Mija - lacul sălbatic din inima munților

TIPĂREȘTE

Ați simțit vreodată cum este să-ți ardă călcâiele după o drumeție la munte? Să tânjești după o zi în care să mergi din zori până-n seară pe cărări de munte fără să te mai gândești la nimic altceva?

Ei, cam așa m-am simțit eu în vara trecută, după o iarnă petrecută aproape exclusiv în București. Așa că am dat curs impulsului și am plecat împreună cu soțul din dotare la cutreierat de munți.

După o săptămână petrecută în sud-vestul țării, în zona Cheilor Nerei (despre care sper să reușesc să vă povestesc într-un review separat), periplul nostru prin țară ne-a adus în Parâng. Mai întâi în zona Petroșani, mai apoi la Rânca.

După o zi de august cu peste 30 de grade Celsius în care am bănănăit pe câmp după Tunelul Dragostei de la Glimboca, seara am ajuns la Pensiunea Ayana din Petroșani. Temperatura era perfectă, deși se strânseseră câțiva nori, gazdele minunate, telescaunul la doi pași, părea să fie totul perfect pentru urcarea de a doua zi la Lacul Mija.

Așa că dimineața am luat micul dejun, ne-am echipat și, la ora 9.00, eram în fața telescaunului (cel vechi, nu cel de la Hotel Rusu). Nu de alta, dar cursa de la 9.00 era sigură și ne scutea de un urcuș anost și destul de obositor.

Vara, telescaunul funcționează în intervalul 9.00-16.00. Cursele sigure sunt cea de la 9 și cea de la 15.45. În rest, este pornit doar dacă se strâng cel puțin 10 turiști. Nu-mi mai amintesc cu exactitate prețul, dar a fost destul de ieftin. Pentru o urcare am plătit în jur de 10 lei de persoană.

Eram nerăbdători să ajungem cât mai repede sus, dar ceva ne îngrijora: încă de dimineață, din pădure se ridicau valuri de ceață. Cu speranța că ceața o să se risipească în cele din urmă, am pornit încrezători la drum.

Urcarea cu telescaunului a fost scurtă, iar sus totul arăta ca în povești. Valurile de ceață lăptoasă dădeau un aspect unic pădurii. Iar eu mă simțeam de parcă aș fi plutit printre nori. Așa că mi-am zis că până la urmă nu-i chiar așa de rău. Mai ieșea soarele, mai se ascundea după nori, mai venea un val de ceață, părea relativ ok de mers mai departe.

Poiana Nedeii - Șaua Scurtu

Așa că ne-am luat inima-n dinți și am pornit-o pe drumul de tractor spre releu, printre cabanele și căsuțele de vacanță din Poiana Nedeii, situată la o altitudine de 1 685m. Dar abia ce-am ajuns la releu că a început să picure. Ploaia nu a ținut prea mult, dar ceața continua să vină în valuri. Și mai îngrijorați acum, ne gândeam serios să abandonăm și să ne întoarcem la pensiune.

Dar vremea a continuat să se joace cu noi, amăgindu-ne cu risipirea ceții, așa că, după îndelungi deliberări, am decis să mergem mai departe. Am urmat traseul pe bandă roșie, spre Vârful Cârja, urmând ca la bifurcația din Șaua Scurtu să continuăm pe punct galben până la lac. Am urcat cătinel vreo 150 m diferență de nivel și am ajuns pe Vârful Badea, la 1 850 m. De aici se deschide o perspectivă foarte largă, de care însă noi nu ne-am putut bucura pe deplin din cauza vremii. Dar, surpriză! Ajunși aici, poteca noastră o lua pe curbă de nivel, unde era senin și nici urmă de ceață, ceea ce ne-a încurajat să mergem mai departe.

Și așa am făcut. Am urmat poteca ce ne-a purtat printre tufe de afine și rhododendron până în Șaua Scurtu, la 2 050 m altitudine. Ei, dar aici lucrurile s-au complicat. Ceața a reapărut, poteca abia se zărea, iar noi ne aflam din nou în fața dilemei care a devenit laitmotivul acelei zile: să continuăm sau să ne întoarcem?

Am făcut o nouă pauză, timp în care ne-am reîncărcat bateriile ronțăind niște batoane energizante și, când eram pe cale să renunțăm, apare din ceață o doamnă singură, care, după propriile spuse, plecase „la plimbare pe Vârful Cârja”. Văzându-ne că ezităm să mergem mai departe, ne-a sfătuit să nu renunțăm că sigur la Mija nu este ceață. Și, în plus, nici nu mai era mult de mers: doar cale de vreo două căldări glaciare.

Acum, să vă spun drept, eu sunt mai prevăzătoare din fire și nu mă avânt pe munte pe vreme rea. În paranteză fie spus, la Câlcescu am renunțat să urc de două ori din cauza ceții. Dar doamna de care vă vorbeam a fost atât de persuasivă încât de data aceasta mi-am depășit temerile și am mers mai departe.

Șaua Scurtu - Lacul Mija

Poteca este bine conturată iar vizibilitatea era destul de bună, așa că am traversat destul de repede prima căldare glaciară. Am urcat pe muchie și deja intram în cea de-a doua. Numai bine că la un moment dat poteca a dispărut, ceața s-a întețit, iar marcajul ia-l de unde nu-i.

Așa că m-am oprit și i-am zis soțului meu că nu știu pe unde s-o iau pentru că nu mai văd marcajul. Ceața nu dădea semne să se ridice și nu vedeam la 2 m în față, pe traseu nu era nici țipenie de om, parcă eram în filmele de groază. Soțul meu mi-a zis să rămân pe loc, să nu rătăcim drumul de întoarcere, în cazul în care nu mai puteam înainta, iar el s-a dus să inspecteze prudent zona.

Nu s-a depărtat mai mult de doi metri, când îl aud că-mi spune: „Cred că am ajuns”. Mie însă mai că nu-mi venea a crede. Cum mă să bați atâta drum, să te gândești și să te răzgândești de o sută de ori dacă să continui sau nu traseul și când ajungi să nu vezi nimic? Dar nici n-am apucat să-mi termin gândul când ceața a început ușor să se ridice. Iar mie nu-mi venea să-mi cred ochilor ce minunăție se afla chiar la picioarele mele.

Lacul este de o sălbăticie și o frumusețe aparte care pur și simplu te copleșesc. Situat la o altitudine de 1 980 m pe fundul căldării glaciare și înconjurat din toate părțile de creste abrupte, Lacul Mija (care pe unele hărți apare sub denumirea Lacul Zăvoaiele sau Lacul Luncii) are o suprafață de 0,8 ha și o adâncime maximă de 6,5 m. Este mic, dar credeți-mă că merită tot efortul de a ajunge până la el.

Abia ce-am reușit să mă dezmeticesc, că a venit un nou val de ceață care s-a ridicat în câteva minute. Văzând că lucrurile nu arată chiar atât de rău, am făcut o pauză cât să mâncăm un sandviș și să tragem câteva cadre, după care am strâns rucsacurile și am pornit din nou la drum. Asta nu fără regretul că părăsim acest colț de lume absolut fantastic dar mulțumindu-i în gând doamnei care ne-a încurajat să ne ducem traseul până la capăt.

Drumul de întoarcere

Dar abia ce am parcurs câțiva metri când a venit un nou val de ceață densă. Partea proastă este că ne aflam încă pe pietre și nu ne dădeam seama încotro trebuie să o luăm. Ne-am oprit în dreptul unui marcaj dar pe următorul nu-l vedeam și pace. Nu vă ascund că mi se făcuse inima cât un purice. Mă gândeam cu groază că acolo rămânem... Nu îndrăzneam să mergem mai departe fără să fim siguri că pe acolo este traseul marcat.

Norocul nostru a fost că ceața s-a ridicat câteva secunde și soțul meu a reușit să întrezărească marcajul. N-am mai stat pe gânduri și am pornit într-acolo, iar la foarte scurt timp am dat și de potecă. Deja de aici lucrurile erau floare la ureche. Poteca bine marcată nu-ți permite să te rătăcești. Am traversat din nou prima căldare glaciară, am trecut prin Șaua Scurtu și am revenit pe curba de nivel care ne ducea spre Poiana Nedeii. Aici lucrurile stăteau cum nu se poate mai bine. Soarele era sus, ceața dispăruse ca prin minune, așa că am zăbovit în voie la cules de afine și pozat flori.

Dar surprizele din ziua respectivă nu se terminaseră. De cum am ajuns în Poiana Nedeii vremea s-a stricat și a început ploaia. O ploaie rece care-ți pătrundea până-n oase. Nu-mi venea să cred că doar câteva zeci de metri mai sus era soare și frumos, iar aici ploua mocănește. Și cum era trecut de ora 16.00, nici telescaunul nu mai mergea, așa că am luat-o cătinel pe jos, pe drumul care duce spre Hotel Rusu. Drumul nu este lung, dar toată oboseala din cursul zilei și ploaia care nu se mai oprea m-au făcut să îl resimt ca fiind interminabil.

În cele din urmă am ajuns la pensiune, unde după o baie caldă și o masă pe cinste am adormit buștean până a doua zi.

În concluzie ce să vă spun? Nu-mi pare rău că am mers până la lac. Peisajul merită toate eforturile și cu proxima ocazie mă voi întoarce. Dacă aș mai repeta experiența pe ceață? Nu. Și nici nu aș recomanda să facă asta altcuiva.

---

VIZUALIZĂRI: 3715 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI