Turism de-o zi: Cheile Tișiței

TIPĂREȘTE

Taaadaaam... iată-mă-s, ăia de vă făceați speranțe c-am crăpat și c-ați scăpat de mine, sorry, v-am stricatără bucuria! ;)

Îs viu și nevătămat și fericit de numa'-numa', și, urmare a mulțumirii mele, o să vă arăt niște locuri frumoase din Vrancea, cum de altfel v-am amenințat mereu c-o s-o fac!

Nu o să obosesc spunându-vă că Vrancea este un județ cu foarte multe frumuseți pe care e simplu să le vezi : la ora 17,00, în Focșani, ies fetele de la secțiile de croitorie și ai ocazia să vezi multe, multe frumuseți! Aaa, nu de frumuseți de alea vreau eu să vă povestesc, dar încerc și eu să v-aduc la subiectul review-ului cu un zâmbet, nu de alta, dar ultima mea postare a fost destul de tristă! Promit să nu mai scriu postări din alea, până nu ajung la review-ul despre Maramureș și închisoarea de la Sighetul Marmației.

Bun, astăzi plecăm în vâjâială de-o zi spre Cheile Tișiței, o zonă des vizitată de foarte mulți turiști. E și normal, accesul spre ea este atât de ușor că mai că nici nu te poți lăuda c-ai ajuns acolo!

Se pleacă, cu elan, sau, cu mașina, din Focșani spre Tulnici și apoi, mai departe spre Lepșa. După ce vizitezi Cascada Putnei, mai urci puțin cu mașina și, la un moment dat, vezi indicatorul spre Cheile Tișiței.

Acuma, fac o pauză, nu de alta dar, am urcat la munte și ne tragem sufletul.

Astăzi o să vă vorbesc doar de porțiunea cea mai bătută din Cheile Tișiței, cea de jos, de la intrarea în rezervație și până sus, la tunelul mare. De acolo Tișița continuă cu Tișița Mare și Tișița Aurie pe o parte și cu Tișița Mică în partea ailaltă. Practic, dacă vreți, prin Cheile Tișiței se poate ajunge în adevărații Munți ai Vrancei. Continuând, dincolo de tunel, poți ajunge la Culmea Gurguiata, Vf. Coza, Dealul Negru și Lacul Negru, apoi, care după cum vrea, spre Lăcăuți, Vf. Pietrosu sau Vf. Goru, asta ca să vorbim despre munții cei mai cunoscuți.

După cum v-am tot bătut la cap, Munții Vrancei sunt mai sălbatici dar, cu atât mai frumoși. Se fac la pas, cu rucsacul și cortul în spate. Și, lucru important de știut, sunt întâlnite, mai des animale sălbatice, carnivore mari : urs, lup sau râs.

Dar, după cum vă spuneam, astăzi vă duc până sus, la tunel, pe Cheile Tișiței. Dacă sunteți cuminți, vă spălați pe dinți și mâncați tot din farfurie, zilele astea continuăm până la Vf. Coza și Lacul Negru.

Spuneam că nu trebuie să dezlegi cine știe ce nod gordian că sa ajungi în Chei. Din șoseaua (foarte bună) din Lepșa, la un moment dat se face la stânga un drumeag care te va duce, vreo 800 de metri, la intrarea în Rezervația Cheile Tișiței.

Fac precizarea că, până în 2005, drumul din Rezervație era mult mai bun dar, la inundațiile din acel an, drumul s-a mai stricat, în unele porțiuni drumul a fost rupt și se trece, acum, pe scări din lemn sau poduri oarecum improvizate. Pentru cei cu abilități normale locomotorii nu este nici un impediment iar aceste obstacole aș spune că chiar înfrumusețează locul șii fac ca excursia să rămână una de povestit și de repetat.

Cum intrăm în Rezervație?

Pe poartă, firesc, dar numai după ce, în prealabil, citim ce spune pe placa aia, mare și roșie. Sunt chestii de interes general dar e bine să le băgăm la cap, măcar din exercițiu pentru celula nervoasă. În mod normal se plătește și o taxă dar, de fiecare dată când am intrat, nu era nimeni la poartă care să mă pună să plătesc așa că n-am mai dat banii. Bafta mea, nu?

Drumul se derulează, firesc, pe lângă Tișița. Apa Tișiței ne va însoți până la tunel și va curge pe lângă noi când pe partea dreaptă, când pe cealaltă dreaptă. În zilele calde, de vară, se văd păstrăvii dar, ca iubitori de natură ce suntem, mâncăm senvișul de-acasă și lăsăm lighioaiele în pace. Și nu, nici nu aruncăm hârtiile pe jos!

