ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.01.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Arad
ÎNSCRIS: 15.12.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
OCT-2012
DURATA: 1 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 14 MIN

"Toccata" altfel – Peştera Valea Cetăţii - Râşnov

TIPĂREȘTE

Peştera Valea Cetăţii mai este cunoscută şi sub numele de Peştera Fundata şi este situată pe Valea Fundata, unde se ajunge de pe drumul care leagă localitatea Râşnov de localitatea Poiana Braşov, la o distanţă de cam 3 kilometri de Râşnov, sau 1,5 kilometri de Cetatea Râşnov şi la 6,5 kilometri de Poiana Braşov. Ca şi amplasare geografică ea se află pe povârnişul vestic al Masivului Postăvaru sau mai precis pe versantul nordic al Dealului Cernii.

Peştera a văzut lumina zilei în anul 1949, omul neaducându-şi nici o contribuţie la acest fapt, naşterea ei fiind aranjată în întregime de mama natură. Astfel, în acel an de graţie, în locul unde un mic izvor ieşea din peretele stâncos, în pântecul muntelui, s-a acumulat o cantitate foarte mare de apă şi pietriş care a pus o presiune uriaşă pe mica deschizătură, forţând-o şi rupând peretele stâncos, realizând astfel în munte o gaură de toată frumuseţea. Noi umanoizii, cei inteligenţi desigur, numim acest proces explozie hidraulică. Aşa a luat naştere calea de acces în peşteră, pentru că ea, în sine, a fost creată cu mult înainte prin erodarea, de către apă, a rocilor calcaroase.

Numele ei iniţial a fost de Peştera Fundata, provenienţa acestui nume fiind incertă, pentru că există posibilitatea ca numele „Fundata” să provină de la numele văii pe care este peştera, care vale este înfundată, sau tot aşa de bine numele ei să provină de la configuraţia geografică a peşterii, deoarece fiind greu de explorat până la capăt, numele ei să fi derivat din cuvântul „înfundata”. O altă posibilitate derivă din modul de formare, respectiv de la explozia hidraulică prin care „s-a desfundat” grota, şi astfel numele ei să provină din cuvântul „desfundata”. Încurcată treabă! Doar „naşul” ei este în măsură să lămurească lucrurile!

Plec din Râşnov cu maşina, urmând indicatoarele turistice, şi ies din localitate pe o stradă cu numele de Strada Cetăţii care duce evident şi la cetatea Râşnov. Cam după 1,5 – 2 kilometri de mers, pe un drum asfaltat, pe partea stângă se vede o parcare imensă şi un panou uriaş pe care scrie Cetatea Râşnov. De aici, pe un drum pietruit ce merge pe lateralul muntelui din partea stângă, se urcă mai departe la cetate, pentru cei doritori de a vizita frumosul obiectiv. Continui pe drumul asfaltat, şerpuind pe o vale şi cam după alţi 1,5 - 2 kilometri, pe partea dreaptă, se face o altă parcare, pietruită, plină de panouri indicatoare şi de informare iar pe unul din ele scrie mare Peştera Valea Cetăţii Râşnov. Imposibil să o ratezi, doar dacă ai viteză mare şi eşti cumva preocupat cu schimbarea CD-ului din player-ul maşinii cu care circuli.

Am parcat maşina şi am început să citesc informaţiile conţinute de cele nouă (!) panouri de informare. Pe ele stă scris tot ceea ce trebuie să ştii înainte de a porni spre peşteră, de la orarul de funcţionare, tariful de vizitare, temperatura din peşteră, durata de vizitare a ei, distanţa şi timpul de mers până la intrare iar pe un imens panou negru, un număr de 14 reguli, Moise a adus doar 10, ce trebuie respectate de cei dornici de a vizita zona, care zonă eşti informat că este „Arie naturală protejată”. Tot de pe un panou aflu că în peşteră se ţin concerte, în fiecare sâmbătă de la o anumită oră. Asta trebuie să fie ceva „foarte tare” deoarece acustica în peşteri, de obicei, este deosebită.

Sub panoul cu regulile de urmat în zonă este un afişaj, mare, de culoare verde, cu o săgeată albă cam de 1,5 metri vizibilă de la cam 300 de metri, care te îndrumă spre peşteră şi pe care scrie că ai „450 de metri sau 8 minute de mers în natură”. Chestia cu distanţa şi timpul de parcurs este discutabilă iar tot pe panou, sub săgeată, scrie că temperatura în peşteră este de 11 grade Celsius. Asta este un lucru bun pentru că, fiind ca dată undeva pe la sfârşitul lui noiembrie, afară sunt 6 grade; deci merg la căldură.

Pornesc, pe jos, pe drumul spre peşteră care este blocat cu o barieră pentru a opri accesul autovehiculelor. Acesta merge în sus pe o vale, este pietruit, lat cam cât o bandă de circulaţie şi pe margine, bordura este confecţionată din pietre de râu. Versanţii ce mărginesc drumul sunt plini de mesteceni a căror rădăcini ieşite deasupra solului par nişte gheare de păsări ancorate în pătura cafenie de frunze moarte care acoperă totul, asemenea unui covor, iar poteca, din pietre albe, şi cele câteva pete de frunziş verde părând un model al frumosului covor tomnatic. Printre mesteceni, rătăciţi, se zăresc şi câţiva brazi care vor să aducă aminte călătorului că totuşi ei sunt stăpânii acelor locuri, a munţilor.

Aerul este rece iar adierea uşoară ce bate din deal îmi răceşte faţa, urechile şi mâinile în care ţin aparatul foto. Ajung la un alt indicator pe care scrie „Peştera Valea Cetăţii, 6 min, 350 m” La câţiva metri mai încolo, înspre stânga se face o potecă ce urcă pe marginea muntelui, cu trepte prevăzute cu o balustradă iar prins pe un stâlp de lemn un alt panou cu 6 reguli de urmat pentru cei care doresc să continue drumul, până la peşteră, mergând pe potecă precum şi un mesaj prin care, firma care deţine custodia peşterii, îşi declină responsabilitatea în cazul în care se întâmplă vreun accident, pe potecă desigur, din vina turiştilor. Drumul pietruit continuă în urcare lină iar poteca, prevăzută cu scări confecţionate din lemn, urcă destul de abrupt. M-am hotărât, merg pe potecă!

Treptele potecii sunt mici, de fapt fiecare treaptă este confecţionată dintr-o bucată de lemn, plasată în dungă, sprijinită de două icuri de lemn bătute vertical în pământ sprijinind astfel scândura. Treapta propriu zisă, adică locul unde pui talpa bocancului, este din pământ amestecat cu pietriş. Balustrada este binevenită, pentru protecţie şi mai ales pentru cei care au nevoie de un mic ajutor în urcatul scărilor.

Încep, voiniceşte, urcatul scărilor, hotărât lucru să ajung cât mai repede la intrarea în peşteră. Poteca şerpuieşte pe versantul din stânga, având permanent, pe una din părţi, un perete stâncos iar locurile drepte, fără scări, sunt foarte scurte. De fapt se urcă aproape continuu. 62,63,64… deja încetinesc ritmul deoarece am transpirat iar aerul rece în combinaţie cu lenjeria udă este inamicul numărul unu al oaselor. Mă opresc şi admir peisajul, învăluit de o linişte cafenie. Este foarte frumos! Câţiva turişti, gălăgioşi, mă opresc din meditaţie şi mă îndeamnă să continui drumul. 97,98,99,100!..., oare să număr şi treptele naturale, cele date de mama natură confecţionate din pământ şi rădăcini de copaci, sau doar pe cele artificiale? Din acestea sunt 4 la număr: 100 la 4!

În faţă, pe potecă, de-a curmezişul este un copac căzut iar în cădere a rupt o bucată din balustradă. Mi se pare că stă într-un echilibru destul de fragil, aşa că iau în calcul posibilitatea de a mă întoarce versus a trece pe sub el. Trec totuşi repede pe sub el şi rămân la concluzia că există posibilitatea să alunece la vale în orice moment.

110,111,112… în partea stângă, printre frunze, aud un foşnet şi la câţiva metri văd ceva care seamănă cu o şopârlă neagră. O fotografiez rapid dar îmi dau seama că este doar o rădăcină de copac iar foşnetul a fost din cauza vântului. Păcăleală! Pe un colţ de stâncă se vede un ciot de copac pe care au crescut câteva ciuperci iar la adăpostul pietrei şi-a croit pânza un păianjen. Oare ce insecte trăiesc prin frigul acesta? Poate ceva fluturi altfel păianjenul e muritor de foame.

134,135,136... pe partea dreaptă, peste drum, pe versantul celălalt, se vede o altă potecă din trepte care urcă până la un copac a cărui trunchi este îmbrăcat, pe o porţiune de cam 1 metru, cu ceea ce pare a fi o saltea de culoare roşie şi de care trunchi este legat şi un cablu al cărui capăt duce până pe partea opusă, adică acolo unde sunt eu, la intrarea în peşteră. Cablul se întinde pe o distanţă cam de 30 - 40 de metri. Bănuiesc faptul că este o tiroliană, bănuială întărită şi de construcţia asemănătoare cu o rampă de oprire amplasată tot la baza trunchiului copacului.

Ajung la intrarea în peşteră, unde este amenajat un mic platou pe care se găseşte o gheretă, casa de bilete. 155,156,157 şi gata! 157 la 6! Deci 157 de trepte artificiale şi 6 naturale! Atâtea trepte numără poteca! Bravo!

Lângă casa de bilete un alt panou. Cu reguli desigur! Pe lângă informaţia că o tură cu tiroliana costă 10 RON de persoană, mai este un alt afiş ce cuprinde 7 puncte cu reguli de respectat de către cei care doresc să se dea cu ea, ultimul punct fiind, desigur, un „disclaimer” din partea firmei ce deserveşte instalaţia. Chestia cu „10 RON de persoană” mă intrigă: o fi încercat careva, să se dea cu tiroliana, cu 10 RON toată familia sau tot grupul? Mai ştii? Dacă aş fi răutăcios aş întreba: „Am înţeles că este 10 RON de persoană dar de câte ori, o tură, două, o oră? ” Mda! Ce ţi-e şi cu mucaliţii? Cochetez cu ideea de a mă da o tură dar aerul rece, mâinile aproape înţepenite şi hainele ude sunt un argument „contra” destul de convingător.

Gura de intrare în peşteră are cam 3 metri înălţime şi 6 metri lăţime, vizibil fiind faptul că este artificial construită, intrarea naturală, originală, la început, fiind foarte joasă şi îngustă, pătrunderea în ea necesitând mersul târâş. Aleea de intrare este pavată cu pietre, pe partea dreaptă, pe o distanţă de cam 15 metri, fiind amplasate mai multe panouri cu informaţii despre Peştera Valea Cetăţii, despre formarea peşterilor precum şi despre natură.

„Dacă doriţi, tocmai a intrat un grup. Vizitarea este posibilă doar cu ghid. Altfel trebuie să aşteptaţi încă 20 de minute până la următoarea vizită”, îmi spune un tânăr care vindea biletele, oprindu-mă din contemplare. „Cât costă? ”, îl întreb. „15 RON”, îmi răspunde. Plătesc şi primesc o fisă de metal. Mă uit la ea nedumerit. „O introduceţi în fanta de la intrare”, mă lămureşte tânărul. „Ceva pliante, broşuri, cu peştera? ” îl întreb. Ridică din umeri şi-mi înmânează o fiţuică pe care sunt informaţii deja citite de mine de pe panourile de jos, din parcare. Poate altădată!

Merg spre intrare iar acolo văd instalată o poartă metalică de acces, cu două turnichete, poartă din care am mai văzut doar la Peştera Gheţarul Scărişoara şi la metroul din New York în pasajele de acces din cartierele negrilor. „Sing Sing” a fost primul meu gând! Introduc fisa metalică şi trec prin turnichetul din dreapta. „Dacă se blochează, doar tăiate cu autogenul sau cu o explozie controlată mai ieşim de aici”, îmi continui gândurile încurajatoare.

Se intră pe un culoar care merge spre partea stângă, lung, cu pietriş pe jos dar peste care este pus un covor metalic, lung, sub formă de grilaj. Tunelul, privit în secţiune transversală, aminteşte de stilul gotic, coincidenţă pur întâmplătoare orice asemănare fiind pură coincidenţă. Iluminatul culoarului este asigurat de mai multe reflectoare, amplasate de-a lungul lui printre pietrişul de jos, a căror lumină este orientată înspre în sus realizând senzaţia de iluminat natural. Ajung la o uşă metalică zidită într-un perete construit artificial, prevăzută cu un telescop care o ţine permanent închisă. După ce se trece de uşă tunelul se continuă, mult mai lung de data aceasta, de lăţime mai mare, covorul metalic având amplasat pe ambele părţi o sfoară care ţine loc de balustradă. Iluminatul este suficient relevând toate detaliile peretelui stâncos. Senzaţia încercată de mine personal, străbătând tunelul pe covorul metalic, a fost că mă aflu pe culoarul dintr-un submarin. Ciudat!

La capătul tunelului se află o scară metalică şi o altă uşă, pe care se intră în sala mare a peşterii. Intru şi mă reunesc cu grupul deja intrat, condus de un ghid, o fată tânără, îmbrăcată cu un hanorac verde, pantaloni groşi de fâş şi având bocanci în picioare. Grupul era format din 5 persoane, o familie, soţ şi soţie, cu un copil şi doi adulţi, bărbaţi, dintre care unul filma continuu cu o cameră de filmat portabilă.

Sala peşterii este desul de mare, cam 20 de metri înălţime, aproape de formă circulară, cu un diametru aproximativ de 40 – 50 de metri şi este înconjurată de un sistem de construcţii metalice care asigură vizitarea ei în sistemul de circuit. Observând atent pereţii peşterii mi-a atras atenţia faptul că mare parte a acestora sunt acoperiţi cu ceva de culoare neagră iar numărul formaţiunilor specifice unei peşteri, stalactite şi stalagmite, este foarte redus, foarte multe fiind rupte, cu excepţia câtorva locuri, mai greu accesibile unde încă se mai păstrau intacte şi curate.

„Ce este cu peştera asta? ”, întreb ghida, afişând o faţă mirată şi arătând spre pereţii murdari. „Peştera a fost vandalizată, în special după anul 1989. Se mai văd încă urmele lăsate de cei care au distrus-o iar din anul 2000 întreaga zonă a fost declarată protejată. Firma căreia i s-a repartizat peştera spre îngrijire, a curăţat-o, a amenajat-o şi a deschis-o spre vizitare publicului larg. Am cărat câteva camioane cu gunoaie, din această peşteră”. „Formaţiunile stalactitice şi stalagmitele, au vreo denumire? ”, o întreb pe fată. „Nu. Noi nu le-am botezat, cum se practică prin alte locuri. Le-am lăsat aşa, fără nume”, îmi răspunde.

Pornesc spre stânga, pentru a realiza circuitul şi urc pe scări, alte scări, până în partea cea mai de sus, amenajată, unde se trece printr-un culoar destul de îngust şi de mic. La ieşirea din culoar, pe partea stângă, pe un mic platou, se văd câteva stalagmite, multe dintre ele fiind rupte. Sunt dezamăgit! Sunt sigur că aţi înţeles greşit! Sunt dezamăgit de comportamentul speciei homo sapiens, din care sunt şi eu parte, nicidecum de altceva! Orice altceva este fără de vină!

În partea stângă, un mic lac completează peisajul. De aici se văd mai multe tunele, mai înguste, care pornesc în direcţii diferite. În tavan sunt câteva „hornuri” prin care au fost ancorate cabluri între tavan şi pardoseală. De aici de sus priveliştea este spectaculoasă, dar tristă pentru că mizeria, lăsată de fiinţele cele mai inteligente de pe această planetă aşa cum se cred ei, murdăreşte frumuseţea şi puritatea unei creaţii spectaculoase a naturii. În mijlocul sălii, în partea de jos a acesteia, este amenajată o mică scenă, acoperită cu o mochetă de culoare verde şi pe care odihnesc 4 portative, acesta fiind locul unde se desfăşoară muzicanţii atunci când au loc spectacolele.

Încerc să-mi imaginez, auditiv, cum s-ar auzi un concert în această sală naturală imensă iar în minte îmi răsună o melodie a lui Sebastian Bach, cea mai potrivită unui astfel de spectacol măreţ al naturii fiind Toccata. În timp ce „ascult” superba operă îmi plimb privirea pe tavanul sălii iar într-o parte, pe o porţiune destul de mare, atârnă sute de mici stalactite asemenea unor tăiţei. Într-altă parte o formaţiune groasă de stalagmite seamănă cu o catedrală, deasupra ei, mai multe formaţiuni, parcă ar fi apa îngheţată a unui râu care se prăvale de pe o stâncă, altundeva sus de tot nişte superbe formaţiuni parcă ar fi o draperie iar în altă parte parcă este un pinguin cu ciocul în sus. În partea superioară unde este tunelul îngust, o altă formaţiune seamănă cu tăişul unei săbii, care mă gândesc că i-a iertat pe cei care au vandalizat peştera iar… şi m-am oprit pentru că ghida ne chemă la ea.

Înainte de a spune ce doreşte o întreb: „Aveţi cumva posibilitatea să ne arătaţi cum sună muzica, orice muzică, în această sală? ” „Din păcate…” începe ea şi o întrerup pentru că bănuiesc răspunsul. „Câte persoane, spectatori, intră odată în sală şi unde stau? ”, continui cu întrebările. „Cam 100 de persoane şi stă fiecare unde doreşte pe pasarelele metalice de vizitare”, îmi răspunde. „Şi doamnele cu tocuri cui şi rochii de seară cum se descurcă? ” o întreb pentru că grilajul metalic amplasat pe jos este cu găuri mari, tip plasă, numai bun de rupt tocuri. „Vin fără tocuri” îmi răspunse şi continuă: „Acum voi stinge toate luminile şi vom sta pe întuneric, câteva momente. În acest timp ascultaţi cum cad picăturile de apă de pe stalactite”.

S-au stins toate luminile iar noi ne-am cufundat într-un întuneric aproape total. Spun aproape total pentru că o experienţă asemănătoare am mai avut în Croaţia, când am vizitat tot o peşteră iar un ghid, a stins la fel toate luminile din peşteră, şi ne-a arătat cum este întunericul în proporţie de 99%. Atunci ne-a spus că întunericul de 100% este imposibil de perceput de ochiul uman. Am ascultat atenţi, în linişte, picăturile de apă încercând să ghicesc în ce parte a sălii se aude fiecare clipocit. Din păcate, cei doi bărbaţi au început să vorbească între ei, spunând că ei au oricum lanterne şi că le vor aprinde, că vor să filmeze şi altele de-ale lor.

Ghida a aprins luminile. „Peştera are aproape 1 kilometru, 958 de metri şi mai are o ieşire undeva într-o poiană”, ne spune ghida. „Deci se mai intră pe undeva în peşteră! ”, prelungesc discuţia. „Am montat acolo un grilaj metalic, mai mult pentru animale, pentru că locaţia acelei intrări este necunoscută pentru publicul larg”, ne spune ghida. Mai zăbovim câteva minute şi suntem invitaţi să ieşim deoarece timpul de vizitare a expirat.

Ieşim pe acelaşi culoar, trecem prin cele două uşi metalice, prin turnichetul din stânga şi ieşim lângă panourile de lângă intrare. „De data aceasta am scăpat! ”, îmi zic doar pentru mine. „Aici, dacă doriţi sunt informaţii despre peşteră şi altele de interes general legate de formarea peşterilor” ne mai spune fata, ne urează o zi bună şi se retrage în căsuţa de unde se cumpără biletele de acces.

Afară s-a răcorit bine iar eu pornesc spre parcarea unde am lăsat maşina. Am ales iarăşi traseul cu trepte şi în timp ce cobor pe ele iar paşii mi se transformă în mici sărituri, Bach mă însoţeşte cu un fragment din frumoasa melodie.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Utube in 29.01.13 15:18:42
Validat / Publicat: 29.01.13 17:40:32
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2506 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Utube); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Tabla indicatoare, adică unele din tablele indicatoare, cu informaţii despre peşteră.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster
[29.01.13 17:33:22]
»

Excelent, spendid scris & descris (text & foto).

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

UtubeAUTOR REVIEW
[29.01.13 18:39:46]
»

@webmaster: Mulţumesc pentru aprecieri!

urjanclaudiu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[29.01.13 19:22:02]
»

Foarte interesant acest articol. Mi-au plăcut şi pozele ataşate, deşi am avut ocazia să văd şi "pe viu" toate acele imagini.

Mă bucur să văd că lucrurile au mers înspre bine şi s-a mai făcut câte ceva în comparaţie cu perioada când am vizitat această peştera (vezi impresii). M-am hotărât, cum vine primăvara (că iarna am fost) mă duc să-i fac o vizită, poate chiar să ascult şi un concert.

Şi încă ceva (nesemnificativ). Din câte ştiam, pasarelele de vizitare nu sunt din metal ci dintr-o combinaţie de plastic şi fibră de sticlă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
abancor
[29.01.13 22:23:17]
»

Despre numele peşterii am scris eu un mic articol chiar pe acest site. vezi impresii Dacă ghidul susţine că provenienţa numelui este incertă, se înşeală. Fundata este numele văii (a pîrîului) unde e peştera. De regulă, peşterile nou descoperite, deci necunoscute de localnici şi deci fără o denumire veche, sînt botezate după locul unde se află (eventual şi cu un număr, dacă sînt mai multe), cam în felul următor: Peştera din Valea X, Peştera nr. 2 din Peretele Y, Peştera nr. 5 din Cheile Z etc. Şi peştera de faţă a fost botezată Peştera din Valea Fundata (nu Peştera Fundata), iar ca sursă am un Ghid al Peşterilor din 1976. Numele actual i-a fost dat acum 2 ani, cînd a fost deschisă pentru vizitare. Despre motive speculez mai pe larg în review-ul despre care am vorbit.

Peştera este interesantă mai mult prin istorie. Înainte de explozia hidraulică din 1949, care a deschis intrarea din aval, şi care se spune că ar fi aruncat bolovani pînă la zeci de metri pe potecă, la vale, peştera, Sala Mare de fapt, era un mare rezervor subteran, alimentat prin intrarea din amonte, cea la care duce celălalt culoar care pleacă din Sala Mare. Fundul acestui bazin era acoperit cu calcar şi aluviuni, iar apa se scurgea prin fisuri spre izvor.

Într-o fază "şi mai anterioară" aceleia de "rezervor", prin peşteră apa curgea liber, ieşirea cursului subteran fiind actuala intrare din aval. În timp, rîul a depus aluviuni, pietriş, bolovani şi scurgerea s-a colmatat, apa s-a strîns în Sala Mare iar pe fundul lacului s-a depus o crustă de calcar.

Cînd presiunea a fisurat şi spart crusta de calcar, apele şi-au găsit iarăşi drum prin aluviunile depuse în tunel şi au ajuns la vechea ieşire, producînd decolmatarea violentă a acesteia.

În Sala Mare se vede perfect acest istoric: se observă vechiul fund al lacului, crusta de calcar, ca o coajă, ce stă pe o umplutură de argilă, şi locul, ca o pîlnie enormă, pe unde apele au curs, ducînd cu ele umplutura de aluviuni. E ca şi cum intri într-o cadă de baie prin scurgere: în peşteră vii pe traseul pe care apa a părăsit peştera şi ajungi, urcînd, în cel mai înalt punct, unde stai pe ce a rămas din vechiul fund al lacului subteran. De fapt chiar se poate imagina o pîlnie umplută cu nisip, peste care se pune un strat de ciment subţire, iar apoi se destupă la bază. Nisipul va curge aproape tot şi va antrena şi bucăţi din crusta de ciment, care vor aluneca mai la vale, fără să curgă complet din pîlnie.

