Transalpina și drumul spre lacul Câlcescu

TIPĂREȘTE

Despre Transalpina s-au scris multe: plecând de la date tehnice și istorice până la frumusețea traseului. A fost odată drum strategic, acum însă s-a transformat într-o rută turistică de o frumusețe aparte. Drumul regelui sau Transparâng sau Poteca Dracului, într-un cuvânt Transalpina, este într-adevăr spectaculoasă, din punctul meu de vedere, între Rânca și Obârșia Lotrului. Cealaltă parte Obârșie-Sebeș este asemănătoare drumului Obârșie-Petroșani sau Obârșie-Voineasa, fiecare cu particularitățile lor, trasee pe care le-am vizitat de multe ori de-a lungul anilor.

Majoritatea turiștilor care ajung aici parcurg destul de repede traseul dintr-o parte în alta, bucurându-se de peisajele frumoase. De data aceasta noi am abordat Transalpina din alt unghi: acela al traseelor turistice. Am plecat dimineața la 05.30 din Rm. Vâlcea pe traseul Brezoi-Voineasa-Obârşie-Transalpina (Pasul Urdele) pentru a urca la lacul Gâlcescu sau Câlcescu, de unde izvorăşte Lotrul. Nu suntem nişte împătimiţi ai traseelor montane, dar întrucât în mai am reuşit să ajungem la Cap Nord (vezi impresii), la capătul lumii, am decis că trebuie să acordăm mai multă atenţie şi munţilor noştri mai ales al celor de lângă noi.

Ne-am documentat, am întrebat și niște cunoștințe din zonă: sunt trei trasee care ajung la Lacul Câlcescu.

Unul și cel mai bine marcat este traseul ce pleacă din judeţul Gorj - Pasul Urdele, marcaj cu bandă roșie, în jur de 3 ore pentru cei mai puțin experimentați. Nu poate fi ratat, deoarece pe marginea dreaptă a drumului, în direcția Obârșie-Rânca, este un indicator cu Lacul Câlcescu. După ce treceţi în Şaua Muntinu pe lângă micuţul Lac Iezerul Muntinului aflat pe partea stângă, se coboară până în căldare, şi până încep spectaculoasele serpentine în ac de păr care duc spre punctul cel mai înalt puncu, Pasul Urdele 2145m, se observă indicatorul. Din păcate nu se poate lăsa maşina acolo întrucât drumul este destul de îngust. Noi am lăsat-o puţin mai jos, într-o curbă, undeva pe stânga se vede o stână, şi am intrat cu maşina chiar lângă aceasta.

Al doilea traseu (cunoscut de cei mai mulţi localnici) porneşte din judeţul Vâlcea, la aprox. 3-4Km dinsus de Obârşia Lotrului, până a se traversa podul peste râul Lotru, se observă la stânga un drum forestier, din păcate fără nici un indicator, dar marcajul cruce roşie este vizibil pe un copac din apropiere, din care se parcurg aprox. 4 Km cu maşina (drumul destul de rău dar nu imposibil, chiar şi pentru un VW Passat combi din 2010). Drumul este îngust şi frumos, numai printre brazi, care teoretic se înfundă la un pod din ciment, destul de şubrezit, pe care noi am reuşit să-l traversăm cu foarte mare grijă, iar după încă max. 1 Km drumul este înghiţit d o pădurice tânără de brazi, care în spatele ei găzduieşte o mică şi fumoasă cascadă pe râul Lotru. Până în acea pădurice, traseul spre lac coteşte spre dreapta, unde începe urcuşul.

Al treilea traseu porneşte de la limita judeţului Vâlcea cu Hunedoara, dar prima parte este destul de abruptă şi am înţeles că nu este foarte bine marcat.

Cum pe net citisem foarte mult despre primul traseu şi cum soţul la intersecţia cu cel d-al doilea traseu nu era foarte sigur, am hotărât să-l urmăm pe cel ce începe din Pasul Urdele, traseu ce merge pe coamele munţilor. Zis şi făcut: la ora 8 punct parcam maşina şi în ciuda cerului albastru şi a unui soare ce începea să dezmorţească natura, vântul bătea cu putere. Încântaţi de liniştea şi frumuseţea peisajelor am început urcarea, care nu este chiar uşoară, pentru a ajunge mai întâi pe vârful Iezer. Am plecat doar noi amândoi cu doi copii, fetiţa de 7 ani şi baiatul de 10 ani şi mama mea. Deşi mă aşteptam să întâmpinăm alte greutăţi, vântul s-a dovedit un duşman mult mai puternic. La jumătatea urcuşului băiatul şi cu mama au renunţat şi au ales să coboare la maşină, iar noi am continuat urcuşul, deloc uşor. Odată cu înaintarea pe traseu am zărit şi staţiunea Rânca, şi serpentinele în ac de păr şi …. după o oră de urcuş iată-ne ajunşi toţi trei pe vârful Iezer cu panoramă superbă spre valea Gilortului şi spre vârful Mohoru. Coamele munţilor se înşirau golaşe în faţa noastră şi parcă ne invitau să le descoperim frumuseţile. Din platoul de pe vârful Iezer traseul urmează urcuşul pe vârful Mohoru, apoi vine o parte mai lină până la intersecţia traseului nostru cu cel marcat cu triunghi roşu, care duce în şaua vârfului Setea Mare, apoi în Hornul Lacurilor şi în cele din urmă la lacurile Vidal şi Pencu, numite şi Câlcescu I şi II, pentru a ajunge în cele din urmă la cel mai mare lac din munţii Parâng, cu suprafaţa de aprox. 3 ha, singurul lac populat natural cu peşti, lacul de unde izvorăşte Lotrul – lacul Câlcescu.

Vântul începuse însă să sufle în reprize dese atât de tare pe vârful Iezer (soţul a aproximat viteza vântului la 40-50Km/h), încât cea mică vrând să o pozez s-a dezechilibrat, urechile mele începuseră să zvâcnească, după-amiază se anunţaseră ploi cu fulgere şi tunete, astfel că am luat decizia de a abandona continuarea traseului şi am revenit la baza munţilor, la maşină. Ne-am întors spre Obârşie, unde am vizitat mănăstirea Sfinţii Martiri Brâncoveni, mănăstire ridicată de către ctitorii ei ing. Ioan Comăneci şi dr. Frank Vasile Timiş, în amintirea mamei doctorului Timiş, decedată anul trecut. Ansamblul este situat pe partea dreaptă cum se coboară de pe Transalpina sau de la Petroşani spre Obârşie, peste râul Lotru. Interesant este faptul că biserica mare din lemn este construită în stil maramureşean.

În concluzie, ne-am propus să reuşim să ajungem vara aceasta, la lacul Câlcescu şi atunci voi reveni cu noi impresii şi poze.

---

VIZUALIZĂRI: 6576 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI