Calator pe Drumul Regelui

TIPĂREȘTE

In ultima vreme, multi dintre noi au strabatut portiuni din Transalpina, « tara de dincolo de munti » (lat.), cum era denumita Tara Romaneasca, care leaga practic Oltenia de Transilvania, datorita faptului ca statiunea Ranca a castigat in popularitate, chiar daca inca este o statiune in devenire.

Astfel, am strabatut si eu de cateva ori portiunea cuprinsa intre Bengesti (Ciocadia) –Ranca, atat ziua, cat si noaptea si o singura data cea cuprinsa intre Ranca si Obarsia Lotrului, care se spune ca este adevarata sosea alpina... Portiunea dinspre Obarsia Lotrului spre Sebes ramane sa o explorez cu alta ocazie.

Pentru cine nu stie, Transalpina a fost reconstruita si pavata cu piatra de catre Regele Carol al -II-lea si inaugurata in 1938 (mai putin portiunea dintre Sugag si Sebes), poate tocmai de aceea este denumita si « Drumul Regelui », povestea construirii sale ascunzand insa si alte legende, care ne intorc in timp cand isi croiau armatele romane drumul spre Sarmizegetusa.

Bengesti-Novaci-Ranca

Pentru a ajunge in statiunea Ranca, de pe soseaua ce leaga Ramnicu Valcea de Targu Jiu, respectiv de pe DN 67, am facut dreapta spre Novaci si am inceput incursiunea noastra printre padurile de foioase ce strabat Parangul la altitudine joasa.

Aici soseaua este asfaltata insa nu exista parapeti. Sa ajungi insa pentru prima data pe un astfel de drum seara, este covarsitor. Desi ne grabeam ca sa nu ne prinda intunericul, nu am putut sa nu ne oprim de cateva ori pentru a ne minuna de peisaj si a face cateva fotografii.

Pana la Ranca am facut cca o ora si jumatate, insa noaptea poti ajunge si in 40 de minute daca mergi a doua oara si nu mai esti furat de peisaj, dar nici de abisul care se deschide de o parte si de alta a soselei.

Ranca-Obarsia Lotrului

Daca drumul dinspre Novaci spre Ranca a fost unul asfaltat, cel care continua Transalpina dinspre Ranca spre Obarsia Lotrului se dovedeste a fi unul aventuros si spectaculos.

Drumul proaspat asfaltat se termina la baza varfului Papusa (despre care am povestit click aici ), pe care il ocoleste pe partea stanga si acesta se continua cu unul mai putin bun, dar acceptabil, pe alocuri cu pietris sau chiar pietre cazute de pe munte. Se spune ca « o parte din zidurile de sprijin au fost desfiintate, piatra fiind sustrasa si utilizata la realizarea fundatiilor unor vile ce au fost construite la Ranca » (sursa click aici), poate asa se explica de ce am observat si sosea refacuta pe unele bucati, tocmai pentru ca aceasta a cedat partial.

Nu putem merge cu mai mult de 15-20 de kilometri la ora printre serpentinele ce serpuiesc peste munti. Soseaua taie Parangul de parca ai fi scrijelit o linie cu briceagul peste versant.

Exact cum se casca Varful Mohorul in stanga noastra mergem pret de 1 km pe un drum avariat, apoi soseaua revine la normal, plina de pietris, pietrele cazand chiar in fata noastra, apoi drumul devine mai bun.

Pe tot acest drum nu am intalinit decat 3-4 masini pret de o ora si jumatate, cat ne-a luat sa il strabatem, in general au fost camioane si utilaje de teren care te fac sa scrasnesti din dinti cand treci pe langa ele. Senzatia pe care o ai atunci cand nu se vede nici-o masina este unica. Te simti pierdut undeva departe, pe o alta planeta si te intrebi ce s-ar intampla daca masina nu ar mai merge si ai ramane agatat acolo pe « dunele » muntelui, in acel peisaj saharian, de parca ar fi facerea pamantului.

Pe alocuri am intalnit cateva iezere, din care unul inghetat. In rest, imaginea este una selenara, drumul parca urca spre cer si il poti atinge cu mana.

O borna cam stramba ne arata ca suntem pe drumul 67 C, alte indicatoare lipsind cu desavarsire, caci oricum nu ai unde te duce decat inainte, drumul nefiind semnalizat asa cum cere un adevarat drum national.

Pe unele portiuni soseaua nu este facuta, nu este turnata, este numai pietris si chiar noroi, surprinzand si un utilaj lucrand de zor.

Inainte sa parasim acest peisaj fabulos, ajungem deja intr-o zona impadurita pe partea stanga si trecem si pe langa o stana de oi (Transalpina fiind si un drum pastoral), iar in fata noastra se inalta falnic brazii, drumul croindu-se printre ei.

Totul e verde in jur, trecem pe langa o alta stana care ne invita la « produse lactate » si lasam in urma si o cabana darapanata. In fata noastra se observa cum s-a mai taiat un rand de brazi pentru a se largi soseaua, iar in ultima ora nu am intalnit nici-un autoturism, de tipenie de om nici vorba! Privelistea este insa mirifica, aici trebuie sa faci un popas sa te reculegi, e fenomenal de frumos si de insorit afara, chiar daca e inceput de noiembrie, se aude si un parau in apropiere, din pacate vedem si multi brazi taiati sau doborati de vant.

Trecem raul Lotru, semn ca s-a incheiat calatoria noastra pe Transalpina, cel mai inalt drum asfaltat ce strabate muntii (pe o distanta de 148 de kilometri), atingand 2.145 de metri in Pasul Urdele, detronand astfel Transfagarasan-ul.

Amanunte utile si inedite pot fi gasite pe site-ul: click aici

Noi ne-am continuat drumul spre Lacul Vidra – Voineasa, despre care am povestit aici

Macar o data merita sa parcurgeti si voi acest traseu, de preferinta vara, pentru ca iarna se poate instala devreme, iar in perioada geroasa am inteles ca drumul nu este deschis decat pana in statiunea Ranca.

---

VIZUALIZĂRI: 5854 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI