GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Templul roșiatic din Podișul Secașelor
Râpa Roșie este o rezervație geologică situată pe teritoriul administrativ al Sebeș-ului, jud Alba. Este vizibilă de la departare, de pe șosea. Accesul se face din Sebeș spre Daia Română, unde se desprinde chiar lângă pod, un drum neasfaltat spre stânga. Este un mic indicator către Râpa Roșie, și un timp se merge paralel cu șoseaua. Cred că sunt aproximativ 3-4 km de acolo pana la râpă, și drumul este accesibil cu orice tip de autoturism, nefiind foarte accidentat. Când ajungeți la o mică intersecție, se face stânga, pentru că cel din dreapta duce într-o poienița unde se poate campa. Se poate urca cu mașina până lângă aceasta minune a naturii, la care visam de mult timp să ajung. Noi am facut cam 15min -20 min cu mașina, pentru că am mers incet, dar cu o mașina de teren se ajunge mult mai repede.
Fenomenul mai poartă numele de badlands, fiind foarte întâlnit în zona Dakotei de Sud (Statele Unite ale Americii), si înseamnă pamânturi rele. Altitudinea în rezervație este cuprinsă între 50m -125 m și se intinde pe o distanța de 800 m. Cărarea care traversează podișul este ușor in panta, și astfel iți oferă o priveliște minunata a Sebeș-ului, care se vede în depărtare.
Cu cât mă apropiam mai mult de râpă, cu atât rămâneam mai impresionată de formațiunile interesante săpate de apă in sol, și le asociam cu diferite lucruri. Peretele uriaș, aproape vertical, seamană cu un templu ancestral ruinat. Parcă este realizat de o mână măiastră, care cu dibăcie, a sculptat în perete piramide coafate, turnuri, coloane, obeliscuri.
Culoarea roșiatica a râpei îi ofera un aspect inedit pentru relieful din țara noastră, astfel putând cu ușurința să îl numim micul nostru canion. Pietrișurile, nisipurile cuarțoase și gresiile de aici sunt bogate în oxizi de fier, aceasta dând culoarea roșiatica a rezervației. Pâlcurile de verdeață dintre piramide sunt locul perfect ca să te poți apropia si să observi in detaliu lucrătura naturii, așa că, cu puțină grijă, se pot escalada micile porțiuni cu iarbă. Este interzisă escaladarea peretelui roșiatic, dar in același timp este și periculos.
Cerul a fost atât de albastru în ziua când am fost la râpă, și ne-a oferit un contrast uimitor cu roșul formațiunilor săpate in stâncă... Nu îmi venea sa plec de acolo și aș fi stat tolănită pe iarba mult timp admirând peisajul. Podișul Secașelor avea în depărtare fiecare bucațică de pământ colorată diferit, cu lanuri de floarea soarelui, cu mult verde si un sentiment de libertate, de pace interioara, te cuprinde subit.
Dacă aveți timp, mergeți apoi in continuare spre Daia Româna, pentru ca e spectaculos drumul printre dealuri verzi, cu lacuri mici și rațe care se bălacăcesc in apa, și cu oile capre pasc liniștite in pantă. Șoseaua este foarte bună, aerul curat și e foarte liniște. Se poate campa pe malul unui lac sau pescui.
Cine ar fi zis că avem așa ceva în România? Este un fenomen unic, la care se ajunge destul de ușor. E genul acela de loc in fața căruia rămâi pur și simplu mut. Cuvintele sunt de prisos, dar ceva m-a mișcat si mi-a stârnit emoții și pentru mine asta înseamnă ca am ajuns in locul potrivit.
Trimis de noi doi in 11.07.16 18:18:29
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SEBEȘ [AB].
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (noi doi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.98416100 N, 23.58521500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Drumul este așa de bine semnalizat că anu trecut am toooooot mers paralel cu autostrada și pe urmă am luat-o la dreapta până m-am împotmolit într-un șanț de unde abia m-am întors
Oricum, am văzut râpa de la vreo 2-3 km. Mai aproape nici gând să ajung...
Păcat că nu sunt în stare autoritățile să pună mai mult de 2 indicatoare câte am văzut eu pe drum... dacă tot îi o atracție turistică.
Deci, aviz amatorilor. Să ajungeți la Râpa Roșie ține mai mult de noroc. Zic eu.
Mă bucur că ai ajuns acolo și ne-ai povestit și nouă.
@bogumil: Noi am pus pe gps din Sebes direct Daia Romana. Intradevar, nu este nici un indicator decat cand ajungi pe drumul care face stanga. Nu mi s-a parut ca l-am gasit greu, dar probabil pentru ca stiam exact unde este. Imi pare rau ca nu l-ati gasit...
Corect, daca nu ai citi despre ce este vorba te-ai gandi la un oras din America. Felicitari, votat cu placere.
@mishu - Chiar e inedit locul si pare de pe alte meleaguri! Multumesc!
@noi doi - Mă bucur că ați ajuns să admirați acest fenomen natural chiar de la baza coloanelor roșii. Am ajuns și eu acolo chiar atunci când autostrada era în construcție, plecând din Sebeș și traversând magistrala rutieră aflată în lucru. Râpa Roșie îți dă impresia unui tărâm straniu, din altă lume, colorat în diverse nuanțe de roșu în funcție de cum cad razele soarelui.
Canion, cetate, infern, turnuri - sunt tot atâtea denumiri primite de rezervația geologică de lângă Sebeș.
Încercați să ajungeți la poalele versantului roșu din Podișul Secașelor. Efortul vă va fi răsplătit cu imagini unice.
Stiu ca ati fost, v-am citit impresiile Va multumesc!
@noi doi - Iată cum descria ziarul Ring din 02.09.2011 (ziar gratuit, distribuit în metrou) rezervația Râpa Roșie:
"Minunăție a României, aflată la doar trei kilometri de oraşul Sebeş, judeţul Alba, rezervaţia Râpa Roşie se întinde pe o suprafaţă de 10 ha. Pereţii săi au înălţimi cuprinse între 80 şi 100 m şi sunt constituiţi dintr-o alternanţă de argile roşii, gresii cenuşii şi roşii ce aduc aminte de Marele Canion Colorado. "
Atât și - în afară de o poză proastă, de ziar - nimic mai mult. M-am întrebat atunci (și chiar am pus o întrebare aici, pe AmFostAcolo) dacă se poate ajunge acolo, cum și dacă merită osteneala ta și a mașinii până acolo. Acum am înțeles. Mulțumesc pentru detalii!
@iulianic: Nu aveti pentru ce, ma bucur cand pot fi de folos review-urile mele. Chiar merita osteneala pentru a ajunge la rapa. Nu e ceva ce vezi in fiecare zi.
Multumesc!
@noi doi:
Poze de concus foto! Bravo! Superbe!
Cum e drumul pana la platou dupa ploaie si apoi poteca pana la minunatia rosiatica naturala. Bineinteles cu ghete sau bocanci.
S-ar putea sa imi fac timp sa ma abat de pe autostrada, dar prognoza este destul de mohorita. Si am o ezitare deocamdata.
Un sfat? Multumesc in avans, pentru voitrei!
Numai de bine! ????
@Dan&Ema: Buna! Scuze ca raspund acum???? a venit intre timp bebe si nu am mai fost activa pe site.
Drumul e rau si nu se poate merge pe el dupa ploaie, poate doar cu masina de teren. Din locul unde se lasa masina e foarte putin de mers pe jos deci partea aceea nu pune probleme.
O zi frumoasa!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 Râpa Roșie... sau rezervația care se vede din satelit! — scris în 06.07.21 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 In sfarsit la Rapa Rosie! — scris în 07.08.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2017 Râpa Roşie - Un 'Must see' al zonei Sebeş - Alba Iulia — scris în 26.02.18 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Râpa Roșie - canionul de Sebeș — scris în 18.08.17 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Treceti si pe la Râpa Roşie (macar 15 min) cand sunteti pe A1 Sibiu - Deva — scris în 11.08.17 de mariusii din SIBIU - RECOMANDĂ
- May.2017 Rezervația Râpa Roșie din Sebeș, jud. Alba, denumită 'micul Canion al Romaniei' — scris în 11.05.17 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Rapa Rosie - micul nostru ''canion'' — scris în 03.09.15 de sed din BUCURESTI - RECOMANDĂ