În poza 63 se vede perfect planşeul de calcit, sub care se află argilă, în 61 şi 62 se văd bolovanii antrenaţi în procesul de prăbuşire a fundului lacului şi rămaşi mai jos pe traseu, iar în 54 e o perspectivă perfectă asupra pîlniei: unde stă fotograful era fundul lacului, iar pe jos a curs totul afară din peşteră.

Despre intrarea din amonte: ea se află în Poieniţa Dracului, puţin mai sus de intrarea turistică. Se ţine firul văii la deal şi se face stînga pe prima vale, care e tot Valea Fundata (conform unei hărţi a Masivului Postăvaru din 1988). Se mai merge puţin şi se ghiceşte şi poieniţa, şi intrarea, care este la baza singurei stînci vizibile în poieniţa respectivă.

UtubeAUTOR REVIEW
[29.01.13 22:47:12]
»

@abancor: Mulţumesc pentru explicaţii. Foarte utile şi după ce le-am citit am reuşit să privesc altfel fotografiile realizate. Din păcate aceste detalii sunt omise în prezentarea peşterii sau poate le-am scăpat deoarece am intrat mai târziu.

Oricum precizările sunt foarte bine venite.

Mulţumesc pentru interes!

abancor
[30.01.13 09:32:10]
»

Cu plăcere!

Nu cred că ai pierdut explicaţiile ghidului, cred că de fapt nu se dau explicaţii privind geneza peşterii. Cel puţin cînd am vizitat-o eu, acum un an, nu se dădeau. Şi e păcat, pentru că mi se pare că ăsta e cel mai interesant aspect. Dacă ştii istoricul, priveşti cum trebuie şi te uiţi la ce trebuie, vezi crusta de calcit care a format fundul fostului lac, rămasă suspendată pe marginile peşterii, şi avînd grosimi între 10 şi 40 cm, şi care acoperă un strat gros de aluviuni (un alt fund, cel original, de calcar, conturul golului primar, se află sub întregul depozit de aluviuni, fără să poată fi văzut, evident), înţelegi ce e cu bolovanii prăvăliţi în partea de jos a "pîlniei" şi, vorba lui Marcian Bleahu, treci de la exclamaţia "ce frumos! " la "ce interesant! ". Ar fi chiar simplu de făcut cîteva schiţe care să arate principalele etape în evoluţia peşterii. Aceste schiţe chiar există într-un ghid al peşterilor, din 1976, unde de altfel am citit şi eu despre geneza peşterii. Probabil nu se vorbeşte pe larg despre asta fiindcă puţini turişti sînt pasionaţi de geologie sau/şi speologie.

Ca o curiozitate, în cartea din care mă inspir, publicată în 1976, se vorbeşte despre începerea amenajării turistice a peşterii în chiar anul respectiv. Iată că amenajarea a avut loc cu o întîrziere de 35 de ani. Probabil comitetul judeţean braşovean de la acea vreme nu a fost de acord cu cheltuiala.

Peste cîţiva ani avea loc cea mai modernă amenajare a unei peşteri din România, prima (şi singura, pînă astăzi) în jurul căreia s-a creat o industrie turistică similară cu modele din occident: Peştera Urşilor. Amenajarea Peşterii Urşilor s-a decis la o săptămînă după descoperire (final 1975) şi a durat 5 ani (cu tot cu studiile economice şi ecologice). Judeţul Bihor a avut mai multă viziune şi a aprobat investiţia, urmînd să o recupereze, conform studiilor, în 10 ani. Ei bine, peştera a fost atît de apreciată şi afluxul de turişti atît de mare, încît investiţia a fost recuperată după 1 an! De 10 ori mai repede! Iată ce ar fi putut fi şi aici, încă din anii 80 (sigur, peştera de faţă e departe de spectaculozitatea Peşterii Urşilor, dar se puteau accentua alte atuuri).

Din fotografiile tale văd că, pe unele panouri, se pomeneşte şi denumirea de Fundata (acum un an nu era cazul), iar denumirea de Peştera din Valea Cetăţii este dată întregii arii protejate. Probabil au găsit această soluţie ca să împace ambele denumiri.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, Utube
Alte impresii din această RUBRICĂPeștera Valea Cetății (ex Fundata) :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047674894332886 sec
    ecranul dvs: 1 x 1