Zona sacra de sub Cununi, LA VARTOAPE

TIPĂREȘTE

Undeva intr-o galaxie indepartata…. Alnitak ajunsese aproape de nelocuit. Locuitorii ei avusesera parte de o intensa industrializare care poluase atmosfera intr-un asemenea grad incat nimeni nu mai putea respira fara masca. Razboaiele cu dusmanii lor veniti din Rigel avusesera si ele o mare contributie la distrugerea habitatului de pe Alnitak. Rigelienii si reginele lor venisera cu nave uriase din care stropeau substante otravitoare pentru populatia de pe Alnitak. Anu, marele rege, s-a prezentat in fata Aliantei Intergalactice si s-a plans de toate nenorocirile prin care rasa lui trecea. Desi inaltii membri din Consiliul Intergalactic nu se amestecau in viata planetelor decat in cazuri extreme, considerand ca fiecare are liber arbitru si isi merita soarta pe care si-o creeaza, au hotarat ca acum ar fi bine sa le intinda o mana de ajutor ultimilor supravietuitori de pe Alnitak.

Dupa indelungi consultari si studii, inteleptii au ajuns la concluzia ca atmosfera de pe Alnitak putea fi curatata de otravuri numai stropind cu aur pur monoatomic. Desigur planetele care posedau asemenea element rar cereau preturi exorbitante si oricum nu detineau rezerve suficiente pentru a salva Alnitak de la pieire.

Undeva, la marginea galaxiilor membre in Alianta, se afla o mica planeta de o frumusete unica, planeta pe care rasa reptiliana realiza experimente genetice de ceva vreme. Aceasta mica planeta detinea cantitati uriase din metalul atat de rar pe care cu totii il cautau. Pentru a nu creste exagerat pretul, negociatorii au trecut la oferte de cumparare a planetei de la reptilieni. Intr-un final au cazut de acord asupra pretului si au semnat acordurile. Reptilienii urmau sa paraseasca suprafata planetei si sa isi gaseasca alt loc pentru experimentele genetice. Anu si-a strans cetatenii si au pornit cu navele spre micuta planeta de la margiea lumii cunoscute. Informatiile lor spuneau ca reptilienii lasasera acolo o lume verde populata de animale care le semanau doar ca erau uriase. Le pusesera numele de dinozauri.

Pentru a putea coloniza planeta s-au hotarat sa o sterilizeze asa ca au deviat un asteroid gigantic si l-au izbit de planeta. Asteroidul a dezlantuit prapadul intre dinozauri, locuitori pasnici ai planetei. Impactul a fost urias. Bietele animale care nu au pierit datorita cutremurelor, deplasarii scoartei si ridicarii valurilor uriase, au pierit in intunericul si era glaciara ce a urmat.

In cativa ani, planeta a fost numai buna pentru terraformatare. Atmosfera era irespirabila pentru supusii lui Anu. Soarele era prea slab pentru ei. Au decis sa isi construiasca orasele sub scoarta planetei pentru a fi protejati de frig si pentru a respira atmosfera cu care erau obisnuiti. Tehnologia cu care venisera le permitea sa construiasca rapid structuri gigantice care se intindeau pe sub toata planeta. Sute de orase se nasteau la comanda si erau unite intre ele prin tuneluri prin care se circula cu mare viteza cu ajutorul unor sfere plutitoare din sticla. Gandindu-se la reptilieni si la experimentele lor genetice, regele Anu porunci inteleptilor sai sa produca si ei o rasa hibrida pe care sa o foloseasca pe post de servitori si personal care sa sape dupa aurul cel mult ravnit. Acestia au construit o rasa care s-a adaptat rapid la atmosfera de la suprafata planetei.

Totusi, avand in vedere ca genele lor contineau gene originale ale locuitorilor de pe Alnitak, Anu s-a temut ca acestia se vor revolta intr-o buna zi. Prin urmare a decis sa ii construiasca mult mai mici decat modelele originale si sa le puna un blocaj pe creier pentru a nu-si putea folosi mai mult de 10% din capacitatea cerebrala. In acest fel progeniturile din laborator nu vor putea fi niciodata egalii lui. I-a numit “oameni” si cu timpul a reusit sa ii indrageasca ca pe proprii sai fii. Oamenii erau muncitori si supusi si ajunsesera sa il venereze pe el si pe ai lui ca pe niste zei.

Anu detinea secretul nemuririi si al tineretii vesnice. Il tinea intr-un sipet din piatra verde. Din cand in cand le oferea si oamenilor cate putin din el.

