress, la început de octombrie fiind prezente deja petice de zăpadă; am prins ceață și ploaie pe serpentinele de la Urdele, dar și soare și vânt – în orice condiții parcurgerea șoselei alpine provoacă entuziasm, uimire, admirație și încântare.

La data de 15 august 2015 Transalpina a fost deschisă oficial, după ani întregi de lucrări amânate și probleme financiare (http://www.gorj-domino.ro/transalpina-deschisa-oficial/). Cu prilejul unei aniversări am parcurs în week-end partea cea mai spectaculoasă a Transalpinei, venind dinspre Valea Oltului – am rulat pe un drum deschis circulației publice zilnic între orele 7.00 – 19.00; totuși, pe timpul nopții circulația rutieră va fi interzisă. După ce cu puțin timp în urmă am parcurs Poteca Regală (vezi impresii), acum a venit rândul Drumului Regelui. Carosabilul între localitatea Brezoi și Voineasa este acceptabil (peticit pe porțiuni bune), ceva probleme încep din coada lacului Vidra, unde se desparte breteaua spre stațiunea Vidra. Zeci de metri fără asfalt, apoi două poduri în construcție cu ocolire (prost semnalizate) și încă câteva podețe neasfaltate până la Obârșia Lotrului. Aici veți zări prin pădurile întunecoase taberele de culegători ce locuiesc în corturi și construcții improvizate (pe margini multe dubițe ce cumpărau navete pline cu ciuperci) – chiar ți se face milă de acești oameni ce umblă toată ziua prin pădure pentru a face un ban. Pe lângă Mănăstirea Oașa, situată pe malul lacului cu același nume, la Obârșia Lotrului s-a construit Mănăstirea Obârșia Lotrului, cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni” și „Sfântul Mare Mucenic Mina”. Tot aici întâlnim un „bâlci” de tarabe și vânzători ambulanți ce îngreunează circulația rutieră, la care se adaugă iarăși o porțiune de câteva sute de metri de drum prost. După aceste „obstacole” totul revine la normal: apare covorul asfaltic bun, marcajul galben (pe axul central și laterale), parapeți metalici în punctele cele mai sensibile (constructorul declară că a montat 5000 metri lineari de parapeți), precum și ceva indicatoare rutiere.

Din loc în loc vedem și stâlpi cu indicatoare turistice ce ne îndrumă către traseele montane de pe creste. O scurtă ploaie de vară ne însoțeste până dincolo de Stâna Ștefanu – loc de popas, de mâncat ceva tradițional ori de pozat cu cojocul de cioban în spate. Oprim în apropiere de Muntinu unde existau, jos în vale, două lacuri – acum erau secate, probabil din cauza secetei din această vară. După ce cobori din Pasul Muntinu nu lipsesc simpaticii măgăruși ce stau pe marginea drumului, locatari ai unei stâne din apropiere. Pe versanții abrupți turma de mioare este împrăștiată ca într-o pictură. Serpentinele din Pasul Urdele, situate la peste 2100 m înălțime, sunt învăluite într-un nor alb – trecem prin acest punct, străjuit acum de parapeți, și observăm doar marea lăptoasă ce acoperă hăurile. Ieșim la lumină brusc înainte de serpentinele ce coboară spre stațiunea montană Rânca. În vreo două locuri drumul se reduce la o singură bandă datorită surpărilor intervenite pe versanți. După montarea elementelor metalice pe marginea drumului este mai greu de oprit autoturismul chiar în orice punct al drumului – se simte nevoia acută a amenajării unor puncte de belvedere și parcări. Întâlnim alte două „bâlciuri” pe traseu: pe un tăpșan lângă Pasul Muntinu și în apropierea releului de lângă Rânca. În ultimii doi ani au mai apărut două terase și pe porțiunea de drum dintre Novaci și releu Rânca. Muzeul Civilizației Montane Rânca, unitate muzeistică situată la cea mai mare altitudine din România (1530 m) era închis, deși citisem că este deschis doar în weekenduri. Mai recent se vorbește și despre întemeierea unui Muzeu al Transalpinei (gds.ro/Local/2015-08-25/m ... alpina-la-ranca) care să aducă în fața turiștilor istoria acestui drum.

Fragmente de istorie

Dacă tot am amintit de istoria acestui drum transalpin vă redau câteva amănunte descoperite în scrieri vechi. În monografia locală numită „Oltenia”, autor Marcu Alexandru, publicată în 1943 se vorbește despre drumul ce cobora, printr-o altă ramură-i, drept spre sud, la Novaci, în Gorj. Ramura aceasta din urmă, folosită de șoseaua construită recent pe urmele lui, e numită de geograful Emm. D. Martonne: „marele și vechiul drum de transhumanță”. Este drumul pe care oierii din Mărginimea Sibiului au venit cu turmele în Oltenia de sub Munte, mulți chiar stabilindu-se aici și întemeind așezări. Vorbind de legătura între transilvănenii din Mărginime și zona Olteniei scriitorul I. Hașeganu menționa în 1941 în lucrarea „Mărginenii în viața economică a Transilvaniei și a Vechiului Regat”: În ultimul timp, situația economică tinde să se îmbunătățească și mai mult. Aceasta și grație drumului care s-a construit recent până în munții Lotrului, unde a luat ființă o mare lăptărie, care este legată astfel de comunele mărginenești și de Sibiu de o parte, iar de alta, de Novacii din județul Gorj și de Voineasa, Brezoiu și Călimănești. Este de regretat însă, că, acest drum, zis și „drumul Regelui”, nu este îndeajuns de consolidat și de bine întreținut, riscând ca în curând el să devină iarăși impracticabil. Deși trecuseră doar vreo doi ani de la inaugurarea din 193 de către regele Carol al II-lea.

Mai devreme, dintr-un număr din anul 1936 al revistei „Arhivele Olteniei” aflăm mai multe detalii: Satul Novaci este la poalele Carpaților. De aici duce peste munți un drum străvechiu, refăcut în parte de inginerul Aurel Diaconovici, prin anii 1900, apoi folosit în ajunul războiului tuturor Românilor, iar în 1935 lărgit și amenajat în chip de șosea, care să lege Oltenia cu Ardealul, la Poiana Sibiului. Amănunte despre ing. Diaconovici aflăm tot din „Arhivele Olteniei”, un număr din 1932 – om care a ocupat timp de mulți ani funcția de inginer-șef al Serviciului tehnic al județului Gorj (sub conducerea lui șoselele construite în Gorj devin model pentru Vechiul Regat; s-a remarcat și prin activitatea culturală susținută în Gorj). Diaconovici a amenajat și poteca de munte Novaci- Păpușa, de circa 25 km lungime și care este de mare importanță economică pentru comunele de sub munte, din plasa Novaci, devenind și un acces lesnicios marelui număr de bolnavi, cari, vara, merg la munte, pentru căutarea sănătății, la stațiunea climaterică Tidvele, situată la vreo 20 km depărtare de comuna Novaci, - dar tot odată și pentru necesitățile vieței ciobănești din munții Masivului Parângului și a comunicațiunei cu marile comune din Sudul Ardealului (Poiana, Săliștea, ș. a.), din acea regiune interesantă, unde viața neamului nostru se pierde în negura timpurilor dace.

Observăm doar din aceste pasaje istorice că rolul acestui drum a fost în primul rând economic și militar, constituind o poartă de legătură între Ardeal și Țara Românească. Astăzi acest rol s-a pierdut, drumul având un real potențial turistic. În orice anotimp ajungeți pe Transalpina veți fi impresionat de munte, de „România carpatică”.

---

VIZUALIZĂRI: 2511 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI