GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Varful Moldoveanu, prin Valea Rea (traseu de 9-10 ore dus-intors)
Anul acesta am dorit să ”punem pe răboj” (cum a spus gazda unde am stat) Vârful Moldoveanu.
Întrucât mergem pe munte cu copilul (11 ani) și nu dorim să stăm în cort/ adăpost peste noapte, am căutat un traseu ce putea fi parcurs într-o singură zi. După studii ale netului am găsit traseul cu plecare de la Stâna lui Burnei prin Valea Rea, Vârful Viștea, Vârful Moldoveanu.
Pentru a ajunge la Stâna lui Burnei, punctul de start al traseului către Vârful Moldoveanu, trebuie sa parcurgeți aproximativ 40 km de drum forestier. Drumul este destul de prost, dar poate fi parcurs și cu mașini joase, ”de oraș”, în viteza 1-2. Ultima parte a drumului e ceva mai bună și se poate merge și cu treapta a treia. Acești 40 km îi veți parcurge în minim 2 ore, chiar 2,5 ore. Mașinile de teren sunt recomandate pt parcurgerea drumului. Drumul se închide într-o parcare destul de mare.
Peste râu veți vedea Stâna lui Burnei. Veți pleca pe semn ”triunghi roșu” până pe creastă, apoi pe ”linie roșie” până la Vârful Viștea și apoi ”punct roșu” până la Moldoveanu.
Traseul începe cu un urcuș relativ ușor, dar constant, până la platoul ”Valea Rea”. Traseul este stâncos. ”Valea rea” mustește de apă, deci grijă mare pe unde călcați. Aici am găsit măgari care sunt f prietenoși. Dacă aveți ceva pâine, vă vor mânca din mână.
Urmează iar urcare, ceva mai accentuată spre ”Despicătura Viștii” (nu știu dacă acesta e numele. Oricum e o creastă, unde se bifurcă drumul: la stânga spre Vârful Viștea iar la dreapta către adăpostul Viștea). De aici veți merge spre stânga (bandă roșie). Drumul e un urcuș accentuat, pe un teren stâncos, mult mai greu/ periculos decât până acum.
Odată ajunși pe vârful Viștea o veți lua tot la stânga spre Vârful Moldoveanu. Traseul e relativ ușor, mai puțin trecerea pe lanțuri dintre cele două corpuri de munte.
Personal sufăr de ”rău de înălțime”. Fiica-mea, la fel. De la Despicătura Viștii ne-a fost destul de greu.
Să țineți cont că 80% din traseu este bolovănos, deci trebuie încălțăminte adecvată (în nicun caz adidași de stradă, sandale sau teniși).
Noi am fost pe 10 iulie. Era foarte multă zăpadă pe Valea Rea, deci și frig, pe tot traseul. Să aveți haine groase și chiar și mănuși (mai ales pentru ultima parte).
Veți auzi că e un traseu ușor, de 3,5 ore.
Noi am urcat în 5 ore (cu doi copii de 11, respectiv 12 ani) dar într-un ritm destul de susținut. Ultima parte (spre Vârful Viștea și Moldoveanu) este chiar solicitantă.
Una peste alta, recomand traseul. Priveliștea este superbă. Nu degeaba Moldoveanu este ”acoperișul României”. Iar despre munții Făgăraș se știe că sunt impozanți (8 vârfuri peste 2500 m). Păcat nu există mai multe locații de cazare care să permită explorarea acestora, pe trasee de maixm 12 ore.
Trimis de Cerchi2005 in 17.07.19 10:57:00
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Cerchi2005); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună recomandarea
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Redescoperă masivul Făgăraș, MASIVUL FĂGĂRAȘ" (deja existentă pe sait)
@Cerchi2005: Multumim pentru informatiile si impresiile impartasite si felicitari pentru traseul facut. Cam curajos impreuna cu cei doi copi de 11 si 12 ani pe asemenea creste, dar bine ca v/ati intors sanatosi. Vacante frumoase va doresc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Răsărit de soare pe Vârful Moldoveanu — scris în 22.09.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Brândușele de sub Fereastra Mare — scris în 09.04.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2024 Lespezi Reloaded — scris în 10.02.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2023 Nebun de alb pe Vârful Lespezi — scris în 02.02.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 De la vest spre est, pe Creasta Făgărașilor — scris în 25.09.22 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2021 La lumina lunii spre Barcaciu și cu soarele spre Platoul Scărișoarei — scris în 14.04.21 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2021 Bârcaciu — scris în 05.06.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