Dupa un timp atmosfera a devenit respirabila si pentru locuitorii de pe Alnitak. Se simteau acasa. Oamenii ii serveau si le indeplineau toate poruncile. Pentru ei erau niste giganti de temut. Multi dintre giganti s-au atasat de oameni si au inceput sa le impartaseasca din cunostintele lor despre stele, despre medicina, despre tehnologie si filosofie. Oamenii invatau repede chiar daca nu aveau capacitatea cerebrala a gigantilor. Aurul devenise cel mai pretios lucru de pe planeta. Il cautau peste tot si il ofereau stapanilor cu mare drag si piosenie. Incet, incet, civilizatia subterana s-a mutat la suprafata planetei. Piramide gigantice au inceput sa apara prin toate zonele energetice ale micii planete. Ele recoltau energie din sol si o ofereau navelor care se aflau intr-un du-te – vino continuu transportand aurul catre Alnitak. Intre toate piramidele planetei s-au construit tuneluri subterane pentru a asigura o legatura rapida si stabila.

Mii de ani terrani au trecut de cand Anu colonizase planeta Terra. Lucrurile mergeau bine si pe Alnitak, aurul era sintetizat si imprastiat in atmosfera iar aceasta isi revenea la starea initiala incetul cu incetul. Dar dusmanii lor nu stateau degeaba. Regina suprema de pe Rigel aflase unde se ascundea Anu si hotarase sa atace planeta Terra pentru a obtine elixirul vietii si tineretii vesnice. A pus mana pe arma suprema, interzisa in toate galaxiile pentru distrugerile pe care le provoca, si s-a strecurat cu navele sale, nevazuta, pana la locul unde Anu isi stabilise baza centrala. Povestea continua in articolul meu despre Tara Luanei, aceea despre trovanti.

Noi ramanem la Vartoape ca sa vizitam locul pe indelete.

In 1990, subsolul din zona Carpatilor Occidentali a fost sondat de un satelit rusesc, care cauta situri antice si preistorice. Cu aceasta ocazie, s-a descoperit un imens oras subteran, intins pe o suprafata de peste 200 de kilometri patrati, foarte bogat in aur.

Referiri la acest oras subteran se intalnesc si in povestile grecilor antici, care spun ca in tinutul acesta locuia in vremurile de demult gigantul Typhon inchis sub pamant de catre Zeus. In Teogonia, Hesiod scria ca, Echidna, o creatura jumatate nimfa si jumatate sarpe, ce locuia intr-o pestera adanca, facuta de zei, ce seamana cu un palat stralucitor, de unde pazea intreg tinutul. De altfel, grecii antici considerau ca in subsolul Carpatilor Occidentali se afla Tartarul, lumea subterana in care au fost inchisi titanii, primii zei, probabil fiind vorba despre acest urias oras subteran... Acest oras ingropat este predacic si e foarte bogat in aur. Specialistii romani au intocmit niste planuri de detaliu cu siturile subterane nedecopertate, pe care le-au strans intr-un dosar trimis Ministerului Culturii si Cultelor. O copie a planurilor a ajuns insa si la cautatorii clandestini de comori, care au relatii puternice in zona clasei politice. Hotii stiu acum cu exactitate unde sa caute. In 1993 incepe o ampla campanie de punere in valoare a cetatilor dacice de la Gradistea care din pacate se intrerupe brusc aparent fara motiv. Chiar au aparut discutii de scoaterea zonei din patrimoniul UNESCO ceea ce ar fi o crima la adresa natiunii.

Ajunsesem la Sarmisegetuza cu ceva ani in urma intr-o excursie prost organizata, care oferea numai 2 ore de plimbare prin ruinele anticei fortarete. Prin urmare mi-am dorit enorm de mult sa petrec mai mult timp in zona respectiva. Ocazia nu avea sa intarzie si iata ca impreuna cu o mana de prieteni am reusit sa ajung din nou pe Pamantul Sfant al Daciei. O colega de aventuri cunostea persoana potrivita care ne putea duce la unul dintre locurile cele mai putin cunoscute ale arealului si uite asa, incarcati claie peste gramada intr-o masina de teren am inceput o calatorie initiatica prin locuri ale caror putere si vibratie o simt in mine chiar si in ziua de azi. Ghidul nostru local ne-a debarcat langa un drum prafuit care incepea sa urce prin padure si pas dupa pas am inceput calatoria ce avea sa ne poarte prin mii de ani de istorie, prin sute de secrete ingropate care inca mai striga sa fie scoase la lumina.

Drumul nu este marcat si trece adeseori prin gradinile si terenurile localnicilor, prin urmare ar fi o lipsa totala de respect sa mergi acolo de capul tau fara un ghid localnic priceput. Prima oprire o facem la un platou aparent fara vreo importanta, platou din iarba caruia care rasar pietre slefuite ce par a fi apartinut candva unei constructii. Ne aflam pe locul unde cu sute de ani in urma oamenii locului venerau doua zeitati care aparent nu ar trebui sa fie regasite pe plaiurile Daciei si totusi… ele sunt nascute aici. Cele doua zeitati despre care vorbesc sunt des intalnite in cultura grecilor antici, ele sunt: Apollo si Victoria. Ne aflam pe locul unde se afla pe vremuri un maret templu dedicat celor doi zei. Dacii considerau acest templu ca fiind unul dintre cele mai sacre locuri din zona, mai sacru chiar si decat Sarmisegetusa.

In ziua de azi putina lume mai reuseste sa gaseasca acest loc incarcat de energie. Pe vremuri Ceausescu incepuse sapaturile arheologice in zona. Toate mergeau bine, arheologii scoteau la lumina artefacte incredibile… pana intr-o zi cand s-a ordonat astuparea completa a sapaturilor si cimentarea lor de urgenta. Oare ce ar fi putut sa duca la o asemenea decizie? Poate intr-o buna zi vom afla. Pana atunci putem doar sa ne plimbam prin iarba deasa ce a crescut pe deasupra zonei cimentate cu atata frenezie.

Continuam urcarea si ajungem la un izvor incredibil ce iese din pamant de la radacina unui frasin batran ale carui radacini se impletesc cu cele ale altor 2 copaci din 2 specii diferite (ulm si stejar). Apa izvorului este rece si atat de buna incat este greu sa te opresti sa o bei. Nu poate fi o coincidenta ca acest izvor cu apa atat de buna se afla chiar in locul cel mai sacru din zona Sarmisegetusei. Taina lui o cunosc numai cei trei copaci seculari de la radacina carora izvoraste si poate unii locuitori ai zonei.

Daca patrundem in mitologia nordica (a vecinilor Daciei) descoperim povestile despre copacul Yggdrasil- Copacul Vietii, cel care facea legatura intre cele 9 lumi cunoscute. Radacinile lui Yggdrasil se intind spre lumea subterana a gigantilor, lume numita Yotunheim, cam ca si radacinile acestui frasin care se intind catre uriasele tuneluri si incaperi subterane de aici. Conform vecinilor nostri, cei dintai oameni au origine vegetala, fiind sculptati din lemnul a doi copaci de catre zeii Odin și Lodur. Numele primilor oameni au fost Ask („frasin„) si Embla („ulm”). Odin le-a dat viata, Hoenir le-a oferit ratiune, iar Lodur simturi si caracter antropomorf. Sa fie oare acesta locul cel mai venerat din toata lumea antica? Sa fie are acesta copacul sfant? Sa fie oare acesta locul unde uriasii zei si-au stabilit pentru prima data imperiul Pamantean? Sa fie oare acesta leaganul civilizatiei? Sa fie oare…?

Drumul nostru trece pe langa ziduri uriase din piatra topita si pe langa niste pesteri intunecoase care ascund multe mistere. Locul numit “Sub Cununi” este cel in care batranii spun ca Decebal si-a luat viata pentru a nu fi tarat de victoriosul Traian dupa carul sau de lupta pe strazile Romei. Denumirea locului provine de la braul de stanci ce inconjoara in trei parti zona Vartoapelor.

La un moment dat ajungem pe un soi de platou impadurit si plin de gropi uriase. Platoul Vartoapelor, caci acolo ajunsesem, este locul cel mai misterios din Dacia. Aici, pe o suprafata de 4 km patrati intalnim 75 de gropi conice de diferite dimensiuni, cea mai mare dintre ele avand un diametru de aproximativ 70 m. Conform scanarilor din satelit, de sub aceste gropi conice pornesc o serie de tuneluri care strabat muntii si ajung pana la Simeria (locul de unde au pornit zeii catre Sumer), Tartaria (locul unde s-a descoperit cea mai veche scriere din lume) si strabat cam tot lantul carpatic. Tot aici sub aceste gropi conice exista incinte uriase paralelipipedice care arata ca niste camere de dimensiuni enorme. Din pacate sunt interzise orice fel de sapaturi arheologice in zona si chiar daca doresti sa intreprinzi asa ceva pe bani proprii, nu vei obtine niciodata permisele necesare. Stiam la un moment dat ca celebrul Daniel Roxin adunase banii necesari inceperii sapaturilor arheologice in zona dar nu i s-a dat permisiune. Pana una alta zona poate fi vizitata alaturi de un ghid local si puteti sa va bucurati de frumusetea locurilor si sa intuiti miile de ani de istorie de sub picioarele dumneavoastra. Am ajuns in zona pe timp de vara si ne-am lasat cuceriti de minunatia peisajului si de mirosul izmei proaspete care creste la tot pasul din pamantul sfant al Daciei.

Din punctul meu de vedere o astfel de incursiune prin spatiu si timp merita pe deplin orice efort dar stiu ca multa lume va considera asta doar o plimbare prin padure cu admirarea unor simple gropi in pamant. Las la alegerea fiecaruia daca merita sa mearga sau nu. Vartoapele isi aleg cu grija vizitatorii.

Rog webmasterul sa adauge urmatorul film youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4561 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI