Pestera Prohodna sau “Ochii lui Dumnezeu”

TIPĂREȘTE

Am mers intr-o excursie organizata de Fundatia Oxigen , cei cu care am plantat copaceii luna trecuta. Pozele cu “ochii” din pestera m-au atras instantaneu.

Dupa cateva ore petrecute in geopark-ul Iskar-Panega, dupa o masa gustoasa la restaurantul “Dobrevski”, am ajuns cu inima stransa de norii care se adunau, si la pestera Prohodna, supranumita si “Ochii lui Dumnezeu”.

Pestera se afla in Cheile Karlukovo, fiind una dintre cele peste 40 de pesteri regasite in Parcul Geologic Iskar-Panega. Accesul se face usor, pe drumul Bucuresti – Sofia, mai exact Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Byala – Pleven - Lukovit – Karlukovo, fiind la aproximativ 2 km de satul Karlukovo.

Norii care prevesteau ploaia, s-au scuturat ca un catel iesit din apa... stropindu-ne cu doar cateva picaturi, dupa care si-au vazut de drum, lasand soarele sa ne ajute sa ne bucuram de frumusetea senzationala a pesterei si sa facem niste poze foarte reusite.

Am ajuns cu autocarul intr-o campie care nu vestea nimic din ce va sa urmeze… chiar ma gandeam, am gresit drumul… unde e pestera… ca e neted aproape ca-n palma. Pe un drum cu pietricele, am ajuns la o scara, si am coborat pana la intrarea in pestera printre stanci. Nici de la nivelul scarii, nimic nu anunta marimea impresionanta a ei.

Intrarea se face printr- o bolta inalta de 30-35 m si dezvaluie o pestera deosebita, care m-a impresionat puternic si pe care am simtit ca trebuie sa o pun pe acelasi loc cu Salina Turda.

Datorita celor doua intrari uriase, cea de-a doua avand 40-45 m, si a celor doua deschideri din “tavanul” ei, este luminata natural si poti sa observi linistit toate detaliile. Lungimea pesterii este de aproximativ 260 m, serpuita printre stanci mai mici si colosi pana la tavan.

Picaturile de apa foarte rece, din tavan, te luau prin surprindere, venind cu viteza si putere. Poate si din cauza ca se apropie pastele, cea mai mare si importanta sarbatoare a crestinatatii, picaturile venite din zona celor doua cavitati, le-am perceput ca pe lacrimile lui Dumnezeu, varsate pentru viitoarea suferinta a fiului sau.

Printr-unul dintre “ochii” din tavan era coborata o coarda si erau prezenti si cei care doreau senzatii tari, care faceau coborarea, bine legati in echipamentul necesar. La fel si afara, la iesirea mare din pestera, am regasit doi cataratori, sau mai bine zis coboratori :), ca erau deja la baza, inamoliti in pamantul galben, cleios, si isi strangeau coardele, obositi si fericiti. M-am uitat in sus si am vazut ca peste tot, pe peretii exteriori erau inele fixate in perete, pentru escalada.

Din ce ne-au spus ghizii nostri, pestera este cunoscuta ca una cu escaladari dintre cele mai dificile din Bulgaria, si ca aici s-ar fi gasit dovezi de viata umana inca din epoca neolitica. Tot aici s-au turnat mai multe filme, autohtone sau straine, iar cel care i-a adus denumirea de “ochii lui Dumnezeu” a fost cel filmat in 1987, numit “Време на насилие” (Timpul Violentei), bazat pe nuvela “Време разделно” (In afara timpului/Nu este timp), scrisa de Anton Donchev.

Dupa ce am traversat pestera catre intrarea mare, am avut impresia ca sunt intr-un film si ca din verdeata abundenta sosita imediat dupa interiorul stancos, vor iesi dinozauri cu gatul lung care vor rumega tacticos frunzele pomisorilor pitici de pe buza pesterii.

Pe traseul pe care ti-l impunea poteca, pe niste trepte de lemn, am ajuns la alta pestera, in care am urcat pana in capatul ei, cu grija, pentru ca aluneca, la lumina lanternelor din telefoane. Acolo l-am gasit si pe “sarmaluta”, un liliac scufundat intr-un somn adanc, ignorandu-ne total, infasurat in propriilei aripi (ca o sarmaluta :) ), agatat de tavan. Normal ca nu au lipsit glumele, cu transformarea in Dracula, halitul nostru pe loc… noi gasiti mumificati peste cateva sute de ani … etc … :) !

La intoarcerea catre pestera mare, am vazut un indicator pe care scria “скален манастир” (manastirea din/de stanca), dar cum nu stiam ce inseamna скален, drumul parea infundat (dar poate era doar vegetatie), iar ghidul nostru, Ovidiu, nu ne-a spus nimic despre ea, nu ne-am aventurat sa mergem intr-acolo. Ajunsa acasa am verificat ce si cum, si este o manastire in stanca, foarte interesanta, pe care, daca mai ajung pe cont propriu, voi merge sa o verific.

Peste tot sunt deschideri in stanca si mi-ar fi placut sa avem un geolog sau un speolog cu noi sa ne explice ce sunt si ce a format cavitatile aproape perfect rotunde din tavanele lor. Si vagaunile intunecoase ne-au atras si am inaintat in interiorul lor, pana la momentul in care se ingustau prea mult, cat sa devina inconfortabil pentru noi.

Atentie la catarari si plimbari spre vagaunile de pe dreapta iesirii mare din pestera, uitati-va bine, sunt felii de stanca care din cauza eroziunii par ca stau sa se desprinda, asa ca aveti grija!

In interiorul pesterii este imperios necesar sa ai incaltaminte adecvata, pentru ca sunt portiuni cu stanci ude de la apa prelinsa si sunt alunecoase, si mai ales daca alegi sa te cateri pentru observare (sau/si poze) pe stancile uriase. Fiind o pestera pasaj, cu intrari uriase si deschideri in tavan, diferenta de temperatura fata de afara este mica, deci tinuta nu necesita pregatiri suplimentare.

Si un aspect care mi-a venit in minte facand o paralela intre noi si bulgari… intre calitatea turismului de la noi si a lor…. desi este o pestera “celebra” si cautata, pentru ca nu are nevoie de iluminat artificial, si nici de intretinere, (ma rog, asta am presupus eu), aceasta nu are un cost de intrare, ceea ce la noi nici nu s-ar concepe fara 10 lei minim.

La intrare este un singur comerciant cu magneti, linistit si civilizat. Iar parcarea se face de-a lungul drumului sau in apropierea intrarii, la fel, fara costuri.

Oricum, este clar un obiectiv de bifat pe lista voastra.

---

VIZUALIZĂRI: 1503 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI