GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dacă-i caniculă mergem la munte - TRANSALPINA
Un sfârşit de săptămână liber şi nimic planificat din timp. Vremea deosebit de frumoasă şi foarte călduroasă. Încotro să pornim. Se vorbea mult despre TRANSALPINA. Până în Valea Frumoasei am mai fost. Ce ar fi să mergem şi mai departe?
... şi uite aşa am pornit la drum de la Alba Iulia, pe Valea Sebeşului – Oaşa – Obârşia Lotrului – TRANSALPINA – Rânca – Novaci şi am poposit la Baia de Fier. A doua zi, după ce am vizitat peştera Muierilor, apoi peştera Polovragi, ne-am îndreptat către Horezu – Rîmnicu Vîlcea – Valea Oltului şi... spre casă.
Drumul, refăcut în cea mai mare parte (mai sunt de montat parapeţii şi câteva amenajări) este foarte bun, se circulă destul de bine.
În prima parte a traseului, pe Valea Sebeşului, drumul este în urcare până la barajul lacului de acumulare Oaşa, apoi după trversarea barajului, coboară uşor spre “coada lacului”, unde întâlnim intersecţia cu VALEA FRUMOASEI, atât de frumos descrisă de marele scriitor Mihail Sadoveanu.
Urcăm spre Obârşia Lotrului. În apropiere de acest loc se “întâlnesc” judeţele Alba, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Hunedoara şi tot aici este intersecţia de drumuri ce duc, pe lângă Lacul Vidra, spre EST la Voineasa, spre VEST, la Petroşani (aproximativ 30 km) şi spre SUD, la Novaci, pe Transalpina. Aici se întâlneau odinioară ciobanii din partea nordică, Mărginimea Sibiului (Jina, Poiana Sibiului, Tilişca), de pe valea Sebeşului (Şugag, Săsciori, Loman), cu cei din sud (Novaci), din est (Vaideeni) Vâlcea, şi din est, de pe valea Jiului. Acum, în acest loc am întâlnit zeci de corturi, mai mult sau mai puţin improvizate, ale “ciupercarilor” – culegătorilor de ciuperci de pădure. De aici începe “drumul oierilor” cum i se spunea în trecut, apoi Drumul Regelui, acum – TRANSALPINA.
După un parcurs relative uşor, încep serpentinele, din ce în ce mai dese, mai abrupte şi mai strânse, până sus pe creastă, unde, lăsând pădurile în urmă, ajungem în golul alpin, presărat în rare locuri cu jnepeniş. În dreapta, pe sensul nostru de mers (SV), Masivul Parâng, cu vârful Parângul Mare (2519m), se vede în toată splendoarea lui. În stânga, către est, Valea Latoriţei cu Rezervaţia Iezerul Latoriţei. Facem un popas în Şaua Ştefanului, unde este plin de maşini, ca de fapt pe tot traseul, apoi urcăm pe jos spre Vârful Cărbunele (2172m), aproape de nori. Un fenomen foarte ciudat în şaua de lângă Vârful Iezer – norii ce veneau dinspre Muntenia, ajunşi în această şa se ridicau pe vertical parcă opriţi de un paravan.
Coborâm apoi spre Muntinu Mare (2062m) de unde se vede toată, în toată spendoarea, Valea Latoriţei şi puţin din Lacul Galbenu. Ne întoarcem din nou la şosea. Pasul Urdele (2145m) este în ceaţă. Ajungem şi noi acolo, tot în ceaţă. Speram să se împrăştie cât de cât, norii. Lăsăm maşina şi urcăm spre Vârful Urdele (2228m). Spre bucuria noastră, norii s-au mai împrăştiat şi am reuşit să fac nişte poze.
Frigul ne-a făcut să grăbim pasul şi am început coborârea spre staţiunea Rânca, o staţiune nouă cu vile şi pensiuni foarte frumoase. Mă gândesc, oare cum o fi iarna în această staţiune montană? Aş merge la schii la Rânca, dar acum avem şi noi, mai aproape, Domeniul schiabil Şureanu cu 8 pârtii de schii, în apropiere de Oaşa. De aici spre Novaci şi până la Baia de Fier, la pensiunea Andreea, unde am înnoptat. A doua zi am pornit la drum spre alte obiective turistice de vizitat.
Las pozele să spună ce mai era de spus...
Trimis de Vasile S in 20.09.12 20:39:17
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TRANSALPINA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Vasile S); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Vasile S: Foarte frumos traseu si foarte bine descris! Felicitari! Despre poze ca sa mai zic? Norii aceia albi sunt fantastici si completeaza grozav imaginea.
Am fost si noi anul trecut in septembrie la Ranca si am facut Trasalpina. Am avut noroc de vreme frumoasa. Cred ca asta este cheia unei drumetii reusite pe Transalpina. Cerul sa fie cat mai degajat pentru a cuprinde zarile cat mai mult cu privirea. Cred ca in pustietatile alea, la altitudine, e cumplit sa te prinda furtuna sau sa fii invaluit in ceata.
@iulianic: Mulţumesc de aprecieri! Dacă nu erau norii, chiar dacă m-au încurcat puţin la poze, nu era atât de frumos. A fost splendid. Drumuri bune!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Pe Transalpina, după 12 ani — scris în 26.08.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2021 Transalpina via Mănăstirea Obârșia Lotrului — scris în 18.10.21 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Transalpina — scris în 14.09.21 de nelu73 din AGNITA SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Impresii de pe Transalpina și despre Mărtinie – un sat cum nu credeam ca există în România — scris în 12.08.21 de RoxanaGRS din IAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 O zi de vis pe Transalpina — scris în 17.10.20 de alienad din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Transalpina - un obiectiv mult visat și așteptat — scris în 08.09.20 de cecilia a. din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 O excursie reusită — scris în 13.06.19 de adrianaglogo din PITEșTI - RECOMANDĂ