După cum probabil o să aflați, drumul a fost posibil ca urmare a exploatărilor forestiere de la începutul secolului trecut. Unii spun că tunelul din capăt este construit de nemți, în al doilea război mondial dar eu cred că, mai degrabă, a fost construit ca necesitate pentru transportul buștenilor, pentru că, pe vremuri, pe acolo era o cale ferată îngustă, de munte (Mocăniță). Mă rog, dacă vă place povestea, lăsați-l construit de nemți, n-o să ne certăm pentru asta! :)

Cert este că, la sfârșitul secolului al XIX-lea, zona era defrișată în totalitate, iar acum pădurea a regenerat, acoperind multe din construcțiile de-atunci.

Cheile Tișiței au un aspect de canion și au o vegetație extrem de bogată. În general, Munții Vrancei sunt bogați în izvoare, pâraie și râuri, deci, nu apa ar fi o problemă dacă vă deplasați pe-aici. Nu trebuie să fiți chiar un Bear Grill și să aplicați tehnicile lui de supraviețuire, eu am băut apă direct din Tișița și, cu excepția faptului că mi-a crescut o mânuță între omoplați iar nopatea radiez în verde fosforescent, n-am ni'ca! :D

Cât mergi spre Tunel îți poți umple timpul căscând gura la ce ne arată natura : Brâna Tisaru, Râpa Caprei, Altarul Tișiței sau treci pe sub arcade săpate în stâncă pentru a face parcursul căii ferate înguste care a fost.

Peisajul este nefiresc de frumos, nu mă laud când spun asta, veniți și-o să vedeți că nu găsiți minciună în ceea ce vă spui eu!

La capătul drumului, după vreo 3 ore de mers oarecum voinicește, ajungeți la tunelul celebru în zonă. Este lung de vreo 250 de metri și, când intrați în el, vă trebuie lanternă. Se vede luminița de la capătul tunelului, visul românilor din 1996 încoa' și, stați liniștiți, chiar e luminiță, nu e trenul!

Este cumva dificil să povestești cât e de frumos este un loc, o să postez oareșce fotografii. Eu le-am făcut în 2008, atunci când am fost pe-acolo, este posibil ca, de atunci și până acum să fie oarece modificări, dar, nu de substanță.

Acuma, niște sfaturi oarecum tehnice : făcut la pas întins, drumul îl parcurgi în circa 3 ore. Dacă aveți copii cu voi, mai puneți o oră, poate două, în plus. Firesc, tot cam atât vă ia și la întoarcere deci, calculați-vă bine timpul ca să vă puteți întoarce la timp.

Vara, sau pe timp uscat, drumul nu pune riscuri deosebite celor care merg pe aici, dar, dacă plouă, aveți grijă cum puneți pasul: nu cred că v-ajută să veniți înapoi țopăind într-un picior și nici nu știu dacă prietenii or să vă care-n spate așa, de-a moaca. Gândiți-vă numai la câtă bere trebuie să le dați pentru asta.

Deși la intrarea în Rezervație ni se atrage atenția cu privire la existența carnivorelor mari, eu cred că acestea evită cumva drumul principal. Nu știu cum o fi mai în adâncul pădurii și, dacă vreți să aflați, pregătiți-vă îndelung, cu materialele necesare: nu, cruciulița sau iconița nu ajută foarte mult și nici mătăniile! Este bine să știți că omul, chiar speriat de moarte, nu aleargă mai repede decât un urs plictisit! Nu mai spun dacă ursul e flămând!

Dincolo de tunel, intrăm în trasee turistice adevărate, acolo e bine să fiți echipați de drumeție, cu bocanci, îmbrăcăminte și alte alea. Când o să trecem tunelul, o să vedeți că zona merită. Dar, întrucât traseele sunt lungi (6-8 ore) musai să aveți cort la voi și saci de dormit, ceva conserve și scule de aprins focul.

Acuma, gata, vă las, nu vreau să vă fac capul mare! Credeți-mă pe cuvânt, vizitați zona dacă aveți posibilitatea, nu veți regreta!

O să postez câteva zeci de poze! Glumesc, așa-s eu, spiritual nevoie mare, dar, după ce le vedeți, sper să vă conving să ajungeți aici!

Gata, haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 3674 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI